- partea a II-a -
Exemple generale de bune practici pentru aplicarea lor în unitățile școlare din zone defavorizate:
- 1. Consolidarea cooperării cu autoritățile locale
Este la dispoziția conducerii fiecărei școli situate în zona defavorizată, dar și la dispoziția autorităților publice din diferite instituții ale zonei defavorizate (primărie sau prefectură, acolo unde este cazul; cămin cultural, organizație sportivă, ONG local cu misiune/menire educațională etc.) să dezvolte cooperarea și nu competiția tuturor actorilor implicați în procesul de educație incluzivă.
Cooperarea se poate dezvolta și consolida cu fiecare exemplu de bună practică aplicat de autoritățile locale și factorii educaționali implicați.
- 2. Creșterea implicării părinților în activitățile școlii
Deși părinții elevilor din instituțiile educaționale situate în zone defavorizate sunt, ca toți părinții extrem de ocupați cu problemele familiale sau profesionale curente, este în interesul lor evident, dar și al tuturor celorlalți actori educaționali și locali care au legătură cu problemele educaționale, să se implice în rezolvarea problemelor educaționale, semnalate de instituția educațională și, împreună cu factorii de conducere ai școlilor în cauză sau ai instituțiilor/autorităților locale să găsească cele mai bune căi și mijloace pentru a rezolva cu succes toate problemele apărute în domeniul educației incluzive.
- 3. Creșterea interesului pentru învățarea limbilor străine
Nici o comunitate locală și nici un cetățean nu va putea prograsa în domeniile vieții economico-sociale și cultural spirituale dacă nu vor cunoaște și aplica cel puțin o limbă străină în dialogurile obișnuite angajate cu vizitatori la nivel local sau în legăturile stabilite cu alți factori din regiunile limitrofe geografic sau mai depărtate (comune/orașe/municipii înfrățite, programe comune la nivel regional/ european, participarea la olimpiade /întreceri școlare regionale/euripene/internaționale etc. ).
De aceea, este foarte important ca în curriculele didactice ale fiecărui tip de școală care dezvoltă educația specifică vârstei pentru care a fost creată (de la creșă/grădiniță și până la nivelul învățământului preuniversitar) să fie prevăzute 1-2 sau chiar 3 limbi străine care să fie învățate de toți copiii/școlarii/elevii care parcurg treptele educaționale în cauză; aceste limbi care trebuie obligatoriu să fie învățate de toți actorii educaționali implicați sunt: 1. limbile oficiale în statul/zona defavorizată respectivă; 2. limba oficială în localitățile cu care instituțiile locale, inclusiv cele educaționale sunt înfrățite; 3. limba oficială sau limbile locale din regiunea/zona favorizată respectivă etc.
- 4. Dezvoltarea activităților educaționale împreună cu ONG-uri
Mai întâi, factorii educaționali din zona defavorizată trebuie să identifice care sunt ONG-urile care desfășoară activități educaționale în zona defavorizată și care dintre aceste activități pot primi statutul de bune practici în domeniul educației inclusive.
Apoi, dintre acesta bune practici, fiecare unitate școlară poate să aleagă să urmeze/ aplice, în colaborare cu ONG-ul care dezvoltă buna practică educațională respectivă, pe aceea/acele bune practici care se potrivesc cel mai bine scopului și obiectivelor unității educaționale respective. Evident, la finalul aplicării bunelor practici educaționale respective se va face evaluarea rezultatelor obținute de către toți factorii implicați sau chiar de către factori exteriori (autorități locale din zona liberă, autorități educaționale naționale etc.).
- 5. Dezvoltarea competențelor factorilor educaționali pentru utilizarea TIC
Utilizarea TIC (Tehnologiei Informației și Comunicării) este un proces indispensabil dezvoltării învățământului modern și eficient, care presupune în primul rând familiarizarea și folosirea permanentă a calculatorului în procesele didactice de către toți factorii educaționali implicați (elevi, profesori, personal auxiliar, autorități etc.).
Competențele în domeniul TIC presupun un grup de abilități, în general dobândite (nu moștenite, dar și acestea sunt foarte importante) pentru activitățile care presupun utilizarea calcuatorului în general, dar, mai ales, a calculatorului personal (PC) și a tabletei de către elevi și/sau profesori.
Dezvoltarea competențelor în utilizarea TIC poate fi susținutã prin activitãțile de comunicare cu partenerii, implicarea directã în activitãțile din școalã sau în timpul organizării unor alte activități în școala respectivă, altele decât cele didactice (sportive, culturale, religioase etc.). Creșterea abilitãților în utilizarea TIC se poate materializa prin utilizarea constantã a calculatorului și a internetului în comunicarea cu profesorii din școala respectivă/școli partenere, realizarea de prezentãri Power Point și utilizarea de programe informatice. O activitate importantă care permite sporirea abilităților în utilizarea TIC o poate constitui crearea și actualizarea permanentă a paginilor de prezentare a școlii respective pe internet.
- 6. Dezvoltarea dimensiunii europene a școlii în cauză
Firește că orice manager de unitate educațională din zona defavorizată poate și trebuie să-și propună ca unitatea sa să cunoască, să adopte și să funcționeze pe baza reglementărilor privind educația incluzivă la nivel european, transpuse în legislația națională de profil.
Un obiectiv important al managementului oricărei instituții cu scop educațional din România, deci și din zonele defavorizate trebuie să fie funcționarea la nivelul standardelor UE în vigoare privind specificitatea procesului educațional pe care-l promovează.
- 7. Îmbunătățirea competențelor de comunicare ale tuturor actorilor locali implicați, inclusiv cei educaționali
Comunicarea inter-umană este un ansamblu de procese în care emitățorul mesajului comunicațional se străduiește să-l capaciteze pe receptor să participe la îndeplinirea împreună a scopului comunicării respective – în cazul nostru, educația incluzivă bazată pe bune practici în instituțiile care oferă servicii educaționale; emițătorul trebuie chiar să vină în întâmpinarea obiectivelor și scopurilor receptorului mesajelor educaționale, pentru a-l ajuta să le îndeplinească.
Ca atare, competențele de comunicare ale tuturor actorilor implicați – autorități și actori educaționali – trebuie permanent îmbunătățite prin adoptarea celor mai bune practici de comunicare care vizează educația incluzivă în unitățile educaționale din zona defavorizată în cauză.
- 8. Îmbunătățirea competențelor pedagogice ale educatorilor și profesorilor
În timp ce competențele de comunicare pot fi considerate atitudini și aptitudini de ordin general în procesele/fenomenele care vizează educația incluzivă, competențele pedagogice reprezintă aptitudini și atitudini specifice ale tuturor actorilor educaționali implicați.
Iată de ce – foarte simplu de înțeles, dar și de aplicat în toate instituțiile educaționale – îmbunătățirea prin cele mai bune practici demonstrate a competențelor pedagogice ale tuturor educatorilor trebuie să fie permanent în atenția managementului unităților educaționale, dar și a tuturor instituțiilor cu atribuții vizând educația și cultura/spiritualitatea în localitatea/regiunea/ zona defavorizată respectivă.
- 9. Îmbunătățirea relațiilor sociale dintre toți factorii locali și educaționali implicați
Relațiile sociale se constituie pe baza interacțiunii dintre indivizi, pe baza unor scopuri și interese individuale și/sau sociale. Nu toate relațiile dintre indivizi sunt relații sociale. Relațiile inter-umane reprezintă mai multe forme care pot fi și etape în constituirea relațiilor sociale. Relatiile sociale asigura coeziunea si durabilitatea grupurilor. Există o legătură reciprocă între grupuri sociale și relații sociale. Ca să existe o relație socială între doi indivizi, ei trebuie să aparțină aceluiași ansamblu de grup (relația tată-fiu/fiică în familie; relația profesor-elev în școală etc.).
Este necesar ca prin bune practici permanente, cele mai eficiente dintre aceste relații sociale să fie generalizate și îmbunătățite permanent între toți factorii locali, inclusiv cei educaționali implicați în procesele/fenomenele educației incluzive din zonele defavorizate.
- 10. Schimbul constant de informații și bune practici pentru cunoașterea reciprocă a actorilor implicați în procesul educațional
Nu în ultimul rând trebuie menținut permanent un schimb constant de bune practici și informații pentru ca toți actorii implicați în procesul educațional, inclusiv autoritățile legale și ONG-urile de pe plan local să-și aducă cea mai eficientă contribuție la procesele/fenomenele educației incluzive. Cele mai bune informații și bune practici legate de educația incluzivă trebuie generalizate, cunoscute și aplicate de toți actorii educaționali implicați.