„Școlile trebuie să primească toți copiii indiferent de starea lor fizică, intelectuală, socială, emoțională, lingvistică sau oricare alta. Aici trebuie cuprinți și copii cu dizabilități, și copiii talentați, și copii din zonele rurale izolate și cei din populațiile nomade, și copiii minorităților lingvistice, etnice sau culturale, precum și copiii din alte grupuri sau zone marginale” (Cadrul de acțiune privind cerințele educative speciale, UNESCO/ Conferința de la Salamanca, 1994, p.6).

 

Cerinţele educative speciale (CES) sunt acele cerinţe care derivă din nevoile speciale ale unor persoane, generate de existenţa unor disfuncţii la nivel intelectual, senzorial, fizic, psiho-afectiv, socio-economic, cultural.

Conform  MECTS - Ordinul 5574/ 2011 (Ordinul care reglementează organizarea serviciilor de sprijin educaţional pentru elevii cu CES):

·        Cerinţele educative speciale (CES) desemnează „necesităţile educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei, adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe/dizabilităţi sau tulburări/dificultăţi de învăţare ori de altă natură, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională etc.).”

·        Deficiență – absența, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcții (anatomice, fizice sau psihice) a individului rezultând în urma unei maladii, accident sau perturbare, care îi impiedică participarea normală la activitate în societate;

·        Dizabilitate – rezultatul sau efectul unor relații complexe existente / stabilite între starea de sănătate a individului, factorii personali și factorii externi care reprezintă circumstanțele de viață ale acestui individ. Ca urmare a acestei relații, impactul diverselor medii asupra aceluiași individ, având o anumită stare de sănătate, poate fi extrem de diferit. „Dizabilitatea” este termenul generic ce desemnează afectări, limitări ale activității și restricții de participare.

·        Educatie incluzivă – proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susține participarea în procesul de învățământ a tuturor persoanelor din cadrul unei comunități.

·        Școala incluzivă – unitate de învățământ în care se asigură o educație pentru toți copiii si reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste unități de învățământ beneficiază de toate drepturile si serviciile sociale și educaționale conform principiului „resursa urmează copilul”.

·        Integrarea școlară - proces de adaptare a copilului la cerințele școlii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului școlar (clasă), de desfășurare cu succes a prestațiilor școlare. Asimilarea de către copil a statusului de elev este rezultatul unor modificări interne în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecințe în planul acțiunii sale.

·        Educația școlară a copiilor cu CES – trebuie sa corespundă nevoilor de dezvoltare a copiilor, presupune evaluarea adecvată a potențialului lor de învatare/ dezvoltare și implică asigurarea reabilitării – recuperării – compensării deficiențelor / tulburărilor, dificultăților de învățare.ț

·        Integrarea școlară este un proces de includere în școlile de masă/clase obișnuite la activitățile educative formale și nonformale, a copiilor considerați ca având cerințe educative speciale. Educatia integrată are rolul de a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase și cât mai echilibrate a copiilor cu CES.

·        Educatia specială este o forma de educație adoptată și destinată copiilor cu CES care nu reușesc singuri să atingă, în cadrul învățământului obișnuit, în mod temporar sau pe toată durata școlarității, un nivel de educație corespunzător vârstei și cerințelor societății pentru un om activ, autonom și independent.

Conceptul de CES corespunde unei abordări care:

§  postulează ideea că fiecare copil este unic;

§  admite / demonstrează faptul că orice copil poate învăța;

§  valorizează unicitatea tipului de învățare determinată de particularitățile individuale;

§  cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învățare care sprijină și întărește învățarea dacă este folosită adecvat;

§  consideră curriculum-ul școlar ca un instrument necesar de a fi flexibil, adaptabil la nevoile / cerințele elevilor;

Numai plecând de la acest tip de abordare putem vorbi despre egalitatea de șanse/ de acces; participarea și integrarea școlară și socială.

Condițiile de care are nevoie copilul cu CES:

­           condiții de stimulare și sprijin al dezvoltării din cele mai timpurii perioade;

­           flexibilitate didactică;

­           adaptarea curriculum-ului la posibilitatile individuale;

­           individualizarea educației;

­           protecție socială;

­           programe individualizate de intervenție;

­           integrare școlară și socială.

Forme de integrare a copiilor cu CES:

a.     integrare totală - elevii cu CES petrec tot timpul în școala obișnuită, cu exceptia programelor terapeutice care se pot desfășura in spații speciale, destinate acestui scop;

b.     integrare parțială - elevii cu CES petrec doar o parte din timp în școala obisnuită, sau la anumite discipline scolare unde pot face față;

c.      integrare ocazională – participare ocazională în comun la diferite excursii, serbări, intreceri sportive, spectacole etc.

          Fiecare cadru didactic pus în ipostaza de a avea în colectivitatea sa un copil cu CES, va iniția acțiuni care presupun: colaborarea cu parinții și consilierea acestora; implicarea directă (participant activ) în lucrul efectiv cu copiii, și nu în calitate de observator.

          Relatța dintre părinți, cadre didactice și copiii cu CES trebuie privită pozitiv, iar pentru acest lucru este nevoie de respectarea următorelor reguli:

­         parintii si copiii să fie realiști în așteptări; copilul trebuie implicat în luarea deciziilor și trebuie alese situațiile la care poate să participe; trebuie oferite copilului o alegere de două opțiuni, pe care cei mai mari le acceptă; problemele trebuie discutate până cand se ajunge la o concluzie acceptabilă, chiar dacă nu se ia o decizie;

­         să existe un parteneriat cât mai strans între părințiuu copiilor cu CES și cadrele didactice bine pregatite și informate în legatură cu modul in care  pot interveni pentru consilierea acestora; trebuie redusă izolarea părinților, punându-i în legatură cu alți parinți aflați în situații similare, promovând o abordare pozitivă a creșterii și disciplinării copiilor;

­         trebuie susținut faptul că nu există un model unic de părinte, și numai prin unirea forțelor părinților, a cadrelor didactice și a școlii se poate ajunge la o mai bună integrare a copiilor cu CES.

Referințe bibliografice:

Verza, E., & Paun, E. (1998). Educatia integrată a copiilor cu handicap. Unicef.

Popescu, G., & Pleșa, O. (coord). (1998). Handicap, readaptare, integrare. București: Pro Humanitate.

Vrăjmaș, T. (2001). Învăţământul integrat şi/sau incluziv pentru copiii cu cerinţe educative speciale. București: Aramis.