Managementul școlar în educația incluzivă se bazează pe principiile educației incluzive, printre care se numără:

• principiul drepturilor egale in domeniul educaţiei;
• principiul egalizării şanselor;
• principiul interesului superior al copilului;
• principiul nondiscriminării, toleranţei şi valorificării tuturor diferenţelor;
• principiul intervenţiei timpurii;
• principiul individualizării procesului de educaţie şi dezvoltării la maximum a potenţialului fiecărui copil;
• principiul asigurării serviciilor de sprijin;
• principiul flexibilităţii in activitatea didactică;
• principiul designului universal care permite crearea unui mediu accesibil tuturor;
• principiul managementului educaţional participativ;
• principiul cooperării şi parteneriatului social.

Fiecare din principiile sus menționate fundamentează liniile directoare de acțiune și obiectivele stabilite, în funcție de nivelul de management la care sunt abordate procesele educației incluzive (strategic, operațional/tactic) și de orizontul de timp alocat realizării lor (pe termen scurt, mediu și lung).

Stabilirea celor mai potrivite obiective drept ținte dezirabile se face după studii și analize care furnizează informația necesară pentru proiectarea acestora și a sustenabilității sistemelor/instituțiilor/proceselor.

Exemple de obiective strategice:

• • asigurarea dreptului la educație pentru toți copiii,
• • asigurarea educației de calitate pentru copiii cu CES,
• • crearea sistemului de structuri și servicii de educație incluzivă,
• • dezvoltarea parteneriatelor socio-educaționale in procesul incluziunii copiilor cu CES,
• • sensibilizarea și mobilizarea comunitară in promovarea educației incluzive.

 

Obiectivele operaționale, cunoscute și ca obiective tactice, sunt sarcini pe termen scurt, care asigură realizarea obiectivelor strategice. Spre deosebire de țintele strategice, obiectivele operaționale trebuie să indice direcțiile concrete de acțiune și să reflecte rezultatele așteptate. In plus, obiectivele operaționale trebuie să fie bine definite, concentrate pe obiect, clar formulate astfel incat toți cei implicați să ințeleagă ce sarcini le revin pentru realizarea obiectivelor.

Exemple de obiective operaționale/tactice:

• • Evaluarea și identificarea, referirea copiilor cu CES,
• • Asigurarea relevanței planificărilor instituționale, ale structurilor, specialiștilor (semestriale, trimestriale, săptămanale, zilnice, per copil etc.),
• • Consolidarea capacităților specialiștilor in abordarea CES ale copiilor (posibil cu concretizare: dezadaptare, dificultăți de invățare tulburări de comunicare, etc.).
• • Implicarea părinților in elaborarea și realizarea PEI,
• • Organizarea Săptămanii/Zilei educației incluzive, etc..

 

Obiectivele tactice se transpun in activități concrete, realizarea cărora contribuie la atingerea obiectivelor. Este vorba despre procesele educației incluzive, care asigură operaționalizarea filozofiei incluziunii în practica educațională curentă.

Procesele pot fi grupate, convențional, în două mari categorii:

1. cele care țin de re-setarea sistemului prin prisma noilor abordări educaționale,

reconsiderarea rolului și atribuțiilor instituțiilor/structurilor și specialiștilor, crearea structurilor/serviciilor și funcțiilor noi, promovarea drepturilor, sensibilizare, formarea atitudinilor, cooperare etc.;

2. cele care se referă la organizarea efectivă a incluziunii: școlarizare, adaptare, organizarea asistenței și suportului, formare competențe, evaluare, certificare etc..

O altă clasificare, situează procesele educației incluzive pe niveluri de execuție, date fiind responsabilitățile care revin diferitor actanți in dezvoltarea și promovarea educației incluzive. Acestea sunt reflectate mai jos.

Un element important al managementului educației incluzive sunt resursele, avand, iîn acest context, semnificația totalității surselor și mijloacelor antrenate in dezvoltarea educației incluzive.

Tipurile de resurse:

• • Informative: politici, legislație, metodologii, instrucțiuni, studii, cercetări, literatură, etc.;
• • Informaționale: site-uri, webinare, platforme cu informații electronice, pe diverse categorii;
• • Umane: specialiștii angajați în implementarea educației incluzive și competențele lor;
• • Financiare: bugete alocate pentru realizarea proceselor;
• • Materiale: infrastructură, echipamente, etc..

Esența designului managementului educației incluzive o constituie interconexiunea între principii, obiective, procese, și resurse astfel incat acestea să aibă impact asupra beneficiarilor educației incluzive. În acest context, se vor lua în considerare beneficiarii direcți și cei indirecți.

În mod firesc și evident, beneficiarii direcți ai educației incluzive sunt copiii.

Deși teoretic educația incluzivă vizează toți copiii, tinerii și chiar adulții, Programul de dezvoltare a educației incluzive expune o listă concretă a beneficiarilor direcți:

• • copiii orfani, abandonaţi, lipsiţi de ingrijire părintească;
• • copiii din familiile defavorizate;
• • copiii instituţionalizaţi;
• • copiii cu dizabilităţi;cu dificultăţi de invăţare şi comunicare;
• • copiii cu tulburări psihice, devieri de comportament sau emoţionale, alte stări patologice;
• • copiii minorităţilor naţionale, grupurilor religioase sau lingvistice;
• • copiii refugiaţilor sau copiii persoanelor intern deplasate;
• • alte categorii de copii, tineri şi adulţi care, din diferite motive, sunt marginalizaţi sau excluşi în procesul accederii şi realizării unui program de educaţie.

În calitate de beneficiari indirecți, Programul menționează, în primul rând, familiile/părinții copiilor, dar și cadrele didactice, specialiștii din domeniile conexe, autoritățile de toate nivelurile, comunitățile și societatea ca întreg.

Stabilirea impactului educației incluzive urmează să se realizeze prin monitorizare și evaluare, prin colectarea periodică, în rezultatul unor proceduri riguroase și transparente, a informațiilor privind modul de realizare a proceselor planificate și analiza acestora prin raportare la obiectivele proiectate.

În cadrul designului managementului educației incluzive, este important să se asigure coordonarea tuturor elementelor acestuia.

Prezentăm mai jos un exemplu prin care se ilustrează coerența respectivă.

Educația incluzivă se dezvoltă intr-un cadru managerial, structurat pe niveluri, în care se regăsesc autoritățile, instituțiile, structurile și serviciile cu atribuții în domeniu, precum și specialiștii - parte a acestor entități.

Atribuțiile fiecărui nivel de management reies din legislația care reglementează domeniul/domeniile și se rezumă, în principal, la următoarele:

1. La nivel central:

• • Elaborarea și promovarea politicilor educației incluzive,
• • Asigurarea cadrului normativ și metodologic pentru dezvoltarea educației incluzive,
• • Realizarea proiectelor de cercetare în domeniu,
• • Crearea și asigurarea funcționalității sistemului de formare inițială și continuă în domeniul educației incluzive,
• • Asigurarea financiară a domeniului,
• • Monitorizarea și evaluarea proceselor la nivel național, în scopul asigurării calității acestora;

2. La nivel local județean: 2

• • Implementarea politicilor de stat și asigurarea respectării actelor legislative în domeniu,
• • Identificarea, evaluarea și evidența copiilor cu CES și/sau dizabilități,
• • Asigurarea, în comun cu APL și părinții, a școlarizării tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 6(7) – 18 ani, inclusiv a celor cu CES și/sau dizabilități,
• • Evidența copiilor,
• • Crearea sistemelor de suport multidisciplinar pentru copiii cu CES: structuri, servicii, funcții,
• • Planificarea și alocarea intemeiată a resurselor financiare pentru susținerea dezvoltării educației incluzive,
• • Asigurarea dezvoltării profesionale continue și a creșterii competențelor personalului din învățămant pentru lucrul cu copiii cu CES,
• • Monitorizarea și evaluarea proceselor la nivel raional/municipal in scopul asigurării calității acestora;

3. La nivel local comunitar:

• • Aplicarea și asigurarea respectării prevederilor legislației in vigoare in ceea ce privește dreptul și accesul la educație al tuturor copiilor din teritoriul administrat,
• • Contribuția la asigurarea, in comun cu părinții, a școlarizării copiilor, inclusiv a celor cu CES și/sau dizabilități,
• • Crearea și finanțarea serviciilor in instituțiile al căror fondator este autoritatea locală de nivelul 1,
• • Asigurarea protecției sociale a copiilor in situație de dificultate și abordării intersectoriale a cazurilor,
• • Responsabilizarea părinților pentru școlarizarea copiilor și asigurarea educației/dezvoltării lor,
• • Sensibilizarea și mobilizarea comunitară privind drepturile copiilor, inclusiv dreptul la educație;

4. La nivel local, instituțional:

• • Dezvoltarea instituțională, a culturii, politicilor și practicilor incluzive,
• • Crearea și asigurarea funcționării calitative a structurilor și serviciilor educației incluzive/de suport,
• • Organizarea procesului educațional din perspectivă incluzivă, centrat pe cel ce invăță, cu accent pe diferențiere și individualizare,
• • Asigurarea mediului educațional incluziv, accesibil și prietenos copiilor,
• • Crearea grupurilor de promotori ai incluziunii din copii, cadre didactice, părinți,
• • Diseminarea și promovarea bunelor practici, a experiențelor pozitive.

La nivel județean, procesul de dezvoltare a educației incluzive este coordonat prin responsabilul cu educația incluzivă, desemnat din rândul specialiștilor organului de specialitate și care exercită în principal, următoarele atribuții manageriale:

1. Planificare: stabilirea obiectivelor de dezvoltare strategică a educației incluzive (pe termen scurt, mediu și lung) - elaborarea planurilor în domeniu,
2. Organizare: asigurarea realizării obiectivelor stabilite, identificarea și asigurarea alocării resurselor necesare în acest sens (timp, oameni, finanțe),
3. Coordonare: asigurarea armonizării tuturor proceselor la nivel rjudețean, al deciziilor și activităților care să conducă la realizarea obiectivelor educației incluzive în teritoriu,
4. Antrenare: implicarea instituțiilor subordonate și a celor din domenii conexe în realizarea proceselor educației incluzive,
5. Supervizarea derulării proceselor educației incluzive, estimarea nivelului de calitate, eficiență și relevanță a acestora, formularea propunerilor de îmbunătățire;.

Acordarea asistenței metodologice subiecților educației incluzive pentru asigurarea calității educației incluzive. Funcțiile manageriale ale responsabilului educației incluzive sunt                inter-relaționate, complexe și definitorii pentru implementarea cu succes a educației incluzive  la nivel județean.

În conformitate cu normative actuale care îi reglementează activitatea,                        Serviciul de asistență psihopedagogică:

• • realizează evaluarea complexă a dezvoltării copiilor pentru asigurarea incluziunii educaţionale,
• • stabileşte CES şi elaborează recomandări privind măsurile de intervenţie şi serviciile de suport adresate copiilor cu CES, in funcţie de necesitățile lor specifice,
• • realizează reevaluarea copiilor cu CES, cel puţin o dată pe an,
• • emite recomandări privind formele de incluziune a copilului (totală, parţială, ocazională) şi organizarea instruirii individuale a copiilor la domiciliu,
• • acordă asistenţă psihopedagogică, logopedică, psihologică, precum şi alte servicii, după caz, copilului inclus în instituţiile care nu dispun de servicii specializate,
• • oferă suport metodologic privind asistenţa psihopedagogică şi consilierea psihologică instituţiilor de învățămant preşcolar, primar, secundar general, precum şi altor instituţii implicate în realizarea intervenţiilor menite să rezolve problemele cu care se confruntă copiii,
• • colaborează cu comisiile multidisciplinare din instituţiile de învățământ în vederea evaluării copiilor şi organizării proceselor educației incluzive,
• • monitorizează, evaluează şi supervizează activitatea specialiştilor implicaţi în procesele educației incluzive,
• • administrează baze de date şi monitorizează la nivel județean/municipal situaţia tuturor copiilor beneficiari ai serviciilor de asistenţă psihopedagogică,
• • iniţiază şi dezvoltă parteneriate cu diferite structuri,
• • desfăşoară programe de informare-educare-comunicare şi sensibilizare publică.

Funcțiile manageriale ale Serviciul de asistență psihopedagogică trebuie să fie abordate dintr-o dublă perspectivă:

• • a managementului intern, presupunand planificarea, organizarea și realizarea activităților SAP • a managementului extern, cu referire la planificarea, organizarea și acordarea suportului/asistenței metodologice în planificarea, organizarea și realizarea activităților altor instituții.

Formele de exercitare a funcțiilor manageriale ale Serviciul de asistență psihopedagogică sunt cele proprii sistemului de educație și sunt reflectate în planurile de activitate ale SAP.

Compartimentele planificării activității Serviciul de asistență psihopedagogică derivă din atribuțiile de bază ale Serviciului și se referă la:

1. Analiza situației în domeniul de responsabilitate și stabilirea obiectivelor conform priorităților identificate în procesul analizei,
2. Organizarea instituțională - Managementul intern al SAP,
3. Evaluarea complexă a dezvoltării copiilor,
4. Asistența psihopedagogică a copiilor cu CES,
5. Acordarea asistenței metodologice instituțiilor, serviciilor și specialiștilor,
6. Consolidarea capacităților instituționale și ale specialiștilor SAP,
7. Dezvoltarea parteneriatelor pe domeniul de activitate.

Planul anual de activitate al SAP are o Structură recomandată, predefinită. Serviciile de asistență psihopedagogică pot adapta formatul Planului în funcție de context, obiective și priorități.

În procesul de promovare și dezvoltare a politicilor și practicilor incluzive, un rol important îl au parteneriatele socio-educaționale între toți actanții relevanți.

Parteneriatele, formale și informale, se manifestă pe toată verticala, la toate nivelurile, dar și pe orizontală intre sectoarele cu atribuții in domeniu, constituind o matrice de instituții și procese interconectate.

La nivel central, parteneriatul ia forma colaborării intersectoriale între ministerele și agențiile guvernamentale care împărtășesc aceleași viziuni privind dreptul la educație al tuturor copiilor și își asumă angajamentele conforme misiunii instituțiilor respective, pentru realizarea acestui drept. Domeniile cu cea mai directă implicare în problematica educației incluzive sunt educația, protecția/asistența socială și sănătatea.

În scopul realizării efective și eficiente a colaborării pe domeniul educației incluzive și al drepturilor copiilor în general, la nivel central se constituie și activează Consiliul pentru implementarea Programului național de dezvoltare a educației incluzive și Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului.

După raportul dintre pregătirea teoretică (generală şi de specialitate) şi stagiile de practică, modelele de formare sunt de următoarele feluri:

1. modelul simultan/concurent, bazat pe împletirea, alternarea celor două componente

          formative (Spania, Germania);

2. modelul consecutiv - formarea profesională include o etapă finală de calificare într-o instituţie de profil (până în 2013, în Franţa,);
3. coexistenţa, în cadrul aceluiaşi sistem de formare iniţială, a celor două modele anterioare (deopotrivă disponibile, de exemplu în Marea Britanie).

Profilurile competenţiale profesionale şi cele vizate pe parcursul formării iniţiale diferă în funcţie de polaritatea generalist-specialist.

Cu cât profilurile ţintesc servicii mai specializate, cu atât competenţele devin mai tehnice.

Invers, pentru profiluri cu o cuprindere mai amplă, se acordă importanţă sporită competenţelor reflexive, ce merg spre integrarea propriilor practici.

De aici, tendinţa de a pregăti educatori/pedagogi de educaţie timpurie („generalist teachers”), practicieni reflexivi şi membri într-o echipă pluridisciplinară pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0÷3 luni şi 6 ani.

Preluat și adaptat după Velișco Nadejda, doctor, conferențiar universitar, șef Direcție, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării - Unitate de curs  Educație incluzivă, Chișinău, 2017