Pentru a realiza un sistem educațional cu adevărat inclusiv, este necesară o abordare bazată pe drepturi, care să aibă următoarele dimensiuni interconectate:

               - Dreptul la educație - educație acordată tuturor fără discriminare;

               - Drepturile în educație - drepturile cursanților trebuie respectate în mediul de învățare și reflectate în curriculum, materiale și metodologii;

               - Drepturile prin educație - valorile democratice și respectarea drepturilor omului ar trebui promovate.

Educație Incluzivă în acțiune este un proiect realizat de două instituțiii internaționale importante în domeniul educației inclusive: Agenția Europeană pentru Nevoi Speciale și Educație Inclusivă și UNESCO.

               Proiectul se bazează pe cunoștințele și expertizele celor două organizații și a rețelelor lor internaționale. Astfel, implementarea diferitelor activități și dezvoltarea rezultatelor eventualelor proiecte a depins de contribuțiile unui număr de actori cheie în domeniul educației incluzive.

 

               Proiectul „Educație incluzivă în acțiune” (AIE) își propune să ofere o resursă pentru factorii de decizie internaționali și europeni care lucrează pentru dezvoltarea echității și a șanselor egale în cadrul sistemelor de învățământ la nivel global.

               Cu ajutorul unui site web ușor de utilizat, proiectul EIA prezintă exemple de politici și practici care ilustrează „Liniile Directoare UNESCO privind Incluziunea în Educație” UNESCO într-un mod concret. Orientările politice iau în considerare modul în care „ciclul politic” pentru educația incluzivă poate fi susținut prin prezentarea: celor 13 domenii de îngrijorare politică; întrebări de politică; lacune care trebuie rezolvate și 51 de acțiuni propuse.

               Principiile-cheie cu impact asupra educației incluzive sunt prezentate în Liniile Directoare UNESCO privind Incluziunea în Educație (2009), care constată că educația inclusivă este un proces de consolidare a capacității sistemului de învățământ de a ajunge la toți copiii.

               Un sistem educațional incluziv poate fi creat doar în cazul în care școlile obișnuite devin mult mai incluzive, cu alte cuvinte – când acestea devin mai bune pentru educarea tuturor copiilor din comunitățile în care sunt amplasate.

               Orientările Politicii UNESCO evidențiază următoarele princi- pii cu privire la educația incluzivă:

               • Incluziunea și calitatea sunt reciproce;

               • Accesul și calitatea sunt legate și se consolidează reciproc;

               • Calitatea și echitatea sunt esenţiale pentru asigurarea educației incluzive.

               Orientările Politicii UNESCO constituie resurse importante, deopotrivă, pentru elaboratorii de politici și decidenții din domeniul educațional, pentru ca- dre didactice și elevi, pentru liderii comunitari și membrii societății civile în eforturile acestora de promovare a incluziunii.

Agenția Europeană pentru Nevoi Speciale și Educație Incluzivă a fost înființată în anul 1996, fiind o organizație independentă, care acționează ca o platformă de colaborare pentru țările membre ale acesteia, în vederea asigurării unor sisteme educaționale mai incluzive. 

Agenția are 31 de state membre: Austria, Belgia (comunitatea flamandă și comunitatea franceză), Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie (Anglia, Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor).

         Îndrumările generale ale proiectului au fost furnizate de un grup de experți care au acționat în calitate de Grup de coordonare a proiectului. Membrii Grupului au inclus:

               - Funcționari UNESCO (Paris) și funcționari din cadrul Biroului internațional de educație UNESCO;

               - Membrii personalului Agenției Europene pentru Nevoi Speciale și Educație Inclusivă;

               - Reprezentanții statelor membre ale Agenției Europene pentru Nevoi Speciale și Educație Inclusivă;

               - Experți în abordări internaționale pentru educația incluzivă.

         Principalul instrument de diseminare a informațiilor despre proiectul EIA și în special exemplele legate de acțiunile și politicile propuse este site-ul web: http://www.inclusive-education-in-action.org.

               Site-ul web este dezvoltat de Institut für Technologie und Arbeit (ITA) (http://www.ita-kl.de/ita/index.php?engl=1) cu sediul la Universitatea din Kaiserslautern, Germania. Dezvoltarea site-ului web a urmat principiile proiectării centrate pe utilizator pentru a asigura un nivel ridicat de utilizare și accesibilitate pentru toți.

               Site-ul web rezumă informațiile proiectului și oferă acces la exemple și materiale de sprijin, care sunt plasate în diferite categorii și prezentate din diferite puncte de vedere.

               Utilizatorii se pot abona la site-ul web, astfel încât vor primi informații cu privire la orice modificări. În plus, profesioniștilor care iau în considerare trimiterea de exemple le sunt oferite îndrumări cu privire la procesul de depunere și pot găsi informații despre domeniile politice pentru care lipsesc exemple.

               Pentru a se asigura că site-ul răspunde nevoilor utilizatorilor, dezvoltatorii web vor realiza interviuri și se vor întâlni cu focus grupuri în diferite etape de dezvoltare, pentru a se asigura că ideile de proiectare sunt adaptate în mod corespunzător. Succesul site-ului web va fi măsurat din punct de vedere al eficienței, eficacității și satisfacției utilizatorilor.

         Alături de site-ul web al proiectului EIA, au fost dezvoltate o serie de materiale tipărite și electronice pentru a sprijini colecția de exemple și, de asemenea, activități de diseminare a proiectelor. Aceste materiale includ:

               - Un glosar de termeni. Aceasta prezintă o serie de termeni cheie utilizați pe parcursul lucrării proiectului, împreună cu o definiție de lucru a fiecăruia convenită de către membrii grupului de lucru.

               - Un sinopsis a informațiilor cheie de la conferința internațională „Educație incluzivă: o modalitate de a promova coeziunea socială” desfășurată în cadrul președinției spaniole a Uniunii Europene din anul 2010. Această conferință internațională oferă un exemplu al următoarelor acțiuni propune de documentul orientărilor politice UNESCO:

               a. Promovarea de programe inovatoare și sprijinirea  comunității în capacitatea sa de a identifica copiii, tineri și adulții din afara școlii, pentru a-i putea integra în școală, educație, programe de formare;

               b. Asigurarea că politicile reflectă  drepturile legale și vizează copiii defavorizați;

               c. Realizarea unor campanii de conștientizare prin intermediul mass-mediei, afișe, conferințe și instruire.

                    - Un pliant de diseminare a informațiilor cheie ale proiectului Educație Inclusivă în Acțiune. Acest pliant promoțional a fost produs în 25 de limbi în format tipărit și electronic

Studiile de caz disponibile pe site - ul EIA provin din diferite regiuni ale lumii. Ele descriu diverse abordări politice luate pentru a dezvolta sisteme de educație incluzivă, în conformitate cu obiectivul 4 Dezvoltare durabilă ONU: asigurarea educației incluzive și echitabile de calitate pentru toți până în 2030.

Aceste studii de caz pot fi folosite ca o resursă pentru factorii de decizie internaționali care lucrează pentru a dezvolta echitatea și egalitatea de șanse în cadrul sistemelor de educație la nivel global.

               Prezentăm, în continuare, două studii de caz în acest domeniu:
               11 + 5 + N: Folosorea unei camere de resurse sistem pe trei niveluri pentru a promova educația inclusivă

 Este un studiu de caz din provincia Shuangliu Districtul Sichuan din China. 

Acesta prezintă Programul Național de Reformă de Educație Specială creat în 2014 de către ministrul Chinei al Educației. Acest program a fost dezvoltat pentru a îmbunătăți calitatea educației incluzive, astfel că, plasarea mai multor elevi cu nevoi educaționale speciale în învățământul de masă este o prioritate în reforma educațională a Chinei. De asemenea, studiul de caz descrie și unul dintre sub-proiecte ale Programului Național, respectiv, o colaborare între Universitatea din Padova, Universitatea Sichuan Normal, Shuangliu District special Centrul de Educație și școlile locale. Acesta are ca scop să ajute școlile incluse în eșantion să dezvolte educația incluzivă printr - o cameră de resurse de sistem cu trei nivele.

              

               Politica de educație inclusive din Africa de Sud

Acest studiu de caz oferă o perspectivă în stadiul de implementare a educației incluzive în Africa de Sud. Documentul de politică națională  Cartea Albă 6, Nevoi Educaționale Speciale: Construirea unui sistem de educație incluzivă (WP6) a  fost introdus în 2001 pentru a stabili un sistem în care elevii cu dizabilități pot învăța alături de colegii lor cu suporturi adecvate. WP6 a propus o traiectorie de 20 de ani pentru punerea în aplicare a educației incluzive în Africa de Sud. Deși în 2019 progresul nu a fost realizat conform celor prevăzute în anul 2001, unele elemente au fost realizate pentru a încuraja sistemele de educație incluzivă. În 2015, un raport al Departamentului de Educație a recunoscut numărul mare de copii cu dizabilități care erau încă extrașcolar (estimat la aproximativ 590.000). Cu toate acestea, raportul a enumerat realizări importante. Studiul de caz descrie impactul WP6 asupra sistemelor de educație incluzivă din Africa de Sud.

Bibliografie:

- Balan Vera, Bortă Liliana, Botnari Valentina, Educaţie incluzivă : Unitate de curs, Min. Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Rep. Moldova. – Ed. rev. şi compl. – Chişinău : S. n., 2017

- Schaeffer,S. 2008. Realizing inclusive education through applying a rights-based approach to education, UNESCO International Conference on Education ‘Inclusive education: the way of the future’, Geneva, 25–28 noiembrie 2008

- Inclusive Education in Action – Project Framework and Rationale, Odense, Denmark: European Agency for Development in Special Needs Education

 

-          http://www.inclusive-education-in-action.org/aboutus