Decizia apare ca o expresie a interacţiunii mai multor persoane, a raportării lor în plan afectiv sau comunicaţional, toate fiind interesate în aceeaşi măsură de soarta întregului grup. La stabilirea deciziei optime, finale, fiecare îşi aduce contribuţia sa, însă în expresia sa ultimă decizia nu mai poate fi redusă la nici una dintre contribuţiile individuale.

          Atunci când vorbim despre decizii individuale şi decizii colective se impune următoarea distincţie: ce criteriu luăm în considerare pentru a stabili dacă o decizie este individuală sau colectivă. În acest scop vom face referire la două criterii: persoana (individul) şi participarea la decizie în funcţie de nivelul ierarhic.

 

CRITERIUL	DECIZIE INDIVIDUALĂ	DECIZIE COLECTIVĂ
Persoana	decizia este luată de o singură persoană	decizia este luată de mai multe persoane
Participarea la decizie în funcţie de nivelul ierarhic	decizia este elaborată şi luată la nivelele ierarhice superioare (nivelul conducerii)	decizia este elaborată şi luată la toate nivele ierarhice (nivelul de conducere şi nivelul de execuţie)

Se pune, în mod firesc, întrebarea: care tip de decizie este mai bună? Acest lucru depinde de situaţie, de specificul ei:

v sunt situaţii în care este mai bine ca deciziile să fie luate în colectiv (cazul problemelor complexe, nestructurate, care nu au o soluţie formulabilă printr-un algoritm logic, ci mai multe soluţii posibile care pot fi luate în consideraţie, existând argumente pro şi contra pentru fiecare dintre aceste soluţii; în această situaţie gândirea colectivă este mai eficace decât cea individuală, grupul putând aduce în discuţie o cantitate mai mare de informaţii relevante, iar unele estimări eronate putând fi eliminate;

v în alte situaţii este mai indicat ca deciziile să fie luate în mod individual (cazul problemelor mai simple, structurate, cu o singură soluţie, formulabilă prin aplicarea unui algoritm logic).

          De asemenea, pe fondul unor decizii de tip colectiv, sunt implicate o mulţime de decizii individuale. Problema este de a distinge corect între condiţiile în care deciziile trebuie supuse unor dezbateri colective şi deciziile care trebuie luate în mod individual.

          Este preferabil ca deciziile colective să se refere la activitatea colectivă, iar cele individuale la activitatea individuală. Aceasta nu este o regulă absolută, dar pare a fi justificată în cele mai multe cazuri.

- prima categorie, deciziile individuale, interesează în măsura în care acestea apar ca rezultat al acţiunii asupra individului a unor variabile organizaţionale ce conduc spre o decizie individuală;

- cea de-a doua categorie, deciziile colective, interesează în şi mai mare măsură, deoarece deciziile colective au o extensiune mai mare, sunt de regulă mai puternice, mai greu de zdruncinat şi totodată mult mai eficace, mai ales atunci când sunt corecte. De asemenea ele sunt mult mai intim legate de problema participării, dând sentimentul contribuţiei din plin a celor care le iau, chiar dacă aportul lor afectiv la definitivarea deciziei a fost relativ mic sau chiar nul.

          Avantajele şi dezavantajele deciziei colective

          Cercetările au demonstrat superioritatea deciziilor colective faţă de cele individuale. Maier (1967), într-un studiu dedicat capacităţii grupului de rezolvare a problemei, arăta că o comparaţie între avantajele grupului şi ale individului în rezolvarea problemei depinde de natura problemei scopul ce trebuie realizat (soluţie de înaltă calitate, soluţie cu un grad înalt de acceptare, comunicare eficientă şi întelegerea soluţiei, inovaţie, o soluţie ce trebuie rapid găsită) şi capacitatea conducătorului discuţiei.

          Cu privire la avantajele grupului în rezolvarea problemelor decizionale, de regulă următoarele sunt invocate:

·     În grup există posibilitatea ca însuşi numărul variantelor decizionale să fie mai mare, dat fiind numărul mai mare al membrilor componenţi;

·     Potenţialul creator al grupului este mai mare decât cel al individului, ceea ce permite ca şi soluţiile decizionale să fie calitativ superioare celor ale indivizilor luaţi separat. În grup, prin schimb de opinii, se pot mai uşor depăşi tiparele intrate în rutină, în obişnuit, ajungându-se la soluţii noi.

·     Pentru creşterea creativităţii gândirii şi a calităţii deciziei colective sunt utilizate mai multe metode şi tehnici (brainstorming-ul, metoda Delphi, tehnica Gordon, promovarea controversei etc).

·     Grupul utilizează o cantitate mai mare de informaţii şi cunoştinţe. Fiecare participant deţine unele cunoştinţe pe care nu le deţin ceilalţi. Cumularea acestor cunoştinţe oferă o bază informaţională mult mai largă pentru decizie decât cea existentă în cadrul deciziei individuale. Mai multe variante sunt considerate, mai multe consecinţe posibile sunt examinate în legătură cu fiecare variantă în parte. Este asigurată prin aceasta o mai mare probabilitate de a găsi o soluţie superioară din punct de vedere calitativ.

·     În problemele complexe, caracterizate printr-un grad ridicat de incertitudine, estimările produse de către grup sunt mai apropriate, de regulă de estimarea corectă, decât cele produse de fiecare individ în parte.

·     Decizia colectivă generează un grad mai ridicat de consens, în raport cu decizia individuală, dar acest lucru se întâmplă mai ales în grupurile mari; în grupurile mici acest aspect trebuie verificat. În estimarea calităţii unei decizii este necesar a se lua în consideraţie şi gradul de consens pe care ea îl creează. Toate cercetările au pus în evidenţă faptul că dezacordul blochează decizia, în timp ce consensul are efect facilitator. În plus, dezacordul generează tensiuni, conflicte, o stare de spirit negativ în grup.

·     Grupul, datorită mecanismelor sale interacţionale, dispune de posibilităţi reglatorii şi compensatorii mult mai mari decât indivizii.

          Subliniind superioritatea deciziilor colective faţă de cele individuale, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că deciziile colective au şi o serie de dezavantaje, printre care cele mai importante sunt următoarele:

          - Blocarea deciziei: sunt cazuri în care discuţia nu a reuşit să apropie opiniile diferite existente în colectiv, condiţii în care o decizie comună cu greu poate fi luată sau să nu poată fi luată deloc. Ca urmare a intrării în funcţiune a unor mecanisme psihociale (mentalităţi, prejudecăţi, imitaţie sau contagiune, iluzii ale percepţiei sociale, etc) procesul decizional poate fi blocat. De aceea în cadrul optimizării procesului decizional trebuie avute în vedere aceste procese interacţionale.

          - Consum excesiv de timp: uneori discuţiile de grup consumă într-un mod vizibil neproductiv mult timp, datorită divagaţiilor şi insistenţelor excesive pentru susţinerea propriului punct de vedere.

          - Tensiuni şi conflicte: generate de punctele de vedere diferite.

          - Compromisuri: se poate accepta o soluţie nu pentru că este considerată a fi mai bună, ci pentru că împacă puncte de vedere diferite.

          - În diferenţele de opinii exprimate transpar adesea interese şi atitudini personale ce duc la scăderea calităţii deciziei.

Având în vedere dezavantajele/disfuncționalitățile care pot surveni în cadrul grupului, optimizarea procesului decizional va trebui să vizeze și optimizarea proceselor psihosociale, interacționale din cadrul acestuia.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

Maier, N. R. F. (1967). Assets and liabilities in group problem solving: the need for an integrative function. Psychological Review, 74 (4), 239-249.

Vlăsceanu, M. (1993). Psihosociologia organizării şi conducerii. Bucureşti: Paideia.

Zamfir, C. (2005). Incertitudinea – O perspectivă psihosociologică. București: Economică.

Zlate, M. (2007). Tratat de psihologie organizaţional-managerială. Vol. al II-lea. Iași: Polirom.