Stilurile manageriale practicate la nivelul organizașiei școlare au efecte pozitive sau negative asupra climatului școlar/educațional, asupra rezultatelor și eficienței activității.
Una dintre cele mai cunoscute tipologii ale stilurilor de conducere este cea realizată de K. Lewin, R. Lippit și R. K. White, clasificare realizată în funcție de relația manager-subordonat. Autorii identifică două stiluri manageriale de bază, și anume: stilul autoritar și stilul democratic.
Stilul autoritar:
· ,,eu gândesc, tu muncești”
· managerii dovedesc energie, capacitate bună de a lua decizii, dar subestimează rolul participativ al membrilor personalului
· în mediul educațional poate împiedica participarea creativității echipei la dezvoltarea organizației
· managerul impune subordonaților decizii la adoptarea cărora nu au contribuit și refuză sugestiile din partea colegilor, declanșând astfel rezistența neexprimată și apatia colegilor. de asemenea, este preocupat de îndeplinirea atribuțiilor și crede în organizare, dar reduce posibilitatea de perfecționare a personalului
· în absența managerului, performanța grupului întotdeauna scade
Stilul democratic:
· ,,suntem plătiți să gândim și să muncim împreună”
· implică competență profesională, comportament civilizat, hărnicie, bună-credință la nivelul întregii echipe, colectivități
· este un management de tip participativ, managerul considerând că formează o echipă împreună cu subordonații și implicându-i în adoptarea deciziilor
· managerul ia în considerare ideile, opiniile, punctele de vedere ale membrilor echipei
· performanța echipei nu depinde de prezența sau absența managerului
Calitatea climatului este direct asociată cu existența leadership-ului, comunicării, managementului participativ, soluționarea conflictelor, sprijin și control din partea liderului.
Climatul școlar este strict influențat de stilul de conducere adoptat, iar cele două stiluri de conducere, autoritar și democratic, generează stări diferite în cadrul organizației:
- stilul autoritar generează un climat plin de egoism, individualism, agresivitate
- stilul democratic generează un climat cald, în care se pune un mare accent pe relațiile amicale și spiritul de echipă.
O altă tipologie a stilurilor de conducere realizată tot în funcție de criteriul relației dintre manager și subordonați a fost realizată de R. Likert, care elaborează ,,teoria celor patru sisteme de conducere” - ce cuprinde patru stiluri manageriale:
Stilul autoritar-exploatator, se caracterizează prin faptul că, puterea, controlul si deciziile sunt concentrate în vârful ierarhiei. Deciziile sunt luate la vârful ierarhiei, nu există interes pentru problemele oamenilor și productivitatea este relativ scăzută. Acest stil generează un climat dominat de frică și constrângere.
Stilul autoritar-paternalist este caracterizat prin conducerea prin recompense mai degrabă decât prin sancţiuni, dar subordonaţii rămân integral supuşi. Deciziile importante se iau la vârful ierarhiei, iar cele de mică importanță sunt delegate subordonaţilor şi se solicită idei şi propuneri de la subordonaţi. Productivitatea este acceptabilă, dar influențată negativ de manifestări de absenteism si fluctuația personalului.
Stilul consultativ, se bazează pe o considerare mai atentă a opiniilor și ideilor subordonaților în rezolvarea sarcinilor de muncă. Există o interacțiune corespunzătoare între conducere și subordonați bazată pe încredere și respect.
Deciziile strategice sunt luate la vârf, iar cele curente la nivelele de bază.
Sistemul de comunicare este mult îmbunătățit, iar motivarea oamenilor se bazează pe recompense și participarea indivizilor la luarea deciziilor.
Stilul participativ este cel mai democratic sistem de conducere. El este caracterizat printr-o încredere deplină a conducătorilor în subordonaţi, se stimulează permanent comunicaţiile în organizaţii, ideile şi propunerile subordonaţilor, participarea la stabilirea obiectivelor şi luarea deciziilor, iar conducătorii şi subordonaţii sunt apropiaţi din punct de vedere psihologic.
În funcție de atitudinea maangerului față de responsabilitate se diferențiază trei stiluri de conducere: stilul repulsiv, stilul dominant și stilul indiferent.
Stilul repulsiv:
- tendința de a refuza promovarea în funcții de conducere
- respectul exagerat față de independența celorlalți
- complexe de inferioritate și neîncredere în sine.
- managerul care practică acest stil de conducere are întotdeauna tendința de a evita responsabilitățile
Stilul dominant:
- dorința puternică de avansare
- dinamism, energie
- acești manageri au o părere foarte bună despre ei, își impun părerile în luarea deciziilor și îi învinuiesc întotdeauna pe alții pentru eșecuri; au șanse mici de a se corecta sau perfecționa prin învățare
- generează un climat de tensiune și conflicte.
Stilul indiferent:
- nu manifestă interes pentru propria evoluție în ierarhie
- lipsa interesului pentru promovare
- o imagine de sine realistă, ca şi despre alţii.
- menţine în general un echilibru între evaluarea trăsăturilor pozitive şi negative ale propriei lor persoane, cât şi considerarea subalternilor pe poziţie de egalitate
Fiecare stil, indiferent de clasificare, prezintă trăsături favorabile şi nefavorabile, deci poate fi eficient sau ineficient, în funcţie de specificul situaţiei. Managerul eficient trebuie să analizeze critic atributele acestor stiluri, să înțeleagă și să vegheze asupra avantajelor și limitelor fiecăruia, să le combine și să le perfecționeze. Astfel cunoscând limitele acestor stiluri, predispozițiile comportamentului personal și al colegilor, să poată conduce echipa în mod eficient spre realizarea activităților și îndeplinirea obiectivelor.
Adoptarea unui stil de conducere diferențiat, flexibil, adecvat în funcție de situația-problemă pe care o are de rezolvat, reprezintă stilul de conducere situațional, specific managerilor eficace și eficienți. Managerii care adoptă acest stil de conducere îmbină ordinele și consultarea subalternilor în funcție de natura problemei ivite, dar și de posibilitățile angajaților.
Aprecierea eficienței stilurilor de conducere se poate face după criterii precum:
a) ponderea efectelor pozitive și negative
b) consecințele pe termen lung și scurt
c) gradul de adecvare la particularitățile organizației
Deoarece stilurile de conducere pot fi influențate atât de mediul extern, cât și de cel intern, nu se pot formula principii generale a căror respectare să asigure organizației o conducere eficientă. Există totuși unele recomandări de care managerii ar trebui să țină cont, și anume:
§ cunoașterea profundă a situației organizației
§ elaborarea și utilizarea unui sistem informațional eficient
§ formularea clară a obiectivelor
§ utilizarea metodelor și tehnicilor de conducere adecvate
§ orientarea managerilor de nivel superior către aspectele esențiale
§ utilizarea rațională a timpului managerilor
§ receptivitatea la nou
§ sporirea nivelului motivațional
§ formarea subordonaților
§ obiectivitatea aprecierilor
Pe baza acestor recomandări, orice manager școlar ar trebui să-și adapteze stilul de conducere și să obțină rezultate cât mai bune.
Cu privire la tipurile de climat școlar, putem vorbi de patru tipuri majore: climat deschis, climat angajat, climat neangajat, climat închis (Păun, 1999):
Climat școlar deschis:
- bazat pe cooperare și respect
- directorul ascultă întotdeauna părerile profesorilor, face aprecieri frecvente în legătură cu activitatea desfășurată de aceștia, îi sprijină întotdeauna, le oferă o largă autonomie și evită să îi controleze
- relațiile dintre profesori sunt unele de prietenie
Climat școlar angajat:
- directorul are un comportament rigid, îi împovărează pe profesori cu sarcini suplimentare și de multe ori inutile, îi controlează în permanență și nu respectă profesionalismul cadrelor didactice
- profesorii sunt uniți, prețuiesc școala, dar încearcă să se distanțeze de director, sa-l ignore
Climat școlar neangajat:
- este opusul climatului școlar angajat
- directorul îi sprijină pe profesori, încearcă să le fie alături
- profesorii nu-l acceptă totuși pe director și au frecvent tendința de a-l sabota
- între profesori nu există relații de prietenie, iar gradul de angajare instituțională este minim
Climatul școlar închis:
- directorul este unul autoritar, inflexibil, rigid
- profesorii sunt total neangajați și fac totul doar din obligație; între aceștia nu există nici respect, nici cooperare, doar frustrare și suspiciune
SURSE BIBLIOGRAFICE:
Ion-Barbu, D. (2009). Climatul educaţional şi managementul şcolii. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
Păun, E. (1999). Școala – O abordare sociopedagogică. Iași: Polirom.