BUNE PRACTICI PENTRU PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVÃ DE CALITATE

Educația incluzivã recunoaște diferitele cerințe educaționale ale copiilor, reacționeazã adecvat la acestea și asigurã o educație de calitate pentru toți. Educația incluzivã reprezintã o opțiune de politicã a educației, pentru ca instituțiile educaționale sã poatã oferi rãspunsuri adecvate cerințelor de educație diferitã a copiilor. În educația incluzivã, diferențele dintre copii sunt considerate firești, iar școala dispune de servicii adecvate care sã acționeze continuu pentru a întâmpina cerințele educaționale diferite.

Bunele practici sunt acele activitãți care și-au dovedit viabilitatea, actualitatea și eficiența în practicã și urmeazã a fi generalizatã în instituții similare cu cele în care a fost aplicatã prima datã.

Cela mai cunoscute și apreciate exemplde bune practici pentru educație incluzivã de calitate apreciem cã sunt urmãtoarele zece:

1. Consolidarea cooperării cu autoritățile locale;
2. Creșterea implicării părinților în activitățile școlii;
3. Creșterea interesului pentru învățarea limbilor străine;
4. Dezvoltarea activităților cu ONG-uri;
5. Dezvoltarea competențelor factorilor educaționali pentru utilizarea TIC;
6. Dezvoltarea dimensiunii europene a școlii Dv;
7. Îmbunătățirea competențelor de comunicare ale tuturor actorilor educaționali;
8. Îmbunătățirea competențelor pedagogice ale profesorilor;
9. Îmbunătățirea relațiilor sociale dintre factorii educaționali;
10. Schimbul constant de informații pentru cunoașterea reciprocă a actorilor educaționali.

            Prezentăm în continuare o scurtă desciere a fiecăreia din aceste bune practici:

1. 1. Consolidarea cooperării cu autoritățile locale

      Este la dispoziția conducerii fiecărei instituții educaționale, dar și la dispoziția autorităților publice locale (primărie sau prefectură, acolo unde este cazul; cămin cultural, organizație sportivă, ONG local cu misiune/menire educațională  etc.), fiind menită să dezvolte cooperarea și nu competiția tuturor actorilor implicați în procesul de educație incluzivă.

      Cooperarea se poate dezvolta și consolida cu fiecare exemplu de bună practică aplicat de autoritățile locale și factorii educaționali implicați.

2. 2. Creșterea implicării părinților în activitățile școlii

      Deși părinții elevilor din instituțiile educaționale sunt ca toți părinții extrem de ocupați cu problemele familiale sau profesionale curente, este în interesul lor evident, dar și al tuturor celorlalți actori educaționali și locali care au legătură cu problemele educaționale, să se implice în rezolvarea problemelor educaționale, semnalate de instituția educațională în cauză și, împreună cu factorii de conducere ai școlilor în cauză sau ai instituțiilor/autorităților locale să găsească cele mai bune căi și mijloace pentru a rezolva cu succes toate problemele apărute în domeniul educației incluzive.

3. 3. Creșterea interesului pentru învățarea limbilor străine

      Nici o comunitate locală și nici un cetățean nu va putea prograsa în domeniile vieții economico-sociale și cultural spirituale dacă nu vor cunoaște și aplica cel puțin o limbă străină în dialogurile obișnuite angajate cu vizitatori la nivel local sau în legăturile stabilite cu alți factori din regiunile limitrofe geografic sau mai depărtate (comune/orașe/municipii înfrățite, programe comune la nivel regional/ european, participarea la olimpiade /întreceri școlare regionale/euripene/internaționale etc. ).

      De aceea, este foarte important ca în curriculele didactice ale fiecărui tip de școală care dezvoltă educația specifică vârstei pentru care a fost creată (de la creșă/grădiniță și până la nivelul învățământului preuniversitar) să fie prevăzute 1-2 sau chiar 3 limbi străine care să fie învățate de toți copiii/școlarii/elevii care parcurg treptele educaționale în cauză; aceste limbi care trebuie obligatoriu să fie învățate de toți actorii educaționali implicați sunt: 1. limbile oficiale în statul/zona defavorizată respectivă; 2. limba oficială în localitățile cu care instituțiile locale, inclusiv cele educaționale sunt înfrățite; 3. limba oficială sau limbile locale din regiunea/zona favorizată respectivă etc.

4. 4. Dezvoltarea activităților educaționale împreună cu ONG-uri

      Mai întâi, factorii educaționali trebuie să identifice care sunt ONG-urile care desfășoară activități educaționale și care dintre aceste activități pot primi statutul de bune practici în domeniul educației inclusive.

      Apoi, dintre acesta bune practici, fiecare unitate școlară poate să aleagă să urmeze/ să aplice, în colaborare cu ONG-ul care dezvoltă buna practică educațională respectivă, pe aceea/acele bune practici care se potrivesc cel mai bine scopului și obiectivelor unității educaționale respective. Evident, la finalul aplicării bunelor practici educaționale respective se va face evaluarea rezultatelor obținute de către toți factorii implicați sau chiar de către factori exteriori (autorități locale, autorități educaționale naționale etc.).

5. 5. Dezvoltarea competențelor factorilor educaționali pentru utilizarea TIC

Utilizarea TIC (Tehnologiei Informației și Comunicării) este un proces indispensabil dezvoltării învățământului modern și eficient, care presupune în primul rând familiarizarea și folosirea permanentă a calculatorului în procesele didactice de către toți factorii educaționali implicați (elevi, profesori, personal auxiliar, autorități etc.).

Competențele în domeniul TIC presupun un grup de abilități, în general dobândite (nu moștenite, dar și acestea sunt foarte importante) pentru activitățile care presupun utilizarea calcuatorului în general, dar, mai ales, a calculatorului personal (PC) și a tabletei de către elevi și/sau profesori. 

Dezvoltarea competențelor în utilizarea TIC poate fi susținutã prin activitãțile de comunicare cu partenerii, implicarea directã în activitãțile din școalã sau în timpul organizării unor alte activități în școala respectivă, altele decât cele didactice (sportive, culturale, religioase etc.). Creșterea abilitãților în utilizarea TIC se poate materializa prin utilizarea constantã a calculatorului și a internetului în comunicarea cu profesorii din școala respectivă/școli partenere, realizarea de prezentãri Power Point și utilizarea de programe informatice. O activitate importantă care permite sporirea abilităților în utilizarea TIC o poate constitui crearea și actualizarea permanentă a paginilor de prezentare a școlii respective pe internet.

6. 6. Dezvoltarea dimensiunii europene a școlii în cauză

      Firește că orice manager de unitate educațională poate și trebuie să-și propună ca unitatea pe care o reprezintă să cunoască, adopte și să funcționeze pe baza reglementărilor privind educația incluzivă la nivel european, ranspuse în legislația națională de profil.

      Un obiectiv important al managementului oricărei instituții cu scop educațional din România trebie să fie funcționarea la nivelul standardelor UE în vigoare privind specificitatea procesului educațional pe care-l promovează.

7. 7. Îmbunătățirea competențelor de comunicare ale tuturor actorilor locali implicați, inclusiv cei educaționali

      Comunicarea inter-umană este un ansamblu de procese în care emitățorul mesajului comunicațional se străduiește să-l capaciteze pe receptor să participe la îndeplinirea împreună a scopului comunicării respective – în cazul nostru, educația incluzivă bazată pe bune practici în instituțiile care oferă servicii educaționale; emițătorul trebuie chiar să vină în întâmpinarea obiectivelor și scopurilor receptorului mesajelor educaționale, pentru a-l ajuta să le îndeplinească.

      Ca atare, competențele de comunicare ale tuturor actorilor implicați – autorități și actori educaționali – trebuie permanent îmbunătățite prin adoptarea celor mai bune practici de comunicare care vizează educația incluzivă în unitățile educaționale în cauză.

8. 8. Îmbunătățirea competențelor pedagogice ale educatorilor și profesorilor

      În timp ce competențele de comunicare pot fi considerate atitudini și aptitudini de ordin general în procesele/fenomenele care vizează educația incluzivă,  competențele pedagogice reprezintă aptitudini și atitudini specifice ale tuturor actorilor educaționali implicați.

      Iată de ce – foarte simplu de înțeles, dar și de aplicat în toate instituțiile educaționale – îmbunătățirea prin cele mai bune practici demonstrate a competențelor pedagogice ale tuturor educatorilor trebuie să fie permanent în atenția managementului unităților educaționale, dar și a tuturor instituțiilor cu atribuții vizând educația și cultura/spiritualitatea în localitatea/regiunea respectivă.

9. 9. Îmbunătățirea relațiilor sociale dintre toți factorii locali și educaționali implicați

            Relațiile sociale se constituie pe baza interacțiunii dintre indivizi, pe baza unor scopuri și interese individuale și/sau sociale. Nu toate relațiile dintre indivizi sunt relații sociale. Relațiile inter-umane reprezintă mai multe forme care pot fi și etape în constituirea relațiilor sociale. Relatiile sociale asigura coeziunea si durabilitatea grupurilor. Există o legătură reciprocă între grupuri sociale și relații sociale. Ca să existe o relație socială între doi indivizi, ei trebuie să aparțină aceluiași ansamblu de grup (relația tată-fiu/fiică în familie; relația profesor-elev în școală etc.).

            Este necesar ca prin bune practici permanente, cele mai eficiente dintre aceste relații sociale să fie generalizate și îmbunătățite permanent între toți factorii locali, inclusiv cei educaționali implicați în procesele/fenomenele educației incluzive. 

10. 10. Schimbul constant de informații și bune practici pentru cunoașterea reciprocă a actorilor implicați în procesul educațional

Nu în ultimul rând trebuie menținut permanent un schimb constant de bune practici și informații pentru ca toți actorii implicați în procesul educațional, inclusiv autoritățile legale și ONG-urile de pe plan local să-și aducă cea mai eficientă contribuție la procesele/fenomenele educației incluzive. Cele mai bune informații și bune practici legate de educația incluzivă trebuie generalizate, cunoscute și aplicate de toți actorii educaționali implicați.