Conform International Standard Classification of Education (ISCED), învățământul vocațional reprezintă acel tip de educatie ce are ca scop dobândirea de aptitudini practice și know how-ul necesare pentru angajarea ulterioară în câmpul muncii, pentru a practica o anumită meserie sau profesie.
Învățământul liceal este centrat pe dezvoltarea şi diversificarea competenţelor-cheie şi pe formarea competenţelor specifice în funcţie de filieră, profil, specializare sau calificare.
Potrivit prevederilor art.32 din Legea nr 1/2001, învăţământul liceal vocaţional se poate organiza în cadrul liceelor din filiera vocaţională, pentru calificări din Registrul naţional al calificărilor, actualizat periodic, în funcţie de nevoile pieţei muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, judeţene şi locale.
De asemenea, învăţământul liceal vocaţional se poate organiza şi pe baza solicitărilor din partea angajatorilor privaţi sau ai Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe baza unor contracte de şcolarizare.
În prezent nu există un model unic de învățământ vocațional european tocmai pentru că națiunile constituente diferă, din punct de vedere istoric, economic (există diferențe între economiile de piață coordonate și economiile de piață liberale și, mai mari diferențe între acestea și economiile statelor cu regimuri totalitare). Acestor premise care au impus diferențele li se pot adăuga și: creațiile culturale, normele, atitudinile, organizarea sistemului educației generale, sistemul social, forma de guvernământ, legislația (școlară, a muncii) etc.
La nivel European sunt identificate trei modele de educaţie vocaţională: „modelul liberal englez”, „modelul birocratic” - reglementat de stat - în Franţa şi „modelul dual” în Germania.
Caracteristicile acestui model constau în: relaţia cantitativă dintre cerere şi oferă în domeniul instructajului este fixată de către piaţă; tipul calificărilor şi aspectele calitative depind de piaţa muncii, la fel ca şi transferabilitatea calificărilor; cursurile practice din cadrul companiilor nu sunt standardizate; costul instruirii este suportat individual de persoana care solicită instruirea cu excepţia cursurilor organizate de companii / firme; se face o diferenţă între învăţământul vocaţional organizat în şcolile de stat şi instructajul vocaţional care este un rezultat al acordurilor voluntare între participanţii la piaţa locurilor de muncă (Wolf- Dietrich, 2004).
Caracteristicile modelului birocratic[1], reglementat de stat, sunt: cererea şi oferta educaţională sunt reglementate de către organele statului; tipurile calificărilor şi aspectul calitativ nu sunt racordate la aplicarea imediată în cadrul companiilor; verbalizarea, abstractizarea şi teoretizarea sunt principii ale programelor şcolare; admiterea se face pe baza unor diplome obţinute la sfârşitul cursurilor de la alte forme de învăţământ; atribuirea de calificări profesionale superioare; finanţarea instructajului vocaţional de la bugetul de stat; învăţământul vocaţional este supus unei progresii în sfera calificărilor, iar noile cursuri trebuiesc atestate în mod constant, pentru a înlocui nivelele inferioare de calificare (Wolf-Dietrich, 2004).
Modelul vocațional dualist[2] se caracterizează prin: instructajul vocaţional este izolat de sectorul de învăţământ vocaţional, existând reglementări proprii organizaţionale de structură şi instructaj, companiile sunt, în acest sistem, locul principal de învăţare. Tinerii semnează un contract de instructaj cu compania, ca angajaţi cu statut de cursanţi, dar frecventează şi şcoala cu caracter vocaţional, astfel sunt supuşi atât regulilor companiei cât şi regulilor sistemului de învăţământ, angajatorii, sindicatele muncitorilor şi organele statului decid profilele şi aspectul calitativ, şcolile vocaţionale sunt finanţate de sectorul public, iar pentru instructajul vocaţional, companiile plătesc de obicei cursurile pentru formare, sistemele duale au la bază meşteşugul sau meseria şi cele trei principii de bază: principiul vocaţiei, principiul administraţiei proprii specific companiei şi principiul învăţării în timpul muncii (Wolf-Dietrich, 2004).
Statisticile europene arată faptul că procentul ridicat al tinerilor înscriși în educația vocațională merge mână în mână cu rata scazută a somajului în rândul tinerilor[3].
Una dintre princialele caracteristici care diferențiază învățământul vocațional de cel tradițional este faptul că, dacă în cazul celui tradițional, clasic, sistemul de învățământ este centrat pe profesor / educator / învățător, în cadrul învățământului vocațional, lucrurile stau exact invers, acesta fiind centrat pe elev.
Sistemul de învățământ vocațional se deosebește de învățământul real-umanist (academic), în principal prin faptul că el formează competențe de cultură generală, simultan cu dobândirea unor competențe profesionale, necesare locului de muncă, postului sau funcției pe care urmează să le ocupe absolvenții.
Tipuri de învățământ vocațional:
- Educațional– pregatirea profesorilor și a educatorilor pentru grădiniță, învățămantul elementar, licee, facultăți, școli destinate copiilor cu probleme fizice sau psihice, programe speciale de training.
- Științe umane și artistice– teologie, limbi străine, studiul civilizațiilor, interpretare și traduceri, lingvistica, literatură comparată, istorie, arheologie, etica, filozofie; pictură, sculptură, design, arte audio-vizuale – fotografie, cinematografie, productie muzicala si de film.
- Știinte sociale, afaceri și drept– economie, științe politice, sociologie, antropologie, psihologie, geografie, jurnalism, tehnici de documentare si arhivare, marketing, vanzari, relații publice, financiar, bancar, asigurari, contabilitate, administratie publica, drept.
- Știintific– biologie, botanică, zoologie, entomologie, astronomie, chimie, matematică, statistica, programare, procesarea datelor, sosteme de operare.
- Inginerie și construcții– desen tehnic, mecanica, electricitate, electronica, telecomunicatii, arhitectura, cartografie.
- Agricultura– agricultura, agronomie, horticultura, medicina veterinara.
- Sanatate- medicina, servicii medicale (servicii medicale publice, farmacie, igiena, farmacologie, nutritie), stomatologie, servicii sociale.
- Servicii– servicii personale (sistemul hotelier, catering), servicii transport, protecția mediului înconjurător, servicii de securitate
În România, filiera vocaţională cuprinde:
1. Profil Militar, de Ordine și Securitate Publicã:
1. Specializarea științe sociale;
2. Specializarea Matematicã-informaticã.
2. Profil Teologic:
1. Specializarea Teologie: teologic ortodox;
2. Specializarea Teologie: patrimoniu cultural;
3. Specializarea Teologie: teologic catolic, teologic unitarian, teologic reformat, teologic baptist,etc.
3. Profil Artistic:
1. Specializarea Arhitecturã;
2. Specializarea Arte ambientale și design;
3. Specializarea Arte plastice și decorative;
5. Specializarea Coregrafie;
6. Specializarea Arta actorului.
4. Profil Pedagogic:
1. Specializarea Învățător-educatoare;
2. Specializarea Bibliotecar-documentarist;
3. Specializarea Instructor-animator;
4. Specializarea Instructor pentru activitãți extrașcolare;
5. Specializarea Pedagog școlar
5. Profil Sportiv:
1. Specializarea Instructor sportiv;
Intr-un studiu realizat deCentrul European pentru Dezvoltarea Invatamantului Vocational, se arata ca, in Romania, calificarile obtinute nu au acelasi grad de specializare ca cele obtinute in alte tari din Europa, bazandu-se mai mult pe criterii generale si nu pe abilitatile specifice fiecarui individ in parte.
Cu toate acestea, un procent de 65% dintre elevii romani urmeaza cursuri de invatamant vocational – o medie mai mare decat cea europeana, de 52%.
BIBLIOGRAFIE
- Legea nr 1/2001 privind educația națională
- Wolf-Dietrich, G. (2004). European vocational trening „ systems”-some thoughts on the teoretical context of their historical development. in European Journal or Vocational Trening, NO 32, CEDEFOP European Journal
- Vlăsceanu, L. (coord.). (2002). Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate. în Curriculumul învăţământului obligatoriu. Studiu de impact. Vol. 1, Iaşi: Polirom
[1] Modelul birocratic se regăseşte cu precădere în zona culturală neo-latină (Franţa, Italia, Spania etc.)
[2] Modelul dual este organizat în zona culturală vorbitoare de limbă germană (Germania, Austria, Elveţia, Danemarca, Olanda etc.)
[3] în Austria, de exemplu, ponderea de 70% a elevilor din învățământul vocațional se suprapune cu cel mai mic procent european al somajului între 15 și 24 de ani:9%.