INDEXUL INCLUZIUNII ŞCOLARE
Dimensiunile de bază ale educaţiei incluzive pot fi identificate, evaluate și interpretate cu ajutorul Indexului incluziunii școlare – elaborat în Marea Britanie, de către doi autori - Tony Booth și Mel Ainscow – prin colaborarea, pe o perioadă de 3 ani, cu diverși specialiști experimentați în promovarea implementării educaţiei incluzive în şcoli (cadre didactice, părinţi, pedagogi, cercetători şi reprezentanţi ai unei organizaţii a persoanelor cu dizabilităţi). Prima versiune publicată a apărut în anul 2000, iar cea de a doua - în 2002.
Conform Indexului incluziunii școlare – trei dimensiuni definesc școala incluzivă, cele 3 dimensiuni constituind orientări de bază şi criterii de evaluare a nivelului de dezvoltare a şcolii incluzive: culturile, politicile şi practicile.
A. culturile incluzive (concepţii, atitudini, tradiţii, obiceiuri) - asigură crearea și promovarea incluziunii; dezvoltarea valorilor incluzive, împărtăşite de întreaga comunitate şcolară, determină schimbări importante pe celelalte dimensiuni.
B. politicile incluzive - asigură cadrul instituţional de dezvoltare a educației incluzive la nivelul școlii. Ele asigură proiectarea proceselor, și, în aceleași timp, antrenează toţi participanții la actul educaţional să devină promotori activi ai incluziunii; oferă repere pentru strategii clare, care orientează comunitatea şcolară şi membrii acesteia spre dezvoltarea incluziunii reale, de calitate.
C. practicile incluzive - asigură transferul politicilor şi culturii în activitate curentă, desfăşurată la clasă şi în afara ei, orientată spre includerea efectivă a tuturor copiilor/ elevilor în procesul educaţional.
Indexul incluziunii școlare este structurat pe dimensiuni, secțiuni și indicatori: fiecare diemnsiune (din cele 3) este structurată pe două secţiuni, care, la rândul lor, conţin seturi de indicatori – denumiți indicatori ai incluziunii.
Înţelesul fiecărui indicator al incluziunii este clarificat printr-o serie de întrebări, care ajută la definirea sensurilor acestuia în moduri care invită şcolile la explorare în detaliu. Întrebările indică şi provoacă înţelegerea unui anumit indicator, adunând informaţii despre unitatea școlară.
Dimensiunile şi indicatorii incluziunii pot fi şi sunt aplicaţi cu succes în procesul de evaluare şi autoevaluare a gradului de dezvoltare a incluziunii într-o unitate școlară.
Indexul incluziunii școlare, după cum precizează autorii lui (T.Booth și M. Ainscow), poate fi aplicat integral sau parţial, deoarece acesta nu este o alternativă care să urmărească creşterea performanţelor şcolare, ci, mai degrabă, un set de orientări destinate să sprijine comunităţile şcolare şi membrii acestora (manageri, cadre didactice, copii, părinţi) în eforturile lor de edificare a şcolilor incluzive.
Indexul incluziunii şcolare poate ajuta orice persoană/ unitate școlară în identificarea paşilor necesari dezvoltării gradului de incluzivitate al unei şcoli, fiind conceput astfel încât să se bazeze pe cunoştinţele şi experienţa dobândită de cadrele didactice în practica lor pedagogică.
Indexul oferă şcolilor posibilitatea autoevaluării şi a consemnării progresului lor în procesul apropierii lor de idealul „şcolii pentru toţi”, proces important din multiple perspective: a personalului angajat, a elevilor, a părinţilor/ aparţinătorilor lor, precum şi a altor membri şi organizaţii din comunitate.
Indexul presupune o examinare detaliată a modului în care barierele în calea învăţării şi participării la educaţie pot fi reduse din calea fiecărui elev.
Dimensiunea B. - CREAREA PRACTICILOR INCLUZIVE
Secțiunea: C.2. Mobilizarea resurselor
Indicatori:
C. 2.1. Diferenţele dintre elevi sunt folosite ca resurse pentru predare şi învăţare.
C. 2.2. Experienţa de viaţă a personalului este pusă în valoare la maxim.
C. 2.3. Personalul antrenează diverse resurse pentru a susţine învăţarea şi participarea elevilor.
C. 2.4. Resursele comunităţii sunt cunoscute şi se recurge la ele.
C. 2.5. Resursele şcolii sunt distribuite corect, astfel încât să susţină incluziunea.
Întrebări / indicator:
C. 2.1. Diferenţele dintre elevi sunt folosite ca resurse pentru predare şi învăţare.
® Sunt elevii încurajaţi să-şi mobilizeze toate cunoştinţele şi experienţele, de exemplu despre diferite ţări, regiuni, zone ale unor oraşe sau despre istoria familiei?
® Este capacitatea elevilor de a oferi suport emoţional recunoscută şi utilizată cu sensibilitate?
® Există situaţii în care elevii cu mai multe cunoştinţe şi deprinderi într-un domeniu, îi îndrumă pe cei care ştiu mai puţin?
® Există posibilităţi pentru elevi de vârste diferite să se susţină unii pe alţii?
® Sunt unii dintre elevi selectaţi în calitate de îndrumători pentru alţi elevi?
® Este fiecare elev, independent de performanţe sau dizabilităţi, văzut ca persoană capabilă să aducă o contribuţie importantă în procesul de învăţare?
® Este varietatea limbilor vorbite de elevi folosită ca parte integrantă a programei şi ca o resursă lingvistică pentru orele de limbă?
® Sunt elevii care au depăşit o anumită problemă încurajaţi să-şi transmită din experienţele lor celorlalţi colegi, aflaţi în situaţii asemănătoare?
® În rezolvarea de probleme sau proiecte, sunt solicitaţi să participe elevi cu dizabilităţi; sunt aceştia încurajaţi să depăşească barierele în învăţare şi participare?
C. 2.2. Experienţa de viaţă a personalului este pusă în valoare la maxim.
® Se cunosc şi recunosc toate deprinderile şi cunoştinţele pe care le are personalul, nu doar cele înscrise în fişa postului?
® Este personalul încurajat să-şi folosească propriile experienţe şi cunoştinţe ca resurse pentru a stimula educaţia în şcoală?
® Este personalul încurajat să acumuleze noi cunoştinţe şi deprinderi?
® Este varietatea limbilor vorbite de personal folosită ca resursă pentru elevi?
® Îşi oferă membrii şcolii cu anumite experienţe ajutorul celorlalţi?
® Sunt diferenţele de cultură şi de background ale personalului o sursă de inspiraţie pentru dezvoltarea curriculară şi a predării?
® Există oportunităţi formale şi informale pentru ca personalul să discute anumite preocupări referitoare la elevi, recurgând unul la experienţa celuilalt?
® Elaborează membrii personalului perspective alternative privind elevii cu anumite probleme de adaptare?
® Învaţă personalul din practicile instructive şi din experienţa altor şcoli?
® Sunt cadrele didactice din şcolile speciale invitate să-şi împărtăşească din experienţa lor cadrelor didatice din învăţământul de masă?
C. 2.3. Personalul antrenează diverse resurse pentru a susţine învăţarea şi participarea elevilor.
® Îşi pun cadrele didactice resursele în comun pentru a sprijini procesul educaţional?
® Cunosc cadrele didactice resursele care le sunt disponibile în susţinerea lecţiilor şi a celorlalte activităţi întreprinse?
® Poate biblioteca şcolii sau alte biblioteci la care ajung copiii să sprijine activităţile lor de învăţare independentă?
® Este biblioteca astfel organizată încât să constituie o resursă inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi?
® Există o varietate de cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, de literatură şi ştiinţă pentru elevii care vorbesc alte limbi decât majoritatea?
® Există materiale specifice programei analitice (din curriculum) adaptate pentru elevii cu dizabilităţi (de exemplu, tipărituri care au caractere mari, în Braille sau casete audio)?
® Există o bibliotecă video bine organizată?
® Sunt computerele integrate în predare?
® Există un sistem de a face curricula educaţională mai atractivă prin includerea unor programele educaţionale TV, filme, CD-uri educaţionale etc.?
® Sunt e-mail-ul şi internetul folosite eficient de către personal pentru a facilita învăţarea şi predarea şi a ţine legătura cu elevii?
® Toţi elevii au oportunitatea de a comunica la distanţă pe hârtie, folosind telefonul sau e-mail-ul?
® Este internetul folosit eficient de către elevi pentru a se pregăti în şcoală şi acasă?
® Există casete audio pentru sprijinirea învăţării orale, care să expliciteze conţinutul programei şcolare?
® Sunt noile oportunităţi tehnice exploatate atunci când ele devin disponibile (de exemplu, programele de recunoaştere a vocii), ca suport pentru elevii cu dificultăţi mari la scris?
® Sunt fişele de lucru utilizate cu precauţie, numai atunci când toţi elevii le-au înţeles bine conţinutul, pentru ca ele să lărgească orizontul de învăţare?
C. 2.4. Resursele comunităţii sunt cunoscute şi se recurge la ele.
® Există o evidenţă la zi a resurselor locale care pot susţine procesul de predare-învăţare? Aceste resurse pot include: muzee, galerii de artă, biblioteci, organizații nonguvernamentale, parohii, îtreprinderi locale, spitale, centre pentru vârstnici, serviciul de poliție, serviciul de pompieri, asociații de voluntari, centre și facilități sportive, parcuri etc.
® Contribuie comunităţile locale la realizarea programei şcolare?
® Sunt părinţii/aparţinătorii şi alţi membri ai comunităţii folosiţi ca resursă?
® Sunt implicaţi adulţi cu dizabilităţi în procesul de educaţie?
® Se recurge la oamenii care muncesc în zonă ca să funcţioneze ca mentori pentru a-i susţine pe elevii care au dificultăţi?
® Există resursele disponibile în locuinţele familiilor, precum materiale de referinţă, menite să ofere suficiente informaţii elevilor pentru a face faţă cerinţelor educative?
C. 2.5. Resursele şcolii sunt distribuite corect, astfel încât să susţină incluziunea.
® Există un mod de distribuire deschis şi echitabil al resurselor din şcoală? Este clar modul de alocare a resurselor destinate susţinerii elevilor cu vârste şi performanţe diferite?
® Sunt resurse destinate să încurajeze învăţarea independentă?
® Este personalul şcolii la curent cu resursele alocate şcolii pentru a veni în sprijinul elevilor catalogaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”?
® Sunt resursele destinate „nevoilor educaţionale speciale”, utilizate pentru a răspunde întregii game a diversităţii nevoilor din şcoală?
® Sunt resursele astfel alocate încât să prevină barierele din calea procesului de învăţare/participare şi să reducă catalogarea elevilor?
® Revizuieşte personalul periodic modul de alocare a resurselor, astfel încât ele să fie folosite în mod flexibil, pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale elevilor?
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Booth, T., & Ainscow, M. (trad. Pantea, M.) (2006.) Indexul incluziunii şcolare: Promovarea educării şi a participării tuturor copiilor la învăţământul de masă. Cluj-Napoca. Editura Presa Universitară Clujeană.