În 1998, rectorul universităţii din Istanbul a emis o circulară potrivit căreia nu era permis studenţilor să poarte vălul islamic în interiorul universităţii. Reclamanta era studentă la facultatea de medicină şi obişnuia să poarte veşmântul islamic tradiţional. Din această cauză nu a fost primită la unele examene şi cursuri. Ea a introdus o acţiune în anularea circularei respective, însă aceasta a fost respinsă întrucât s-a considerat că rectorul avea dreptul să stabilească regulile vestimentare pentru a asigura ordinea.
Art. 9 („Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie”). Libertatea de manifestare a religiei. Curtea a admis că interdicţia portului vălului islamic constituie o ingerinţă în libertatea de manifestare a religiei de către reclamantă. În raport de legalitatea măsurii, Curtea a constatat că interdicţia exista de la momentul a admisrii acesteia în universitate, în urma mai multor decizii ale instanţelor de judecată şi a mai multor reglementări fiind impus acest fapt. În consecinţă, măsura era prevăzută de o lege accesibilă şi previzibilă. În raport de necesitatea măsurii, Curtea a subliniat faptul că, în situaţia particulară a Turciei care luptă constant pentru a asigura laicitatea statului şi egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei, interdicţia portului veşmintelor tradiţionale musulmane poate constitui o măsură necesară pentru a asigura aceste scopuri legitime. În consecinţă, Curtea a considerat că autorităţile nu şi-au depăşit marja de apreciere, iar art. 9 nu a fost violat, măsura fiind necesară într-o societate democratică.
Legea islamică a acordat o consideratie extraordinară lucrurilor legate de femei, pentru a le proteja puritatea, pentru a le onora si a le acorda pozitia si drepturile corecte în viată.Purtarea vălului în Islam este o prescriptie divină, este un act de supunere fată de Allah si nicidecum o restrictie a libertătii femeii.
Termenul de hijab (voal) comportă două sensuri, aflate în raport de includere: primul sens este acela de îmbrăcăminte ce ascunde tot corpul, iar al doilea sens, de tesătură care acoperă doar anumite părti ale corpului - cum ar fi, de exemplu, zona capului, adică părul si gâtul, dar uneori si cea mai mare parte a fetei.
Vălul islamic cuprinde numeroase versiuni si se găseste în multe traditii.
Începând cu data de 11 aprilie 2010, a intrat în vigoare în Franta legea care interzice purtarea articolelor vestimentare care ascund fața femeilor. Franța este prima țară în care legea intră în aplicare. Franta este țara europeană cu cel mai mare număr de credincioși musulmani, aproximativ 6 milioane. Dintre femeile musulmane, doar aproximativ 2.000 poartă tradiționalul văl care acoperă integral fața, așa cum se poartă în anumite zone din Arabia sau Asia.
Deși și în alte țări europene au avut loc discuții și s-au avansat propuneri cu privire la limitarea portului tradițional musulman, Franța este prima țară în care tensiunile au dus la implementarea unor legi prin care să fie reglementate, la nivel național, aceste practici. Legea însă nu include nicio referire specifică la islam, la vălul islamic, ci doar interzice acoperirea feței. Mulți musulmani acuză în lege și o politică antiimigrație, în timp ce alți observatori cred că legea va fi greu de aplicat tocmai pentru că nu are nicio referire la religie.
Poliția nu are dreptul să dezvelească fața vreunei persoane, dar, dacă persoana nu se identifică si refuză să-și arate fața, atunci forțele de ordine o vor reține și o vor duce în incinta unei secții de poliție. Orice persoană care insistă asupra purtării vălului va fi amendată cu 150 de euro și va trece prin cursuri de reeducare. Pedepsele sunt însă uriașe pentru cei care vor fi găsiti ca făcând presiuni asupra femeilor, soți, frați, tați sau lideri religioși. Pentru aceștia, pedeapsa poate ajunge la amendă de 30.000 de euro și un an de închisoare.
Potrivit prevederilor art 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atit in mod public, cit si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.
Reclamanta, Leyla Șahin, este un resortisant turc care a fost născut în 1973. Ea a trăit în Viena din 1999, când a plecat din Istanbul pentru a continua studiile medicale la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Viena. Ea provine dintr-o familie tradițională musulmană și consideră că este de datoria ei religioasă de a purta vălul islamic. În 1998 ea a fost studentă în al cincilea an la facultatea de medicina de la Universitatea din Istanbul. La 23 februarie a aceluiași an vice-cancelarul Universității a emis o circulară care ar fi refuzat accesul la cursuri și tutoriale a elevilor cu barba și studenții ce poarta vălul islamic. În martie, Leylei Șahin i-a fost refuzat accesul la un examen scris pentru că purta vălul islamic. Ulterior autoritățile universitare au refuzat, pentru aceleași motive, înscrierea ei la un curs, sau să o admită la diverse conferințe și un examen scris. Universitatea, de asemenea, a emis un avertisment pentru încalcă regulile universității privind rochia și a fost suspendată de la universitate pentru o perioadă de timp pentru că a luat parte la o adunare neautorizată. Toate sancțiunile disciplinare aplicate reclamantului au fost revocate în cadrul unei legi de amnistie.
Înainte de a se adresa Curții Europene a Drepturilor Omului, Șahin a afirmat că măsurile luate împotriva sa de către Universitatea din Istanbul încalcă articolele 9 și 14 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului - respectiv dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, precum și interzicerea discriminării - afirmând că interzicerea purtării vălului forțează elevii să aleagă între educație și religie și sunt discriminați credincioșii de necredincioși. Ea, de asemenea s-a bazat pe art 8 (dreptul la viață privată) și art. 10 (libertatea de exprimare).
Cererea a fost depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 21 iulie1998 și transmisă Curții la data de 1 noiembrie 1998. Acesta a fost declarată admisibilă la 2 iulie 2002. Camera a organizat o audiere publică la Strasbourg, la 19 noiembrie 2002.
În hotărârea sa din 29 iunie 2004 Camera a constatat că nu a existat o încălcare a Articolului 9 și că nu se pune problema separată apărută în temeiul articolelor 8 și 10, articolului 14 împreună cu articolul 9, precum și articolul 2 din Protocolul 1 la Convenție.
La 27 septembrie 2004, reclamantul a solicitat ca acest caz să fie menționat în fața Marii Camere,în conformitate cu articolul 43 alineatul1din Convenție. La 10 noiembrie 2004 un grup de Marea Cameră a acceptat cererea ei. Marea Cameră a organizat o audiere publică la
Strasbourg la 18 mai 2005.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea de către Turcia a purtării voalului islamic într-o instituţie publică nu încalcă drepturile omului. Decizia CEDO a creat un precedent care ar putea fi invocat şi de alte state membre ale Consiliului Europei în sprijinul unor interdicţii similare.
Marea Cameră formată din 17 judecători, printre care s-a numărat şi Corneliu Bîrsan din România, a ajuns la concluzia că interdicţia nu încalcă dreptul la libertatea de conştiinţă, nu încalcă dreptul la educaţie, nu încalcă dreptul la viaţă privată, nu încalcă libertatea de exprimare şi nu este dicriminatorie.
Curtea a respins astfel plângerea cetăţenei Leyla Şahin, căreia în 1998 i s-a interzis accesul la un examen al Facultăţii de Medicină din Istanbul, unde era studentă, pe motivul că dorinţa ei de a purta voalul islamic contravine principiului laicităţii Republicii Turce.
Leyla Şahin a atacat în justiţie decizia Universităţii şi, după pierderea proceselor în Turcia s-a adresat CEDO. Instanţa europeană a sprijinit decizia Curţii Constituţionale a Turciei care a conchis că libertatea de a te îmbrăca aşa cum doreşti într-o instituţie de învăţământ superior nu e absolută.
CEDO a ajuns la concluzia că interdicţia de purtare a voalului islamic în acest caz protejează drepturile şi libertăţile persoanelor din jur. Curtea a constatat şi faptul că interdicţia nu a impietat asupra exercitării dreptului liber la educaţie sau a practicării libere a religiei.
Decizia este importantă nu numai pentru că legitimează, în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, separaţia strictă dintre religie şi stat din Turcia, ci se constituie ca un precedent juridic. Franţa de pildă a legiferat anul trecut interdicţia purtării simbolurilor religioase ostentative în instituţiile publice, iar în alte ţări membre ale Consiliului Europei au existat cazuri similare.
Acest fapt va descuraja persoanele care se consideră lezate de interdicţia purtării voalului islamic în instituţiile publice de a se plânge în instanţa de judecată de încălcarea drepturilor omului.
În conformitate cu articolul 43 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în termen de trei luni de la data unei Hotărârea Camerei, orice parte în cauză poate, în cazuri excepționale, să ceară retrimiterea cauzei la 17membru Marea Cameră a Curții. În acest caz, un grup de cinci judecători examinează dacă cauză ridică oproblemă gravă referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenției sau a protocoalelor sale, sau o problemă gravă de importanță generală, caz în care Marea Cameră va livra o hotărâre definitivă. Dacă o astfel de întrebare sauapare problema, centrala va respinge cererea, moment în care hotărârea devine definitivă. Altfel Camerahotărârile devin definitive la expirarea termenului de trei luni sau mai devreme dacă părțile declară că ele nuintenționează să facă o cerere pentru a se referi
Talvikki Hoopes susține că decizia CEDO de a susține legea arată cum libertatea de religie a fost limitată de interpretarea CEDO a art 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În situaţia particulară a Turciei, care luptă constant pentru a asigura laicitatea statului şi egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei, interdicţia portului veşmintelor tradiţionale musulmane poate constitui o măsură necesară pentru a asigura aceste scopuri legitime.
Interzicerea de către Turcia a purtării valului islamic într-o instituție publică nu încalcă drepturile omului, a decis Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), printr-o hotărare ce poate constitui un precedent și pentru alte state membre ale Consiliului Europei.
Astfel, interdicția acestui însemn religios nu încalcă dreptul la libertatea de conștiință, nici dreptul la educație, nu dăunează dreptului la viață privata sau libertății de exprimare si nu este nicidecum discriminatorie.
De asemenea, Franța a legiferat interdicția de a afișa valul islamic în instituții publice - școlile fiind, și în acest caz, principalele instituții vizate.
Decizia curtii
Cameră a pornit de la ipoteza că circulara în litigiu, care a plasat restricții de loc și mod de dreptul de a purta vălul islamic înuniversități, a constituit o ingerință în dreptul reclamantului de a-și manifesta religia ei.
Pentru a stabili dacă ingerința a fost "prevăzută de lege", Curtea a constatat că circulara a fost emisă de către vice-cancelar în cadrul statutar prevăzut în secțiunea 13 din Legea nr. 2547 și în conformitate cu dispozițiile de reglementare care au fost adoptate mai devreme. Potrivit reclamantei, circulara nu era compatibilă cu tranziția, secțiunea 17 din această lege, care nu interzice vălul, cu condiția ca elevii erau liberi sa se imbrace cat au dorit, cu condiția ca alegerea lor nu contravine legii.
Curtea a reiterat că, în conformitate cu jurisprudența sa, "lege" a fost furnizarea în vigoare instanțele competente l-au interpretat. În această privință, a arătat că , Curtea Constituțională a decis că libertatea de îmbrăcăminte în instituțiile de învățământ superior nu a fost absolut.
Curtea Constituțională a statuat că autorizează pe elevi să "acopere gâtul și părul cu un văl
sau batic din motive de condamnare religioase "din universități a fost contrară Constituției. Această decizie a Curții Constituționale, care a fost atât de legare și accesibil, așa cum a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 iulie 1991, completat scrisoare din secțiunea de tranziție 17 și urmate jurisprudența anterioară a Curții Constituționale. În plus, Curtea Supremă Administrativă de atunci a avut loc în mod constant pentru un număr de ani, că purtarea vălului islamic în universități nu era compatibil cu Principiile fundamentale ale Republicii. În plus, reglementările privind purtarea valului islamic ar fi existat de la Universitatea din Istanbul din 1994, cel mai târziu, cu mult înainte de solicitantul înscris acolo.În aceste circumstanțe, Curtea a constatat că a existat o bază legală pentru interferența în Legea turcă și că ar fi fost clar pentru solicitant, din momentul în care a intrat universitate, că au existat restricții privind purtarea vălului islamic și, de la data cand a fost emisa circulara, în 1998, că ea a fost de natură să fie refuzat accesul la cursuri și la examinări dacă ea a continuat să poarte vălul.
Curtea a remarcat, de asemenea accentul pus în sistemul constituțional turc peprotecția drepturilor femeilor. Egalitatea de gen - recunoscut de Curtea Europeană ca unul dintre principiile cheie care stau Convenției și un obiectiv de atins de către membru Stat ale Consiliului Europei - a fost constatat, de asemenea de către Curtea Constituțională turcă sa fie un principiu implicit în valorile care stau la baza Constituției.
Bibliografie:
- Declarația Universală a Drepturilor Omului
- Convenția Europeană a Drepturilor Omului
-www.jurisprudentacedo.com/Leyla-Sahin-contra-Turcia-Portul-valului-islamic