Teoria inteligenţelor multiple (TIM) elaborată de Howard Gardner (1983) se bazează atât pe rezultatele obţinute prin testări, cât şi pe cercetările de neuropsihologie.
Gardner înţelege inteligenţa în termenii unei interacţiuni complexe între sistemul cognitiv şi alte sisteme. Autorul introduce conceptul de inteligenţă multiplă, prin care sugerează că noțiunea clasică bazată pe IQ (coeficientul de inteligență) este limitată si propune, în schimb, tipuri diferite de inteligență care să acopere o paletă mult mai largă a intelectului uman.
Gardner identifică opt tipuri (forme) distincte de inteligenţă, şi anume:
· inteligenţa verbală/lingvistică (apitudini legate de limbaj: cititul, scrisul, vorbirea, ascultarea);
· inteligenţa logică/matematică (aptitudini numerice);
· inteligenţa spaţială (capacitatea de a înţelege relaţiile spaţiale, ca în conducerea maşinii sau jocul de şah);
· inteligenţa corporală/kinestezică (folosirea corpului, ca în dans sau atletism);
· inteligenţa ritmică/muzicală (capacitatea de a cânta vocal sau la un instrument);
· inteligenţa interpersonală (capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi şi de a relaţiona cu ei);
· inteligenţa intrapersonală (capacitatea de autocunoaştere).
· inteligenţa naturalistă (capacitatea de a înțelege natura)
Tipurile de inteligenţă sunt considerate de Gardner ca fiind independente unele faţă de altele. Ele funcţionează ca sisteme modulare fără a fi controlate de un „coordonator central”. Astfel, la o anumită persoană, aptitudinile evaluate în cadrul unui anumit tip de inteligenţă nu corelează cu aptitudinile evaluate în cadrul altui tip de inteligenţă.
Din punct de vedere biologic, inteligenţele sunt independente în funcţie de zonele corticale care le guvernează. Gardner consideră că fiecare tip de inteligenţă are o localizare precisă în creier şi că poate fi analizat separat prin studierea pacienţilor cu leziuni cerebrale. Lezarea unei arii cerebrale poate afecta doar un anumit tip de inteligenţă, lăsându-le intacte pe celelalte. Existenţa tipurilor particulare şi independente de inteligenţă este argumentată prin fenomenul observat la indivizii retardaţi sever, care au o aptitudine excepţională, cum ar fi cântatul la un instrument muzical sau calculul mintal rapid.
Deşi sunt separate şi independente unul faţă de celălalt, tipurile de inteligenţă interacţionează şi conlucrează atunci când este necesar (de exemplu, rezolvarea unei probleme de matematică redată verbal necesită conlucrarea inteligenţei lingvistice cu cea logico-matematică). La nivel individual, ele apar în combinaţii, fiecare individ fiind de fapt „o colecţie de inteligenţe”. Şi pentru că oamenii au profiluri de inteligenţă diferite, şcoala trebuie să asigure o educaţie care să maximalizeze potenţialul intelectual al fiecăruia.
Deşi teoria lui Gardner are anumite limite, tipurile de inteligenţă propuse de el nefiind măsurabile în sensul dat de teoriile factoriale, ea reprezintă o contribuţie importantă la înţelegerea gândirii şi inteligenţei umane. Însuşi autorul arăta că nu toate tipurile de inteligenţă sugerate de el pot fi măsurate prin testele de inteligenţă convenţionale (standardizate), dar pot fi evaluate în cadrul activităţilor şcolare, cum sunt cele artistice (muzicale) sau sportive.
Inteligenţa verbală/lingvistică:
Elevii care posedă acest tip de inteligenţă au abilitatea de a opera cu: structurile şi regulile de structurare a limbajului (de ex. punctuaţia cu valoare stilistică), nivelul fonetic al limbajului (aliteraţii), nivelul semantic (sensurile duble), nivelul pragmatic al limbajului; pot folosi limbajul în scop persuasiv (funcţia retorică), în scopul de a rememora informaţia (funcţia mnezică), în scopul de a explica ceva (funcţia peripatetică), în scopul de a furniza informaţii despre limbajul însuşi (funcţia metalingvistică).
Inteligenţa logică/matematică:
Include capacitatea de a utiliza raţionamente inductive şi deductive, de a rezolva probleme abstracte, de a înţelege relaţiile complexe dintre concepte, idei şi lucruri. Deprinderea de a emite raţionamente are aplicabilitate în multe arii ale cunoaşterii şi include, de asemenea, capacitatea de utiliza gândirea logică în ştiinţă, studii sociale, literatură etc.
Acest tip de inteligenţă cuprinde şi capacitatea de a clasifica, a anticipa, a stabili priorităţi, a formula ipoteze ştiinţifice şi a înţelege relaţiile de cauzalitate. Şcolarul mic îşi dezvoltă aceste capacităţi prin activităţi concrete, prin înţelegerea relaţiei de corespondenţă biunivocă, prin operaţiunea de numărare. Aceste deprinderi ale gândirii critice sunt prezente în programele majorităţii şcolilor, însă trebuie fixate prin activităţi corespunzătoare.
Și acest tip de inteligență este prezentă în mod activ în programa școlară. Elevul preferă mai ales acuratețea, este extrem de organizat, are gândire abstractă și îi place matematica. Acești copii își manifestă de la vârste mici interesul pentru computere și rezolvă cu ușurință experimentele logice și problemele. De asemenea, se descurcă bine la fizică și chimie, materii care necesită precizie, logică și dezvoltă o mentalitate specială.
Pentru a le suscita interesul, profesorul trebuie să le dea sarcini diverse și să utilizeze vizualizarea de grafice și tabele, să le ofere diferite
experimente și jocuri matematice.
Inteligenţa vizuală/spaţială:
Este o inteligenţă a „imaginilor şi tablourilor”, cuprinde capacitatea de a percepe corect lumea înconjurătoare pe cale vizuală, precum şi capacitatea de a recrea propriile experienţe vizuale.
Elevii care au acest tip de inteligență sunt receptivi la culori, forme, linii și relații între obiecte din spațiu. Își pot exprima ideile în mod grafic.
Sunt copiii care gândesc în imagini, creează imagini vizuale, își amintesc mai uțor tocmai prin intermediul fotografiilor, adesea folosesc metafore în povestirile lor, citesc cu ușurință hărți, tabele și grafice și sunt sensibili la culorile și formele obiectelor înconjurătoare. Manifestă interes în artele vizuale, de aceea profesorul trebuie să le stimuleze interesul utilizând ilustrații ale materialului studiat. Prin imaginile vizuale, elevii își vor consolida mai ușor cunoștințele și își vor aminti lucruri dificil de perceput cu ajutorul logicii.
Elevii cu inteligenţă spaţială au capacitatea de a percepe cu deosebită acuitate culorile, liniile, formele, spaţiul, pot percepe relaţiile dintre aceste elemente. De asemenea, ei pot vizualiza, pot reprezenta grafic imagini în spaţiu, pot să-şi înţeleagă propria poziţie într-un spaţiu matriceal.
Inteligenţa corporală/kinestezică:
Inteligenţa la nivelul corpului şi al mâinilor ne permite să controlăm şi să interpretăm mişcările corpului, să manevrăm obiecte, să realizăm coordonarea (armonia) dintre trup şi spirit.
Cuprinde deprinderi fizice speciale (coordonarea, echilibrul, dexteritatea, forţa, flexibilitatea, viteza), precum şi deprinderi la nivel tactil şi cutanat.
Elevii cu acest tip de inteligență au o bună coordonare (un control foarte precis al corpului lor și simt ritmul foarte bine). Au reacții rapide și bine dezvoltate la nivelul corpului, și învață rapid cum să mânuiască obiecte și unelte; le place să acționeze, să se miște, se grăbesc să atingă totul și preferabil nu prin vizualizare, ci prin atingere și chiar degustare. Rămân indiferenți la picturi și imagini vizuale, și percep lumea prin senzații tactile, astfel că își amintesc ceea ce au făcut, nu ceea ce au auzit sau citit. Învață mai bine atunci când acționează și se joacă cu obiecte în timp ce ascultă o informație. Își comută rapid atenția și ca rezultat, apar probleme de concentrare ce pot fi adesea interpretate ca neglijență sau lene.
Pentru acești elevi se recomandă ca profesorul să transmită informațiile prin intermediul mișcărilor, să folosească modele vizuale pe care le pot atinge și cu care se pot juca. Acești elevi necesită pauze frecvente în care să se joace, să alerge sau să facă exerciții fizice.
Inteligenţa muzicală/ritmică:
Se caracterizează prin gradul de sensibilitate elevului la sunet şi capacitatea de a răspunde emoţional la acest tip de stimuli. Pe măsură ce elevii îşi dezvoltă conştiinţa muzicală, îşi dezvoltă şi fudamentele acestui tip de inteligenţă. Pe măsură ce elevii sunt capabili să creeze variaţiuni pornind de la un inventar limitat de sunete, să cânte la un instrument, să compună. Ea se dezvoltă şi pe măsură ce elevii dobândesc, în urma audiţiilor, un gust rafinat.
Acest tip de inteligenţă reprezintă capacitatea de a percepe (în calitate de meloman), de a discrimina (în calitate de critic muzical), de a transforma (în calitate de compozitor), şi de a exprima (în calitate de interpret) formele muzicale.
Elevii care au bine dezvoltată inteligența muzicală își amintesc ușor melodii și sunt capabili de a le reproduce; sunt foarte receptivi și la tonuri, ritm și tempo, și percep muzica într-un mod foarte emoțional.
Încă de la vârste mici, acești copii sunt capabili de a înțelege forme muzicale complexe. Sunt foarte emotivi și au o intuiție dezvoltată, de aceea în procesul de învățare este cel mai bine să se folosească muzica lor preferată, profesorul să fie atent și la ritmul cu care vorbește (la modul cum „sună” cu exactitate cuvintele).
Inteligenţa interpersonală:
Reprezintă abilitatea de a sesiza şi de a evalua cu rapiditate stările, intenţiile, motivaţiile şi sentimentele celorlalţi. Aceasta include sesizarea expresiei faciale, a inflexiunilor vocii, a gesturilor; include şi capacitatea de a distinge între diferite tipuri de relaţii interpersonale şi capacitatea de a reacţiona eficient la situaţiile respective.
Acest tip de inteligenţă implică deprinderi de comunicare verbală şi nonverbală, deprinderi de colaborare, capacitatea de rezolvare a conflictelor, de lucru consensual în grup, capacitatea de a avea încredere, de a respecta, de a fi lider, de a-i motiva pe ceilalţi în vederea atingerii unor scopuri reciproc avantajoase.
La un nivel simplu, acest tip de inteligenţă este sesizabil la elevul care observă şi reacţionează la stările şi dispoziţiile celor din jurul său.
Copiii cu acest tip de inteligență sunt bucuroși să comunice cu oamenii, le place să fie printre oameni, au mulți prieteni, sunt activi în plan relațional, pot discuta și negocia de la vârste fragede, preferă să medieze dispute și conflicte.
Este recomandat ca profesorul să-i implice în activitățile organizatorice și de conducere a grupului/clasei, în lucrul în echipă, în activități de grup, discuții, dispute, să le dea ocazia să-și exprime punctele de vedere.
Inteligenţa intrapersonală
Presupune capacitatea de a înţelege ce se întâmplă în universul nostru psihologic, de a avea o reprezentare de sine corectă, de a cunoaşte calităţile şi punctele slabe, de a avea conştiinţa stărilor interioare, a propriilor intenţii, motivaţii, de a-ţi cunoaşte temperamentul şi dorinţele; de asemenea, capacitatea de autodisciplină, autoînţelegere şi autoevaluare.
O persoană cu asemenea tip de inteligenţă îşi petrece timpul reflectând, gândind, autoevaluându-se. Aceasta presupune nevoia de introspecţie, conștiință de sine și sensibilitate crescută, înțelegerea propriilor calități și slăbiciuni, credințe limitative, motivații, atitudini, dorințe și emoții.
Elevii cu acest tip de inteligență intuitivă au o înclinație spre auto-cunoaștere și chiar auto-examinare. Acești copii introverți prin natura lor își resimt puternic calitățile și slăbiciunile pentru a-și înțelege mai bine propria dezordine mintală. De la un stadiu timpuriu, au propriile lor valori și scop în viață. Acțiunile lor sunt ghidate de o intuiție puternică, auto-motivare și dorința de a excela. Armonia lor interioară este perturbată uneori de analiza constantă,
de profunzime, a experiențelor personale.
Profesorul trebuie să creeze oportunitatea acestor elevi de a-și auto-organiza procesul de învățare, deoarece nu au nevoie de control, ei înșiși fiind suficient de organizați. Acești elevi nu trebuie constrânși, deoarece se vor închide și mai mult în sine.
Inteligenţa naturalistă
Este prezentă la elevii care învaţă cel mai bine prin contactul direct cu natura; pentru ei, cele mai potrivite lecţii sunt cele în aer liber. Acestor elevi le place să alcătuiască proiecte la ştiinţe naturale, cum ar fi observarea păsărilor, alcătuirea insectarelor, îngrijirea copacilor sau a animalelor. Ei preferă ecologia, zoologia, botanica.
Acestor copii le place în mod deosebit să stea afară/ în natură; procesul lor de învățare este cel mai eficient în timpul excursiilor, școlilor ecologice și altor forme prin care vor avea ocazia să exploreze lucruri care îi entuziasmează.
Prin aplicarea teoriei inteligenţelor multiple în procesul de învăţământ, curriculum-ul se organizează în jurul celor şapte abilităţi de bază: lingvistică, logico-matematică, corporal-kinestezică, spaţială, muzicală, interpersonală şi intrapersonală.
Conceptul de inteligenţe multiple a oferit baza dezvoltării curriculare în învăţământul preuniversitar.
Avantaje ale teoriei lui Gardner :
crearea mai multor ocazii pentru dezvoltarea talentelor copiilor şi pentru obţinerea performanţelor de către aceştia,
mai mult timp pentru realizarea conexiunilor între diverse arii curriculare în procesul didactic,
un material suplimentar pentru îmbunătăţirea evaluării.
Teoria lui Gardner, așa cum arată Simion (2010), „a găsit în spaţiul didactic românesc un teritoriu fertil, deschis abordărilor moderne şi colaborărilor tuturor agenţilor educaţionali (învăţător, profesor, elev, consilier şcolar, părinte). Se poate afirma că aplicarea teoriei inteligenţelor multiple în şcoala românească s-a desfăşurat aproape simultan cu aplicarea teoriei lui H. Gardner în învăţământul american, chiar dacă în ultimii ani ai secolului trecut, dascălul român aplica intuitiv metode de predare-învăţare-evaluare care valorificau inteligenţele multiple ale elevilor.”
Simion (2010) precizează că „impactul teoriei inteligenţelor multiple la nivelul clasei de elevi a dus la o schimbare de paradigmă din perspectivă constructivistă, deoarece profesorul direcţionează esenţa actului educativ spre elev, văzând în acesta nu pe educatul pasiv, care doar achiziţionează cunoştinţe, ci pe cel activ, motivat, cu posibilităţi variate de afirmare şi dezvoltare”. Cercetările autoarei arată următoarele aspecte relevante în plan educațional:
® Inteligenţele multiple pot fi reperate, dezvoltate, inhibate sau reactivate (inteligenţele multiple necunoscute, aflate în „stand-by”) prin metode interactiv-educative/ de cercetare, specifice particularităţilor individuale şi de vârstă ale elevilor/ ale colectivului de elevi.
® În dezvoltarea inteligenţelor multiple prin acţiunile instructiv-educative desfăşurate împreună cu elevii unei clase nu există reţete general-valabile ce se pot urma, având drept efect imediat atingerea unor parametri cantitativi/ calitativi ai unui tip de inteligenţă. Se pot folosi informaţii adaptate, particularizate, personalizate.
® Se poate evalua nivelul atins de dezvoltarea unui tip de inteligenţă numai prin raportare la un set de criterii ce ţin de actul instructiv-educativ şcolar. De aceea, pentru buna evoluţie a unui tip de inteligenţă, educatorul trebuie să stabilească şi să menţină legătura şi cu alţi factori educativi, pentru ca prin eforturi cumulate să se obţină rezultatele scontate. Din punctul acesta de vedere, familia joacă un rol foarte important.
® Nivelul atins de un tip de inteligenţă, la un moment dat, reprezintă punctul de plecare pentru educatorul ce proiectează situaţii de învăţare variate, îşi alege metode, mijloace şi materiale, îşi stabileşte un tip de evaluare, astfel încât să desfăşoare un act educaţional de calitate, stimulativ pentru dezvoltarea inteligenţelor multiple.
® Rezultatele obţinute în urma aplicării unei singure metode de evaluare/ unui set de metode de acelaşi tip nu sunt relevante pentru evoluţia ulterioară a unui tip de inteligenţă şi nu oferă date despre detalii ale factorilor de natură motivaţională, atitudinală, afectivă, proprii personalităţii copilului testat.
® Aplicarea teoriei lui Gardner la nivelul activității desfăşurate în clasa de elevi trebuie să se facă în mod constant pentru a obţine rezultate foarte bune.
® Testarea tipurilor de inteligenţă specifică unui elev/ colectiv de elevi trebuie să se facă pe o perioadă lungă de timp, pentru a avea relevanţă, atât pentru un psiho-pedagog, cât şi pentru un învăţător/ profesor de o anumită specialitate/ profesor diriginte/ părinte/ elev.
® În stabilirea unor repere pentru dezvoltarea viitoare a unui tip de inteligenţă se impune colaborarea învăţătorului/ profesorului/ părintelui/ elevului cu psihologul şcolii, astfel încât eforturile conjugate ale factorilor educativi din perimetrul şcolar să-şi atingă scopul.
® Valorificarea unui tip de inteligenţă, intervenţia în evoluţia acesteia, descoperirea unui tip de inteligenţă ignorat/ nerelevat pot constitui aspecte ce duc la prevenirea şi combaterea nereuşitelor şcolare.
® Rezultatele testării nivelului de dezvoltare a inteligenţelor multiple pot fi folosite în orientarea şcolară/ profesională a elevilor.
® Prin conţinutul unor lecţii nu se pot dezvolta deopotrivă toate tipurile de inteligenţă. De aceea, educatorul trebuie să fie atent la o „repartizare” echilibrată a scopurilor şi a obiectivelor operaţionale atunci când face proiectarea didactică, astfel încât să fie acoperită o zonă cât mai mare a inteligenţelor multiple. Evident, dascălul ţine seama de particularităţile copiilor din colectivul pe care îl conduce, astfel încât să se instaleze pasivitatea/ absenţa solicitării unor elevi care, având un tip de inteligenţă care nu este vizat, rămân într-o inactivitate dăunătoare.
® Inteligenţele multiple sunt dezvoltate prin folosirea strategiilor didactice interactive, al căror rezultat este vizibil în crearea unui profil individual şi colectiv creativ pentru elev/ elevi.
® Aplicarea teoriei inteligenţelor multiple sporeşte dorinţa de asimilare a elementelor de modernitate în activitatea instructiv-educativă, cadrele didactice dovedind din acest punct de vedere deschiderea spre orice formă de perfecţionare teoretică şi practică.
® Nivelul de dezvoltare a inteligenţelor multiple dintr-o clasă/ dintr-un lot de profesori ce predau la clasa respectivă/ dintr-o familie influenţează nivelul de dezvoltare al tipului de inteligenţe specifice copilului ce se dezvoltă într-un anumit mediu şcolar/ familial.
Abordarea inteligenţelor multiple la clasă permite profesorilor cunoaşterea profilului de inteligenţă a elevilor, aflarea punctelor „tari” şi „slabe”, stabilirea strategiilor de diferenţiere şi individualizare. În acest sens, se recomandă următorii pași:
a) determinarea profilului dominant de inteligenţă prin identificarea abilităţilor fiecărui elev;
b) familiarizarea elevilor cu teoria inteligenţelor multiple;
c) conştientizarea de către elevi a combinaţiei de inteligenţe multiple;
d) motivarea elevilor pentru a-şi dezvolta inteligenţele multiple;
e) asigurarea de către profesor a unui cadru adecvat pentru manifestarea inteligenţelor multiple.
Aplicarea în școli a teoriei inteligenţelor multiple se poate face prin strategii interactive eficiente de predare-învăţare-evaluare, precum: portofolii, proiecte, hărţi conceptuale, interviuri, studiu de caz etc.
SURSE BIBLIOGRAFICE:
Armstrong, T. (2019). Esti mai inteligent decât crezi: Un ghid al inteligențelor multiple pentru copii. Ediția a II-a. București: CurteaVeche.
Gardner, H. (1983). Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences. Basic Books, New York.
Gardner, H. (2007). Inteligențe multiple. Noi orizonturi. București: Sigma.
Nicolin, C. (2007). Teoria inteligenţelor multiple a lui Gardner. http://catalinanicolin.tripod.com/id26.html
Simion (Penea) A. (2010). Teoria psihologică a inteligenţelor multiple – model alternativ de instruire eficientă a clasei de elevi. https://www.academia.edu
Țuțu, M. C. (2008). Psihologia personalității. Ediția a VI-a. București: Fundației România de Mâine.