În total, cel puțin 1,5 milioane de copii au nevoie de protecție internațională în UE și în Turcia. Majoritatea acestor copii au pierdut deja, în medie, doi ani și jumătate de școlarizare în țara lor din cauza conflictelor și a violenței dramatice. În plus, procedurile și întârzierile birocratice în evaluarea cererii lor de azil pot însemna că pierd încă trei ani sau mai mult de școlarizare, fapt care amenință în mod neechivoc integrarea și oportunitățile lor viitoare și îi expune riscului de marginalizare și radicalizare.

Tema imigrării și a fluxurilor de refugiați, atât de prezentă acum în realitatea europeană, îndeamnă autoritățile statale și comunitățile locale la reconsiderarea conceptelor, la dezvoltarea politicilor și a practicilor de integrare. În cadrul acestui proces complex, multidimensional – legal, economic, social şi cultural, accesul la educaţie reprezintă un pilon esenţial al politicilor care se adresează nevoilor specifice ale imigranților. 

Liniile directoare europene privind ocuparea forței de muncă, care sunt priorități comune în politicile naționale de ocupare a forței de muncă, recomandă ca statele membre să pună în aplicare o serie de măsuri care să garanteze că niciun tânăr nu este exclus din programele de formare sau de pe piața muncii. Strategiile sunt adaptate pentru a răspunde nevoilor specifice ale anumitor grupuri de tineri imigranți cu rezultate slabe pe piața muncii.

Ameliorarea nivelului de educație al primei și al celei de a doua generații este un obiectiv în numeroase ministere și niveluri de guvernanță. Majoritatea factorilor defavorizanți cu care se confruntă elevii imigranți în sistemul școlar și la tranziția către piața muncii țin de domeniul politicii educaționale.

Majoritatea statelor membre au extins dreptul la educație la toți copiii de vârstă școlară primară sau gimnazială indiferent de statutul lor juridic sau durata rezidenței. Acest drept este exprimat în Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU și în Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor. Doar un număr mic de state membre nu dispun de măsuri de control care să oblige școlile să înscrie copiii fără forme legale ori pe cei care au stat sau se presupune doar că vor sta în țară o perioadă scurtă de timp. De exemplu, procedurile de primire a solicitanților de azil pot fi revizuite pentru a asigura o evaluare corespunzătoare a nevoilor și înscrierea cât mai rapidă a copiilor solicitanților de azil imediat după sosirea în țară sau după depunerea unei cereri.

Posibila segregare școlară este parțial rezultatul segregării rezidențiale. Este posibil ca imigranții cu un statut socio-economic scăzut să nu își permită (sau, în cazul discriminării, să nu aibă acces) să locuiască în cartiere cu școli de calitate, în timp ce familiile de nativi se pot muta din cartierele cu populații din ce în ce mai mari de imigranți (așa-numitul „exod al populației albe”). Unii elevi au putut să dobândească acces la școli de calitate din afara cartierului lor prin programe de „alegere a școlii”, care le oferă părinților mai multe posibilități de a alege școala la care se vor înscrie copiii lor. Cu toate acestea, multe dintre aceste programe de „alegere a școlii” nu avantajează familiile cu origine imigrantă sau cu un statut socio-economic scăzut. S-a constatat că există o posibilitate mai mare ca familiile de nativi să utilizeze posibilitatea de alegere a școlii și să nu opteze pentru școlile cu o densitate mare de imigranți. OCDE sugerează că programele de „alegere a școlii” pot utiliza mecanisme simple de tragere la sorți pentru a reduce la minimum dezavantajele cu care se confruntă imigranții.

Danemarca este o țară în ascensiune, o economie puternică cu sisteme de educație și asistență socială foarte bine dezvoltate și axate pe nevoile beneficiarilor; acest lucru a făcut din Danemarca o destinație pentru imigranți de-a lungul timpului. Numărul acestora a înregistrat creșteri masive încă înainte de Primul Razboi Mondial și a continuat în a doua jumătate a secolului XX, imigranții fiind de origine atăt europeană, cât și non-europeană. (Wadesnjo, 2000).

După ultimul val de imigranți, procentul acestora în populația statului danez a depășit pragul de 10%. În acest context, s-a intensificat nevoia de integrare functională productivă a refugiaților în societatea daneză.

Pentru atingerea acestui obiectiv s-a pus accent pe educație, Danemarca alături de majoritatea țărilor europene stabilind direcții de acțiune privind educația refugiaților, cu accent pe competențele de comunicare în limba țării gazdă, în limba engleză, competențe de bază în științe, matematică și utilizarea tehnologiilor informatice (Education and Training Monitor 2016).

Atât politicile de gestionare, cât și oferta educațională a statului danez pentru imigranții veniți din zonele de război sunt în continuă dezvoltare, încercând să implice cât mai mulți actori, precum: organizațiile nonguvernamentale, membri ai societății civile și chiar centre de cercetare socială și educațională pentru a calibra practicile și a le pune în concordanță cu nevoile beneficiarilor, dar și cu valorile și expectațiile societății daneze.

Prima formă de educație la care au acces atât minorii, cât și adulții este un curs ce oferă elemente introductive ale limbii și societății daneze.

Danemarca a asigurat o rată ridicată de participare a imigranților prin abordarea bazată pe integrarea vârstelor care combină diferite programe de educare și îngrijire a copiilor în același centru local pentru copii cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani.

Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani beneficiază de cursurile unor școli coordonate de Crucea Roșie Daneză pentru a îi susține în deprinderea abilităților de bază necesare integrării cu succes în scoala și societatea daneză. In funcție de vârsta copiilor, clasele sunt organizate astfel:

·  clase M0 pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani;

·  clase MI pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani;

·  clase MII pentru copii cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani;

·  clase MIII pentru copii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani;

·  clase M Alfa pentru copii cu vărste de peste 9 ani care nu au urmat nicio formă de învățământ în țara de origine.

Repartizarea în clase se realizează în urma unei discuțiii la care participă reprezentanți ai centrului, un consilier pentru integrare, părinții/adulții însoțitori, copilul și un translator (în cazul în care părinții și/sau copiii nu vorbesc limba daneză sau engleză) și a evaluării competențelor copilului pentru disciplinele daneză și matematică (Danish Immigration Service, 2016)

Pentru a facilita accesul la educație, copiii care au fost distribuiți în școlile din afara municipalității în care locuiesc, vor primi suport financiar pentru deplasarea cu autobuzul sau trenul; de asemenea, materialele necesare studiului sunt oferite gratuit.

Clasele sunt formate din aproximativ 12 copii, fiecare clasă având trei profesori care țin cursurile, dintre aceștia cel puțin doi fiind specializați în predarea limbii daneze.

Pentru susținerea învățării limbii daneze se studiază și alte discipline din curricula daneză, adaptate pentru nivelul de vârstă și de competențe al elevilor. Acest lucru va ușura procesul de tranziție către școala de masă și va facilita deprinderea de abilități de bază necesare integrării și adaptării la ritmul de predare-învatare din scoală. Momentul oportun pentru realizarea acestei tranziții se identifică cu ajutorul evaluărilor regulate (GFU Silkeborg, 2016).

O strategie posibilă pentru a rupe legătura dintre concentrarea imigranților și performanțele școlare slabe este de a amesteca școlile predominant native cu cele ale imigranților. De exemplu, școlile în care predomină elevii nativi oferă stimulente financiare pentru a atrage migranții. S-ar putea obține unele avantaje prin stabilirea unor parteneriate curriculare și extracurriculare între școli învecinate cu procente ridicate de nativi, respectiv de imigranți.

O opțiune este reducerea segregării școlare dintre imigranți și nativi, așa cum a propus în 2006 Modelul de integrare de la Copenhaga. Școlile cu elevi predominant imigranți urmau să utilizeze diferite strategii de comunicare în afara comunității lor pentru a atrage familiile daneze, în timp ce școlile predominant native angajează asistenți de integrare și traducători nativi pentru a atrage familiile de imigranți. Trebuie precizat că 15 % din decalajul dintre performanțele elevilor imigranți și ale celor nativi se explică prin concentrarea imigranților și prin nivelul de educație al părinților.

Implementarea în întregime a educației interculturale în programele școlare, în materialele didactice și în activitățile extrașcolare sporește gradul de conștientizare al elevilor nativi și încrederea elevilor imigranți.

In majoritatea municipalităților daneze, școlile pentru copii refugiați funcționează împreună cu centrele de limba daneză și de dezvoltare profesională pentru tineri și adulți. In Danemarca acestea sunt numite GFU; cursurile pentru tineri și adultț se derulează și în cadrul centrelor de azil. Ca și în cazul copiilor, se pune accent pe deprinderea abilităților de comunicare în limba daneză.

Pe durata cursurilor de limbă daneză, GFU-urile oferă cursuri specializate pe domeniul în care lucrau sau studiau tinerii și adulții în țara de origine, cursuri de dezvoltare personală și sesiuni de consiliere pentru cei care doresc să urmeze cursuri universitare.

Există numeroase ONG-uri care își oferă ajutorul pentru susținerea imigranților atât financiar, social, cât și educațional. Cel mai mare ONG dedicat ajutării imigranților, atat a celor ajunși în Danemarca, cât si a celor aflați în alte zone ale lumii, este Danish Refugee Council care, în parteneriat cu alte ONG-uri și cu municipalități, oferă cursuri în limbi orientale sau în limba engleză.

Potrivit raportului UNHCR, probabilitatea abandonului școlar este de cinci ori mai mare în rândul refugiaților decât media la nivel mondial. Doar 50 % din copiii refugiați au acces la învățământ primar, comparativ cu o medie la nivel mondial de peste 90 %. Diferența se mărește pe măsură ce acești copii cresc, numai 22 % dintre adolescenții refugiați frecventând învățământul secundar, comparativ cu o medie la nivel mondial de 84 %.

Bibliografie:

Jan Niessen și Thomas Huddleston, Manual privind integrarea pentru factorii de decizie politică și practicieni, ediția a treia, Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2010

Adela Mihaela Țăranu (coord.), Modalități de optimizare a intervențiilor educaționale pentru copiii care provin din familii de refugiați/beneficiaîă de protecție internațională, București 2017

Wadesnjo, E., "Immigration, the Labor Market and Public Finances in Denmark". Swedish: Economic Policy, 2000.