Metodele şi mijloacele de a preveni, diminua şi elimina stresul, precum şi consecințele acestuia, trebuie adecvate în funcție de agenţii stresori şi de personalitatea individului.

          Există diverse posibilităţi de gestionare a stresului, atât la nivel individual, cât și la nivel de grup.

Acţiuni specifice gestionării la nivel individual:

§  Repartizarea corectă a timpului

§  Evaluarea obiectivă, realistă a situaţiei stresante

§  Acceptarea producerii stresului ca o realitate a normalităţii şi situaţiilor de criză

§  Exteriorizarea trăirilor emoţionale cognitive şi verbalizarea acestora

§  Manifestarea înţelegerii faţă de ceilalţi şi a opiniei că ceilalti nu vor avea o părere proastă despre o asemenea situaţie

§  Amânarea deliberată a acţiunii

§  Înlocuirea acţiunii iniţiale cu o altă acțiune

§  Represiunea / Reprimarea

§  Raţionalizarea şi intelectualizarea

§  Regresul

 

§  Exersarea autodisciplinei     

§  Servirea mesei în mod regulat şi odihnă suficientă

§  Folosirea raţională cafelei, tutunului și alcoolului

§  Administrarea de vitamine antistres

§  Folosirea medicamentelor

§  Tehnici de control, relaxare şi fortificare psihică

§  Acceptarea măsurilor de protecţie

§  Intervenţia psihoterapeutică

Acţiuni specifice gestionării la nivel de grup :

§  Valorificarea statutului şi exemplului propriu

§  Menţinerea şi dezvoltarea coeziunii grupului

§  Manifestarea spiritului de echipă

§  Informarea corectă şi continuă, discutarea în grup

§  Consolidarea climatului socio-afectiv

§  Realizarea şi întărirea încrederii în membrii grupului

§  Crearea şi generalizarea relaţiilor de prietenie şi a unei stări de bună dispoziţie

§  Acordarea de întăriri/ recompense

Cunoaşterea simptomelor stresului. Stresul poate fi gestionat eficient şi oportun numai în măsura în care fiecare cunoaşte, sesizează şi informează despre simptomele apariţiei manifestării şi evoluţiei sale şi este în măsură să răspundă cu succes la diferitele tipuri de stres.

          Amânarea deliberată a unei acţiuni trebuie înţeleasă ca o modalitate de rezolvare a unei situaţii de impas, înţeleasă în urma unei aprecieri obiective cu privire la imposibilitatea momentană a unei acțiuni.

          Represiunea este o modalitate de respingere conştientă a unor presiuni sau tendinţe de satisfacere a unor dorinţe intime pe baza anticipării unor consecinţe, în dezacord cu valorile acceptate de persoană sau impuse de mediul organizațional. În cazul gestionării unei situaţii stresante, represiunea incită căutarea şi stabilirea acelor acţiuni care dau o rezolvare comodă situaţiei de impas. Se poate ajunge, prin această neacceptare conştientă, la o anumită normalitate a echilibrului psihic prin armonizarea noului obiectiv cu noile posibilităţi adaptative. Rămân însă regretul şi sentimentul de frustrare ce apar din comparaţia care se naşte de la sine, dintre noua soluţie adoptată şi posibilele avantaje ale aceleia la care s-a renunţat.

          Reprimarea reprezintă o modalitate mai profundă, care explică mecanismul definitiv prin intermediul căruia lucrurile ameninţătoare sau dureroase şi dorinţele persoanei sunt excluse din conştiinţă. Deși se conştientizează reprimarea experienţei avute la un moment dat, rămâne totuşi o anume parte care nu este uitată. Reprimarea rămâne un mecanism de autoapărare important care realizează protecţia la experienţele traumatice. Reprimarea poate, de asemenea, să ajute la controlul individual al pericolului dorinţelor inacceptabile şi nerealizabile, asigurând în acelaşi timp şi reducerea anxietăţii.

          Regresul este un mecanism de gestionare defensiv, care răspunde prin folosirea modelelor de reacţie însuşite şi promovate timp îndelungat. De exemplu, atunci când un nou membru (copil) într-o familie înseamnă şi scăderea drepturilor pe care le-a avut un copil până la această dată, acesta răspunde printr-un model de comportament însuşit anterior, cum ar fi izolarea. Ne putem aştepta la regres în situaţiile când, după reușite succesive, pot apărea şi eşecuri. Totuşi regresul este o reacţie mai generală decât simpla încercare a modurilor vechi de reacţie atunci când cele noi au eşuat. În regres, comportamentul personal constă în retragerea din realitate spre un status mai puţin revendicativ, care implică aspiraţii mai joase şi satisfacţii mai uşor de realizat.

          Înlocuirea acţiunii iniţiale cu o altă acțiune cuprinde fie alegerea şi desfăşurarea unei activităţi echivalente, fie a uneia diferite. În primul caz, substituirea se realizează prin dirijarea activităţii spre un scop echivalent, iar în a doua situaţie aceasta are loc prin înlocuirea primei acţiuni, care nu a fost adecvată încercărilor de rezolvare a misiunii, cu o alta, diferită ca natură, capabilă însă de a oferi o mulţumire echivalentă.

          Raţionalizarea cuprinde ansamblul procedurilor de gestionare a stresului prin propria justificare a comportamentului dezadaptativ și de reevaluare a situaţiei stresante, astfel încât impactul emoţional să fie redus. Deficienţele proprii sunt recunoscute, dar se oferă justificarea lor, pentru a-l scuza în faţa sa şi a celorlalți.

          Intelectualizarea constă în analiza informaţiei stresante prin disocierea acesteia de consecinţele ei emoţionale. De exemplu, o persoană devine tot mai interesată de propriile sale limite psihice/ fizice.

          Intelectualizarea, ca modalitate de gestionare a stresului, reprezintă un mecanism de apărare ce are în vedere starea emoţională accentuată. În această situaţie, reacţia emoţională care în mod normal ar însoţi un eveniment dureros este evitată prin explicaţia raţională, care face posibilă renunţarea la evenimentul cu semnificaţie personală, la durerea provocată de acesta. Astfel, durerea provocată de moartea părinţilor este redusă prin a accepta că tatăl sau mama au trăit viaţa din plin şi au murit în mod milos, creştineşte, fără dureri. Eşecurile unei acţiuni şi dezamăgirile sunt potolite prin a sublinia că „se poate întâmpla şi mai rău”. Cinismul poate deveni un mijloc convenabil de reducere a sentimentelor de vinovăţie izvorâte din faptul că nu ţi-ai putut atinge idealurile. Chiar şi verbalizarea bunelor intenţii, ca în abila acceptare: „voi munci mai din greu" sau „voi fi mai puţin egoist", care par să înlăture vinovăţia şi să producă adeziunea şi mai mult la necesitatea unei acţiuni pozitive.

          Exteriorizarea trăirilor emoţional-cognitive şi verbalizarea acestora. Dialogul deschis despre pericole, frustrări, ameninţări, neprevăzut şi imprevizibil oferă ocazia unei pregătiri cognitive şi emoţionale în situaţiile stresante. Este foarte important pentru fiecare să aibă capacitatea de a discuta despre situaţiile negative sau confuze, despre valorile emoţionale proprii care pot fi determinate sau care au fost produse de acţiunea agenţilor stresori.

          Recurgerea la consumul de cafea, tutun și alcool constituie o modalitate de gestionare tradiţională a stresului, cu condiţia rămânerii la cantităţi normale de consum. Astfel, recurgerea la alcool induce o senzaţie de destindere şi de uşurare, care poate însă, în caz de consum exagerat, să provoace şi să intensifice tulburările de somn, să agraveze depresia lentă şi pierderea controlului raţional. Tutunul (nicotina) stimulează producerea unei cantităţi mai mari de adrenalină, diminuează angoasa, sporeşte starea de veghe şi procură o senzaţie de energie. Studiile şi investigaţiile desfăşurate atrag însă atenţia că folosirea prelungită a tutunului antrenează tulburari cardiace, respiratorii şi anumite forme de cancer. Un efect important este scăderea capacităţii de coordonare psihomotorie.  Consumul de lapte (ca remediu împotriva insomniei), cacao, cafea, ceai fac parte de asemenea din modalităţile tradiţionale antistres. Stresul poate avea ca efect pierderi importante de energie, iar absorbţia de zahăr din ciocolată poate provoca o senzaţie provizorie de suficienţă energetică, urmată însă, în cazul unui consum prea mare, de stări de oboseală. La fel cofeina prezentă în cafea, ameliorează starea de veghe şi sporeşte puterea de concentrare, dar consumul crescut produce consecinţe negative manifestate prin tulburări ale ritmului cardiac, dureri de cap, tensiune musculară, instabilitate şi insomnie.

           Gestionarea stresului prin vitamine antistres și medicamente; vitaminele (vitamina B, vitamina C) sunt necesare într-o perioadă de stres fizic, dar se pare că ele nu au aceeaşi eficienţă şi în cazul stresului psihic. La fel, consumul de somnifere şi tranchilizante dă o senzaţie de destindere şi acţionează asupra creierului uman pentru a induce un somn natural şi o acţiune relaxantă asupra respiraţiei şi sistemului nervos. În doză mare, asociate cu alcoolul şi folosite pe perioade îndelungate, pot induce dependenţă, provoacă oboseală şi agravează depresiile existente.

           Tehnici de control, relaxare şi fortificare psihică:

­         Autosugestia este o metodă de autoreglare a stărilor psihice prin reacţia proprie la un semnal, utilizând ca stimul declanşator cuvântul/ gândurile. Este metoda prin care se asigură depăşirea unor bariere psihologice şi fizice, a unor imagini despre sine negative, ce au ca element central ideea de „nu pot", „îmi este imposibil", „sunt epuizat", „sunt bolnav".

­         Respiraţia controlată este cea mai simplă tehnică de învăţat, constă în controlul voluntar propriu al respiraţiei.

­         Meditaţia reprezintă tehnica de a pătrunde, sistematic şi voluntar, în propriul univers (profunzime) interior.

          Gestionarea stresului prin realizarea coeziunii de grup. Atunci când există un spirit coeziv de grup, grupul respectiv este în general mai optimist şi mai încrezător în obţinerea succesului/ performanței; grupul coeziv asigură satisfacerea unor nevoi personale. Desigur, această forţă motrice a grupului este dată de funcţionarea optimă a relaţiilor interpersonale, construite pe nevoia de dragoste, simpatie, apreciere, respect şi putere. 

          Coeziunea de grup este eficace numai dacă grupul a avut şi are posibilităţi suficiente de a-şi stabili şi consolida relaţiile interpersonale. Pentru aceasta este nevoie de o gestionare eficientă a activităţii grupului, urmărindu-se ca scop esenţial formarea şi dezvoltarea coeziunii grupului.

SURSE BIBLIOGRAFICE:

Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, Ed. E., & Bem, D. J. (2002). Stres și adaptare. În: Introducere în psihologie. pp. 671 – 715. Ediția a XI-a. București: Tehnică.

Băban, A. (1998). Stres şi personalitate. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.

Cungi, Ch. (2003). Cum putem scăpa de stres. Iași: Polirom.

Floru, R. (1974). Stresul psihic. Bucureşti: Enciclopedică Română.

Iamandescu, I. B. (1993). Stresul psihic și bolile interne. Bucureşti: All..

Légeron, P. (2003). Cum să ne apărăm de stres. București: Trei.

Selye, H. (1975). Le stress de la vie: le problème de l'adaptation. Paris: Gallimard.