Comunicarea managerială - formă de comunicare interumană -  prezintă următoarele  caracteristici:

• un instrument de conducere cu ajutorul căruia managerul școlar îşi poate exercita atributele speciale: prevedere, organizare, antrenare, coordonare, control;

• partea din procesul de management prin care managerul îi înţelege pe membrii organizației școlare, făcându-se înţeles de aceştia;

• un auxiliar al conducerii care pune în circulaţie informaţii despre rezultatele deciziilor care se reîntorc la centrul de decizie, făcând astfel posibilă punerea de acord a execuţiei cu obiectivele şi a rezultatelor cu planificarea;

• orientată nu numai spre transmiterea mesajelor, ci şi spre schimbarea atitudinilor şi adaptarea psihologică  a membrilor organizației la obiectivele alese.

Comunicarea managerială are un impact major asupra activităţii, eficienţei şi schimbărilor organizaţional-școlare, ea putându-se realiza pe mai multe planuri:

·         interpersonal (relaţiile cu membrii organizației școlare);

·         informaţional (acţiuni ce vizeză crearea şi dezvoltarea reţelei informaţionale);

·         decizional (alegerea soluţiei optime din mai multe posibile).

Particularităţile comunicării manageriale sunt generate de scopul, obiectivele şi rolurile acestei comunicări, de cadrul şi structura organizaţională şi de contextul culturii organizaţionale.

Obiectivele comunicării manageriale:

• cunoaşterea de către toţi membrii organizației a misiunii, obiectivelor şi strategiei acesteia;

• cunoaşterea corectă şi completă de către toţi membrii organizației a relaţiilor dintre organizaţie şi mediul său extern;

• crearea unui climat de comunicare sănătos care să asigure participarea creatoare a membrior organizației la luarea deciziilor;

• motivarea membrilor organizației pentru activitate performantă şi de calitate;

• influenţarea membrilor organizației şi determinarea schimbării comportamentului în sensul dorit de manager.

Comunicarea managerială se supune anumitor norme de etică specifice, care se regăsesc în cultura organizaţională, politica organizaţiei şi totodată, în etica individuală a managerilor.

Funcţiile comunicării manageriale sunt multiple (Cândea și Cândea, 1996, p. 45):

→ de informare (monitorizarea informaţiilor din interiorul şi din afara organizaţiei);

→ de comandă şi instruire (asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor subordonaţilor în vederea realizării scopurilor organizaţionale);

→ de influenţare şi convingere, îndrumare şi sfătuire (controlul asupra informaţiei şi comportamentului membrilor organizației;

→ de integrare şi menţinere a informaţiilor (asigurarea eficienţei organizaţionale).

Toate funcţiile comunicării manageriale (informare; transmitere a deciziilor; influenţarea receptorului; instruire; crearea de imagine; motivarea membrilor organizației; promovarea culturii organizaţionale) sunt intercondiționate.

Schimbul de informaţii dintre manageri și membrii organizației oferă posibilitatea:

a) managerului:

- să dirijeze subordonatul spre îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor;

- să clarifice contextul recompensării;

- să ofere sprijin social şi emoţional.

b) membrilor organizației:

- să pună întrebări despre rolul activității sale;

- să facă propuneri care să promoveze obiectivele organizației.

Barierele comunicării manageriale constau în schimburile distorsionate de informaţii între manageri și membrii organizației.

Percepții diferite dintre  manageri şi membrii organizației:

­          modul în care membrii organizației îşi folosesc timpul, raportat la modul în care ar trebui să-l folsească;

­          cât durează să înveţi ceva;

­          cât de importantă este motivația financiară pentru membrii organizației;

­          câtă autoritate au membrii organizației;

­          capacitatea profesională a membrilor organizației;

­          performanţele membrilor organizației şi obstacole în calea performanței;

­          stilul de conducere al managerului.

Stiluri de comunicare managerială: managerii au diverse stiluri de comunicare (modul în care, în calitate de manager, comunică cu ceilalţi):

a)      „Autocratul” – are o comunicare interpersonală redusă; transmite puţin şi nu este interesat de feedbak; are un comportament distant, rece faţă de membrii organizaţiei. Comunicarea este complet ineficientă.

b)      „Falsul democrat” - caută să stabilească relaţii bune de comunicare cu ceilalți; facilitează obţinerea unui volum important de feedback-uri, dar nu transmite în mod deschis propriile sentimente şi informaţii. Comunicarea este ineficientă întrucât nu este echilibrată biunivoc.

c)      „Politicianul” – managerul este interesat numai de propriile idei pe care le transmite, dar nu și de feedbak-ul privind cunoaşterea ideilor celorlalţi; transmite mult şi folosește în mod selectiv feedback-ul, numai pentru a extrage ceea ce coincide cu ideile transmise de el. Comunicarea în cele mai multe cazuri este ineficientă.

d)      „Comunicatorul” - îşi exprimă liber sentimentele şi informaţiile către ceilalţi şi, în același timp, îi stimulează pe ceilalţi să-şi exprime în mod liber sentimentele şi informaţiile. Comunicarea este bine structurată în ambele dorecții (transmitere și feedback); managerul îşi modifică şi adaptează deciziile luând în considerare informaţiile primite. Managerul apare ca un comunicator, iar comunicarea este eficientă.

Conflicte de rol: rolul de lider cere acestuia să dirijeze şi să controleze activitatea celorlalți şi, simultan, să acorde atenţie nevoilor sufleteşti şi dorinţelor acestora.

Atitudine protectoare (tendinţa managerului de a evita comunicarea unor vești/informații neplăcute celorlalţi, care ar putea să provoace reacţii negative din partea receptorului).

Statutului funcţiei (tendinţa managerului de a pune prea puţin preţ pe comunicarea cu ceilalți, aceștia oprind fluxul informaţiilor, ceea ce contribuie la o comunicare slabă.

Lipsa de timp − lipsa de timp a managerului poate duce la o slabă comunicare cu membrii organizației.

Depășirea barierelor va conduce la o comunicare managerială eficientă, cu efect pozitiv la nivel managerial, precum și la nivelul întregii organizații școlare.

SURSE BIBLIOGRAFICE:

Agabrian, M. (2008). Strategii de comunicare eficientă. Iași: Institutul European.

Cândea, R., & M., Cândea, D. (1996). Comunicarea managerială. Bucureşti: Expert.

Johns G. (1998). Comportament organizaţional. Bucu­reşti:  Economică.

Zlate, M. (2004). Tratat de psihologie organizaţional-managerială. Vol. I. Iaşi: Polirom.