Reducerea semnificativă a numărului de tineri care părăsesc timpuriu şcoala este o investiţie esenţială nu numai în viitorul fiecăruia dintre tineri ei şi pentru prosperitatea şi coeziunea socială viitoare a UE, în general.
Reducerea procentului de părăsire timpurie a şcolii deschide, de asemenea, calea realizării celorlalte obiective ale strategiei Europa 2020. Prin impactul său direct asupra capacităţii de inserţie profesională a tinerilor, ea contribuie la sporirea integrării pe piaţa muncii şi astfel, la realizarea obiectivului principal al atingerii unei rate de ocupare de 75% pentru femeile şi bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani.
În acelaşi timp, ea contribuie într-o manieră semnificativă la întreruperea ciclului pauperizării care duce la excluziunea socială a multor tineri.
Reducerea procentului de părăsire timpurie a şcolii reprezintă, prin urmare, o măsură esenială pentru realizarea obiectivului, vizând reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor ameninţate de sărăcie. Pentru economie şi societate în ansamblu, ratele înalte de părăsire timpurie a şcolii au efecte pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi asupra creşterii economice. Persoanele care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa de a participa mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi.
Inovarea şi creşterea se bazează pe o forţă de muncă competentă, nu doar în sectoarele de înaltă tehnologie, ci şi în ansamblul economiei.
Reducerea cu numai un punct procentual a ratei europene medii de părăsire timpurie a şcolii ar permite economiei europene să dispună în fiecare an de aproape o jumătate de milion suplimentar de tineri lucrători calificaţi potenţiali.
Strategiile de combatere a părăsirii timpurii a şcolii au ca punct de plecare o analiza a specificităţilor regionale şi locale ale fenomenului.
Datele au permis analizarea principalelor cauze ale părăsirii timpurii a şcolii pentru diferite categorii de elevii din localităţile si şcolile din zona de studiu a proiectului, cu referire la acest fenomen. Concepţia unei strategii trebuie să se bazeze pe informaţii precise, care să permită o mai bună orientare a măsurilor; un sistem de monitorizare a evoluţiei părăsirii timpurii a şcolii, poate contribui la adaptarea constantă a strategiilor, pe baza informaţiilor, cum ar fi motivaţiile individuale legate de părăsirea timpurie a educaţiei.
Axele principale ale strategiilor educationale de combatere a parasirii timpurii a scolii sunt: prevenirea, interventia si masurile compensatorii.
a) Prevenirea are ca scop evitarea condiţiilor de instaurare a condiţiilor susceptibile să favorizeze declanşarea procesului care duce la părăsirea timpurie a şcolii. Consolidarea participării la o educaţie şi la servicii de îngrijire de bună calitate a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente măsuri pentru a asigura un început favorabil în educaţie şi pentru a le dezvolta rezistenţa. Totuşi, este necesară îmbunătăţirea accesului la educaţie şi la serviciile de îngrijire de calitate destinate preşcolarilor.
Alte obstacole potenţiale pentru reuşita parcursului şcolar pot fi eliminate prin sporirea permeabilităţii parcursului educativ şi prin ameliorarea calităţii şi statutului filierelor de învăţământ profesional.
b) Intervenţia se adresează dificultăţilor care apar într-un stadiu precoce şi vizează să le împiedice să provoace o părăsire timpurie a şcolii. Măsurile de intervenţie pot fi axate pe ansamblul şcolii sau instituţiei de formare sau se pot adresa individual elevilor care sunt expuşi riscului de a abandona educaţia sau formarea.
Măsurile la nivelul întregii şcoli, vizează să îmbunătăţească climatul şcolar şi crearea de medii de învăţare care oferă sprijin. Sisteme de alertă rapidă şi o mai bună cooperare cu părinţii pot constitui o formă eficientă de a-i ajuta pe elevii expuşi riscurilor.
Măsurile axate pe elevi se concentrează pe consiliere şi meditaţii, abordări de învăţare personalizate, o mai bună orientare şi un sprijin financiar, cum ar fi alocaţiile şcolare.
Autorităţile care răspund de piaa muncii ar trebui să se ocupe mai mult de orientarea profesională a tinerilor.
Modalităţi de intervenţie la nivelul COMUNITĂŢII:
- implicarea factorilor de decizie, autorităţile locale, servicii sociale, ONG-urile, firme, în acţiunea de prevenire şi combatere a abandonului şcolar. acţiunile pot viza informarea comunităţii cu privire la starea de fapt;
- atragerea atenţiei asupra gravităţii şi consecinţelor în plan socio-econimic la nivelul judeţului, dat fiind faptul că abandonul datorat sărăciei generează la rândul său sărăcie;
- pregatirea şcolară şi profesională deficitară creează premise pentru rata ridicată a şomajului şi a situaţiei financiare precare;
- cei care abandonează şcoala nu vor avea formaţia morală şi civică necesară rolului de părinte şi a celui de cetăţean al comunităţii.
Modalităţi de intervenţie la nivelul FAMILIEI:
- constituirea unor asociaţii a părinţilor cu copii aflaţi în situaţia de risc / sau abandon şcolar care să vizeze : - consiliere privind cariera;
- învăţarea unor strategii de găsire a unui loc de muncă;
- tehnici de rezolvare a situaţiilor de criză;
- strategii de monitorizare şi gestionare a traseului educaţional al elevului;
- organizarea de seminarii educaţionale în scopul informării parintilor cu privire la variantele optime de şcolarizare pentru elevi;
- târguri de Job-uri şi orientarea părinţilor spre cursuri de formare în calificările de pe piaţa forţei de muncă;
- sprijin financiar sub formă de rechizite, îmbrăcăminte, transport şcolar al elevilor din mediul rural în mediul urban;
Realizarea de anchete sociale şi acordarea de asistenţă socială după caz.
Modalităţi de intervenţie la nivel de ŞCOALĂ: Deoarece una dintre cauzele abandonului şcolar este constituită de absenteism, strategiile de intervenţie trebuie să vizeze şi şcoala, în principal în ceea ce priveşte calitatea intervenţiei instructiv-educative, pertinenţa conţinuturilor în raport cu trebuinţele de învăţare ale elevilor, relevanţa metodelor şi stilurilor didactice pentru situaţiile cognitive ale elevilor, sistemul de evaluare, etc..
Având în vedere strategiile de intervenţie care se impun la nivel de şcoală, de maximă importanţă este consilierea psihopedagogică a profesorilor cu privire la această categorie de elevi, precum şi cursuri de formare care vizează cunoaşterea şi utilizarea proiectării unor planuri de intervenţie individualizată şi personalizată a elevilor, cum ar fi:
- familiarizarea profesorilor cu tehnici de învăţare activă şi interactivă;
- consiliere vocaţională;
- managementul clasei de elevi.
Modalităţi de intervenţie la nivel de ELEVI:
- Consiliere psihopedagogică individuală şi de grup;
- Testarea cu baterii de teste psihologice în scopul cunoaşterii nivelului de dezvoltare intelectuală a profilului aptitudinal şi de personalitate a elevilor;
- Organizarea unor activităţi de pregătire suplimentară ,,școala după școala” pentru cei care manifestă dificultăţi de asimilare, precum şi în cazul celor cu lacune în pregătire, datorită absenteismului. Considerăm că este necesară o cunoaştere mai amanunţită, atât a elevilor, cât şi a familiilor acestora.
c) Măsurile compensatorii oferă oportunităţi de educaţie şi formare pentru cei care au părăsit timpuriu şcoala. Acestea pot lua forma unui sprijin financiar sau a altui tip de sprijin. Acestea vizează să contribuie la reintegrarea tinerilor în sistemele tradiţionale de învăţământ sau să ofere o aşa-zisă „a doua şansă”.
Abordările de succes în instituţiile care oferă a doua şansă, diferă prin urmare, în mod considerabil de cele ale şcolilor tradiţionale prin abordarea dificultăţilor întâlnite de elevii din învăţământul general. Cu toate acestea, există dovezi că prevenirea părăsirii timpurii a şcolii are rezultate mai bune decât compensarea efectelor negative ale părăsirii timpurii a şcolii. Experienţa eşecului, lipsa de încredere în sine în materie de învăţare şi multiplicarea problemelor sociale, emoţionale şi educative după părăsirea timpurie a şcolii reduc şansele de obţinere a unei calificări şi de absolvire cu succes a studiilor.