În orice tip de organizație/ instituție, tipul de management/ leadership exercitat la vârful ierarhiei organizaționale influenţează în mod cert eficiența și performanța organizației respective.
În organizațiile sociale, cu atât mai mult în instituțiile școlare, unul dintre factorii de succes îl constituie necesitatea existenţei capacităţii empatice a liderilor/ managerilor școlari, precum şi descoperirea unor capacităţi constitutive ale fenomenului empatic şi antrenarea capacităților empatice de către aceştia. Calitatea liderului/ managerului școlar de a fi empatic constituie o premisă a funcționării și optimizării relaţiilor acestuia cu subordonaţii şi, totodată, o condiţie a comunicării eficiente.
În cadrul oricărei organizații/grup uman, după cum arată Goleman, Boyatzis și McKee (2005), liderul este cel care are capacitatea maximă de a influenţa emoţiile tuturor:
® importanţă deosebită în activitatea de conducere o are capacitatea empatică a liderului;
® responsabilitatea fundamentală a liderilor este aceea de a induce trăiri pozitive celor pe care îi conduc;
® empatia asigură pasul către responsabilitatea de bază a liderului - generarea rezonanţei;
® un lider eficient se foloseşte de capacităţile empatice pentru realizarea cunoaşterii interpersonale.
Liderii cu un nivel empatic ridicat (Badea și Pană, 2010):
§ sunt capabili să-şi creeze relaţii interpersonale mai puternice;
§ se pricep mai bine să se automotiveze;
§ îi motivează foarte uşor pe subordonaţi;
§ au performanţe de conducere mai bune;
§ fac faţă mai uşor schimbării;
§ creează un climat de cooperare;
§ sunt mai împăcaţi cu ei înşişi;
§ sunt priviţi cu încredere de către subordonaţi;
§ creează o legătură emoţională între membrii organizaţiei;
§ creează efectul de rezonanţă (emoții pozitive) cu ceilalți.
De ce leadership empatic?
o mai bună înțelegere a subordonaţilor;
intuirea gândurilor şi trăirilor afective ale subordonaților;
anticiparea corectă a comportamentului subordonaților și posibilitatea de a acţiona corespunzător în raport cu aceștia.
Aspectul central al empatiei îl reprezintă conduita retrăirii stărilor, gândurilor, acţiunilor celuilalt de către propria persoană prin intermediul unui proces de transpunere substitutivă în psihologia celuilalt (Marcus, 1997).
Cu privire la empatie în activitatea de conducere, Goleman, Boyatzis și McKee (2005) afirmă că subordonaţii aşteaptă din partea liderului o legătură emoţională încurajatoare - aşteaptă empatie; emoţiile sunt molipsitoare, mai ales cele pozitive; subordonații sunt deschişi sau vulnerabili la influenţele emoţionale ale liderului, iar acest fenomen poate fi folosit de către lideri în două moduri opuse:
liderii pot influenţa în mod pozitiv climatul emoţional al organizaţiei prin crearea unui efect de „rezonanţă” (când liderii canalizează emoţiile într-o direcţie pozitivă, în care membrii organizaţiei pot lucra la randamentul optim.
liderii pot influenţa în mod negativ climatul emoţional al organizaţiei prin crearea unei situaţii de „disonanţă” (când liderii canalizează emoţiile într-o direcţie negativă, în care membrii organizaţiei se vor simţi frustraţi şi nu vor reuşi să lucreze la randamentul optim.
Rezultă, așadar, că una dintre responsabilitățile fundamentale ale liderilor este aceea de a induce trăiri pozitive celor pe care îi conduc.
De asemenea, că liderul empatic poate evalua relativ corect ceea ce simte, trăieşte, gândeşte subordonatul, se poate transpune psihologic în situaţia lui şi, printr-o comunicare eficientă, poate să creeze condiţii adecvate de influenţare.
Neuroștiințele au arătat importanța empatiei în leadership, faptul că stările de spirit şi acţiunile liderilor au un impact decisiv asupra celor pe care îi îndrumă: prin empatie, liderul are puterea de a inspira şi stimula pasiunea şi entuziasmul subordonaților, de a susţine motivaţia şi devotamentul acestora, de a inspira încredere.
Sintetizând responsabilităţile principale ale unui lider, acestea sunt:
de a induce entuziasm, optimism, pasiune în rîndul subordonaților;
de a învesti încredere şi înţelegere în raport cu subordonaţii, în activităţile pe care aceștia le au de desfăşurat;
de a cultiva un climat/o atmosferă de cooperare în cadrul organizației.
Antrenarea empatiei la lideri:
Capacitatea empatică, deși are are un potenţial psihofiziologic înnăscut, se realizează şi se dezvoltă în procesul cunoaşterii interpersonale şi, dacă liderul îşi propune, prin antrenare autodirijat:
Important, în acest demers, este ca liderul să se autocunoască, să-și cunoască propriile emoții, deoarece numai autocunoașterea facilitează empatia și reprezintă baza gestionării emoţionale. Liderii empatici sunt racordaţi la propriile emoții și trăiri interioare, ei sesizează cum sunt influenţaţi de propriile stări emoționale şi cum le afectează acestea performanţele profesionale, personale și ale subordonaților. Autocunoaşterea va permite liderului și posibilitatea de a simţi cum priveşte altcineva situaţia, deci efectul de armonizare/ de „rezonanță”.
Antrenarea empatică este foarte importantă și în organizațiile școlare: dacă managerul școlar este conştient de sentimentele celorlalţi şi dă dovadă de înţelegere a trăirilor şi emoţiilor acestora, poate să comunice și să acţioneze în cel mai adecvat mod, în funcție de situație (fie că trebuie să aplaneze temerile, să calmeze furia, să se alăture veseliei sau să cultive o atmosferă de cooperare şi încredere); „rezonanța” cu ceilalți îi va permite:
să înţeleagă care sunt valorile şi priorităţile comune după care se poate ghida grupul școlar/ organizația școlară;
să ajute subordonații să atingă obiectivele organizaționale/ educaționale;
să-și cunoască mai bine membrii organizației;
să motiveze afectiv subordonații, astfel încât aceștia să se simtă cât mai bine în cadrul organizaţiei (liderul, dând dovadă de încredere şi înţelegere faţă de ceilalți, aceştia se pot simţi uşor motivaţi de faptul că cel care îi conduce le înţelege sentimentele şi trăirile, le atribuie sarcini şi îi determină să îşi asume roluri);
să fie apreciat şi simpatizat de ceilalți și să se bucure de prestigiu;
să reducă stările tensionale/conflictuale din cadrul școlii şi să stimuleze relațiile de colaborare.
Succesul în leadership:
Kellett, Humphrey și Sleeth (2002), cu referire la relaţia dintre empatie şi leadership consideră că empatia va fi una dintre cei mai importanţi factori dacă un lider autentic vrea să se integreze într-un grup. Autorii au arătat că empatia reprezintă una din cele două căi ale succesului în leadership:
prima cale: prin executarea unor sarcini complexe;
cea de-a doua cale: prin conduita empatică.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Badea, L., & Pană, A. (2010). Rolul empatiei în dezvoltarea inteligenţei emoţionale a liderului. În: Economie teoretică şi aplicată. XVII, 2 (543), 41-51. București: Economică.
Kellett, J. B., Humphrey, R. H., & Sleeth, R. G. (2002). Empathy and Complex Task Performance: Two Routes to Leadership. The Leadership Quarterly. 13, 523-544.
http://dx.doi.org/10.1016/S1048-9843(02)00142-X
Goleman, D., Boyatzis, R., & McKee, A. (2005). Inteligenţa emoţională în leadership. Bucureşti: Curtea Veche.
Marcus, S. (1997). Empatie şi personalitate, Editura ATOS, Bucureşti