Apărute după 1990, organizaţiile neguvernamentale (ONG) au fost şi sunt în permanenţă factori activi în reţelele educaţionale contribuind cu programele lor la susţinerea drepturilor copiilor, tinerilor, adolescenţilor, la promovarea egalităţii şanselor educaţionale, la educarea şi consilierea familiei, la atragerea de fonduri financiare şi materiale, la promovarea imaginii grădiniţelor şi şcolilor, la formarea de formatori, mediatori, cadre didactice, la facilitarea unor parteneriate interne şi externe, la dezvoltarea unor reţele comunitare precum şi la analizarea unor nevoi comunitare.

Statitisticile referitoare la activitatea ONG-urilor arartă că cca 20 la sută din ONG-urile active furnizează servicii sociale, inclusiv servicii educaționale. Aceste ONG-uri care oferă societății civile servicii educaționale sunt  cele cu care școlile din znele defavorizate trebuie să conlucreze.

În ultima perioadă, furnizarea de servicii sociale de către ONG-uri continuă să se extindă, atât din punct de vedere teritorial, cât şi al ariei de servicii oferite, iar ONG-urile au început să sensibilizeze opinia publică cu privire la problemele sociale și educaționale. În general, ONG-urile din România au înregistrat succese notabile în sensibilizarea opiniei publice prin organizarea unor campanii de presă şi a unor dezbateri publice pe teme legate de (în ordine alfabetică): educație, protecţia copilului, protecţia mediului, sănătate; violenţă domestică, mobilizând fonduri importante din surse publice şi private. Dar, serviciile furnizate nu au corespus întotdeauna nevoilor, ONG-urile ajustându-și oferta în funcţie de fondurile alocate și nu de nevoile societății civile...

            Până către finalul secolului al XX-lea, donatorii internaţionali au reprezentat  principala sursa de finanţare a sectorului ONG, dar în perioada care a urmat anului 2000, s-a înregistrat o scădere a granturilor oferite de aceştia, ceea ce a determinat ONG-urile să-şi diversifice sursele de finanţare. În viitor, diminuarea granturilor oferite de către donatorii internaţionali va deveni un proces continuu, perspectivă în care ONG-urile trebuie să-şi adapteze strategiile de finanţare într-un mod radical.  În 2001, finanţarea internaţională reprezenta peste 90 la sută din totalul granturilor acordate ONG-urilor şi era concentrată în domeniul social şi în cel al construcţiei democratice (protecţia şi îngrijirea copiilor, drepturile omului, protecţia mediului), iar în domeniul cultural nu era oferit nimic pentru sectorul educație. Pentru situația prezentă nu dispunem de date similare sau nu le-am descoperit în documentarea efectuată.

Desi s-a înregistrat un progres considerabil în ceea ce priveşte protecţia și educația copilului prin intermediul sistemelor sanitar șie ducațional, promovate și sprijinite de stat, celelalte surse publice de finanţare, pentru aceste domenii de activitate, sunt aproape nule, cu excepția grantuirlor europene și internaționale. Referitor la contribuţiile din partea populaţiei, deşi se înregistrează o creştere a acestora, în multe cazuri, filantropia publică rămâne una redusă.

Capacitatea ONG-urilor româneşti de a-şi extinde aria serviciilor oferite, inclusiv în domeniul școlar și educațional şi de a mări numărul beneficiarilor rămâne una limitată. Personalul din cadrul ONG-urilor din România are dificultăţi în crearea unui staff permanent, cu normă întreagă, iar, de cele mai multe ori nu există nici o diferenţă clară între membrii personalului şi conducerea organizaţiei.

Deşi voluntariatul reprezintă o importantă resursă pentru ONG-uri și în țara noastră, implicarea beneficiarilor în activităţile unei organizaţii nu a devenit încă o practică obişnuită, fenomen ce creează dificultăţi procesului de comunicare dintre beneficiarii de servicii, inclusiv educaționale, şi cei care le furnizează. O excepţie o reprezintă însă, asociaţiile create de părinţii unor copii cu probleme. Planificarea strategică reprezintă încă o slăbiciune a sectorului neguvernamental: în jur de 70-80 la sută dintre organizaţii nu-şi stabilesc bugetele pe baza unui plan strategic anual sau de perspectivă.

Deşi multe ONG-uri editează rapoarte şi declaraţii financiare anuale sau/și bianuale, deseori cerute de donatori sau de instituţiile publice, responsabilitatea, transparenţa şi practica etică, rămân încă o problemă a sectorului ONG în general. De asemenea, dotarea ONG-urilor din punct de vedere tehnic, inclusiv a acelora cu scop educațional este nesatisfăcătoare în cele mai multe cazuri. Cauzele acestei insuficienţe sunt pe de o parte, lipsa fondurilor iar, pe de altă parte, dezvoltarea inadecvată a infrastructurii, mai ales în zonele rurale.