(Partea I)
Educaţia incluzivă presupune depășirea barierelor în învăţare, asigurarea participării tuturor celor vulnerabili la excludere şi marginalizare, propune și facilitează accesul, participarea şi succesul învăţării în educaţia de bază de calitate, pentru toţi copiii. Educaţia incluzivă caută să răspundă nevoilor de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor, cu un accent deosebit pe cei vulnerabili din punctul de vedere al marginalizării şi excluziunii sociale (UNESCO, 1994).
Școala de tip incluziv este şcoala de bază accesibilă, de calitate şi care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa tuturor copiilor, a-i transforma în elevi şi a-i deprinde şi abilita cu elementele esenţiale necesare integrării lor sociale.
Din categoria copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) fac parte:
I. copiii cu deficienţe propriu-zise;
II. copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii.
I. Din categoria copiilor cu deficiențe propriu-zise incluși în CES fac parte cei care prezintă:
- întârziere/ deficienţă mintală/ dificultăţi/ dizabilităţi intelectuale;
- deficienţe fizice/ motorii;
- deficienţe vizuale;
- deficienţe auditive;
- deficiențe comportamentale (de opoziție);
- ADHD și ADD;
- tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
- handicap asociat;
- dificultăţi specifice de învăţare (disgrafia, dislexia, discalculia, dispraxia);
- tulburări din spectrul autist, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului.
II. Din categoria copiilor cu manifestări repetate și stabilizate de inadaptare fac parte:
- copii care cresc în medii defavorizate;
- copii care aparţin minorităţilor etnice;
- copii ai străzii;
- copii bolnavi de SIDA.
Clasificarea UNESCO (1995):
I. Cerinţele educaționale ale elevilor cu dizabilități (nevăzători sau ambliopi, surzi sau hipoacuzici, deficiență mintală, deficiențe neuromotorii, deficiențe asociate)
II. Cerinţele educationale ale elevilor care au dificultăţi de învăţare şi care nu apar în mod evident sau în primul rând direct legate de factori care pot justifica includerea în prima și cea de a treia categorie.
III. Cerinţe educationale ale elevilor care sunt considerate ca fiind, în primul rând, rezultatul unor factori socio-economici, culturali şi/sau lingvistici.
Termenul „cerințe educaționale speciale” vizează depășirea tradițională a separării copiilor pe diferite categorii de deficiențe/handicap, printr-o abordare noncategorială a tuturor copiilor; conturează o continuare a problemelor speciale în educație, de la deficiențele profunde la tulburările/deficiențele ușoare de învățare.
Dificultăţi specifice de învăţare
Dislexo-disgrafia:
- dificultate/tulburare de citire-scriere (scriere/citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit/scris, învățare foarte dificilă a scris-cititului), care se constată în cazul parcurgerii unui traseu normal de învăţare a scris-cititului şi în ciuda eforturilor depuse de copil;
- ritmul scrierii/citirii este sub medie, copilul face mai multe greşeli decât media sau are probleme de înţelegerea textului;
- se poate întâlni dislexie, disgrafie sau, cel mai frecvent, dislexo-disgrafie;
- intervențiile recuperatorii/de învățare constau în demersuri logopedice specializate, focalizate atât asupra limbajului scris-citit, cât și asupra motricității generale și fine și raționamentului perceptiv-spațial.
Discalculia:
- dificultate/ tulburare care vizează calculul matematic și raționamentul logico-matematic;
- copilul nu este în măsură să utilizeze sau să recunoască cifre, să efectueze calcule simple, de bază, fără a avea însă un deficit intelectual.
- intervențiile recuperatorii/de învățare constau în strategii de învățare organizată, în pași mici, respectând principiul exersării, trecerii de la ușor la greu, de la simplu la complex.
Un rol esențial, în ambele cazuri (dislexo-disgrafie; discalculie) îl are cadrul didactic, atât prin suportul motivațional și emoțional acordat acestor elevi, cât și prin atitudinea acestuia la clasă.
Prezentăm în continuare o serie de recomandări utile cadrelor didactice care lucrează cu elevi care prezintă dislexo-disgrafie sau discalculie:
Ø să se informeze cu privire la fenomenul tulburărilor de învățare și nevoile de învățare asociate;
Ø să manifeste atitudine pozitivă, empatică;
Ø să utilizeze curiozitatea copilului pentru a dezvolta motivația de învățare;
Ø să fie flexibili şi dispuşi să modifice planificările inițiale;
Ø toate activităţile să fie scurte şi să pregătească mai multe variante pentru fiecare lecţie;
Ø să construiască context de succes pentru copil, în care să își poată demonstra aptitudinile şi cunoştinţele;
Ø să fie pregătiţi pentru mai multe explicaţii într-un mod variat;
Ø să opereze cu maximum șase noțiuni noi într-o lecție;
Ø să reformuleze instrucţiunile într-un mod accesibil;
Ø să organizeze momente frecvente de consolidare și exersare, eventual prin alte căi de abordare;
Ø să ia în considerare interesele elevului, hobby-urile lui, activităţile extraşcolare, pentru a-l motiva pentru învățare;
Ø să ia în considerare faptul că elevul cu dislexo-disgrafie sau discalculie are capacități limitate privind atenția distributivă atunci când scrie/ citește/ efectuează operații matematice;
Ø să observe semnele oboselii;
Ø să fie atenţi la scăderea încrederii în sine a elevului;
Ø să finalizezeze fiecare oră în aşa fel încât elevul să simtă că a avut succes;
Ø să fie bun ascultător pentru elev;
Ø să respecte pauza și nevoia de pauză;
Ø să folosească metode activ-participative şi practice, precum și mijloace de predare-învățare multisenzoriale și distractive, cu material concret-intuitiv;
Ø să ia în considerare stilul și ritmul individual de învăţare al elevului;
Ø să utilizeze metode de evaluare favorabile şi adecvate posibilităţilor elevului (examinare orală, înregistrări audio şi video).
Ø să formuleze o singură cerinţă deodată;
Ø să dea timp suficient şi să ajute;
Ø să aibă răbdare;
Ø să aibă în vedere aspectele de ambianţă a învăţării în clasă: elevul cu disgrafie/dislexie/discalculie să stea în prima bancă, cu un coleg cooperant și emaptic, care îl ajută la nevoie; să nu fie agitaţie în jurul lui, ca să nu-i distragă atenţia; materialele didactice care îl ajută la învăţare să fie la îndemâna lui; tabla să fie albă; să scrie pe tablă cu litere mari, lizibile, folosind culori pentru a susține orientarea percepției în spațiul tablei; pentru elevul cu dislexo-disgrafie, banca trebuie să aibă o înclinaţie de 45 grade (este mai aproape de verticalitatea tablei, pentru uşurarea asocierelor perceptiv-spaţiale cu spaţiul foii); elevul să aibă la dispoziţie o copie xerox a informaţiilor de pe tablă, de preferinţă pe hârtie de culoarea crem;
Ø să comunice permanent cu părinţii elevului.
Bănică, L. (2018). Psihopedagogia copiilor cu cerințe educative speciale. București: Fundației România de Mâine.
Cerinţe speciale în clasă. Pachet de resurse pentru instruirea profesorilor (1995). UNESCO. Versiunea în limba română cu sprijinul UNICEF.
Declaraţia de la Salamanca şi direcţiile de acţiune în domeniul educaţiei speciale (1995). „Conferinţa mondială asupra educaţiei speciale: acces şi calitate”. Salamanca (1994). Versiunea în limba română cu sprijinul UNICEF.
Ghid de predare-învăţare pentru copiii cu cerinţe educative speciale (2000). UNICEF şi Asociaţia RENINCO România. Bucureşti.
Vrășmaș, E. (2007). Dificultățile de învățare în școală – domeniu nou de studiu și aplicație. București: V & I Integral.
Vrășmaş, E., Nicolae, S., Oprea, V., & Vrășmaş, T. (2005). Ghid pentru cadre didactice de sprijin (CDS). București: Vanemonde.