HG nr 72/2013 reglementeză baza costului standard per elev/preşcolar.
Costul standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, precum şi a contribuţiilor aferente acestora pentru unităţile de învăţământ se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcţie de numărul de elevi/preşcolari, de limba de predare, de alţi indicatori specifici de învăţământ şi de mediul urban/rural.
Costurile standard per elev/preşcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi cheltuielile prevăzute la articolul bugetar "bunuri şi servicii", inclusiv stabilirea valorii costului standard pentru coeficientul 1.
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, organ consultativ al Ministerului Educației Naționale, care a determinat valoarea costului standard per elev/preșcolar pentru coeficientul 1 aferent “cheltuielilor cu pregătirea profesională, cheltuielilor cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi cheltuielilor prevăzute la articolul bugetar "bunuri şi servicii"”, în anul 2019, este de 370 lei, cu încadrarea în sumele aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2019.
De asemenea, costul standard per elev/preşcolar[1] pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, pentru coeficientul 1, corespunzător costului standard per elev din învăţământul gimnazial din mediul urban este calculat potrivit unei metodologii de calcul.
METODOLOGIA DE CALCUL pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar, pentru coeficientul 1, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora.
Metodologia stabilită de minister cuprinde:
1. Costul standard per elev/preşcolar, pentru coeficientul 1, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora
2. Costul standard per elev/preşcolar pentru personalul didactic de predare
3. Costul standard pentru alte categorii de personal
Prin costul standard per elev/preşcolar, pentru coeficientul 1, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora se înţelege suma medie necesară acoperirii cheltuielilor de bază cu pregătirea unui elev/preşcolar pe parcursul unui an calendaristic.
Acest cost standard per elev/preşcolar se calculează anual. Atunci când nu sunt modificări de la un an la altul ale elementelor care au stat la baza costului standard per elev/preşcolar se poate menţine costul standard din anul precedent.
Modelul de referinţă pentru calcularea costului standard per elev/preşcolar îl reprezintă elevul din nivelul de învăţământ gimnazial din mediul urban. Costul standard per elev/preşcolar se calculează prin însumarea tuturor componentelor care intră în cadrul cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, în cuantum corespunzător pentru un elev/preşcolar care urmează un proces didactic conform standardelor de calitate specificate prin lege. Costul standard per elev/preşcolar se obţine ca sumă între costul standard pentru personalul didactic de predare şi costul standard pentru alte categorii de personal, respectiv directorii şi directorii adjuncţi de unităţi de învăţământ, pentru activitatea degrevată, de conducere, îndrumare şi control, precum şi personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic.
Costul standard per elev/preşcolar pentru personalul didactic de predare
Principala componentă a costului standard o reprezintă cheltuielile cu personalul de predare, respectiv costul standard pentru personalul didactic de predare per elev/preşcolar, şi reprezintă cheltuielile salariale medii anuale pentru un cadru didactic raportate la numărul mediu de elevi pe cadru didactic.
Costul standard pentru personalul didactic de predare se determină potrivit formulei:
CSPDP (cost standard pentru personalul didactic de predare) = CSMACD (cheltuielile salariale medii anuale pentru un cadru didactic) / la NE (numărul de elevi pe cadru didactic).
unde: Salariul mediu anual reprezintă salariul de încadrare la care se adaugă sporurile şi indemnizaţiile, precum şi contribuţiile angajatorului către bugete. Cheltuielile salariale medii anuale pentru un cadru didactic se determină ca medie ponderată a cheltuielilor cu fiecare categorie de cadre didactice, ponderate cu procentul existent al membrilor din categoria respectivă în sistemul actual din învăţământul românesc gimnazial.
Valoarea cheltuielilor salariale pentru fiecare categorie este determinată pe baza reglementărilor legale în vigoare. În cadrul cheltuielilor salariale brute sunt incluse toate tipurile de cheltuieli: salarii, sporuri, sume compensatorii, contribuţii şi alte drepturi salariale în bani care fac obiectul finanţării de bază, potrivit dispoziţiilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Raportul elevi-cadre didactice, respectiv numărul mediu de elevi pe cadru didactic, se determină potrivit formulei:
elevi pe cadru didactic = medie elevi (clasa) x ore pe săptămână (cadru didactic)/ore pe săptămână (elev), prin multiplicarea numărului mediu de elevi pe clasă cu norma didactică, raportând rezultatul la numărul mediu de ore ale unui elev pe săptămână, stabilit conform prevederilor planurilor-cadru.
Pentru numărul de elevi pe clasă se folosesc valorile medii stabilite prin lege, diminuate, după caz, pentru mediul rural.
Numărul de ore pentru un cadru didactic pe săptămână, respectiv norma didactică, reprezintă numărul de ore pe săptămână pe care trebuie să le predea la o clasă un cadru didactic pentru o normă întreagă. Norma didactică este considerată cea standard, excepţiile fiind integrate prin creşterea proporţională a cheltuielilor salariale. Pentru numărul de ore este utilizată valoarea specificată de planurile-cadru.
Costul standard pentru alte categorii de personal
Personalul, altul decât cadrele didactice de predare, ale cărui salarii trebuie incluse în costul standard per elev/preşcolar este format din: a) directori de unităţi de învăţământ;
b) directori adjuncţi de unităţi de învăţământ;
c) personalul didactic auxiliar;
d) personalul nedidactic.
Metodologia de repartizare a finanţării de bază are în vedere aplicarea standardelor de calitate pentru învăţământul preuniversitar, actele normative care reglementează salarizarea personalului didactic şi nedidactic, reglementările privind volumul şi structura personalului nedidactic, precum şi schimbările curriculare cu impact asupra procesului didactic.
Informaţiile specifice, precum numărul şi structura elevilor fizici pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, sunt transmise de către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, până la data de 20 noiembrie a fiecărui an, pentru fundamentarea bugetului pe anul calendaristic următor. Repartizarea alocaţiei bugetare pentru finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar pe entităţi, respectiv judeţe, autorităţi locale, şcoli cu personalitate juridică, se face pe baza cuantumului total al sumei alocate şi a informaţiilor specifice.
Repartizarea sumelor se realizează luându-se în calcul numărul de elevi fizici pe diferite niveluri de învăţământ, medii de învăţământ, respectiv urban/rural, filieră, profil, limba de predare, cu o eventuală ajustare în funcţie de densitatea populaţiei şcolare şi/sau a elevilor în clasă, pe baza coeficienţilor de diferenţiere a costurilor per elev/preşcolar.
Coeficienţii de diferenţiere se calculează pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu şi mediu de învăţământ, respectiv urban/rural. Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti răspund de repartizarea sumelor, aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe unităţi de învăţământ, pe baza numărului de elevi/preşcolari şi a costurilor standard prevăzute în legislaţia incidentă.
Conform HG nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar au fost aprobate costurile standard astfel:
Costurile standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, pentru anul 2019
┌────┬───────────────┬──────────┬───────────┬───────────┬───────────────┐
│ │ │ │ │ │Standarde de │
│ │ │ │ │Standarde │cost pe elev, │
│ │ │ │ │de cost pe │pe medii şi pe │
│ │ │ │Număr mediu│elev, │niveluri │
│Nr. │Nivel/filieră/ │Forma de │de elevi │pe medii şi│(pentru │
│crt.│profil │învăţământ│pe clasă │pe niveluri│învăţământul │
│ │ │ │ │- lei - │în limbile │
│ │ │ │ │ │minorităţilor) │
│ │ │ │ │ │- lei - │
│ │ │ ├─────┬─────┼─────┬─────┼───────┬───────┤
│ │ │ │Urban│Rural│Urban│Rural│Urban │Rural │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│1 │preşcolar cu │zi │20 │18 │3.570│3.904│3.570 │3.904 │
│ │program normal │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │preşcolar cu │ │ │ │ │ │ │ │
│2 │program │zi │20 │20 │6.547│6.547│6.547 │6.547 │
│ │prelungit/ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │săptămânal │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│3 │Învăţământ │zi │24 │18 │4.108│4.895│4.807 │5.728 │
│ │primar │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│3.1 │primar │zi │ │ │6984 │6984 │8172 │8172 │
│ │integrat* │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│4 │primar │zi │24 │24 │6.547│6.547│7.660 │7.660 │
│ │„step-by-step“ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│5 │primar „A doua │- │15 │12 │3.166│3.812│3.705 │4.461 │
│ │şansă“ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │primar │ │ │ │ │ │ │ │
│6 │vocaţional │zi │24 │20 │5169 │6181 │5935 │7096 │
│ │(altul decât │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specializarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │muzică) │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│7 │primar cu │zi │24 │24 │9.153│9.153│10.069 │10.069 │
│ │specializarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │muzică │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │primar cu │ │ │ │ │ │ │ │
│7.1 │specializarea │zi │ │ │4507 │4507 │4507 │4507 │
│ │muzică în regim│ │ │ │ │ │ │ │
│ │suplimentar │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│8 │Învăţământ │zi │25 │20 │5384 │6192 │6154 │7078 │
│ │gimnazial │ │ │ │ │ │ │ │
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│8.1 │gimnazial │zi │ │ │9153 │9153 │10462 │10462 │
│ │integrat* │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │secundar │ │ │ │ │ │ │ │
│9 │inferior „A │- │15 │12 │3 586│4.308│4.099 │4.925 │
│ │doua │ │ │ │ │ │ │ │
│ │şansă“ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gimnazial │ │ │ │ │ │ │ │
│ │vocaţional │ │ │ │ │ │ │ │
│10 │(altul │zi │25 │20 │6.461│7.377│7.301 │8.337 │
│ │decât │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specializarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │muzică) │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gimnazial │ │ │ │ │ │ │ │
│ │vocaţional │ │ │ │ │ │ │ │
│ │(altul │ │ │ │ │ │ │ │
│10.1│decât │zi │ │ │1077 │1077 │1077 │1077 │
│ │specializarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │muzică) în │ │ │ │ │ │ │ │
│ │regim │ │ │ │ │ │ │ │
│ │suplimentar │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│11 │gimnazial cu │zi │25 │25 │11307│11307│12438 │12438 │
│ │specializarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │muzică │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gimnazial cu │ │ │ │ │ │ │ │
│11.1│specializarea │zi │ │ │5384 │5384 │5384 │5384 │
│ │muzică în regim│ │ │ │ │ │ │ │
│ │suplimentar │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│12 │Învăţământ │FR │22 │22 │2181 │2585 │2493 │2955 │
│ │gimnazial │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│13 │Învăţământ │zi │28 │28 │5384 │5384 │6031 │6031 │
│ │liceal teoretic│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│14 │Învăţământ │seral │28 │28 │3990 │3990 │4469 │4469 │
│ │liceal teoretic│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │liceal │ │ │ │ │ │ │ │
│15 │tehnologic, │zi │28 │28 │5568 │5568 │6237 │6237 │
│ │militar, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │pedagogic şi │ │ │ │ │ │ │ │
│ │teologic │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│16 │liceal │seral │28 │28 │4340 │4340 │4861 │4861 │
│ │tehnologic │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │liceal artistic│ │ │ │ │ │ │ │
│ │(toate │ │ │ │ │ │ │ │
│17 │specializările,│zi │28 │28 │7107 │7107 │7960 │7960 │
│ │excepţie │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specializarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │muzică) şi │ │ │ │ │ │ │ │
│ │sportiv │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│18 │liceal │zi │28 │28 │15076│15076│16886 │16886 │
│ │specializarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │muzică │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│19 │Învăţământ │FR │28 │28 │2100 │2100 │2352 │2352 │
│ │liceal │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│19.1│liceal │zi │ │ │9153 │9.153│10.462 │10.462 │
│ │integrat* │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │profesional │ │ │ │ │ │ │ │
│ │(inclusiv │ │ │ │ │ │ │ │
│20 │stagiile │zi │28 │28 │5896 │5896 │6486 │6486 │
│ │de pregătire │ │ │ │ │ │ │ │
│ │practică)/ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │Învăţământ dual│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│21 │postliceal/ │zi │28 │28 │5896 │5896 │5896 │5896 │
│ │maiştri │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │ │
│21.1│postliceal/ │seral │28 │28 │4340 │4340 │4861 │4861 │
│ │maiştri │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤
│22 │Cantine-cămine │- │ │ │2133 │2133 │2133 │2133 │
│ │(elevi cazaţi) │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────────┴──────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴───────┴───────┘
* Standardele de cost se aplică numai elevilor cu cerinţe educative speciale integraţi individual în clasele/grupele unităţilor de învăţământ de masă, care urmează curriculumul acestora.
Costurile standard per elev/preşcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi cheltuielile prevăzute la articolul bugetar „bunuri şi servicii“, pentru anul 2019
┌────────┬──────────────┬─────────────────────────────┐
│ │ │Coeficient final, conform │
│ │ │zonei de temperatură, pentru │
│Praguri │Tipuri de │mediul urban/rural - lei - │
│numerice│unităţi ├────┬────┬────┬────┬────┬────┤
│ │ │ZONA│ZONA│ZONA│ZONA│ZONA│ZONA│
│ │ │1 │2 │3 │4 │5 │6 │
├────────┼──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Grădiniţă │397 │401 │409 │421 │432 │444 │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Şcoală │ │ │ │ │ │ │
│ │gimnazială/ │380 │384 │392 │403 │415 │426 │
│ │Primară │ │ │ │ │ │ │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│1-300 │Liceu/Colegiu/│ │ │ │ │ │ │
│ │Şcoală │ │ │ │ │ │ │
│ │profesională/ │432 │436 │445 │458 │471 │484 │
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │
│ │dual │ │ │ │ │ │ │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Şcoală │296 │299 │305 │314 │323 │332 │
│ │postliceală │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Grădiniţă │399 │403 │411 │423 │434 │446 │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Şcoală │382 │386 │394 │405 │417 │428 │
│ │gimnazială │ │ │ │ │ │ │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Liceu/Colegiu/│ │ │ │ │ │ │
│301-800 │Şcoală │ │ │ │ │ │ │
│ │profesională/ │434 │438 │447 │460 │473 │486 │
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │
│ │dual │ │ │ │ │ │ │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Şcoală │298 │301 │307 │316 │325 │334 │
│ │postliceală │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Grădiniţă │403 │407 │415 │427 │439 │451 │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Şcoală │386 │390 │398 │410 │421 │433 │
│ │gimnazială │ │ │ │ │ │ │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│peste │Liceu/Colegiu/│ │ │ │ │ │ │
│800 │Şcoală │ │ │ │ │ │ │
│ │profesională/ │438 │442 │451 │464 │477 │490 │
│ │Învăţământ │ │ │ │ │ │ │
│ │dual │ │ │ │ │ │ │
│ ├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │Şcoală │302 │305 │311 │320 │329 │338 │
│ │postliceală │ │ │ │ │ │ │
└────────┴──────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
┌──────────────────────────────────────┐
│Zone de temperatură: │
├──────────────────────────────────────┤
│Zona 1 - Călăraşi, Constanţa, Dolj, │
│Giurgiu, Olt, Tulcea, Teleorman │
├──────────────────────────────────────┤
│Zona 2 - Arad, Bucureşti, Brăila, │
│Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Ilfov, │
│Ialomiţa, Mehedinţi, Timiş │
├──────────────────────────────────────┤
│Zona 3 - Argeş, Bihor, Buzău, Iaşi, │
│Prahova, Satu Mare, Vaslui │
├──────────────────────────────────────┤
│Zona 4 - Botoşani, Cluj, Mureş, Sălaj,│
│Vrancea │
├──────────────────────────────────────┤
│Zona 5 - Alba, Bacău, Braşov, │
│Caraş-Severin, Neamţ, Sibiu, Vâlcea │
├──────────────────────────────────────┤
│Zona 6 - Bistriţa-Năsăud, Covasna, │
│Hunedoara, Harghita, Maramureş, │
│Suceava │
└──────────────────────────────────────┘
Pe baza acestor costuri standard, unitățile de învățământ preșcolar își desfășoară activitatea cu personalul didactic și materialul support procesului de învățământ în condiții de calitate, având la bază respectarea princiului finanțarea urmeaîă elevul.
Bibliografie:
- Legea Educației Naționale nr.1/2011
- OUG nr. 48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
- HG nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar
- HG nr. 169/2019 pentru modificarea şi completarea HG nr. 72/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar
[1] pentru anul 2017, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 a fost de 3.740 lei, conform HG nr. 31/2017
pentru anul 2018, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 a fost de 4.413 lei, conform HG nr. 30/2018 iar
pentru anul 2019, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 5.384 lei, conform HG nr. 169/2019