S. Atkinson (2000) a arătat, în cadrul cercetărilor, că există o corelație pozitivă între motivaţia elevilor şi motivaţia cadrelor didactice:
cadre didactice motivate înseamnă elevi motivaţi;
cadre didactice nemotivate favorizează apariţia lipsei de motivaţie elevilor.
C. Mamali (1981) a elaborat modelul dinamico-evolutiv al motivației, conform căruia evoluția/ dezvoltarea sistemului motivațional al persoanei/ grupului se realizează ca urmare a interacțiunii reciproce. Acest model este deosebit de util în practica educațională:
Mamali introduce noțiunea de „balanță motivațională”, prin intermediul căreia explică raporturile dintre persoane aflate în interacțiune și mai ales relațiile dintre rolurile lor: fiecare persoană/ grup este concomitent sursă de factori de satisfacție pentru nevoile celui/ celor cu care se află în interacțiune și, totodată, beneficiar al factorilor de satisfacție produși de către ceilalți.
Principiul interacțiunii reciproce:
- dezvoltarea motivațională a unei persoane sau grup este condiționată de nivelul dezvoltării motivaționale a celeilalte persoane/ grup aflate în interacțiune;
- posibilitățile unei persoane/ grup de satisfacere a propriilor trebuințe/ nevoi sunt condiționate de capacitatea acelei persoane/ acelui grup de a satisface trebuințele/nevoile celorlalți.
Balanța motivațională este dată de „raportul dinamic existent între nivelul ierarhic al motivelor proprii pe care părțile aflate în interactțune și le satisfac și, respectiv, de nivelul ierarhic al motivelor pe care le satisfac celorlalți” (Mamali, 1981, p.76).
Relațiile din cadrul sistemului educațional, în general, și al relației profesor – elev/ clasa de elevi, în special, sunt relații de tip interacțional, în cadrul căreia balanța motivațională reprezintă nu atât rezultatul unei sume de motive aflate la niveluri diferite, ci o sursă care generează noi motive, un câmp de forțe motivaționale ce se manifestă la nivelul părților aflate în interacțiune, ca urmare a calității și intensității trebuințelor/ motivelor:
pe care și le satisface fiecare parte;
pe care fiecare parte aflată în intercațiune le satisface celeilalte părți;
generate în cadrul interacțiunii reciproce.
Fiecare parte care intră în intercațiune dispune de o ierarhie motivațională proprie, astfel încât aceleași tipuri de trebuințe/ motive pot fi ierarhizate în mod:
a) omogen/ similar (identitatea nivelurilor ierarhice motivaționale, situație în care ambele părți pot satisface, la rândul lor, motive de același nivel);
b) eterogen/ diferit (situațe de decalaj între nivelul trebuințelor/ motivelor pe care le pot satisface și cele pe care doresc să și le satisfacă în cadrul interacțiunii). În acest ultim caz, deosebit de importantă este cunoașterea efectelor acestor diferențe/ decalaje motivaționale atât pentru satisfacerea motivelor care stau la baza interacțiunii, dar mai ales pentru:
- evoluția motivațională a părților aflate în interacțiune;
- evaluarea schimbărilor calitative ale interacțiunii.
Omogenitatea sau eterogenitatea motivațională va depinde în mare măsură de omogenitatea sau eterogenitatea mediului social a celor aflați în interacțiune, astfel încât cu cât gradul de apartenență la același mediu social va fi mai mare, cu atât omogenitatea motivațională va fi mai mare, și invers.
Balanța motivațională existentă între persoanele care interacționează poate fi sau nu conștientizată, astfel încât putem avea trei situații:
- ambele părți sun conștiente de balanța lor motivațională;
- numai o parte poate fi conștientă de balanța motivațională;
- ambele părți nu sunt conștiente de balanța motivațională.
Evoluția motivațională presupune conștientizarea balanței motivaționale; în acest sens, se recomandă:
I. conștientizarea propriei ierarhii motivaționale;
II. cunoașterea ierarhiei motivaționale a celuilalt;
III. cunoașterea raportului dintre motivele proprii și motivele celuilalt.
Mamali identifică patru stări principale ale balanței motivaționale, și anume:
A. stagnare motivațională: părțile rămân la același nivel motivațional dominant/ prioritar pe care il posedă – menținerea homeostaziei;
B. dezvoltare motivațională inegală sau contradictorie: evolutia sistemului motivațional al unei părți se produce prin stagnarea sau chiar regresia sistemului motivațional al celeilalte părți;
C. involuție motivațională reciprocă: ambele părți trec, în procesul interacțiunii, de la niveluri motivaționale superioare la niveluri motivaționale inferioare;
D. coevoluție motivațională: ambele părți aflate în interacțiune trec spre niveluri motivaționale superioare; coevoluția sistemelor de trebuințe/ motive ale ambelor părți aflate în interacțiune.
Cele patru stări sunt, din punct de vedere temporal, succesive/ stadiale – stadii ale codezvoltării; fiecare persoană/ grup se poate afla în orice stadiu la debutul interacțiunii, iar balanța motivațională se poate schimba în timp, trecând prin cele patru stadii și influențând dezvoltarea motivațională a celor aflați în interacțiune.
Din punct de vedere educațional, implicațiile modelului interacțiunii motivaționale sunt deosebit de importante, deoarece facilitează:
- cunoașterea nivelului ierahic al motivelor, al structurii motivaționale a personalității;
- cunoașterea și evoluția motivațională a persoanelor/ grupurilor aflate în interacțiune;
- înțelegerea optimum-ului motivațional (structura optimă a motivației), deci a relației dintre motivație și performanță (profesională și școlară).
SURSE BIBLIOGRAFICE:
Atkinson, S. E. (2000). An investigation into the relationship between teacher motivation and pupil motivation. In: Educational Psychology. Vol 20, (1), 45-57.
https://doi.org/10.1080/014434100110371
Mamali, C. (1981). Balanță motivațională și coevoluție. București: Științifică și Enciclopedică.
Maslow, A. H. (2009). Motivaţie şi personalitate. Bucureşti: Trei.