În prezent, deşi programele de formare continuă pentru cadre didactice sunt construite pentru formarea/ dezvoltarea de competenţe şi aspectele legate de evaluarea cursantului sunt acoperite de documentaţia de acreditare a programului de formare, în majoritatea situaţiilor realizându-se mai degrabă o evaluare a cunoştinţelor acumulate de cursant decât o evaluare a competenţelor formate/dezvoltate prin programul de formare.

               Furnizorii de programe acreditate de formare continuă a cadrelor didactice încurajează beneficiarii să evalueze utilitatea programului de formare din propria perspectivă. Sunt situaţii în care, furnizorii de programe de formare continuă cer directorilor de şcoală să precizeze cum anume vor monitoriza aplicarea la clasă a celor învăţate la cursul de formare dar aceasta nu înseamnă că directorii beneficiarilor monitorizează dacă şi cum anume beneficiarul utilizează competenţele vizate de stagiul de formare. Lipsa unei culturi a dezvoltării profesionale la nivelul şcolilor ne fac să afirmăm că această recomandare este extrem de rar pusă în practică. În general, după evaluarea cursanţilor furnizorii de formare continuă nu mai urmăresc dacă competenţele dezvoltate de curs sunt utilizate de cadrele didactice în context şcolar.

       Pentru evaluarea beneficiarilor programelor de formare continuă pentru cadre didactice Sunt utilizate o varietate de instrumente: proiectul (individual sau de grup), portofoliul, evaluare on-line, eseul etc.

         Cel mai des utilizat instrument de evaluare este portofoliul. Atunci când piesele din portofoliu sunt precizate încă de la început şi cursanţii sunt pregătiţi referitor la cum anume trebuie să îşi construiască portofoliul, beneficiarii consideră că portofoliul demonstrează progresul pe care l‑au făcut în dezvoltarea competenţelor vizate de programul de formare. Atunci când portofoliul conţine doar planuri/planificări şi nu conţine dovezi ale implementării planurilor/planificărilor şi rezultate ale activităţii elevilor ca urmare a implementării planurilor, este greu de evaluat dacă beneficiarii şi-au format/dezvoltat competenţele vizate de programul de formare.

         Beneficiarii interesaţi de dezvoltarea competenţelor profesionale simt nevoia unei evaluări autentice, au nevoie de îndrumare şi feedback în aplicarea celor învăţate la clasă. De aceea, dacă unele din piesele portofoliului sunt pregătite parţial în timpul sesiunilor de formare, feedback-ul colegilor şi al formatorilor sprijină beneficiarul în a conştientiza nivelul la care şi-a dezvoltat o anume competenţă prin participarea la curs. Redăm mai jos părerea unui reprezentant al unei organizaţii ne-guvernamentale, furnizoare de programe de formare continuă acreditate pentru cadre didactice. Se recomandă ca după fiecare modul cursanţii să fie evaluaţi de către formatori.        Se evaluează implicarea fiecărui cursant în activităţi, relaţionarea cu ceilalţi colegi, înţelegerea şi aplicarea conceptelor introduse de curs.

           Pentru evaluarea finală li se cere cursanţilor să întocmească un portofoliu de activităţi la clasă prin care să demonstreze aplicarea conceptelor/ metodelor învăţate la curs. Pentru dezvoltarea portofoliului cursul acordă minimum 2 săptămâni de activităţi practice, unde formabilii, asistaţi de formatori, aplică la clasă noile strategii. Aceste portofolii sunt susţinute în faţa comisiei de evaluare.

            Au fost semnalate următoarele neajunsuri ale actualului sistem de evaluare:

•  cadrele didactice nu au practica auto-evaluării competenţelor şi nici cultura de a se pregăti temeinic pentru o evaluare externă.

•  nu există certitudinea că portofoliile cu care se prezintă la evaluare sunt rodul propriei activităţi;

•  nu există nicio diferenţă între cei care au obţinut un calificativ Suficient sau Excelent, ambii primind acelaşi număr de credite;  

• simpla depunere a portofoliului nu demonstrează nimic;

•  creditele obţinute prin cursuri de formare au o prea mică importanţă în contextul dezvoltării profesionale a cadrelor didactice şi de aici un posibil dezinteres pentru achiziţia de competenţe în acest fel;

•  calitatea declarată a cursurilor trebuie să concorde cu calitatea livrării;

•  evaluările de competenţe ar trebui făcute de către evaluatori din partea furnizorului sau independenţi, alţii decât formatorii, în baza unei proceduri relevante.

•  evaluarea competenţelor ar trebui făcută şi după un interval de 6 luni – 1 an şi ar trebui dezvoltată o procedură prin care profesorul poate demonstra nu numai că are competenţa, ci şi că o foloseşte în activitatea didactică.

Recomandări pentru o evaluare autentică a competenţelor formate

-          Extinderea acţiunii de evaluare, de la verificarea şi aprecierea     rezultatelor – obiectivul tradiţional – la evaluarea procesului, a strategiei care a condus la anumite rezultate;

-          Integrarea proceselor evaluative în actul didactic, astfel încât să se realizeze o verificare sistematică a performanţelor cadrelor ddiactice;

-          Luarea în calcul a unor indicatori variaţi, alţii decât achiziţiile cognitive, precum: conduita, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori etc.;

-          Diversificarea tehnicilor de evaluare şi creşterea gradului de adecvare a acestora la situaţii concrete;

-          Deschiderea evaluării spre mai multe rezultate ale spaţiului şcolar (competenţe relaţionale, comunicarea profesor – elev).