Integrarea școlarã este un proces complex și de durată, care face referire la cuprinderea tuturor copiilor, inclusiv a celor din medii dezavantajate, în instituții școlare obișnuite, sau în moduri de organizare cât mai apropiate de acestea. 

 

În judetul Vaslui, autoritãțile responsabile au identificat cinci categorii de grupuri vulnerabile de copii și tineri, respectiv:

 

- copii și tineri defavorizați socio-economic

 

- copii și tineri cu CES (care studiază atat in scoli speciale cât și în școli de masã)

 

- copii și tineri cu pãrinti plecați în străinătate 

 

- copii și tineri remigrați

 

- copii și tineri de etnie romă.

 

 

Un factor deosebit de important în promovarea incluziunii școlare și sociale îl reprezintă colaborarea dintre comunitate și autoritățile implicate în gestionarea acestei probleme.

 

Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui si unitătile școlare din rețea colaborează cu toți factorii interesați (Instituția Prefectului, Consiliul Județean, primării, poliția, jandarmeria, Inspectoratul pentru Situații de Urgență), precum și cu reprezentanții societății civile în scopul implementării unor proiecte naționale și europene, având ca obiectiv creșterea nivelului de incluziune a grupurilor vulnerabile de copii și tineri.

 

Pentru buna desfășurare a proiectelor finanțate din fonduri externe, la nivelul ISJ VAslui a fost adoptată o procedură operațională care reglementează responsabilitatea inspectorului şcolar cu programe comunitare şi integrare europeană, după cum urmează:

 

• Informarea cadrelor didactice cu privire la programele/liniile de finantare deschise, precum şi a  modalităţilor de accesare şi derulare a acestor programe, conform procedurii descrise, in conditii de eligibilitate.

 

• Anunţarea din timp şi ori de câte ori este nevoie, a tuturor schimbărilor şi  noutăţilor intervenite de la un an la altul.

 

• Formarea si consilierea tuturor cadrelor didactice care doresc să aplice în cadrul acestor programe/linii de finantare (in limitele conditiilor de eligibilitate impuse de Ghidul candidatului si Apelurile la propuneri publicate de finantatori).

 

• Raportarea la cerere, la termenele stabilite de catre MEN/alte institutii abilitate.

 

• Asigurarea unei legături permanente cu unităţile de învăţământ care desfăşoară proiecte cu finanţare prin diverse programe/linii de finantare.

 

• Participarea la activităţile propuse prin proiecte sau la activităţile legate de diseminare, desfăşurate de beneficiarii finanţărilor prin diverse programe/linii de finantare.

 

• Monitorizarea la nivelul jud. Vaslui a desfăşurării proiectelor finantate prin diverse programe/linii de finantare, prin inspectia scolara.

 

 

Principalele proiecte inițiate de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui în domeniul incluziunii școlare sunt;

 

Proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ “Wellbeing and Inclusion for New educational Resources

 

Proiectul Erasmus/KA2 Parteneriate strategice între regiuni, cu titlul “Wellbeing and Inclusion for New Educational Resources”, s-a derulat în parteneriat cu Commune di Marsciano, Italia.

 

Proiectul derulat vizeazã îmbunătățirea nivelului de incluziune a copiilor emigranți și reintegrați în îcoli, a familiilor din țara în care au plecat și a copiilor singuri, cu scopul de a dezvolta o școalã bazată pe bunșstare și comuniune, atât în România, cât și în Italia.

 

Astfel, proiectul a urmărit:

 

-   dezvoltarea unui mediu bazat pe bunãstare incluzivă, nediscriminatorie în opt școli din zonele Vaslui, România, și Umbria, Italia,

 

-   elaborarea unei strategii de incluziune comună,

 

-   îmbunãtãțirea mediului educațional și social pentru elevii emigranți, reintegrați și copiii singuri, sensibilizarea privind importanța cooperării europene între sistemele de învățământ din cele două țări partenere,

 

-   responsabilizarea societății civile pentru a sprijini tinerii în integrarea deplinã în societate.

 

 

Proiectul “Programe educaţionale şi de consiliere pentru prevenirea abandonului şcolar în jud. Vaslui

 

Acest proiect a fost finanţat prin FRDS-Programul RO10 CORAI - Copii şi tineri în situaţii de risc şi susţinut financiar din Programul de Granturi SEE (Norvegia, Islanda, Liechtenstein). Proiectul s-a implementat pe o durată de 21 luni (februarie 2015-ianuarie 2017), în trei licee din judeţ (Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui, Liceul Tehnologic „Petru Rareş” Bârlad, Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negreşti), sprijinit financiar de primăriile Vaslui, Bârlad şi Negreşti în perioada de sustenabilitate.

 

Grupul ţintă a fost constituit din 200 elevi de liceu dezavantajaţi socio-economic, care au fost sprijiniţi în vederea îmbunătăţirii rezultatelor la învăţătură şi a promovării examenului de bacalaureat (program remedial la disciplinele de bacalaureat, program de excelență, pachet săptămânal de alimente, tabere de educaţie non formală).

 

De asemenea, 60 de cadre didactice au beneficiat de formare în domeniul lucrului şi comunicării cu tinerii prin metode non-formale și informale şi 213 părinți ai tinerilor din grupul țintă au fost instruiți în metode de auto-dezvoltare și parenting.

 

            Rezultatele calitative ale proiectului au fost:

 

- Reducerea riscului de abandon școlar la clasele a X-a, a XI-a și a XII-a cu 5% în fiecare dintre cele 3 licee pilot implicate în proiect.

 

- Creșterea promovabilității la examenul de bacalaureat cu 25% în următorii doi ani școlari (2015-2016 și 2016-2017) în fiecare dintre cele 3 licee pilot implicate în proiect.

 

 

Proiectul de mobilităţi Erasmus+ “Şcoală şi familia-împreună pentru o educaţie de calitate

 

 

Proiectul s-a desfășurat în perioada 1.09.2016-31.12.2017 și a fost finanțat prin Programul ERASMUS+/ Acțiunea Cheie 1 – proiecte de mobilități în domeniul educației școlare.

 

Proiectul a funcţionat ca un consorţiu, coordonat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi a avut ca parteneri 10 unităţi şcolare de diferite nivele de educaţie din jud. Vaslui: Grădiniţa cu PP nr. 9 Vaslui, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui, Şcoala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Vaslui, Liceul Ştefan Procopiu” Vaslui, Şcoala Gimnazială „M. C. Epureanu” Bârlad, Colegiul Naţional „Gh. R. Codreanu” Bârlad, Şcoala Gimnazială „Şt. Ciubotăraşu” Lipovăţ, Liceul Tehnologic Puieşti, Liceul Tehnologic Vladia. 

 

Cei 36 de profesori care au făcut parte din grupul ţintă, au participat la cursul de formare intitulat „School and Family-Building Bridges”, furnizat de către iDevelop Teacher Training, la Sevilla, în Spania, în patru fluxuri din februarie 2017, până în iulie 2017. 

 

Obiectivul general al proiectului a fost de îmbunatățire a competențelor cadrelor didactice în domeniul relației școală-familie în vederea promovării unei strategii efective de cooperare și a unui parteneriat real între cei doi actori educaționali în beneficiul educației copiilor.

 

De asemenea, proiectul a avut 3 obiective specific, respectiv:

 

OS1. Dezvoltarea competențelor de lucru cu părinții pentru 36 de cadre didactice din 10 școli membre în consorțiu de la toate nivelurile de educație până în decembrie 2017.

 

OS2. Îmbunătățirea relației școală-familie în 10 școli membre în consorțiu și la nivelul rețelei școlare a județului Vaslui, ca urmare a implicării active a 36 de profesori formați prin proiect până în dececembrie 2017.

 

OS3. Promovarea unei strategii de implicare a familiei în viața școlii, centrată pe calitatea educației elevilor, pe oportunități și posibilități reale în cel puțin 10 școli membre în consorțiu, ca urmare a implicării active a 36 de profesori formați prin proiect pănă în decembrie 2017.

 

În cadrul activităților proiectului au fost formate cadre didactice pentru managementul relaţiei cu familia, managementul şi negocierea conflictelor, care, prin activităţile practice desfăşurate în perioada următoare participarii la mobilitate, au contribuit la o mai activa implicare a părinţilor în viaţa şcolii şi a copiilor, la schimbarea mentalităţilor în abordarea relaţiei cu familia, depăşirea formalismului şi transformarea acesteia într-o relaţie empatică, un real parteneriat pe termen lung, în beneficiul tuturor actorilor educaţionali. 

 

 

 

 

Bibliografie:

 

            - Landiana Mihnevici (coord.) - Șsoala și familia – împreună pentru o educație de claitate. Ghid de bune practici, Vaslui, 2017

 

- Ce fac autoritățile pentru incluziunea scolară și socială a copiilor și tinerilor din grupurile dezavantajate? (I), Monitorul de Vaslui, iunie 2017