Prin însăși esența sa, educația și școala sunt în căutarea celor mai eficiente modalități de promovare a echității și de creștere a performanței școlare a tuturor copiilor. Pornind de la această premisă, s-a constatat că modelele de segregare a copiilor după diferite criterii (gen, rasă, limbă, abilități/ dizabilități,) reduc din calitatea învățării și creează bariere în acceptarea și formarea percepției diversității și a relațiilor efective între diferiți copii

        Conform Declarației de la Salamanca”…școlile trebuie să includă toți copiii, indiferent de condițiile fizice, intelectuale, sociale, emoționale, lingvistice sau de altă natură ale acestora. Școlile trebuie să includă, în egală măsură, copiii cu dizabilități și pe cei supradotați, copiii străzii și pe cei încadrați în muncă, copiii aparținând populațiilor care locuiesc în zone greu accesibile sau ducând o viață nomadă, copiii aparținând minorităților lingvistice, etnice sau marginalizate”.

 

         În Declarație se mai menționează că școlile incluzive sunt cele mai utile mijloace de combatere a discriminării, creând comunități primitoare, construind o societate incluzivă și oferind educație pentru toți. Școlile furnizează o educație utilă pentru majoritatea copiilor, cresc eficiența și, în ultimă instanță, rentabilitatea întregului sistem educațional.

          Principiile de bază care guvernează organizarea instituțională și funcționarea școlii incluzive vizează următoarele aspecte:

1. Întreaga comunitate școlară împărtășește principiile și valorile incluziunii. La nivel de instituție de învățământ există un consens general privind dreptul și asigurarea accesului tuturor copiilor la educație. Școala își asumă angajamentul pentru incluziunea/dezvoltarea copiilor cu CES și pentru realizarea unui proces educațional de calitate, incluziv și centrat pe potențialul și necesitățile copiilor.

2. Școala acceptă și valorifică diversitatea umană. Copiii cu CES au diferite abilități, particularități, stiluri și necesități în învățare, luate în considerare de către instituția de învățământ, care proiectează și realizează procesul educațional ținând seama de diversitatea copiilor.

3. Școala își asumă angajamentul pentru a sprijini toți copiii. Școlile de toate nivelurile au responsabilitatea de a integra în politicile și practicile instituționale principiile incluziunii. Prioritățile fiecărei instituții vor fi stabilite în rezultatul analizei situației concrete a fiecărui copil și a instituției, în  general. Politicile și practicile instituționale nu vor fi rigide și prescriptive, vor admite flexibilitate și adaptare continuă la necesitățile copiilor. Școlile se angajează în procese de (auto)evaluare pentru măsurarea gradului de incluziune.

4. Educația incluzivă este încorporată în toate tipurile de planificări realizate la nivelul școlii. Principiile educației incluzive vor fi reflectate în documentele de dezvoltare instituțională (strategică și operațională), în planurile subdiviziunilor structurale, ale serviciilor de suport, ale angajaților. Administrația școlii realizează periodic analiza implementării planurilor, identifică noi priorități și re-planifică activitatea. Astfel, dezvoltarea educației inclusive devine un proces continuu și dinamic: nu există un punct până la care se realizează incluziunea, există abordarea generală care ghidează permanent toate procesele școlare.

5. Școala promovează educația incluzivă și beneficiile acesteia. Instituția de învățământ ca entitate și toți subiecții ei sunt adepții filozofiei incluziunii și, pe lângă faptul că o implementează în toate procesele instituționale, promovează valorile incluziunii la nivel de comunitate. Se organizează evenimente extra-școală cu implicarea membrilor comunității, sunt diseminate bune practici și experiențe pozitive. Sinteza literaturii de specialitate în domeniu, permite evidențierea următoarelor elemente-cheie pentru edificarea unei școli incluzive: Includerea tuturor copiilor în medii comune de învățare

           Școala își asumă angajamentul să creeze condiții pentru ca fiecare copil să fie binevenit, iar personalul va lucra pentru a promova un învățământ incluziv, cu clase în care învață grupuri eterogene de copii care comunică, relaționează, se joacă împreună. Pentru ca acest lucru să se întâmple și să devină o parte din cultura școlii, toți subiecții școlari trebuie să se angajeze în realizarea dezideratului respectiv, să articuleze clar și fără echivoc adeziunea la principiile incluziunii și să apere valorile incluziunii.

            Pentru majoritatea școlilor aceasta va însemna o schimbare radicală, care presupune re-setarea misiunii, viziunii, valorilor, obiectivelor și proceselor. Instruirea autentică, pe diferite niveluri, pentru elevi cu diferite abilități Școlile sunt, de obicei, structurate pe niveluri de clase (acestea, de regulă, corespunzătoare vârstei), învățarea efectuându-se pe programe/materiale standardizate, ca și cum, apriori, toți copiii dintr-o anumită clasă ar fi la fel, la același nivel de dezvoltare. Realitatea, totuși, este de așa natură că chiar și în cea mai incluzivă clasă sunt copii cu diferite abilități, necesități, interese.

         De aceea, în școala incluzivă proiectarea și furnizarea învățării se face pentru diferite niveluri, cu luarea în considerare a diversității celor ce învață. Ideea nu este de a ”simplifica” materia de studiu, ci de a o adapta la potențialul și necesitățile copiilor, prin:

• proiectarea didactică pe mai multe niveluri;

• acordarea suportului și ”construcția” itinerarului pentru nivelurile următoare de învățare;

• utilizarea strategiilor didactice autentice, implicând copiii în procesul educațional efectiv, prin intermediul activităților care se referă la viața lor acasă și în comunitate și care îi conectează la lumea reală;

• angajarea în proces a inteligențelor multiple și a diferitor stiluri de învățare ale copiilor, creând trasee și modalități de învățare cât mai diferite;

• implicarea copiilor în activități în perechi, în grup, colaborative, astfel ca aceștia să învețe cât mai mult unii de la alții.

        Pentru reușită și performanță școlară este necesar să se asigure un mediu prietenos, sigur, astfel încât copiii să fie predispuși învățării. Din aceste considerente, construirea comunității școlare este un factor critic, de o importanță crucială în educația incluzivă.

Aceasta implică mai multe dimensiuni:

• Relații colaborative, respectuoase, de sprijin între personalul școlii, părinți, comunitate.

• Relații strânse între copii, astfel încât ei să se cunoască și să se susțină unii pe alții. Pot fi aplicate diferite forme de sprijin: parteneri de la egal la egal, cercurile de suport, pacificatorii, ședințele la clasă etc.

• Oferirea copiilor a dreptului de alege și pregătirea lor pentru asumarea responsabilității. În școala incluzivă copiii trebuie să se simtă nu ”controlați”, ci ajutați să înțeleagă consecințele comportamentului provocator, iar personalul trebuie să însușească ideea că un astfel de comportament este, de fapt, modul de a comunica al copilului  și că acesta are nevoie de ajutor.

      Personalul va fi pregătit, pentru punerea în aplicare a unor strategii alternative, pentru a putea comunica cu copilul și pentru a-l putea ajuta. Sprijinirea cadrelor didactice în lucrul cu copiii cu diferite niveluri de dezvoltare, abilități și necesități este extrem de importantă, în special din perspectiva promovării culturii incluzive în școală.

        De asemenea, școala incluzivă trebuie să recruteze/încadreze, alături de cadrele didactice de predare, și alți specialiști: cadre didactice de sprijin, psihopedagogi, psihologi, logopezi, asistenți sociali, terapeuți ocupaționali ș. a.

         Toți acești angajați colaborează între ei, se sprijină reciproc și își coordonează demersurile/ intervențiile pentru a răspunde necesităților tuturor copiilor.

 Colaborarea cu părinții

         Părinții copiilor cu CES trec, în mod obișnui, prin multe dificultăți cu copiii lor. În școala tradițională ei primesc, de regulă, feedback foarte negativ, copiii fiind etichetați și marginalizați până la izolare și chiar excludere și plasare în școli separate/speciale. În școala incluzivă, aceste situații sunt valorificate și utilizate în scopul consolidării relației școală-familie/părinți. Părinții devin parteneri școlii în furnizarea unei educații incluzive de calitate pentru copilul lor, dar și pentru alți copii din școală.

Participarea copiilor la decizie în școala incluzivă

         În calitate de organ consultativ care se instituie și activează în școala, Consiliul elevilor este abilitat cu dreptul de participa în toate procesele instituționale. Participarea copiilor implică încurajarea și sprijinirea lor pentru a-și face cunoscut punctul de vedere pe problemele care îi afectează.

        Transpusă în practică, participarea înseamnă ascultarea copiilor de către adulți, acordarea libertății de exprimare și promovare a viziunilor lor atunci când se iau decizii care îi privesc. Angajarea copiilor în dialog și schimb de opinii cu adulții, pe principii de respect reciproc, le permite să învețe modalități constructive de influență asupra lumii din jurul lor. Participarea copiilor trebuie să fie autentică și semnificativă. Este recomandabil ca procesul să înceapă printre înșiși copiii – în acest fel le va fi mai ușor să se exprime în propriile realități în termenii lor, în anunțarea propriilor preocupări și formularea propriilor aspirații. Această viziune reclamă o schimbare radicală în gândirea și comportamentul adulților: de la o abordare excluzivă la o abordare incluzivă a copiilor și capacităților acestora.

           Participarea are numeroase beneficii asupra dezvoltării copiilor, precum și asupra altor aspecte: • Copiii devin mai pregătiți pentru viață și pentru asumarea rolurilor de membri ai societății. • Copiii articulează problemele cu care se confruntă și înaintează soluții pentru acestea. • Copiii își extind sfera de cunoaștere, achiziționează noi abilități (de comunicare, de cercetare și analiză etc.).

       În școala incluzivă participarea copiilor face parte din elementele-cheie ale incluziunii. Copiii cu CES (cu dificultăți de învățare, cu dizabilități, din familii vulnerabile), altădată neglijați și excluși, lipsiți de inițiativă, motivație și acțiune, devin parte a tuturor proceselor.

Modalitățile de implicare a copiilor în procesul de luare a deciziilor la nivelul şcolii sunt foarte variate.

 1. Acordarea de responsabilităţi, în clasă şi în şcoală, prin care copiii să contribuie la bunul mers al vieţii şcolare, ca de exemplu: responsabil de activităţile extraşcolare, de revista clasei /şcolii, de site-ul şcolii etc. Se recomandă ca elevii să concureze pentru poziţiile respective, prezentând un program de activitate propriu.

2. Consultarea copiilor în vederea elaborării regulilor intrașcolare (participând la stabilirea regulilor, copiii vor fi mai motivaţi să le respecte). Regulile trebuie să fie corecte şi să corespundă necesităţilor copiilor.

3. Implicarea elevilor în amenajarea spaţiului școlar, prin acordarea dreptului de a decide cum este mai potrivit să arate diverse locații: sala de clasă, holurile școlii, curtea/grădinița școlii ș.a.

4. Crearea unui mediu bazat pe încredere – prin folosirea unor modalităţi de desfăşurare a activităţilor care să le permită elevilor să lucreze împreună, să-şi dezvolte stima de sine, să comunice, să-şi exprime părerea în legătură cu diferite aspecte ale vieţii şcolare.

5. Informarea permanentă a copiilor în legătură cu tot ce se planifică şi se întâmplă în şcoală – o bună circulaţie a informaţiei în şcoală nu numai că sprijină desfăşurarea activităţii.

      Un aspect important legat de participarea copiilor este implicarea în activități de voluntariat. Reprezentând o formă de educaţie non-formală foarte accesibilă şi eficientă, acțiunile de voluntariat contribuie la dezvoltarea spiritului civic al elevilor, lucrul în echipă, toleranța, dorința de a lucra în parteneriat şi de a învăţa lucruri utile pentru viaţă.

      Activităţile de voluntariat dezvoltă abilităţile de comunicare şi cooperare pe diferite nivele: elev – elev, elev – cadru didactic, cadru didactic – cadru didactic. Pe de altă parte, voluntariatul consolidează percepţia individuală asupra personalităţii proprii a elevului, asupra valorilor existente în societate, conferind sentimentul de apartenenţă la comunitate prin faptul că fiecare poate fi util societății.

Bibliografie

 

Balan V., Bortă L., Botnari V., Educaţie incluzivă, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, Chişinău, 2017