Societățile europene actuale, plurale din punct de vedere etnic și cultural, dar și din perspectiva identităților și a intereselor, sunt arena conviețuirii împreună cu alterități tot mai evidente și tot mai vocale. În aceste condiții, este imperativ ca generațiile aflate în procesul socializării să deprindă abilități de bază care să permită o conviețuire pașnică cu grupuri care revendică diferența, fie ea etnică, identitară, culturală sau de interese.
Educația interculturală reprezintă o dimensiune a noilor educații, fiind o problemă foarte complexă, cuprinzând aspecte politice, antropologice și psihologice, precum și elemente de poliici publice.
În raportul UNESCO privind educaţia secolului XXI, învăţământul este reprezentat ca sprijinindu-se pe patru stâlpi, ca patru componente de bază ale educaţiei: deprinderea de a ști, de a face, de a trăi împreună cu ceilalţi şi deprinderea de a fi. Aceste patru roluri complementare ale educaţiei nu pot fi disociate unele de altele, iar direcţia către care converg este însăşi emanciparea individului, privită ca şi capacitatea de a participa la o cetăţenie deplină într-o societate deschisă şi democratică.
Educația interculturală corespunde celui de-al treilea stâlp al educației: deprinderea de a trăi împreună cu ceilalți.
Postulatele care fundamentează demersul educațional cu privire la interculturalitate sunt următoarele:
• Educația este un instrument care oferă baza pentru înțelegerea și respectarea diversității.
• Programele pentru copii și tineri, precum și acivitățile extracurriculare și sporive facilitează dobîndirea competenelor interculturale.
• Acivitățile culturale conectează diferite sisteme de valori și criterii estetice, ceea ce favorizează integrarea.
Educația interculturală vizează dezvoltarea unei educații pentru toți în spiritul recunoașterii diferențelor care există în interiorul aceleași societăți privilegiind interacțiunea și dialogul, curajul de a ieşi din sine și dorința de proiecție în celălalt. O educație concepută în perspectiva interculturală va resemnifica relațiile dintre școală și alte spații educative, ea va depăși zidurile școlii, prelungindu-se și insinuându-se în activitățile informale.
Educaţia interculturală şi-a făcut apariţia pe agenda politică a Europei odată cu şcolarizarea copiilor imigranţilor din societăţile vest-europene. S-a conştientizat atunci pentru prima dată că existenţa unor grupuri provenite dintr-un fond cultural diferit de cel al populaţiei majoritare poate constitui o provocare. În acest prim stadiu al educaţiei interculturale, diferenţa este percepută şi tratată ca o tară. Urmează apoi stadiul în care copiilor imigranţilor li se recunoaşte dreptul de a beneficia de ore de studiu al propriilor limbi, culturi şi religii, însă în afara procesului de şcolarizare din sistemul de învăţământ formal, şi în afara oricărui dialog intercultural cu elevii majoritari. În cel de-al treilea stadiu, paradigma actuală a educaţiei interculturale, diferenţa constituie o bogăţie şi se promovează dialogul intercultural între diferitele grupuri din societate
Educația interculturală în învățământul postmodern își propune să pregătească indivizii şi societăţile pentru o mai atentă deschidere spre dimensiunea culturală a existenței lor. În condițiile sporirii interacțiunilor posibile, se pot releva două grupuri de obiective ale școlii interculturale:
1. Păstrarea și apărarea diversității culturale a populației școlare - presupune ca școala, în calitatea ei de instituție de transmitere a valorilor, să se centreze pe pluralitatea culturilor pe care mediul multicultural îl presupune. Astfel, trebuie evitată instituirea primatului unei culturi asupra alteia.
2. Prezervarea unității școlii unde specificitatea școlii interculturale, privitor la atitudinile asimilaționiste sau multiculturaliste, constă în aceea că ea refuză să rămână închisă în false alternative, promulgând varianta culturii conjugate, a interacțiunii culturale.
Educația interculturală promovează următoarele valori și atitudini:
· Respect față de demnitatea umană și Drepturile Omului;
· Deschidere față de diferențele culturale;
· Empatie culturală;
· Spirit civic;
· Toleranță și înțelegere, acceptarea diferențelor de opinii, valori, credințe etc.;
· Atitudine pozitivă față de persoanele ce aparțin unor culturi diferite;
· Valorificarea constructivă a diferențelor culturale;
· Disponibilitate pentru colaborare și cooperare în cadrul dialogului intercultural;
· Rezolvarea pașnică a conflictelor.
· Respect față de valorile propriei culturi și a valorilor etniilor conlocuitoare.
Dezvoltarea competențelor și a apitudinilor interculturale, cu referință la spațiul național, dar și cel regional european, precum și internațiomal, trebuie să devină parte a unei viziuni politice de ansamblu (ca preocupare transversală în cadrul programelor de guvernare) sau un obiectiv specific al strategiilor sectoriale (cultură, educație etc.).
Un bun început poate fi inserarea acestor scopuri în reforma curriculară, mai cu seamă în cadrul extins, privind învățarea pe tot parcursul vieții – începând de la grădiniță, exinzându-se în învățământul primar și secundar, ajungând în învâțământul superior, în sistemul de formare profesională postuniversitară etc.
În iulie 2007, Ministerul Educației, Cercetării şi Tineretului emitea Ordinul nr. 1529, în carese aborda pentru prima oară în cadrul învăţământului românesc problematica diversităţii culturale, stipulându-se introducerea de elemente specifice acestei problematici atât în programele şcolare cât și în documentele curriculare.
Astfel, în scopul formării elevilor pentru o societate caracterizată prin diversitate culturală, politicile curriculare vor promova valorificarea și dezvoltarea, în cadrul curriculumului național, a aspectelor referitoare la diversitatea culturală (etnică, lingvistică, religioasă etc.).
În documentele curriculare - planuri-cadru, programe școlare, manuale școlare, auxiliare curriculare, autorii vor include aspectele referitoare la diversitatea culturală (etnică, lingvistică, religioasă etc.), în funcție de specificul domeniilor disciplinare.
În programele școlare vor fi incluse, în funcție de specificul domeniilor disciplinare, obiective-cadru, obiective de referință, competențe generale, competențe specifice, teme/conținuturi ale învățării, activități de învățare, valori și atitudini referitoare la diversitatea culturală - etnică, lingvistică, religioasă etc.
În 2009, anul european al dialogului intercultural, se introducea materia educaţie interculturală în programa şcolară gimnazială, însă doar ca materie opţională în cadrul Curriculum-ului la Decizia Şcolii (CDŞ).
Astfel, Ordinul nr 5097/2008 stipulează introducerea educației interculturale la nivel gimnazial, iar Anexa acestui Ordin prevede competențele generale, conținuturile pedagogice și sugestiile metodologice în vederea desfășurării cursurilor.
Educația interculturală presupune o nouaă metodologie axată pe integrarea în spațiul educațional a unor principii precum: tolerața, egalitatea, complementaritatea valorilor, valorizarea specificului spiritual al valorilor locale atașându-le la valorile generale ale umanității, valorificarea cadrului educațional în spiritul diversității, drepturilor omului, egalității de șanse, dialogului intercultural, promovării identității și cetățeniei.
Curriculum-ul Educației interculturale este justificat din perspectiva următoarelor aspecte:
mediul educațional polietnic existent în Europa, necesitatea pregătirii tinerilor pentru deschidere spre dimensiunea interculturală și dezvoltarea capacității elevilor de a recunoaște constructiv diversitatea în variatele ei forme.
Educația interculturală este educația relațiilor interpersonale, care implică membrii unor culturi diferite. Scopul acestui tip de educație este de a facilita relațiile interculturale, de a contribui la formarea și intensificarea atitudinii de toleranță, de acceptre a celuilalt. Diferențele în raport cu celălalt vizează mai multe domenii: limbă, religie, practici sociale, de relaționare, vestimentare, alimentare, de petrecere a timpului liber, tradiții etc.. În funcție de acestea individul în interacțiune cu cel diferit de el poate să aibă un ansamblu de reacții complexe de natură cognitivă, afectivă, comportamentală. Aceste reacții pot fi de acceptare sau de negare.
Scopul de bază al educației interculturale este formarea și dezvoltarea competenței interculturale. Conceptul de competență interculturală vizează ansamblul de cunoștințe, abilități, aptitudini și comportamente, care îmbinate armonios și complementar permit rezolvarea adecvată a unor situații de interacțiune interculturală..
Responsabilitățile cadrelor didacice în acest context vizează următoarele aspecte:
- înțelegerea profundă a rolului vital pe care îl are diversitatea culturală europeană;
- conștientizarea convingerilor și a prejudecăților culturale care stau la baza atitudinilor și a comportamentelor indivizilor;
- înțelegerea procesului de interculturalitate și transmiterea adecvată a conceptelor vizate de acesta elevilor;
- aprecierea și respectarea diversității culturale;
- manifestarea empatiei fatță de alte persoane;
- înțelegerea relației dintre cultură și stilul cogniiv (modul de a percepe lucrurile);
- recunoașterea existenței mai multor realități culturale în lume și în Europa și organizarea, în baza acestui fapt, a acivităților pracice în sala de clasă;
- capacitatea de a aborda diferențele cu respect, grijă și iscusinţță pedagogică.
Educația interculturală constituie o necesitate în societățile democratice, dar şi o componentă a realităţii zilnice .
Un exemplu de bună prctică în domeniul educației interculturale îl constituie și activitatea Institutului Intercultural din Timișoara.
Institutul Intercultural din Timişoara (IIT) este o organizaţie non-guvernamentală autonomă, non-profit, cu activitate culturală, civică şi ştinţifică, fără scopuri politice, care acceptă şi promovează valorile şi principiile Consiliului Europei în materie de interculturalitate.
IIT a fost înfiinţat în 1992, cu sprijinul autorităţilor locale din Timişoara şi al Consiliul Europei. Prin programele şi activităţile sale, IIT urmăreşte dezvoltarea dimensiunii interculturale în domeniile educaţiei şi culturii şi promovează la nivel naţional şi internaţional un mediu al toleranţei şi dialogului specifice oraşului Timişoara.
Institutul Intercultural din Timișoara împreună cu partenerii săi a iniţiat şi dezvoltat proiecte în vederea integrării migranţilor din statele non-UE în România. Cele două direcţii majore spre care s-au orientat eforturile IIT sunt:
- de a dezvolta mecanisme de consultare a comunităţilor de străini cu autorităţile publice şi societatea civilă;
- de a dezvolta cadrul pentru organizarea de cursuri de limba română şi orientare culturală pentru migranţi din statele non-UE adulţi şi copii, cu rezidența în România.
Din 1992, Institutul Intercultural Timisoara a implementat, la nivel local, regional, naţional sau internaţional, în calitate de coordonator sau partener, peste 50 de proiecte pilot, în majoritatea lor legate de educaţia interculturală, cu suportul financiar al Consiliului Europei, al Comisiei Europene (Socrates, Leonardo, Phare), precum şi al altor finanţatori din Europa şi S.U.A.
Bibliografie:
- Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura POLIROM, Iași, 2002
- Cucoş, Constantin, Educația. Dimensiuni culturale și interculturale., Iași, Ed. Polirom, 2000
- Ivasiuc Ana, Koreck Maria, Kovari Roberta, Educația Interculturală – de la teorie la practică -implementarea educaţiei interculturale în şcoli multietnice din România, București 2010
- Onuța Valentina, Diversitatea în educație și deschideri culturale ale cadrului educațional postmodernist, Buletinul Științific al Universității de Stat B.P. Hașdeu, nr. 2/2015
- Plugaru Liviu, Pavalache-Ilie Mariela (coordonatori), Educație interculturală, Ed. Psihomedia, Sibiu, 2007
- Institutul Intercultural Timişoara, EURROM – Integrarea culturii romilor în educaţia şcolară şi extraşcolară,Timişoara, 2000
- Ordinul nr. 1529/2007 privind dezvoltarea problematicii diversității în curriculumul național
- Ordinul nr. 5097/2009 privind aprobarea programelor școlare pentru disciplinele de studiu din învățământul preuniversitar secundar inferior, ciclul gimnazial
- Directiva Consiliului 2000/43/CE cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea lor rasială sau etnică
- Recomandarea nr. 1.283/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind istoria și învățarea istoriei