Situaţiile de criză sunt evenimente ce perturbă desfăşurarea normală a vieţii şi activităţii, produc efecte nedorite acolo unde apar şi se manifestă. De aceea, este necesară cunoaşterea vieţii şi activităţii specifice organizației școlare, pentru a putea anticipa apariţia unor situaţii de criză, pe de o parte, şi pentru a adopta măsurile ce se impun pentru a-i limita efectele nedorite, pe de altă parte.
Situaţiile de criză trebuie gestionate de o manieră adecvată, adică oportun, flexibil, operativ şi în sensul evoluţiei ascendente a vieţii şi activităţii perturbate de un asemenea fenomen.
Situația de criză/ criza, conform autorilor Antony J. Wiener şi Herman Kahn (1993) are următoaele caracteristici:
a) este un punct de turnură într-o înşiruire de secvenţe interconectate de evenimente şi acţiuni
b) este o situaţie în care cerinţa de a acţiona este mare în minţile şi planurile participanţilor
c) este o ameninţare la scopurile şi obiectivele celor implicaţi
d) este urmată de consecinţe importante ale căror efecte vor contura viitorul părţilor implicate în criză
e) este convergenţa evenimentelor a căror combinaţie produce un nou set de circumstanţe
f) este o perioadă în care cresc incertitudinile legate de evaluarea situaţiei şi alternativele de folosit
g) este o perioadă ori situaţie în care controlul asupra evenimentelor şi efectelor lor descreşte
h) este caracterizată de un simţ al urgenţei, care de foarte multe ori produce stres şi anxietate
i) este o circumstanţă sau set de circumstanţe în care informaţia aflată este inadecvată
j) este caracterizată de o presiune crescândă a factorului timp asupra celor implicaţi
k) este marcată de schimbări în ceea ce priveşte relaţiile între participanţi
l) provoacă tensiuni între participanţi
R. Iucu (2006) definește criza: „un eveniment sau un complex de evenimente inopinate, neaşteptate dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa clasei respective şi a membrilor acesteia.” Situațiia de criză educațională, conform autorului, are următoarele caracteristici:
· are o izbucnire instantanee, declanşându-se fără avertizare
· debutează de obicei prin afectarea sistemului informaţional: viciază mesajele, îngreunează comunicarea, conduce la instaurarea stării de confuzie
· facilitează instalarea climatului de insecuritate, generează stări de panică prin eliminarea reperelor de orientare valorică
· nu se se aseamănă cu alt eveniment din clasă/ şcoală
· destructurază echilibrul organizaţiei şcolare atât în interior – prin confuzia şi insecuritatea create, dar şi în exterior – prin discreditarea imaginii colectivului şi a cadrului didactic respectiv
Atitudini favorizante apariţiei şi evoluţiei fenomenelor de criză educaţională:
→ intervenţii tardive lipsite de promptitudine şi rapiditate
→ reacţii singulare, incoerente şi absența unor strategii pe termen lung
→ absenţa fermităţii şi a inconsecventei prin neasumarea responsabilităţii intervenţiilor
→ reprezentarea eronată a situaţiei care generează sentimentul incompetenței şi al neîncrederii în sine;
→ teama de represalii din partea superiorilor ierarhici în cazul intervenţiilor personale şi declanşarea unei stări de aşteptare pentru oferta unui portofoliu de soluţii din partea acestora.
Etape în gestionarea situaţiilor de criză educaţională
1. Identificarea şi cunoaşterea situaţiilor de criză. Ce fenomene şcolare în interiorul clasei de elevi, pot constitui adevărate crize: conflicte şi situaţii relaţionale greu controlabile între:
v elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice şi psihice (rănirea elevilor) care au implicat mai mulţi elevi ai clasei şi au condus la divizarea grupului; prezenţa şi infiltrarea unor grupări delincvente, implicarea mai multor elevi ai clasei în asemenea acţiuni: furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, de omor;
v profesori-părinţi: conflicte care pot impieta incomensurabil coeziunea organizaţiei clasei şi a echilibrului atitudinal al cadrului didactic; denigrări; mituiri;
v inter-clase: prin exacerbarea stărilor de emulaţie în diverse împrejurări, prin conflicte deschise între membri marcanţi ai celor două colective, toate însă cu proiecţii ample în planul relaţiilor ori a stabilităţii organizaţiei clasei şi identificabile prin scăderea eficienţei activităţilor educaţionale.
2. Etiologia situaţiei de criză: necesitatea cunoaşterii profunde a situaţiei, dar şi a cauzelor acesteia constituie o a două etapa în procesele de gestionare a crizelor şcolare.
3. Decizia: selectarea unui anumit curs al acţiunii dintr-un număr de alternative, hotărând astfel declanşarea anumitor acţiuni care conduc la realizarea obiectivelor stabilite.
4. Programul de intervenţie: înainte de a trece la măsurile imediate de soluţionare e necesar să se alcătuiască un set de operaţii planificate în funcţie de parametrii de definiţie ai crizei.
§ Aplicarea măsurilor: este bine să se alinieze strategic intervenţiile prin ajustarea lor permanentă la situaţie, la oameni, la caracteristicile momentului ales.
§ Controlul trebuie să însoţească orice demers acţional. Importanţa acestuia constă în grija pentru localizarea cât mai fidelă a fenomenului, evitarea şi prevenirea altor efecte ale crizei sau chiar micro-crize paralele.
§ Evaluarea: are în vedere măsurarea şi aprecierea stării finale a clasei în urma încheierii demersurilor rezolutive. Un obiectiv esenţial al etapei evaluative îl constituie concluziile inferate în urma impactului cu starea de criză şi angajarea tuturor celor implicaţi în acţiuni de cunoaştere şi de prevenire a viitoarelor situaţii de acest gen.
Pentru adoptarea strategiei optime de intervenţie, managerul școlar/cadrul didactic trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
→ să înţeleagă cum se explică apariţia şi menţinerea comportamentelor dezirabile sau cele problematice ale elevilor
→ să dezvolte o atitudine profesională asupra problemelor de disciplină care să susţină aplicarea metodelor şi principiilor gestionării clasei de elevi
→ să anticipeze răspunsurile comportamentale ale elevilor şi să şi să-şi adapteze propriul comportament acestora
→ să adopte o poziţie strategică în situaţiile de disciplinare întâlnite la clasă astfel încât să promoveze succesul, dezvoltarea socială şi emoţională a elevilor
→ să dobândească metode practice de acţiune pe care să le folosească imediat în situaţii concrete de management al comportamentului
→ să identifice soluţii de rezolvare a unor probleme disciplinare întâlnite în mod frecvent
SURSE BIBLIOGRAFICE:
Iucu, R. (2006). Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză educaţională. Iași: Polirom.
Joița, E. (2000). Management educațional. Profesorul-manager: roluri și metodologie. Iași: Polirom.