Mediatorul poate introduce noi perspective asupra problemelor simple (furnizând astfel o altă viziune şi alte alternative de rezolvare). O tehnică interesantă este utilizarea unor secvenţe de brainstorming în rezolvarea conflictului dintre părți; pe lângă faptul că această tehnică pune părţile în ipostaza de a gândi creativ privind propria problemă (de obicei, când presupune imposibilitatea de a depăşi o situaţie prin modalităţile curente), ea priveşte găsirea posibilă a unei soluţii neaşteptate (sau măcar deschiderea spre unele soluţii).

Introducerea unor noi perspective de către mediator se poate face fie prin divizarea problemei în aspecte ce pot fi depăşite de către părţi fin faza de conflict, fie prin găsirea unor obiective care să depisteze conflictul actual în perspectiva temporală a evoluției acestuia; astfel comunicarea poate reduce întotdeauna posibilitatea conflictului, deoarece pot exista neînţelegeri ale problemei. Este important ca mediatorul să încurajeze părţile să facă unele concesii irevocabile (iniţial de mică dimensiune, dar care să introducă ideea de concesie şi practica acesteia). Ele vor reprezenta achiziţii valoroase pentru un stadiu ulterior, obişnuind părţile cu ideea că pentru rezolvarea conflictului părțile trebuie să accepte să facă anumite concesii.

Mediatorul poate crea o atmosferă pozitivă în mijlocul unei dispune: de exemplu, părţile pot fi încurajate să-l descrie într-o manieră hazlie pe moderator - activitate care va uni părțile într-o construcție mentală; în acest fel se vor elibera de unele dintre sentimentele negative şi frustrările înregistrate de fiecare parte. Apoi, fiecare parte va face oprezentare hazlie a ei însăşi, precum şi a conflictului ca atare (va trebui să identifice ce o caricaturizează în disputa cu cealaltă parte).

Marele diplomat și mediator de profesie, Henry Kissinger a elaborat tehnica paşilor mici, care presupune realizarea unor înţelegeri pentru a le menţine părţilor aflate în procesul de mediere  credinţa că vor ajunge la un rezultat.

Un alt mediator celebru, Jeffrey Rubin, după ce a realizat numeroase studii privind eficienţa intervenţiei mediatorului, a dezvoltat următoarele trei condiţii importante:

1)                    mediatorul ajută părțile aflate în conflict să facă mai uşor concesii cu consecinţe ce conduc mai rapid şi mai eficient la rezolvarea conflictului;

2)                    în mod tradiţional, tehnica intervenţiei terţei părţi (medierea, arbitrajul, consilierea) este eficientă atunci când intensitatea conflictului este puternică;

3)                    părţile în conflict pot privi intervenţia terţei părţi şi ca pe o inoportună şi nedorită intruziune; disputanţii pot dori să-şi rezolve conflictului printr-un acord între ei.

Dispoziţia pozitivă reduce comportamentul agresiv, facilitează concesiile şi creativitatea; astfel trebuie făcută o distincţie între rolul profesorului ca mediator şi rolul de arbitru al acestuia (atunci când, în ipostaza de terţă parte, el este în poziţia de a impune un acord). O soluţie în acest sens ar putea fi şi tehnica de arbitraj propusă de Ch. Stevens şi intitulată „oferta finală”: în speţă, fiecare parte în conflict este îndemnată să formuleze cea mai conciliantă ofertă a sa (ultima ofertă), iar mediatorul va fi cel care va alege una dintre acestea. Există, în acest moment, o situaţie de risc pentru fiecare dintre părţi.  Ar putea fi aleasă oferta uneia din părțile implicate în conflict şi cealaltă parte ar avea astfel câştig de cauză sau se va afla în ipostaza de a accepta oferta celuilalt. De multe ori, în această situaţie, părţile tind să ajungă singure la o înţelegere, fără să mai folosească un mediator.

Unii autori vorbesc despre o adevărată tehnică a confruntării intergrupuri, ce poate include patru paşi:

În primul pas, fiecare grup se întâlneşte în camere separate şi alcătuieşte două liste; una indică modul cum se percep pe ei înşişi ca grup particular în relaţionările cu un alt grup, iar pe a doua listă indică modul cum văd celălalt grup.

În al doilea pas, cele două grupuri sunt reunite şi îşi împărtăşesc percepţiile; a treia parte, mediatorul, îl ajută să-şi clarifice punctele de vedere şi să se înţeleagă pe ei înşişi ca grup, precum şi pe celelalte grupuri.

Cel de-al treilea pas presupune reîntoarcerea grupurilor în camerele separate şi cercetarea mai în amănunţime a rezultatelor, diagnoza problemei curente şi determinarea modului în care fiecare grup contribuie la conflict.

Ultima pas presupune reunirea grupurilor şi împărtăşirea noilor perspective; mediatorul are rolul de a-i impulsiona grupurile aflate în conflict să-şi identifice rezultatele comune şi să-şi planifice următoarele etape pentru căutarea soluţiilor.

Observăm cum, într-un mod deosebit de simplu, putem să folosim această tehnică nu doar în mod direct, ci şi prin punerea celor două grupuri în conflict aparent şi ajutarea lor să depăşească acel conflict prin noi achiziţii în problematica propusă de mediator.