Medierea reprezintă, alături de negociere și arbitraj, o formă de intervenție eficientă în situații de conflict manifest.
® Negocierea este procesul de comunicare care are ca scop atingerea unei înţelegeri. Cele două părţi acţionează împreună pentru a reduce diferenţele dintre ele. Dacă negocierea nu rezolvă conflictul, se recurge la mediere.
® Medierea este forma de intervenţie prin care se promovează reconcilierea sau explicarea, interpretarea punctelor de vedere, pentru a fi înţelese corect de către ambele părţi. Este de fapt negocierea unui compromis între puncte de vedere, nevoi sau atitudini ostile sau incompatibile. Medierea presupune, de regulă, existenţa unei a treia părţi care să intervină între părţile în dispută. Această persoană încearcă să ajute cele două părţi în conflict să ajungă la o decizie satisfăcătoare pentru ambele părţi.
® Dacă nici medierea nu rezolvă conflictul, se poate recurge la arbitraj. Arbitrajul constă în audierea şi definirea problemei conflictuale de către o persoană de specialitate sau desemnată de o autoritate. Arbitrul acţionează ca un judecător şi are putere de decizie.
Definiții ale medierii:
· „un proces de rezolvare a disputelor în care un intermediar profesionist/formal imparţial şi neutru asistă părţile aflate în dezacord să ajungă la un acord, prin voinţă proprie, prin promovarea cooperării, comunicării şi prin facilitarea negocierilor, acord care le stabileşte comportamentele viitoare şi menţine relaţiile dintre acestea” (Stoica-Constantin, 2004, p. 264);
· „intervenţia terţei părţi, neutră în raport cu părţile aflate în conflict, în rezolvarea conflictului prin facilitarea comunicării şi oferirea de sugestii” (Myers, 1990, apud Pânișoară, 2003, p.92).
În calitate de manageri ai clasei de elevi, cadrele didactice pot utiliza medierea ca modalitate eficientă de rezolvare a conflictelor. Medierea presupune două direcţii principale (Pânișoară, 2003):
1. medierea conflictelor spontane (dintre elevi sau dintre grupurile de elevi);
2. medierea conflictului provocat (în scop didactic, prin întreţinerea elementelor de contradicţie cerute de către structurarea conţinutului (utilizarea jocului de rol, a unui rol de mediator unor elevi membri ai grupurilor respective).
Avantaje ale medierii:
părţile aflate în conflict sunt motivate să ajungă la o înţelegere;
conferă mediatorului legitimitatea de a acţiona pentru rezolvarea conflictului şi, totodată, face mai importantă intervenţia acestuia.
Dacă unii mediatori se centrează pe rezolvarea problemei/conflictului (abordare de tip produs), alţii se focalizează pe îmbunătăţirea relaţiei dintre părţile aflate în conflict (abordare procesuală).
Tipuri de mediatori:
a. mediatori formali (persoană instruită/calificaă, angajată în rolul de negociator-mediator – mediatori profesioniști, consilieri, terapeuți, juriști etc.);
b. mediatori informali (fără pregătire specială în negociere-mediere: manageri, cadre didactice, părinți etc.)
Caracteristici ale mediatorului formal (Stoica-Constantin, 2004, p. 265);:
® din afara organizaţiei, independent de părţile în conflict;
® instruit în tehnici de mediere;
® nu este parte la rezultat - nu are nici un interes în rezultat;
® nu este factor de decizie ;
® autoritatea vine din profesie ;
® acceptat formal de ambele părţi;
® capabil de a acţiona imparţial;
® văzut drept imparţial;
® poate acţiona împreună cu un mediator neformal (familiar ambelor părţi).
Abilități necesare mediatorului:
Kressel și Pruitt (1989, apud Stoica-Constantin, 2004):
· abilităţi de a stabili o relaţie de lucru eficientă cu fiecare parte aflată în conflict, pentru a face participanţii să aibă încredere în ei, să comunice liber şi să primească cu simpatie sugestiile;
· abilităţi de a crea o atitudine de cooperare la părţile aflate în conflict;
· abilităţi de dezvoltare a unui proces creativ de grup şi de adoptare a deciziilor în grup;
· abilităţi de a identifica multe informaţii independente despre chestiunile în jurul cărora gravitează conflictul. Acestea îi pot ajuta să întrevadă soluţii la care nu se gândesc părţile.
Show (2001, apud Stoica-Constantin, 2004):
· înţelegerea situaţiilor şi a oamenilor (expertiză şi empatie);
· deschiderea spre alţi oameni, respect;
· capacitatea de a învăţa din experienţă;
· sinceritate, cinste şi cunoaşterea propriilor puncte slabe ;
· imparţialitate şi flexibilitate ;
· echilibru (managementul propriilor emoţii);
· capacitate analitică şi resurse creative;
· angajament pentru oportunităţi egale ;
· profesionalism.
„Memoratorul pentru mediere” (Cornelius şi Faire, 1996):
A. Stabiliți regulile de bază. ca mediator, fiecare va trebui să vă prezintați şi să explicați rolul pe care vi l-ați asumat;
® suntem aici ca să rezolvăm o problemă;
® nu învinuiți pe nimeni;
® nu vă dezvinovățiți;
® nu întrerupeți;
® spuneți adevărul.
B. Ascultați pe fiecare în parte:
® fiecare povestește ce i s-a întâmplat, în timp ce ceilalți ascultă;
® fiecare ascultător va repeta cele auzite, pentru a se asigura că a înțeles corect;
® fiecare din cei de față își prezintă sentimentele/ceea ce simte în raport cu problema.
C. Rezolvați conflictul:
® fiecare își prezintă doleanțele pe care le vrea îndeplinite în vederea încheierii unui acord;
® mediatorul ajută ambele părți să stabilească o înțelegere corectă;
® înțelegerea poate fi consemnată în scris și semnată de fiecare.
Situații în care se recomandă medierea conflictelor (Stoica-Constantin, 2004):
Ø între părţi a survenit recent o ruptură;
Ø ostilitatea este atît de puternică, îneît face imposibilă abordarea prin colaborare;
Ø părţile nu reuşesc să elimine divergenţele apărute;
Ø complexitatea problemei depăşeşete capacitatea de management de care dispun părţile, îiar acestea conştientizează incapacitatea de a depăşi conflictul cu forţe proprii;
Ø conflictul este de durată - nici una dintre părţi nu şi-a propus să-l rezolve sau încercările sporadice au eşuat pe rînd;
Ø părţile implicate sînt mai mult de două, îndeosebi peste patru;
Ø persoanele/părţile implicate în conflict se cunosc;
Ø menţinerea relaţiei între cele două părţi este importantă;
Ø persoanele/părţile implicate lucrează sau locuiesc împreună/în vecinătate sau nu pot evita să interacţioneze;
Ø problema este agravată de un puternic element emoţional;
Ø persoanele/părţile implicate doresc să discute despre problemă/conflict;
Ø una sau ambele părţi doresc să evite procedurile formale (gen arbitrare sau judecată);
Ø una dintre părţi nu se simte bine să confrunte cealaltă parte decât în prezenţa altcuiva;
Ø este nevoie de o rezolvare sau de o decizie rapidă.
SURSE BIBLIOGRAFICE:
Cornelius, H., & Faire, S. (1996). Ştiinţa rezolvării conflictelor. Bucureşti: Știință &Tehnică.
Kressel, K., & Pruitt, D. (1989). Mediation Research. San Francisco: Jossey-Bass.
Myers, D. G.(1990). Social psychology. Newyork: McGraw-Hill Publishing Company.
Pânişoară, I. O. (2003). Comunicarea eficientă. Iaşi: Polirom.
Shaw, L. (2001). Medierea conflictelor comunitare. Iaşi: Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară.
Stoica-Constantin, A. (2004). Conflictul interpersonal. Iaşi: Polirom.