Educția de calitate, în general, și educația incluzivă de calitate, în special, se realizează prin intermediul unor multiple dimensiuni corelate, motivația cadrelor didactice fiind deosebit de importantă în acest sens.

Activarea și funcționarea ierarhiei de nevoi profesionale ar trebui să constituie o prioritate, un cadru de reflecție pentru fiecare cadru didactic, un demers de autocunoaștere  și de optimizare a propriului sistem motivațional și prin aceasta, o modalitate de eficiență și de calitate la nivel personal, profesional, educațional.

Cercetări de specialitate privind nivelul şi caracteristicile motivaţiei pentru calitate în sistemul de învăţământ ne arată însă discrepanța dintre ideal și real, mai ales atunci când vorbim despre structura și dinamica motivațională a cadrelor didactice care își desfășoară activitatea în medii defavorizate.

În cadrul unui demers de cercetare elaborat de către Andrițchi (2013), rezultatele arată că la nivelul sistemului de învățământ predomină nevoile de deficit (nevoile fiziologice, nevoile de securi­tate, nevoile sociale, nevoile de recunoaştere şi apreciere socială) şi doar în mică măsură nevoile de dezvoltare (nevoia de autodezvoltare, de autorealizare, de autoperfecţionare permanentă); nevoile de deficit servesc ca premise/condiţii pentru nevoile de dezvoltare.

        Nevoi de deficit:

­         nevoi fiziologice: evitarea suprasolicită­rii, nevoia de odihnă, relaxare, reducerea stre­sului, nevoia de păstrare a sănătăţii, nevoia unor programe distractive pentru profesori, exersarea tehnicilor psihologice de relaxare, asistenţă pentru depăşirea unor probleme personale;

­         nevoi de securitate: securitatea emo­ţională, stabilitatea postului de muncă, salariu decent, transparenţă în distribuirea recompen­selor, explicarea clară a motivelor luării unor anumite decizii referitor la persoana fiecăruia;

­         nevoi sociale: nevoia de alţi oameni, de apartenenţă şi adeziune la un grup, identifica­rea afectivă cu un grup, atmosferă plăcută în colectiv, climat bazat pe încredere şi respect reciproc, confidenţialitate/ încredere în relaţiile dintre colegi;

­         nevoia de recunoaştere şi apreciere socială: nevoia de stimă, de prestigiu, de consideraţie, de statut so­cial, de a fi recunoscut ca valoare de către factorii de decizie de la toate nivelurile, nevoia de a se respecta pe sine şi pe cei din jur, nevoia de a participa şi a-şi da consimţământul pentru o ac­tivitate, de a li se lua în considerare opinia.

          Nevoi de dezvoltare:

­           nevoia de autoperfecţionare, de auto­dezvoltare, de autorealizare: avansare în carie­ra didactică, nevoia de autoformare continuă, implicarea continuă în activităţi de dezvoltare personală, în probleme ce ţin de: comunicare eficientă, soluţionare a conflictelor, reducere a stresului, îmbunătăţirea stimei de sine.

O abordare interesantă cu privire la motivația umană îi aparţine lui Schein (1971), care descrie patru modele explicativ-interpretative ale omului din mediile organizaționale:

1.     Modelul de om economic şi raţional – omul este motivat îndeosebi de stimulente economice şi va încerca să obţină un maxim de câştig, obiectivul final fiind satisfacerea placerilor; el este un element pasiv, uşor de manipulat şi controlat de organizaţie.

2.     Modelul de om social – consideră că omul este motivat de trebuinţe sociale, nevoia de statut şi nevoia de relaţiile cu ceilalţi (nevoia de participare şi relaţii informale); el răspunde pozitiv la cerinţele organizaţiei (dar numai dacă aceasta satisface nevoile sociale ale membrilor săi).

3.     Modelul de om care se autoactualizează – bazat pe principiul muncii îmbogăţite, pe nevoile de realizare a capacităţilor şi talentelor oamenilor, pe o muncă creativă şi cu sens. Omul este motivat în muncă de diverse trebuinţe, începând de la trebuinţele primare pâna la cele superioare, el vede organizaţia ca pe un spaţiu propice pentru autorealizare, pentru „creştere”.

4.     Modelul de om complex – caracterizat de faptul că omul este o fiinţă extrem de complexă, cu reacţii complexe şi caracterizat de o largă varietate de motivaţii. El este capabil să înveţe noi motive în cadrul experienţelor şi interacţiunilor sale cu ceilalţi. Omul este determinat atât de complexitatea motivaţiilor, intereselor şi potenţialităţilor  sale, cât şi de complexitatea mediului social şi organizaţional.

Andrițchi (2013) propune următoarea ierarhie a nevoilor profesionale a cadrelor didactice, nevoi redate în ordinea descrescătoare a importanței lor și care vor contribui substanţial la obținerea educaţiei de calitate:

1.       nevoia de armonie valorică, de creare a valorilor: nevoia de atingere a unui anumit echilibru sufletesc, nevoia de realizare a con­cordanţei între cunoaştere, trăire şi acţiune, ne­voia de creare a valorilor;

2.        nevoia de realizare, împlinire profesio­nală: nevoia de a se realiza în profesie, nevoia de împlinire, de atingere a propriul potenţial, nevoia competenţei, performanţei profesionale, nevoia de autonomie şi responsabilitate indivi­duală;

3.       nevoia de calitate: vizează în mod direct calitatea în educaţie şi asigurarea acesteia; acestea sunt nevoi percepute, conşti­entizate, de realizare a activităţii educaţionale de calitate, nevoia lucrului bine făcut;

4.       nevoi cognitive: nevoia de a şti, de a înţelege, de a învăţa ceva nou, de a descoperi, de a explora, de a crea, de a avea acces la achizițiile recente ale ştiinţei; nevoia de autoperfecţionare continuă, de educaţie permanentă;

5.       nevoia de apreciere: recunoaşterea acti­vităţii didactice ca una de prestigiu, nevoia de stimă, de consideraţie, de statut social; nevoia de a se respecta pe sine şi pe cei din jur; nevoia de a participa şi de a-şi da consimţământul pentru o ac­tivitate; nevoia de tratare corectă şi echitabilă, de evaluare conform unor obiective şi criterii clare, de aprecie­re a efortului depus, de feedback permanent despre evoluţia în plan profesional;

6.       nevoia sinergiei: nevoia de colabora­re eficientă cu părinţii, de implicare efectivă a părinţilor în educarea copiilor, de colaborare optimă cu alţi factori educaţionali; de partici­pare activă şi responsabilă a elevului la propria educare; nevoia de a fi membrul unei echipe/catedre, de a participa în diverse grupuri de lucru; nevoia de implicare în activitatea insti­tuţiei, în luarea deciziilor ce vizează întreg colectivul, de exprimare a ideilor către administraţia instituţiei;

7.       nevoi informaţionale: nevoia de a fi informat, de a cunoaşte toate modificările în curriculum, în domeniul ştiinţelor educaţiei, psihologiei copilului; de informare despre planurile şi progresele in­stituţiei, de accesibilitate a informaţiei ce ţine de activitatea curentă a instituţiei/ alte domenii educaţionale;

8.       nevoi materiale: de asigurare a activităţilor didactice cu resurse materiale, nevoia de resurse curriculare, de materiale didactice auxiliare, tehnice, multimedia, o sală de clasă amenajată conform tuturor normelor igienice, ergonomice.

SURSE BIBLIOGRAFICE:

Andriţchi, V. (2013). Configuraţii teoretico-praxiologice ale motivaţiei pentru asigurarea calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar. În: Univers Pedagogic. Nr. 3 (39), 14-19. Chișinău: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Maslow, A. H. (2009). Motivaţie şi personalitate. Bucu­reşti: Trei.

Schein, E. (1971). Psychologie et organisations. Paris: Hommes et Technique.