FINANŢĂRI ACCESATE PRIN PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN
2014- 2020
Vom prezenta unele exemple de bune practici în urma implementării activităţilor din cadrul unor proiecte ale Fundației World Vision România în parteneriat cu SMURD şi alte ONG-uri.
Astfel, Fundaţia World Visoin este o organizație neguvernamentală care pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundaţia face parte din World Vision International care este activă în aproape 100 de ţări din întreaga lume şi desfăşoară activităţi, în special, cu persoanele cele mai vulnerabile indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.
Prezentăm în continuare aspecte semnificative din proiectele cu finanţare externă nerambursabilă aflate în desfăşurare:
- Alege școala
„Alege școala” este un program educațional derulat de World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Principalul obiectiv este prevenirea abandonului școlar timpuriu în rândul a 2.737 de elevi preșcolari și școlari și adulți vulnerabili din 16 comunități rurale din județele Prahova, Ialomița, Constanța, Vâlcea, Dolj și Vaslui. În acest scop, programul include măsuri de pregătire a antepreșcolarilor (cu vârsta de până la 3 ani) pentru integrarea în sistemul școlar, de prevenire și reducere a abandonului școlar, proiecte de dotare a școlilor și întâlniri de lucru cu profesorii, educație remedială, educație non-formală și extracurriculară, măsuri de reintegrare în sistem a persoanelor care au părăsit timpuriu școala, educație parentală etc.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de peste 9,26 milioane de lei.
Rezultatele anterioare ale Programului “Alege Şcoala” din perioada 2009- 2015 au fost:
Ø 31.954 de copiii beneficiari direcţi, peste 100.000 de copii beneficiari indirecţi;
Ø 33.488 de premii în valoare de 4.000.000 lei;
Ø 11.790 de copii participanți în tabere;
Ø 3.363 preoți și profesori de religie implicați; părinți sprijiniţi direct;
Ø 2.705 familii au primit ajutoare de 300 lei lunar;
Ø 418 copii din „a doua șansă” au primit 400 lei lunar;
Ø 103 centre educaționale înființate și dotate;
- Școala pentru toți
Este un proiect cu durata de trei ani, inițiat de World Vision România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Comuna Sînpaul și cinci școli din mediul rural din județul Cluj.
Publicul țintă este format din 1.211 copii și adulți care au părăsit sistemul de educație.
Obiectivele principale sunt prevenirea abandonului școlar prin încurajarea copiilor să vină la școală din plăcere, prin proiecte ca „Școală după școală” și de educație remedială, precum și reintegrarea în sistemul școlar a adulților prin proiecte de tipul „A doua șansă”.
Programul include activități de sprijin atât pentru profesori (metode de predare și învățare activ-participative), cât și pentru părinți („Școala părinților”). Valoarea totală eligibilă a întregului proiect este de 7,98 mil. de lei.
- Comunități implicate, educație de calitate
Programul are ca scop prevenirea abandonului școlar timpuriu în rândul a 1.045 de elevi și adulți din cinci comunități rurale din județele Iași și Vaslui.
Printre activitățile cuprinse în proiect se numără, astfel, susținerea participării școlare – prin inițiative de educație timpurie ca „Grădinița prietenoasă”, activități de educație nonformală („Școala după școală”) – dar și sprijinirea adulților pentru reintegrarea în sistemul școlar („A doua șansă”), consiliere individuală și familială, excursii și tabere educative, precum și sprijin material direct. De asemenea, proiectul vizează înființarea a opt centre de resurse educaționale și formarea profesională a 95 de cadre didactice.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 9,23 mil. de lei.
- Proiectul “Prof21”
Lansat în 2018, „Prof21” este un proiect de îmbunătățire a calității educației și a accesului la educație care vizează 300 de profesori, manageri școlari și personal de sprijin din 23 de școli generale și licee din zece județe.
Proiectul, derulat pe durata a patru ani (2018-2021), este dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Asociația REPER21, Fundația World Vision România și Asociația Teach for Romania.
Inițiativa se bazează pe filozofia pedagogiei centrate pe elev, care îl învață pe elev să învețe, îi oferă în primul rând competențe și mai puțin informații, îi stimulează curiozitatea și îl implică în viața comunității, în calitate de cetățean responsabil față de societate.
Astfel, proiectul are ca obiectiv sprijinirea unei educații incluzive, atractive și de calitate. În acest sens, „Prof21” oferă programe de formare și mentorat pentru profesori, de formare și consultanță pentru managerii școlari, precum și o platformă online, www.prof21.ro, comunitate de bune practici, dar și forum educațional și agregator de resurse educaționale. De asemenea, proiectul vizează lansarea unui Laborator de Educație Nonformală și oferă sprijin financiar sub formă de subvenții pentru cadrele didactice care doresc să proiecteze și să implementeze proiecte educative în școală și comunitate. Proiectul beneficiază de cofinanțare din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman și are o valoare totală eligibilă de 6,63 mil. de lei.
- FACTIS Argetoaia
Proiectul “FACTIS Argetoaia – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată şi sustenabilă!” este implementat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Centrul romilor pentru politici de sănătate Sastipen, Asociaţia Habitat For Humanity Romania, Fundaţia Policy Center For Roma And Minorities, Comuna Argetoaia, Şcoala profesională „Constantin Argetoianu”, Asociaţia – Centrul de analiză şi inovare economico-socială, în perioada 2018-2020 și este cofinanţat prin Programul Operațional Capital Uman.
Obiectivul principal este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comuna Argetoaia. Astfel, proiectul „FACTIS Argetoaia” are în vedere 180 de copii aflaţi în situaţii de risc, pentru care oferă programe de tip „Şcoală după şcoală”, educaţie remedială şi educație nonformală pentru a facilita accesul la educație și a preveni abandonul școlar, burse de studiu, dar și o masă caldă pe zi. De asemenea, proiectul vizează 375 de adulți din categoriile marginalizate, pentru care oferă servicii medicale și sociale, inclusiv prin intermediul înființării unui Centru Comunitar de Asistenţă Integrată: formare profesională, integrarea în programe de ucenicie, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, subvenţii acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a beneficiarilor din grupul-ţintă, precum și îmbunătățirea condițiilor de locuit și întocmirea actelor de proprietate.
- Make Europe Sustainable for All
Proiectul „Make Europe Sustainable for All” are ca obiectiv promovarea implementării Agendei 2030 și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) de către și în cadrul Uniunii Europene, în perioada 2017-2020.
Acest proiect este derulat de către World Vision International, prin organizațiile sale de la nivel național, cu finanțare din partea Comisiei Europene. „Make Europe Sustainable for All” reunește 25 de parteneri din 14 țări europene și abordează toate cele 17 obiective de dezvoltare sustenabilă, incluzând campanii pentru combaterea inegalităților, pentru o hrană și agricultură durabile, consum și producție responsabile. În România, proiectul a inclus acțiuni precum realizarea unui album PhotoVoice de către membrii Consiliului Consultativ al Copiilor, organizație națională care reprezintă copiii din zonele unde acționează organizația noastră.
De asemenea, Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri Adapto Youth și Împreună pentru viitor Constanța au organizat evenimentul „MobiQuest Constanța 2018”, un traseu de fotolii rulante pentru persoane cu dizabilități, dar și fără, pentru a promova astfel egalitatea de șanse. O altă campanie desfășurată în cadrul proiectului „Make Europe Sustainable for All” se numește „Hrană bună pentru toți” și vizează asigurarea securității alimentare.
- Investiție în mediul rural
Este un program educațional național, finanțat de Fundația Vodafone România și implementat în comun de către World Vision și Fundația Principesa Margareta a României.
Obiectivul principal constă în aplicarea metodelor moderne de predare, adaptate nevoilor copiilor. Este un program-pilot de tip „Școală după școală” ce folosește tehnologia (tablete, calculatoare și table interactive) pentru a le oferi copiilor oportunități de învățare formală și nonformală, învățare remedială și învățare prin intermediul jocului. Proiectul a avut 1.495 de beneficiari direcți și indirecți, dintre care peste 1.300 copii din patru comune din județele Vâlcea, Dolj, Ialomița și Cluj.
Cadrele didactice participante la sesiunile de formare sunt implicate în activitatea a 13 centre sociale de tip „Școală după școală” finanțate de Fundația Vodafone România, aflate în județele Bistrița‑Năsăud, Neamț, Teleorman, Constanța, Maramureș, Ialomița, Ilfov, Alba, Vâlcea, Dolj, Cluj și Vaslui.
La debutul acestui program, aproape niciunul dintre elevii de clasa a doua înscriși în proiect nu știa să își scrie numele sau cifrele de la 1 la 10 si să facă operații aritmetice elementare.
Ca urmare a participării la activitățile zilnice ale centrelor, toți copiii au deprins cunoștințele necesare. În prezent, aproape toți copiii din cele 13 centre „Școală după școală” se duc la orele de a doua zi cu temele scrise la disciplinele de bază.
- Școala din valiză
„Școala din valiză” este un proiect finanțat de Fundația Vodafone România și implementat în comun de aceasta și World Vision România. Proiectul este menit să-i încurajeze pe elevii din opt școli din mediul rural din județele Cluj, Ialomița, Ilfov, Vaslui și Vâlcea să învețe cu ajutorul echipamentelor digitale și al unei platforme interactive de e-learning (https://www.scoaladinvaliza.ro/).
Profesorii participanți la program au primit câte o valiză (dintr-un total de 10) ce conține 25 de tablete, un laptop, videoproiector, sistem audio, un sistem de încărcare a echipamentelor, un router wi-fi și un modem 4G. La ora de curs, tabletele se conectează la o rețea wi-fi ad-hoc și sunt folosite ca material didactic, pentru lecții și teste interactive, prezentări, demonstrații etc. Platforma scoaladinvaliza.ro oferă acces la resurse educaționale și găzduiește de asemenea lecțiile create de profesori, care pot fi utilizate de oricine se înregistrează pe site. Proiectul a avut până în prezent 3.289 de beneficiari direcți și indirecți – copii, cadre didactice, părinți și voluntari.
”Școala din valiză” este primul proiect din Europa care folosește kit-ul Instant Classroom și o platforma de eLearning adaptată nevoilor locale în activitățile educaționale din școli. Proiectul se va desfășura în 10 școli din zona rurală din județele Cluj, Ialomița, Ilfov, Vaslui și Vâlcea.
Rezultatele așteptate sunt:
Ø Peste 2.000 de elevi din clasele primare și gimnaziale din 10 școli rurale din România vor folosi tehnologia pentru a învăța
Ø Peste 25% din profesorii din școli vor învăța să folosească tehnologia în predarea lecțiilor.
Ø Peste 50 de profesori vor participa la programele de formare, unele autorizate ANC și acreditate MEN asigurate prin proiect.
Ø Peste 200 de voluntari vor participa la activități de mentorat pentru profesori și la workshop-uri digitale pentru elevii din clasele mai mari.
Ø Peste 500 de părinți și persoane din comunitate vor fi implicate în activități educaționale.
Ø Profesorii vor crea cel puțin 2 lecții pe platformă pe lună.
Ø Profesorii vor folosi tehnologia (platformă și/sau valiză) cel puțin 1 dată pe săptămână.
Ø Școala va organiza cel puțin 1 workshop educațional pe lună adresat elevilor, părinților și/ sau întregii comunități, inclusiv pe perioada vacanțelor.
- Caravana SMURD „Fii pregătit”
S-a pornit de la idea că există unele situații limită în care câteva secunde pot schimba totul. Pentru astfel de momente, se organizează cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență, la nivel naţional.
Caravana constă ȋn deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.
Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.
„Există situații limită, când avem la dispoziție câteva secunde pentru a lua decizii. În acele momente viteza de reacție și soluțiile alese pot salva vieți. Fie că vorbim de incendii, inundații, cutremure sau accidente, avem șanse mult mai mari să facem față dezastrelor dacă suntem instruiți. Este motivul pentru care am ales să ne implicăm în programe care învață populația cum să reacționeze în situații dificile”, a spus Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
„Dezastrele afectează toate segmentele de populație, dar nu pe toată lumea în mod egal. UNICEF estimează că în jur de 50-60 la sută dintre cei afectați de un dezastru sunt copii. Este important ca această campanie să se adreseze în principal copiilor, deoarece aceştia își pot influența în mod pozitiv părinții prin ceea ce învață.
Studiile au arătat că un copil care a trecut printr-un astfel de program educativ este mai puțin afectat în cazul în care trăieşte pe viu un dezastru”, a declarat dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD.
Mai multe detalii pot fi accesate şi de pe site-ul Fundației pentru SMURD: http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/