Pentru a se asigura egalizarea şanselor educaţionale ale copiilor cu CES integraţi, aceştia trebuie sprijiniţi atât la nivelul şcolii cât şi al comunităţii. Măsurile de suport pot fi foarte variate, de la schimbarea orarului, clasei, conţinuturilor curriculare, asigurarea accesibilităţii fizice sau de comunicare alternativă, cadre didactice specializate, profesori de sprijin la clasă sau în afara ei, forme de sprijin în afara timpului de lecţii, inclusiv în colaborare cu familia şi alţi factori implicaţi în recuperarea lui pe toate planurile. 

O abordare fundamentală pentru succesul şcolar şi recuperarea deficienţelor de învăţare ale copiilor cu CES este accentul mare pus pe solidaritate şi activitate în echipă (atât în clasă şi în şcoală, cât şi în afara ei, atât din partea celorlalţi beneficiari ai educaţiei cât şi a cadrelor didactice) şi mai puţin pe competiţie.

Factorul determinant al succesului integrării şi adaptării şcolare este educatorul/învăţătorul/profesorul clasei şi în mod deosebit aşteptările acestuia faţă de copilul cu deficienţe. Dacă acesta consideră că un anumit copil este incapabil să înveţe sau este aşezat rigid într-un “pat procusian” – “acest copil doar atât poate”/ “acest copil nu poate executa această sarcină precum ceilalţi copii” – şansele de succes ale acestuia sunt minimalizate de la început. Dacă, dimpotrivă acesta are încredere în posibilităţile tuturor copiilor, chiar şi cei mai lenţi decât aceştia pot obţine rezultate mai bune.

 Pentru copiii cu CES acest “efect Pygmalion” are o importanţă covârşitoare. Profesorul nu trebuie să accentueze dificultăţile copilului sau să creeze altele noi. Intreg sistemul de strategii şi metode utilizate de acesta la clasă precum şi colaborarea dintre cadrele didactice implicate în educarea-instruireaadaptarea-recuperarea copilului cu CES din şcoală/grădiniţă, dintre acestea şi alte persoane din afara ei, pot pot contribui semnificativ la reuşita şcolară a copilului cu diverse deficienţe.

 

Există copii cu deficienţe intelectuale, psihice, de dezvoltare, senzoriale, locomotorii, cu dificultăţi specifice de învăţare, cu tulburări de comportament sau de conduită socioafectivă, cu boli cronice sau genetice, copii la care tulburarea de limbaj este o consecinţă a uneia dintre aceste deficienţe.

Tipuri de deficienţe:

•Deficienţe intelectuale uşoare sau moderate, intelect liminar

•Retard general de dezvoltare

•Boli şi sindroame  genetice (Down, Bardet_Biedl, sindrom Turner etc)

•Malformaţii congenitale 

•Autism

•ADD, ADHD

•Deficienţe senzoriale(hipoacuzii, tulburări de vedere)

•Boli neurologice, disfuncţii de sistem nervos central, infecţii severe care duc la deficienţe locomotorii 

•Tulburări de învăţare

•Tulburări de comportament sau ale conduitei socioafective

•Tulburări metabolice şi boli autoimune

Aria tulburărilor de limbaj la copii cu CES este vastă ca şi la copilul normal doar ca depinde in  mare măsură de specificul deficienţei acestora:

            -Tulburări de dezvoltare generală limbajului: nedezvoltare / întârziere a vorbirii, mutism psihogen  

            -Tulburări de pronunţie/articulare: dislalii simple sau polimorfe, centrale sau periferice, uşoare sau severe, obişnuite sau audiogene

-Tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii: bâlbâiala, logonevroza etc

-Tulburări ale vocii: afonie, disfonie, fonastenie, mutaţia fiziologică sau patologică a vocii etc.

-Tulburări ale limbajului scris-citit:dislexie, disgrafie sau sindrom dislexico-disgrafic

Copiii cu CES integraţi necesită:

ü  un efort mai mare din partea factorilor implicaţi în recuperarea lui pluridisciplinară

ü  asigurarea unui suport, sprijin în învăţare-recuperare prin convergenţa eforturilor factorilor implicaţi intr-o echipă interdisciplinară

ü  programe terapeutice adaptate particularităţilor lor de dezvoltare şi diagnostic

ü  instrumente de lucru şi materiale specifice 

ü  uneori şi ambianţa de lucru diferită, adaptată posibilităţilor lor de acces şi învăţare-recuperare.  

În cazul acestor copii cu CES, terapia logopedică este esenţială. Ea presupune, indiferent de tipul tulburării de limbaj următoarele etape:

- depistarea copilului cu CES şi tulburări de limbaj

- evaluarea complexă: studierea cazului (istoricul medical, studiul documentelor medicale relevante pentru logoped, certificate de încadrare într-o categorie de persoană cu deficienţe, anamneza cu specific logopedic, convorbiri cu membrii familiei, însoţitorul, aparţinătorul legal, asistent maternal, etc), examinare psihlogică, examinare logopedică

- studiul teoretic al cazului, deficienţei, documentarea

- identificarea persoanelor care se ocupă cu îngrijirea, educarea, instruirea şi recuperarea copilului

- alcătuirea unei echipe de colaboratori în vederea recuperării limbajului copilului cu CES 

- proiectarea unui plan de intervenţie logopedică  în funcţie de diagnostic

- intervenţia propriu-zisă - alegerea în parteneriat a unor modele de colaborare în vederea recuperării limbajului dincolo de cabinetul logopedic

- evaluări periodice şi evaluarea finală - feedback-ul 

 Metodele şi tehnicile genererale în terapia tulburărilor de vorbire la copiii cu CES sunt, în mare, aceleaşi ca şi pentru copilul normal, diferă doar accentul pus pe una sau alta dintre ele precum şi durata, ponderea ei ca timp într-o şedinţă sau pe parcursul terapiei; de ex.:   

-la un copil cu tetrapareză spastică sau alte tulburări neuromotorii o pondere mare va avea educarea mişcărilor articulatorii, exerciţiile pentru mobilizarea aparatului fonoarticulator necesitând mai multe şedinţe  

-la copilul cu bâlbâială, creşte ponderea exerciţiilor pentru educarea respiraţiei  

-la copilul cu tulburări auditive, exerciţiile pentru dezvoltarea auzului 

O abordare fundamentală pentru succesul activităţii terapeutice şi recuperarea deficienţelor de limbaj şi de  învăţare ale copiilor cu CES este accentul mare pus pe solidaritate şi activitate în echipă, atât în cabinetul logopedic, cât şi în afara lui, atât din partea celorlalţi factori implicaţi în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor cât şi a cadrelor didactice cu care aceştia intră în contact.

Cooperarea şi parteneriatul în asigurarea sprijinului la clasa pentru copiii cu CES integraţi au în vedere modalităţi de intervenţie şi sprijin în echipă pentru facilitarea instruirii acestor copii şi pentru recuperarea lor, atât în ceea ce priveşte deficienţa lor psihofizică în general cât şi a limbajului în special.  Profesorul logoped are o pondere însemnată în această reuşită prin activitatea sa de recuperare, corectare a limbajului sub toate aspectele, ajutându-l pe copil atât să se facă mai uşor înţeles de ceilalţi, să comunice cu mai multă uşurinţă şi interes, precum şi să-şi însuşească mai bine  actul lexico-grafic.   Cadrele didactice implicate în această echipă sunt profesorul de clasă şi celelalte persoane cu statut de cadru didactic implicate în instruirea-recuperarea copilului: profesor de sprijin, logoped, kinetoterapeut, etc  

Cadrul didactic de la clasă poate oferi informaţii logopedului cu privire la comportamentul verbal al copilului şi poate semnala tulburările de scris-citit survenite pe parcurs, după examinarea logopedului; el poate sprijini la rândul lui logopedul în demersul terapeutic prin însuşirea unor tehnici specifice de corectare.  Constituirea unui parteneriat între cadrul didactic de la clasa obişnuită şi cel specializat se poate realiza în forme variate, în funcţie de circumstanţe şi de preferinţele consensuale. Indiferent de maniera adoptată fiecare are o experienţă şi o importanţă crucială pentru succesul şcolar al copilului cu CES integrat. 

 Angajarea şi responsabilizarea familiei în demersul terapeutic este fundamentală pentru reuşita recuperării. La orice copil, în mod particular la cel cu CES, gradul de interes şi de colaborarea a părinţilor cu grădiniţa sau şcoala şi în cazul nostru cu cabinetul logopedic este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele obţinute de copii. Formele de colaborare şi sprijin reciproc sunt diverse, deoarece, ca şi în cazul copiilor, familiile sunt diferite, necesităţile lor de a fi sprijinite sau posibilităţile e a oferi sprijin pot fi extreme de diverse.

O colaborare eficientă trebuie să se bazeze pe respect reciproc, atitudine imparţială, empatie faţă de părintele copilului cu CES. 

Forme de colaborare cu familia:

 activităţi de oferire de informaţii: familiile primesc informaţii despre deficienţa copilului •activităţi de împărtăşire de informaţii: şedinţe pentru planificarea programelor de intervenţie, a activităţilor de colaborare; informaţiile vin din partea ambelor părţi.

ü  sprijin colaborativ pentru recuperare ( intervenţii comune, membrii familiei lucrează împreună cu logopedul pentru fixarea obiectivelor planului de recuperare)

ü  pregătirea părinţilor: învăţarea şi acumularea cunoştinţelor şi tehnicilor folositoare părinţilor în vederea recuperării deficienţei copiilor.

Referințe bibliografice

Stancu L., Colaborare şi parteneriat pentru recuperarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi, Revista Logopedia nr.4, București, 2011

Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Universitarã, Bucureşti. 2006