Este de dorit ca într-o lume care tinde spre regionalizare, europenizare și globalizare,  cum este lumea în care traim, să vorbim cel puțin o limbă străină dacă nu mai multe. Monolingvismul a devenit o chestiune perimată, care amintește de alte vremuri, reprezentând un handicap major pentru o persoană ancorată în realitățile acestor ani. Pe de altă parte, cunoașterea limbilor străine nu este doar o chestiune de modă a Timpului, cum era, spre exemplu, învățarea limbii franceze cu două secole în urmă ca semn al educației alese și al clasei sociale. Să vorbim limba engleză și încă o limbă pe lângă ea a devenit în prezent o condiție de bază pentru a putea desfășura orice profesie la un nivel acceptabil în contextul actual.

            În aceste condiții, una dintre principalele preocupari ale părinților când vine vorba de pregătirea școlară a copiilor lor se referă la învățarea limbilor străine. Lumea tehnologizată din prezent ușurează mult acest demers: copiii aud zilnic limbi străine la televizor, în filme, ascultă melodii cu versuri în aceste limbi, mai ales engleză. Ei devin astfel familizarizați cu sunetele limbii engleze sau ale altor limbi străine și învață chiar cuvinte ale acestor limbi, fiind expuși constant influenței limbilor străine.

            Cunoașterea limbilor străine este un argument în plus pentru accesul la un loc de muncă bun, indiferent de profesie. Dacă un procent semnificativ al unei generații vorbește limba engleză, combinația cu alte limbi îi conferă vorbitorului un avantaj considerabil. La alegerea celei de-a doua limbi străine care trebuie să o învețe/studieze un copil se iau de obicei în calcul următoarele considerente: tradiția în familie (părinți/bunici/străbunici care vorbesc sau au vorbit limba respectivă), perspectiva mai apropiată sau mai îndepărtată pentru familia din care face parte copilul respectiv sau chiar perspectiva pentru copilul/tânărul care urmează să învețe/să învețe în străinătate, caz în care, cunoașterea limbii țării de destinație este un factor care îi ușurează adaptarea mai bună la condițiile din acea țară străină, precum și perspectivele legate de carieră. De exemplu, limba chineză are perspective certe și este necesar să fie cunoscută din ce în ce mai mult. Nici limba rusă nu ar trebui ignorată, în actuala perspectivă geopolitică în care se situează țara noastră...

                Să înveți una sau mai multe limbi străine poate însemna diverse lucruri, pe care un educator/învățător/profesor bun le poate diferenția și aplica eficient. Scopul poate să se refere la exersarea abilităților de comunicare oral; există copii care au resurse bogate de vocabular și folosesc în vorbire construcții gramaticale corecte, însă nu au suficiente ocazii de punere a lor în practică. Și în acest caz, apreciem că este foarte importantă comunicarea cu ceilalți. Pe de altă parte, există copii/elevi extrem de fluenți și volubili, care au însă o exprimare defectuoasă. Cunaoșterea limbilor străine ar trebui, în acest caz, să se centreze pe deprinderea și folosirea corectă a structurilor lingvistice specifice acelor limbi străine.

            Există cursuri de limbă straină care pregătesc școlarii/elevii pentru obținerea unor certificate lingvistice. Acest tip de cursuri sunt, de regulă, complexe, asigurând practica tuturor abilităților (scriere, citire, ascultare, vorbire). Educatorii/părinții trebuie să conștientizeze că nu orice tip de abordare este potrivită copilului lor, iar pentru a o identifica pe cea corectă, este nevoie de îndrumarea unui specialist. Copilul nu trebuie să învețe automat o limbă străină pentru că și copii vecinilor învață tot acea limbă străină sau pentru că este aproape de casă acel curs de limbă străină.

            Concomitent cu tot efortul de a asigura copilului/copiilor șanse corecte și eficiente de învățare și exersare a limbilor străine,părinții/educatorii trebuie să-și păstreze așteptările la un nivel rezonabil.Un copil care merge la grădiniță unde are ore de limbi străine, chiar și zilnic, nu va vorbi limba fluent limbile respective la finalul grupei mari, dacă nu le vorbește și în cadrul familiei. Maitrebuie deci, să depună eforturi de a le învăța pe următoarele trepre ale sistemului școlar: anul pregătitor, învățământul primar, gimnazial, liceal.

            La vârste fragede, scopul este de a promova/crește interesul copilului, de a-i pregăti terenul pentru activitățile viitoare de învățare, de a-l face să iubească limba/limbile respectivă/e și de a fie dornic/interesat să afle mai multe. Un început negativ datorat unor metode defectuos alese pentru învățarea unei limbi străine sau a unei atitudini inadecvate a părintelui/educatorului/profesorului este greu de corectat în viitor.

            Contează deci foarte mult, alegerea locului de învățare și a metodelor de predare adecvate pentru limbile străine și copii în cauză. La vârsta preșcolară și școlară mică este foarte potrivit ca orele de limbă straină să se desfășoare în grupuri restrânse și nu individual, elev-profesor. Grupul restrâns îi asigură copilului condițiile de socializare și de învățare prin joacă, prin metode specifice vârstei pe care acesta o are. Pe măsură ce copilul crește și nevoile lui devin particularizate, se poate opta pentru noi metode de învățare a limbilor străine, adecvate și acum vârstei elevului respectiv.

            În concluzie, nici o comunitate locală și nici un cetățean nu va putea progresa în domeniile vieții economico-sociale și cultural spirituale dacă nu vor cunoaște și aplica cel puțin o limbă străină în dialogurile obișnuite angajate cu vizitatori la nivel local sau în legăturile stabilite cu alți factori din regiunile limitrofe geografic sau mai depărtate (comune/orașe/municipii înfrățite, programe comune la nivel regional/ european, participarea la olimpiade /întreceri școlare regionale/euripene/internaționale etc).

            De aceea, este foarte important ca în curriculele didactice ale fiecărui tip de școală care dezvoltă educația specifică vârstei pentru care a fost creată (de la creșă/grădiniță și până la nivelul învățământului preuniversitar) să fie prevăzute 1-2 sau chiar 3 limbi străine care să fie învățate de toți copiii/școlarii/elevii care parcurg treptele educaționale în cauză; aceste limbi care trebuie obligatoriu să fie învățate de toți actorii educaționali implicați sunt: 1. limbile oficiale în statul/zona (defavorizată) respectivă; 2. limba oficială în localitățile cu care instituțiile locale (inclusiv cele educaționale sunt înfrățite); 3. limba oficială sau limbile locale din regiunea/zona favorizată respectivă etc.