– studiu de caz – Spania

În Spania educaţia timpurie se poate desfăşura în instituţii separate (pentru 0÷3 ani şi 3÷6 ani) sau în instituţii în care educaţia să fie furnizată în mod unitar.

În primul ciclu există, de fapt, două tipuri de instituţii de îngrijire şi educaţie: escuelas de educación infantil şi colegios de educación infantil (cele din urmă, private).

În cadrul sistemului de organizare a educaţiei timpurii sunt prezente două tendinţe: favorizarea, în primul ciclu (0÷3 ani), a instituţiilor private în detrimentul educaţiei publice şi gratuite; predominarea instituţiilor integrate de educaţie timpurie.

 

Personalul cu funcţie educativă se compune în principal din deţinători ai unei diplome de învăţământ pre-primar: maestro de/en educación infantil (învăţător de educaţie timpurie). Pentru obţinerea diplomei sunt necesari 4 ani de universitate, 240 de credite (ECTS), dintre care 50 sunt alocate practicii.

Până la 3 ani există şi personal care deţine titlul de técnico superior de educación infantil (tehnician superior/principal de educaţie timpurie). „Tehnicianul” urmează 2 ani academici, având o valoare de 120ECTS (2000 de ore). Nivelul de pregătire este ISCED 4.

Cel ce are titlul de maestro (pe care îl vom numi generic profesor) se ocupă de elaborarea şi monitorizarea planului pedagogic. În primul ciclu al învăţământului pre-primar coordonator este maestro sau técnico superior. Dacă profesorul de educaţie timpurie poate funcţiona în orice fel de centru pentru antepreşcolari, tehnicianul superior nu poate lucra decât în primul ciclu al educaţiei timpurii.

B. Formarea teoretică

a. Filiere importante și unele tipuri de instituţii care furnizează servicii de formare

Pentru a urma studiile unei universităţi de profil, posesorii de bacalaureat trebuie să treacă proba de acces la universitate (PAU), stabilită după curriculumul pentru bacalaureat.

Pregătirea tehnicianului principal se încadrează în ciclul scurt al învăţământului superior, mai precis în filiera formării profesionale de nivel superior (FPGS). E vorba aşadar, de o rută postsecundară, de nivel terţiar-nonuniversitar, din perspectiva altor sisteme de educaţie, sau, din perspectiva sistemului spaniol de educaţie, de un nivel intermediar, aflat între cel universitar şi cel nonuniversitar.

Absolvenţii care sunt în posesia titlului de técnico superior acced direct la universitate             (fără PAU).

        Formarea online este disponibilă pentru ambele categorii de practicieni, sub forma unui plan de studii personalizat, studentul având la dispoziţie un tutore/mentor menit să clarifice toate dilemele legate de tematica şi desfășurarea cursurilor, de configurarea planului personal de studii.

Durata cursurilor pentru profesorul de educaţie timpurie este de 4 ani. Practica în centrele educative este obligatorie.

În Spania, piaţa serviciilor private de formare iniţială în educaţia timpurie este foarte activă, bogată în oferte, flexibilă. UNIR, de exemplu, este prima instituţie de formare online din Europa care oferă, din 2010, diplome de maestro de educación infantil.

b. Curriculum minim obligatoriu – discipline/domenii şi timp alocat

Module şi conţinuturi pentru profesorul de educaţie timpurie:

1. Educaţia de bază/generală (100 ECTS):

- procese educaţionale, învăţare şi dezvoltarea personalităţii (0-6 ani);

Personalul educaţional din Spania are o înaltă calificare, urmărindu-se absolvirea din partea acestuia a studiilor masterale. Dar, deşi, după studiile Eurydice, tehnicianul principal/avansat ar ţine de personalul de îngrijire (care staff), el este, la rândul său, un „educador”. Şi aceasta pentru 3 motive: ruta de formare; condiţiile în care se desfăşoară formarea de ordin practic (condiţii adecvate pentru achiziţia de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini proprii unui educator propriu-zis); faptul că profesorul şi tehnicianul principal îndeplinesc pe lângă copii roluri asemănătoare şi se ocupă de toate aspectele dezvoltării copilului pe parcursul întregii zile de lucru;

- dificultăţi de învăţare şi tulburări de dezvoltare;

- societate, familie şi şcoală;

- copilărie, sănătate şi hrană;

- organizarea sălii de clasă, materiale didactice şi abilităţi de predare;

- observaţia sistematică şi analiza contextelor;

- şcoala pentru educaţia timpurie.

2. Didactica educaţiei timpurii (60 ECTS):

- învăţarea ştiinţelor naturale, a ştiinţelor sociale şi a matematicii;

- citire şi scriere;

- exprimarea muzicală, plastică şi limbajul corpului.

3. Practică (50 ECTS):

- include stagii în instituţii educaţionale şi pregătirea proiectului de licenţă.

4. Specificarea calificării (30-60 ECTS):

- itinerarii educaţionale propuse de universitate în vederea specializării.

Formarea pentru tehnicianul avansat de educaţie antepreşcolară include următoarele module profesionale (pe an de studii):

         - didactica educaţiei timpurii – 125 de ore (14 ECTS);

         - autonomie personală şi educaţia copilului – 105 de ore (12 ECTS);

- jocurile copilului şi metodologie – 105 de ore (12 ECTS);

- exprimare şi comunicare – 100 de ore (11 ECTS);

- dezvoltare cognitivă şi motorie – 105 de ore (12 ECTS);

- dezvoltare socială şi emoţională – 75 de ore (8 ECTS);

- abilităţi sociale – 60 de ore (6 ECTS);

- intervenţie împreună cu familia şi atenţie acordată copiilor în situaţie de risc social –       60 de ore (6 ECTS);

- proiect având ca ţintă copilăria (culegerea de informaţii despre realitatea locală şi contextul viitorului proiect, structura generală a proiectului, planificarea executării proiectului) – 35 de ore (3 ECTS);

- formarea şi orientarea în carieră – 50 de ore (5 ECTS);

- întreprindere şi spirit antreprenorial – 35 de ore (4 ECTS);

- traning la locurile de muncă – 220 de ore (22 ECTS).

Raportată la curricula, diferenţa dintre pregătirea iniţială dintre maestro şi técnico ar fi aproximativ cea dintre un model generalist/global şi altul foarte specializat pentru interacţiunea cu copiii foarte mici.

C. Stagii de practică

Pentru profesionişti din amândouă ciclurile, modelul formării iniţiale este cel simultan/concurent: combinaţie de instruire teoretică şi pregătire practică.

Dincolo de obiective şi unele standarde educaţionale comune, 50 de credite transferabile fiind atribuite practicii (dintr-un total de 240 ECTS), universităţile din cadrul diverselor Comunităţi Autonome au propriile lor strategii de organizare a stagiilor de practică.

Studiu de caz: Universitatea din Extremadura

Solicitările pentru stagii sunt examinate de o comisie de evaluare (din care fac parte inspectorul general, un reprezentant al Universităţii etc.).

Maestro-tutor pentru practică îşi desfăşoară activitatea în centrul public/privat în care se realizează practica. Un coordonator de practică este desemnat de către consiliul director al centrului de formare practică.

Funcţiile tutorelui de practică: iniţierea practicantului în cunoaşterea instituţiei şi a practicilor sale; consilierea practicantului student; evaluarea acestuia (pe baza unui chestionar de evaluare).

Tutorele de practică trebuie să aibă experienţă tutorială şi de cercetare, inovare; experienţă în lucrul la proiecte din zona de specialitate a studentului.

La Universitatea din Extremadura, reglementările privind cele 15 săptămâni de practică prevăd seminarii/laboratoare în care se construieşte critic şi reflexiv cunoaşterea legată de ceea ce studentul a observat şi întreprins el însuşi. Reflecţia este ghidată de teme şi centre de interes ale căror concepte traversează diferite obiecte de studiu.

       În centrele educative destinate stagiilor de practică pentru viitorul tehnician principal se derulează atât modulul profesional de formare, cât şi proiectul (învăţarea construirii unui proiect) vizând copilăria. Cele două module sunt repartizate unui tutor de formación. Acesta va trebui să prevadă acele activităţi care să faciliteze dezvoltarea proiectului.

Pentru cel puţin 50% din durata totală a proiectului prezenţa cursantului este obligatorie, restul timpului completându-se cu tutoratul la distanţă.

Evaluarea acestui proiect va condiţiona efectuarea evaluării celorlalte module, incluzând aici şi trainingul în instituţiile educative.

II. Atribuţii şi competenţe generale

       La sfârşitul studiilor, viitorii profesori/educatori de educaţie timpurie (maestros) îşi vor însuşi următoarele competenţe fundamentale:

1. a cunoaşte scopurile, conţinuturile curriculumului şi criteriile de evaluare a educaţiei timpurii;

2. a sprijini şi facilita, din perspectivă globală şi incluzivă, studii de educaţie timpurie sub

diferite aspecte: cognitiv, emoţional, psihomotor şi volitiv;

3. a proiecta şi adapta spaţii de învăţare în diferite contexte;

4. a promova spiritul de colaborare şi arta rezolvării conflictelor, spiritul de observaţie referitor la procesele de învăţare şi reflecţia asupra acestora; a cultiva autonomia şi particularităţile copiilor, ca factori ai educaţiei emoţional-afective, precum şi valorile din cadrul educaţiei timpurii;

5. a cunoaşte evoluţia limbajului copilului, a identifica şi înlătura posibilele disfuncţii ale evoluţiei acestuia; a cunoaşte tehnicile de comunicare orală şi scrisă;

     6. a cunoaşte implicaţiile educaţionale ale TIC şi mai ales ale TV;

7. a cunoaşte bazele nutriţiei şi igienei; a deţine instrumentele necesare cunoaşterii proceselor de învăţare şi dezvoltare din perioada copilăriei;

8. a cunoaşte instituţiile de educaţie timpurie şi acţiunile lor specifice, din perspectiva educaţiei permanente şi a schimbărilor pedagogice, ştiinţifice, sociale;

     9. a acţiona ca un consilier pentru părinţi şi a stăpâni abilităţile sociale necesare în relaţia cu

părinţii;

10. a reflecta asupra practicii pentru a inova, a îmbunătăţi calitatea activităţii de educator;

11. a înţelege posibilităţile şi limitele educaţiei în societatea actuală şi competenţele-cheie care influenţează instituţiile de educaţie timpurie;

12. a stăpâni limba spaniolă la nivel C1 şi o limbă străină la nivel B1.

Funcţiile şi competenţele tehnicianului superior sunt următoarele:

1. a pregăti intervenţia educativă din perspectiva programului instituţional şi a caracteristicilor individuale, de grup şi contextuale;

2. a organiza resursele pentru dezvoltarea activităţilor;

3.           a dezvolta activităţile planificate, utilizând resurse şi strategii adecvate şi creând un climat de încredere;

4. a practica, aplica strategii de acţiune cu privire la părinţii copiilor din centrul educativ;

5. a satisface nevoile copiilor şi părinţilor şi prin recurgerea la alţi profesionişti şi la alte servicii (respectarea principiului interdisciplinarităţii);

6. a face faţă dificultăţilor legate de persoane, resurse sau mediu aplicând protocoalele stabilite pentru implementarea măsurilor corespunzătoare;

7. a evalua, pe baza informaţiei strânse (despre istoria personală, necesităţile şi nivelul de dezvoltare a copilului), procesul de intervenţie şi rezultatele obţinute;

8. a-şi actualiza cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice;

9. a acţiona autonom/din propria iniţiativă pentru a proiecta şi realiza activităţi, cu respectarea reperelor pedagogice şi acţionale ale instituţiei în care lucrează;

10. a întreţine relaţii cordiale cu copiii şi familiile lor , cu membrii echipei din care face parte, dovedind abilităţi sociale şi capacitate de soluţionare a eventualelor conflicte;

11. a crea medii de îngrijire şi educaţie sigure, cu respectarea reglementărilor de securitate prevăzute; a acţiona cu responsabilitate în condiţii de posibilă urgenţă;

12. a-şi exercita drepturile şi a-şi respecta obligaţiile referitoare la relaţiile de muncă;

13. a-şi organiza cariera profesională, prin analizarea oportunităţilor de pe piaţa muncii, găsirea unui loc de muncă şi învăţarea continuă;

14. a crea şi gestiona o mică instituţie furnizoare de servicii educative, prin recurgerea la studiul de fezabilitate, planificarea rezultatelor şi marketing;

15. a participa activ la viaţa economică, socială şi culturală, cu spirit critic şi o atitudine responsabilă.

V. Unele asemănări şi diferenţe faţă de sistemul de formare din România

       Instituţia educatorului-puericultor din România corespunde mai degrabă lui técnico superior din Spania. Dar în Spania nivelul de calificare este înalt pentru mulţi practicieni cu funcţie de educaţie şi îngrijire: técnico superior are un nivel de pregătire ISCED 4, pe când educatorul-puericultor este pregătit la nivel ISCED 3.

       Sistemul spaniol de educaţie timpurie este în mare măsură integrat, pe când cel românesc, inclusiv ca pregătire iniţială, este încă unul separat/compartimentat pe cele două cicluri. Articulat, integrat, în cazul României, este curriculumul adresat copiilor. Curriculumul diferenţiat pentru educator-puericultor nu s-a definitivat pentru clasele a XI-lea şi a XII-lea ale liceului pedagogic.

       Piaţa serviciilor private de formare iniţială este foarte ofertantă în Spania. La noi, iniţiative care tatonează terenul. În Spania, studenţii sunt învăţaţi cum să lucreze în instituţii private de îngrijire şi educaţie, cum să-şi creeze şi să conducă astfel de „întreprinderi” educative.

       Facultăţile care oferă titlul de profesor de educaţie timpurie în Spania pun mare accent pe experienţa acumulată în stagiile de practică, valorificată din perspectiva practicianului reflexiv. Masterele de educaţie timpurie din universităţile româneşti tind spre ceva asemănător.

       O justificare, alta decât cea pedagogică (un sistem de educaţie timpurie creat la intersecţia a 4/5 influenţe străine, dintre care se remarcă influenţa modelului scandinav), pentru care centrele de educaţie timpurie din Spania necesită profesionişti cu pregătire universitară (profesor, pedagog de educaţie ante- şi preşcolară), ţine de specificul sistemului de învăţământ din această ţară. Acest sistem funcţionează pe baza proiectului centrului educativ. Maestro de educación infantil poate juca, pentru subsistemul pre-şcolar, rolul de coordonator al acestui cadru instituţional. Subsistemul românesc, unul încă birocratic-centralist, nu ar permite uşor o asemenea delegare de competenţe şi de ordin administrativ.

 

       În domeniul antepreşcolar spaniol, lucrurile se fac, formarea iniţială a practicienilor este tot mai sofisticată. În cazul României, în schimb, avem perspectiva unui vast şantier, care trebuie organizat, articulat. Dar, chiar şi aşa, schimbări substanţiale sunt de făcut şi în Spania. Specialiştii recunosc: există unele proiecte educative interesante în primul ciclu, dar, în general, tot funcţia de îngrijire este, şi aici, singura realizată.