EDUCAȚIA INCLUZIVĂ DE CALITATE

            Definiția școlii incluzive

Este un nou tip de școalã, care recunoaște diferitele cerințe educaționale ale copiilor, reacționeazã adecvat la acestea și asigurã o educație de calitate pentru toți. Școala incluzivã reprezintã o opțiune de politicã a educației, pentru ca instituțiile educaționale sã poatã oferi rãspunsuri adecvate cerințelor de educație diferitã a copiilor. În școala incluzivã, diferențele dintre copii sunt considerate firești, iar școala dispune de servicii adecvate care sã acționeze continuu pentru a întâmpina cerințele educaționale diferite.

”Filosofia” educației incluzive este împãrtãșitã de toți membrii comunitãții școlare și de toți cei care intrã în școalã. De fapt, crearea culturii școlii este un proces la fel de important ca acela de predare a cunoștințelor și dezvoltare a deprinderilor. Nu de puține ori condițiile de organizare școlarã - efective numeroase de elevi în clasã, programa școlarã foarte încãrcatã, timpul scurt de activitãți și interacțiuni în clasã cu elevii pe parcursul unei lecții, insuficienta pregãtire psihopedagogicã și/sau de educație - reprezintã obstacole serioase în asigurarea unui învãțãmânt eficace pentru fiecare elev.

Dupã 1990 a fost lansat un nou concept, al educației incluzive, care aduce în atenție necesitatea reexaminãrii și extinderii rolului învãțãmântului obișnuit, pentru a se putea adapta cerințelor copiilor și nu invers, ca pânã atunci – când copiii se adaptau formei de învãțãmânt pe care o parcurgeau - pentru ca toți copiii sã învețe împreunã.

Copiii care nu pot face fațã cerințelor școlare, cei care prezintã diverse forme și niveluri de eșec școlar sunt încã prea puțin cunoscuți și acceptați din punct de vedere psihopedagogic. Atitudinea cea mai frecventã manifestatã fațã de aceștia din partea școlii și a societãții în general este de subvalorizare - bazatã în mare mãsurã pe lipsa de reușitã și de competența școlarã.

Caracteristicile școlii incluzive

Noul tip de școalã, cea incluzivã, trebuie sã recunoascã diferite cerințe educaționale ale copiilor, sã reacționeze adecvat la acestea, sã asigure o educație de calitate pentru toți. Este vorba de o altã opțiune de politicã a educației, pentru ca școlile sã poatã oferi rãspunsuri adecvate cerințelor educației diferite a copiilor.

Diferențele dintre copii sunt considerate firești, iar școala dispune de servicii adecvate care sã acționeze continuu pentru a întâmpina cerințele educaționale diferite. Școala incluzivã încearcã rezolvarea urmãtoarele situații concrete: a) obținerea de progrese semnificative în procesul învãțãrii de cãtre toți elevii din clasã; b) acordã sprijin sã progreseze în învãțare acelor elevi care par sã învețe mai greu; c) nu acceptã marginalizarea, uneori excluderea unor elevi din școalã.

În orice act de educație se întrepãtrund trei dimensiuni importante: politicile, practicile și cultura. Se pornește de la un cadru de înțelegere, de la obiective și direcții ale acțiunilor. Se vehiculeazã și se opereazã cu un set de practici care antreneazã schimbãrile preconizate prin obiective. Întreaga acțiune se deruleazã intr-un context anumit, într-o situație educaționalã care surprinde un cadru cultural specific. Fiecare din aceste elemente este la fel de important. De aceea construcția unei educații pentru toți ia în calcul schimbãrile necesare, obținute prin procesul organizat al învãțãrii în așa fel încât sã se construiascã politici ale incluziunii, sã se dezvolte practici incluzive pentru ca în final sã aparã și sã se organizeze o culturã a incluziunii. Pentru a analiza și descrie o școalã incluzivã pot fi folosiți o serie de indicatoricare mãsoarã fenomenul de incluziune[1].

Indicatorii de incluziune

Cuprind datele/informațiile care au rezultat din studiul acelor procese educaționale și sociale despre care se știe cã stimuleazã participarea elevilor care anterior au fost excluși sau marginalizați; se au in vedere datele recente privind procesele eficiente în vederea îmbunãtãțirii activitãții în școalã. Indicatorii  de incluziune se concentreaza asupra a trei dimensiuni ale vieții școlare:

1. 1. Cultura specificã școlii în cauzã

Este un proces la fel de important ca acela de predare a cunoștințelor și dezvoltare a deprinderilor ce stã la baza unor strategii și decizii curente privind activitãțile școlii respective. Se referã la activitãțile specifice unei școli și la imaginea transmisã despre aceasta.

2. 2. Strategia adoptatã de școala respectivã

Atenția acordatã educației incluzive trebuie sã fie prezentã în toate aspectele planificãrii școlare și realizãrii activitãților educaționale specifice.

3. 3. Practica propriu-zisã

Cultura specificã și politicile incluzive ale școlii în cauzã se reflectã în activitatea la clasã. Astfel, planurile de învãțãmânt și modul în care ele se aplicã în interiorul și în afara clasei de elevi încurajeazã participarea tuturor elevilor.

Liniile de acțiune pentru atingerea indicatorilor de incluziune

• Promovarea și susținerea elementelor specifice școlii incluzive.
• Contribuția la combaterea discriminãrii și la crearea unor grupuri școlare incluzive, care valorizeazã toate persoanele indiferent de gen, vârstã, etnie, condiție fizicã sau intelectualã, statut social etc.
• Credința cã orice școalã poate deveni incluzivã dacã abordeazã o educație specificã incluziunii și o aplicã în procesul de învãțãmânt pe care îl gestioneazã. În acest sens, schimbarea începe cu crearea unei culturi incluzive și continuã cu dezvoltarea de practici educaționale și mãsuri concrete de incluziune.
• Cunoșterea liniilor directoare ale unei strategii pentru educație incluzivã, linii directoare valorificate în managementul instutuțional: 

                  1) Implicarea pãrinților;

                  2) Alegerea de teme curriculare adecvate, abordate gradual;

                  3) Acordarea timpului necesar studiului și aplicarea unei instruiri bazate pe nevoile de învãțare;

                  4) Predarea directã pornind de la noțiuni cheie, continuând cu o serie de pași sistematici;

                  5) Raportarea instruirii la experiența anterioarã a elevilor;

                  6) Aplicarea unei strategii de învãțare în 3 pași: a) modelarea pentru demonstrarea comportamentelor dorite; b) desfãșurarea unor activitãți asistate în care elevii sunt ajutați direct de profesor; c) desfãșurarea unor activitãți practice în care elevii acționeazã independent;

                  7) Acordarea de sprijin pentru învãțare;

                  8) Asigurarea învãțãrii temeinice;

                  9) Învãțarea prin cooperare;

                  10) Aplicarea unor metode educaționale adaptate nevoilor specifice și potențialului specific.

[1] Cf. *  *  *, Dezvoltarea practicilor incluzive în ºcoli - Ghid managerial, 1998, MEC, UNICEF (selectiv)