Învățarea prin cooperare - acest sistem se referă la situația în care un elev acordă altui elev asistență, ca mediator, în scopul instruirii.

Sistemul de tip “tutore” poate fi de două feluri:

- elevii mari îi asistă pe cei mai mici decât ei;

- elevii de aceeași vârstă se asistă reciproc. (Oprea, C., L., 2009).

 

S-a constatat, că elevii cu deficiențe, bine instruiți și supravegheați, pot fi folosiți în diverse domenii ca tutori pentru colegi de-ai lor sau pentru elevi mai mici decât ei. Din acest sistem au de învățat atât tutorii, cât și elevii pe care acestia îi îndrumă; uneori se întampla ca, tutorii să aibă mai mult de câștigat.

Cei mai mulți cercetători consideră că elevii cu deficiențe, pot învăța mai mult despre un subiect, învățându-i pe alții decât ar învăța dintr-o carte sau auzind un profesor.

În contextul educaţiei speciale, metodele activ-participative constituie o resursă importantă în proiectarea activităților educative, deoarece stimulează și dezvoltă foarte mult învățarea prin cooperare (lucrul în perechi sau în grupe mici de elevi), facilitând astfel comunicarea, socializarea, relaționarea, colaborarea și sprijinul reciproc pentru rezolvarea unor probleme sau pentru explorarea unor teme noi; se favorizează în acest mod cunoaşterea reciprocă dintre elevi, înțelegerea și acceptarea reciprocă, precum și integrarea copiilor cu cerințe speciale în colectivul clasei  (Oprea, C., L., 2009).

Metodele şi procedeele de învăţare prin cooperare, sunt aplicate cu mare eficienţă în condiţiile educaţiei incluzive sau la activităţile cu elevii care prezintă cerinţe speciale în educaţie. (Gherguț, A., 2013).

Iată câteva dintre acestea:

a) Brainstorming-ul și brainstorming-ul în perechi - individual sau în perechi, elevii prezintă sau scriu pe hârtie toate lucrurile pe care le ştiu despre un anumit subiect.

b) Ştiu / Vreau să ştiu / am învăţat - în activităţi cu grupuri mici sau cu întreaga clasă se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja despre o anumită temă şi apoi se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsului în timpul lecţiei, urmând ca la sfârşitul ei să se verifice ceea ce elevii au aflat după parcurgerea conţinutului lecţiei.

c) Activitatea dirijată de citire-gândire - constă în fragmentarea unui text astfel încât elevii să poată face predicţii despre ce se va întâmpla în fragmentul următor.

d) Predicţiile în perechi - pot fi folosite la diverse discipline unde elevii vor fi grupaţi în perechi. Profesorul le oferă o listă de câteva cuvinte dintr-o povestire, o relatare sau un scenario dinainte construit de el. Fiecare pereche, în urma discuţiilor, va trebui să alcătuiască o compunere sau un scenariu pe baza unor predicţii în jurul listei de cuvinte oferite. Această activitate poate fi făcută o singură dată, la început, sau poate fi repetată în decursul lecturării textului de către educator, permiţându-le elevilor să-şi modifice predicţiile de la un moment la altul al acţiunii descrise în text. În acest mod, elevii pot fi implicaţi în desfăşurarea acţ iunii textului, sunt încurajaţi să emită idei şi să-şi valorifice experienţa socială şi culturală pe care o deţin.

e) Gândiţi / lucraţi în perechi / comunicaţi - constă în prezentarea unui subiect sau a unei teme de către educator, după care, timp de câteva minute, fiecare elev se gândeşte la problema respectivă, apoi îşi găseşte un partener cu care să discute ideile; în final se prezintă tuturor colegilor concluzia la care a ajuns fiecare pereche. Această metodă poate fi utilizată cu elevi din clasele mai mari la toate disciplinele şi constituie o bună ocazie de a începe o discuţie sau de a lansa o provocare.

f) Rezumaţi / lucraţi în perechi / comunicaţi - este asemănătoare cu metoda anterioară, cu deosebirea că de această dată elevii citesc un text, după care fiecare, individual, rezumă în două

fraze textul respectiv, apoi împreună cu un coleg formează o pereche; ei îşi prezintă unul altuia

rezumatele, se evidenţiază asemănările şi deosebirile şi se elaborează în comun un rezumat care  va fi prezentat tuturor colegilor din clasă. Metoda poate fi aplicată şi după o discuţie asupra unui subiect, după o prezentare sau o prelegere a profesorului.

g) Interviul în trei etape (2-4 elevi) - educatorul adresează o întrebare sau lansează o problemă elevilor grupaţi câte trei sau câte patru. Fiecare elev se gândeşte singur la o soluţie, formulând-o chiar şi în scris. Apoi, în perechi, elevii se intervievează reciproc în legătură cu răspunsul sau soluţia identificată, după care perechile se alătură altor perechi, formând grupuri de câte 4-6 elevi în care fiecare elev prezintă soluţia partenerului sau celeilalte perechi.

h) Turul galeriei în grupuri de 3-4 elevi, aceştia lucrează la o problemă sau la o sarcină care are drept rezultat un produs (sinteză, compunere, grafic etc.) prezentat pe o coală de hârtie sau în altă formă ce poate fi expusă în clasă. După expunerea produselor obţinute, fiecare grup examinează produsele celorlalte grupe, grupele se rotesc de la un produs la altul, se discută şi se notează comentariile, neclarităţile, întrebările care vor fi adresate celorlalte grupe. După turul galeriei, fiecare grup răspunde la întrebările celorlalți şi clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi îşi reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte. Prin feedbackul oferit de colegi, se realizează învăţarea şi consolidarea unor cunoştinţe, se valorizează produsul activităţii în grup şi se descoperă soluţii alternative la aceeaşi problemă sau la acelaşi tip de sarcină.

i) Unul stă, trei circulă (3-5 elevi) - în grup (grupul-„casă”), elevii lucrează la o problem sau o sarcină care se finalizează cu obținerea unui produs, de preferință realizabil în mai multe feluri. După acest moment, elevii numără de la 1 la 3, 4 sau 5. Se numerotează şi grupele din clasă. La semnalul profesorului, elevii se rotesc: spre exemplu, elevii cu numărul 1 se deplasează la grupul 1, elevii cu numărul 2 la grupul 2 şi aşa mai departe. La fiecare grup va rămâne un elev-„gazdă” care va primi colegii celorlalte grupe oferind informații şi răspunsuri

la întrebările adresate de colegii-„oaspeți”. Elevul-„gazdă” se alege prin tragere la sorți sau se stabileşte un număr purtat de unul dintre membrii grupului care va fi „gazda” (spre exemplu, elevii cu numărul 4 sunt „gazde”, ceilalți circulă). Elevii care circulă la celelalte grupe adună informații noi pe care le vor prezenta colegilor din grupul inițial după ce se întorc în grupurile- „casă”. Elevul care a fost „gazdă” comunică şi celorlalți comentariile făcute de vizitatori. În urma acestui schimb de experiență elevii finalizează produsul, valorificând experienţa acumulată prin vizitele la celelalte grupe. Aparent, este o metodă complicată, însă după câteva exerciții ea devine destul de familiară elevilor din clasă.

j) Linia valorilor (participă întreaga clasă) - educatorul adresează o întrebare care permite o gradare a răspunsurilor între două extreme. După ce fiecare elev are un răspuns, se încearcă alinierea într-o ordine care să exprime situarea mai aproape sau mai departe de o extremă. După aliniere au loc discuții cu cei din imediata vecinătate şi, dacă se consideră necesar, iar argumentele colegilor din vecinătate sunt destul de convingătoare, se poate reevalua poziția inițială şi adopta o nouă poziție mai aproape de ceea ce fiecare elev simte şi poate argumenta în fața celorlalți colegi.

k) Masa rotundă / Cercul - este o tehnică de învățare prin colaborare care presupune trecerea din mână în mână a unei coli de hârtie şi a unui creion în cadrul unui grup mic. De exemplu, un elev din grup notează o idee pe hârtie şi o dă vecinului său din stânga. Acesta scrie şi el o idee şi transmite hârtia şi creionul următorului. Metoda are şi o variantă în care fiecare membru al grupului deține un creion de culoare diferită şi se transmite doar coala de hârtie.

Această ultimă variantă are avantajul că obligă fiecare elev din grup să contribuie în mod egal la exprimarea ideilor şi permite educatorului identificarea mai uşoară a elevilor care alcătuiesc grupul. Cercul este forma ovală a mesei rotunde în care fiecare membru al grupului contribuie cu o idee la discuție, în mod sistematic, de la dreapta la stânga.

l) „Creioanele la mijloc” se aplică mai mult ca o regulă în activitățile desfăşurate în grupul tipic de învățare prin colaborare (3-6 membri) unde fiecare elev îşi semnalează contribuția punându-şi creionul pe masă. Persoana care a pus creionul pe masă nu mai are voie să intervină până când toate creioanele colegilor nu au fost puse pe masă.

Astfel, toți membrii grupului sunt egali şi nimeni nu trebuie să domine, iar pentru a evalua activitatea din grup, educatorul allege un creion şi solicită elevului respectiv să prezinte contribuția sa la discuția respectivă. Astfel, elevii pot învăța să asculte şi să își respecte colegii, învață să fie toleranți şi să valorizeze opinia celorlalți.

Experienţa practică de până acum în aplicarea metodelor de învățare prin cooperare a evidențiat o serie de rezultate, dintre care cele mai evidente sunt: creșterea motivației elevilor pentru activitatea de învățare; încredere în sine bazată pe acceptarea de sine; competențe sociale sporite; atitudine pozitivă față de personalul didactic, disciplinele de studiu și continutul acestora (prin folosirea acestor metode, conținutul lecțiilor, de cele mai multe ori, suferă o serie de modificări și adaptări care să favorizeze spiritul de investigație, descoperirea noului și cooperarea între elevii clasei); relații mai bune, mai tolerante cu colegii; capacități sporite de a percepe o situație, un eveniment sau o serie de obiecte și fenomene și din perspectiva celuilalt;

confort psihic sporit, dezvoltarea capacității de adaptare la situații noi, creșterea capacității de efort. Lecțiile bazate pe învățarea prin cooperare prezintă câteva caracteristici importante:

a) răspunderea individuală - se evaluează frecvent performanța fiecarui elev care trebuie să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului, iar rezultatul se comunică atât elevului, cât și grupului din care face parte ;

b) interacțiunea directă - elevii se ajută unii pe alții, încurajându-se și împărtășindu-și ideile, explică celorlalți, discută ceea ce știu, se învață unii pe alții;

c) interdependența pozitivă - elevii realizează că au nevoie unii de alții pentru a duce la bun sfârșit sarcina grupului; educatorii pot valorifica această interdependență pozitivă stabilind scopuri comune, recompense comune, resurse comune, roluri distribuite în grup;

d) deprinderi interpersonale și de grup mic - grupurile nu pot exista și nici nu pot funcționa eficient dacă elevii nu au și nu folosesc anumite deprinderi sociale;

e) procesarea în grup - elevii au nevoie să vadă cât de bine și-au atins scopurile și cât de eficienți au fost în grup; profesorul monitorizează în permanență activitatea de învățare a grupurilor, le oferă feedback (lor și întregii clase), intervine și corectează eventualele confuzii sau răspunsuri incomplete. (Oprea, C., L., 2009).

Concluzionând, se observă că marele avantaj al învățării prin cooperare constă în valenţele ei formative şi posibilitatea evaluării continue şi obiective a elevilor. Prin intermediul acestui tip de învățare pot fi valorificate şi operaţionalizate în practică ideile de interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate frecvent invocate în activitatea didactică, favorizând în acelaşi timp colaborarea între educatori şi desfăşurarea lecțiilor în team-teaching.

Dezavantajul, constă în dificultatea aplicării lor într-un sistem rigid, cu un program aglomerat pentru elevi şi cu un conţinut supradimensionat, pentru majoritatea disciplinelor şcolare.

Bibliografie:

Gherguţ, Alois, (2013). Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi

examene de obţinere a gradelor didactice. Ediţia III; Editura Polirom, Iaşi;

Oprea, C., L., (2009). Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogica

R.A., Bucureşti.

 

Adaptat dupa profesor de sprijin Simion Niculina, C. S. E. I. „Al. Roşca” Piatra Neamţ, jud. Neamț, „Programe şi servicii de intervenţie psihopedagogică pentru elevii cu CES”, revistă anuală, nr. 1/2018 ediţie online