În ceea ce priveşte cadrul legislativ, România ţine cont de legislaţia creată de organismele internaţionale cu privire la educaţia persoanelor cu CES. Actele internaţionale la care România a aderat prin semnarea acestor documente sunt:
• Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului;
• Declaraţia de la Salamanca;
• Declaraţia mondială asupra educaţiei pentru toţi.
Constituţia României (art.46) prevede următoarele: „Persoanele handicapate se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de prevenire, de tratament, de readaptare, de instruire şi de integrare a handicapaţilor, respectând îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”.
În România, copiii cu dizabilităţi au acces la diverse forme de educaţie şi pot fi înscrişi, în funcţie de forma de dizabilitate, în învăţământul special sau de masă. Copiii cu deficienţe medii, tulburări de limbaj, dificultăţi de învăţare, tulburări socioafective sau de comportament sunt integraţi în şcolile de masă, unde pot beneficia de servicii educaţionale de sprijin. Învăţământul special este organizat în dependenţă de tipul de deficienţă – mentală, de auz, de văz, motorie şi alte deficienţe asociate. Identificarea tipului de deficienţă şi gradul acesteia este în competenţa Comisiei de Protecţie a Copilului, instituţie aflată în subordinea consiliilor judeţene.
În sistemul educaţional românesc, integrarea copiilor cu CES în şcolile de masă poate fi realizată sub mai multe forme: clase compacte, grupe de 3-4 copii integrate în şcolile de masă. Cea mai frecventă formă de integrare este integrarea individuală în clasele obişnuite în şcolile de masă, cele mai apropiate domiciliului acestora.
În învăţământul special integrat pot funcţiona:
a) grupe de grădiniţă specială în grădiniţele de masă;
b) clase speciale compacte integrate în şcolile de masă;
c) grupuri de elevi cu cerinţe educative speciale integrate în şcolile de masă;
d) elevi cu cerinţe educative speciale integraţi individual în şcolile de masă;
e) clase speciale de arte şi meserii integrate în şcoli de masă de arte şi meserii şi în licee şi grupuri şcolare din învăţământul de masă;
f) grupe/clase de copii/elevi infestaţi cu virusul HIV;
g) centre logopedice interşcolare;
h) centre şcolare pentru educaţie incluzivă;
i) centre judeţene sau ale municipiului Bucureşti de resurse şi de asistenţă educaţională.
Învăţământul special şi special integrat cuprinde:
a) învăţământ de zi;
b) învăţământ seral;
c) învăţământ cu frecvenţă redusă;
d) învăţământ cu scutire parţială de frecvenţă;
e) şcolarizare la domiciliu.
Unităţile de învăţământ special şi special integrat sunt coordonate metodologic inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
Servicii educaţionale de sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în şcolile de masa
Cadrul didactic de sprijin
Serviciile educaţionale de sprijin se acordă în România în baza OMEdC nr.5379/25.11.2004 privind modalitatea de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale de sprijin, prin cadre didactice itinerante pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în şcoala de masă. În anul 2001, prin ordinul OMEdC nr.4653/08.10.2001 a fost aprobată „Metodologia de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale pentru copii/elevi deficienţi integraţi în şcoala publică prin cadre didactice de sprijin/itinerante”. Aplicarea acestei metodologii a relevat necesitatea adaptării ei la situaţii concrete prin modificarea unor structuri, capitole, articole, alineate. Normarea şi încadrarea cadrelor didactice de sprijin/itinerante se realizează astfel:
a) o normă de 16 ore pentru 8 - 12 copii/elevi cu cerinţe educaţionale speciale în grupe de grădiniţe/clase din unităţi de învăţământ obişnuit, la acelaşi nivel/palier de studii, echivalentă normei de predare în conformitate cu prevederile art.43 din Legea nr.128/1997;
b) o normă de 16 ore pentru 4 - 6 copii/elevi cu deficienţe severe/asociate, integraţi în grupe/clase din şcoala obişnuită la solicitarea expresă a părinţilor, în conformitate cu prevederile art.4 din Hotărârea Guvernului nr.586/1990.
Facilităţi pentru instituţiile de învăţământ în care sunt integraţi copii cu CES
Pentru instituţiile de învăţământ în care sunt integraţi copii cu CES sunt prevăzute unele facilităţi:
Ø diminuarea efectivului de elevi la grupa/clasa respectivă, cu 1-2 elevi pentru fiecare copil cu CES integrat în grupa/clasa respectivă;
Ø cursuri de formare în domeniul educaţiei incluzive, organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru cadrele didactice din instituţiile de învăţământ integratoare;
Ø acordarea, cu prioritate, de prime din fondul anual de premiere pentru cadrele didactice din şcolile de masă, care au elevi cu CES integraţi;
Ø acordarea, în fişa de evaluare primară şi în fişa de restrângere a activităţii cadrului didactic, după caz, a cel puţin 5 puncte pentru fiecare copil integrat, dar nu mai mult de 10 puncte;
Ø stabilirea, pentru cadrele didactice din învăţământul de masă, care integrează elevii cu CES, a unui punctaj echivalent cu cel acordat pentru obţinerea unor performanţe în pregătirea elevilor distinşi la concursurile şi olimpiadele şcolare.
Şcolile educaţionale de masă dezvoltă o serie de servicii educaţionale de sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale. Pentru copiii cu tulburări de limbaj şi dificultăţi de învăţare există „centre logopedice interşcolare” care au specialişti ce desfăşoară terapii specifice pentru corectarea tulburărilor de limbaj şi pentru depăşirea dificultăţilor de învăţare. În aceste cabinete au acces toţi copiii care frecventează învăţământul general şi care au fost diagnosticaţi cu tulburări de învăţare şi au fost depistaţi de profesori, logopezi. Pentru copiii cu tulburări de comportament şi dificultăţi de adaptare există centre de asistenţă psihopedagogică în care există consilieri psihopedagogi ce acordă consiliere atât copiilor, cât şi familiilor lor. Pentru copiii cu deficienţe diagnosticaţi în comisiile pentru protecţia copiilor există servicii educaţionale de sprijin prin cadre didactice de spijin/itinerante.
În Republica Moldova, în ultimii ani Guvernul a luat o serie de măsuri pentru realizarea dreptului la educaţie al copiilor cu dizabilităţi şi asigurarea accesului la educaţia generală. La nivel intern a fost adoptat un set de documente strategice, iar angajamentele internaţionale au scos în prim-plan educaţia incluzivă. Acestea includ:
Strategia şi Planul Naţional de Acţiuni „Educaţie pentru Toţi (2004 - 2008)”, Strategia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi pe anii 2009-2012 (etapa de proiect), Concepţia educaţiei incluzive (proiect în curs de analizare la Ministerul Educaţiei) şi Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (semnată, dar încă neratificată).
Actualmente, în Republica Moldova sunt utilizaţi frecvent termenii educaţie incluzivă, incluziune şcolară, educaţie pentru toţi, copil cu cerinţe educaţionale speciale etc. Acest lucru demonstrează preocuparea către schimbare. Şi cum în fiecare ţară, care posedă practici pozitive în domeniul educaţiei incluzive la nivel naţional, tranziţia a fost realizată treptat, prin implementarea unor proiecte pilot, prin implicarea familiei şi a societăţii civile în scop de a demonstra că incluziunea este posibilă şi aduce doar impact pozitiv atât asupra copiilor cu CES, cât şi asupra societăţii întregi, putem afirma că Moldova este şi ea în faza de tranziţie.
Există experienţe pozitive de incluziune a copiilor cu dizabilităţi în şcoala de cultură generală, experienţe realizate de către societatea civilă. Promotori ai educaţiei incluzive pot fi numiţi Centrul de Zi „Speranţa”, Chişinău,Asociaţia „Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin” din Criuleni şi alte asociaţii şi organizaţii ce promovează incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi.
În baza analizei situaţiei din Republica Moldova la nivel de incluziune şcolară a copiilor cu dizabilităţi şi în baza experienţelor pozitive înregistrate la nivel internaţional, formulăm o serie de recomandări pentru dezvoltarea sistemului de educaţie incluzivă:
• Este necesară dezvoltarea unui cadru normativ special, care să reglementeze explicit toate aspectele educaţiei pentru copiii cu dizabilităţi şi care să asigure baza legală pentru accesul la o educaţie adecvată în sistemul public de învăţământ şi la toate serviciile de sprijin necesare pentru copiii cu dizabilităţi, să ofere siguranţa faptului că serviciile educaţionale şi de sprijin vin în întâmpinarea nevoilor lor educaţionale specifice, acordându-li-se astfel şanse egale la educaţie.
• Instituţiile de învăţământ ar trebui să fie pregătite din punct de vedere arhitectural pentru a asigura accesul atât al copiilor integraţi în prezent în instituţie, cât şi pentru oricare altă solicitare. Acesta ar trebui să dispună de rampă la intrare, sală de resurse, grupuri sanitare adaptate şi alte condiţii prevăzute de design-ul universal.
• Pentru a asigura eficienţa procesului de educaţie incluzivă şi a oferi oportunităţi şi şanse egale de a beneficia de drepturile fundamentale ale omului la dezvoltare şi educaţie, fiecărui copil integrat ar trebui să i se asigure servicii de sprijin, în baza nevoilor stabilite în cadrul evaluării multifuncţionale.
Acestea ar putea fi organizate în parteneriat cu alte organizaţii prestatoare de servicii (Centre de Zi, Centre de reabilitare) sau cu servicii pe lângă instituţiile de învăţământ. Aceste servicii presupun: asistenţă logopedică, asistenţă psihopedagogică şi psihologică, kinetoterapie, transport, utilaj adaptateic.
Unul dintre serviciile specializate necesare în integrarea educaţională a copiilor cu CES este realizat de către cadrul didactic de sprijin. Această poziţie ar putea fi ocupată de cadre calificate în domeniul pedagogiei, psihopedagogiei speciale. Iar pentru asigurarea deplasării şi satisfacerea nevoilor de bază ale persoanelor cu dizabilităţi este necesară instituirea poziţiei de asistent personal.
În vederea dezvoltării multilaterale a copilului cu CES este necesară o abordare holistică, fapt ce ar presupune valorificarea întregului potenţial al copilului. Fiecare instituţie de învăţământ are o echipă intraşcolară care evaluează copilul, elaborează planurile educaţionale individuale şi monitorizează dezvoltarea lui. Pentru a asigura calitatea în educaţie, este necesară respectarea anumitor reguli: clasa în care sunt integraţi copii cu CES să nu depăşească numărul de 20 elevi, iar numărul optim de copii cu CES într-o clasă ar fi 2 - 3.
Cadrele didactice din învăţământul general necesită formare iniţială şi continuă în domeniul educaţiei incluzive. Este necesară introducerea cursurilor de formare în domeniul educaţiei incluzive în cadrul instituţiilor de învăţământ superior şi în cadrul instituţiilor de formare continuă a cadrelor didactice.
Este necesar un parteneriat între organizaţiile nonguvernamentale şi organele de stat din domeniu în vederea creării bazelor legislative şi elaborarea unor politici ale educaţiei incluzive.
În concluzie se poate afirma că educaţia incluzivă a elevilor cu CES necesită o schimbare la nivel de instituţie educaţională, la nivel de politici şi la nivel de atitudine din partea societăţii.
Bibliografie selectivă
1. Gherguţ A. Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată. - Iaşi, 2001.
2. Asociaţia RENINCO. Educaţia integrată a copiilor cu handicap. - UNICEF România, Bucureşti, 1998.
3. Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli: Ghid managerial. - UNICEF România, Bucureşti, 1999.
4. Vrasmaş E., Vrasmaş T., Nicolae S., Oprea V. Ghid pentru cadre didactice de sprijin. – Bucureşti, 2005.