Steve Hein (1996) consideră că în formarea inteligenței emoționale un rol important îl au experienţele de viaţă din timpul copilăriei, cele datorate părinţilor, precum și cele datorate profesorilor, mediului social şi cultural, experiențe care pot favoriza sau, dimpotrivă, pot leza manifestarea potențialului genetic înnăscut pentru inteligenţa emoțională.

            Formarea, dezvoltarea și antrenarea inteligenei emoționale, creșterea nivelului inteligenţei emoţionale/ cotentului emoțional (EQ) şi a „culturii emoţionale" presupune parcurgerea mai multor faze/ etape/ niveluri.

            Conform concepției lui S. Hein sunt necesare următoarele faze a căror parcurgere succesivă implică și grade de dificultate crescânde privind inteligenţa emoțională:  

• Pima fază: de identificare a propriilor emoţii, unde este recomandabilă folosirea unei liste de cuvinte care desemnează sentimente.
• Faza a doua: de asumare a responsabilităţii pentru emoţiile identificate.
• Faza a treia: învăţarea compasiunii şi empatiei
• Faza a patra: încercarea de a le aplica în practică zi de zi.

            Ca elemente ajutătoare, autorul recomandă:

• citirea cât mai multor lucrări despre emoţii;
• găsirea unui loc sigur (de exemplu, un jurnal personal) pentru exprimarea adevăratelor sentimente;
• lecturarea a numeroase cărţi şi vizionarea filmelor de factură emoţională;
• etichetarea sentimentelor, trăirea („simţirea") propriilor sentimente;
• evitarea persoanelor care te desconsideră, te socotesc neînsemnat.

          Mayer şi Salovey (1990) au evidențiat următoarele niveluri ale formării și dezvoltării/ antrenării inteligenţei emoţionale, fiecare nivel fiind constituit la rândul său din mai multe trepte:

• I. Evaluarea percepției şi exprimarea emoţiei; 
• 
  II. Facilitarea emoţională a gândirii;
  III. Înţelegerea şi analiza emoţiilor;
• Utilizarea cunoştinţelor emoţionale;
  
• IV.Reglarea emoţiilor pentru a provoca creşterea emoţională şi intelectuală.
  
  
  

I.Percepția, evaluarea şi exprimarea emoţiilor (acurateţea cu care o persoană poate identifica emoţiile și conținutul emoțional, atât la propria persoană, cât şi la cel din jurul său; acuratețea exprimării și manifestării emoțiilor):

• capacitatea de a identifica emoţia în propriile gânduri, sentimente și stări fizice;
• capacitatea de a identifica emoţii la alţii, în opere de artă, limbaj, sunet, comportament;
• capacitatea de a exprima emoţiile cât mai precis şi de a exprima nevoile legate de sentimente;
• capacitatea de a distinge între sentimente precise și imprecise, sincere şi nesincere.
  
  
  II.Facilitarea emoţională a gândirii (emoţia influenţează pozitiv gândirea, în scopul adaptării; o dispoziţie emoţională pozitivă duce la o gândire optimistă, în timp ce o dispoziţie negativă generează pesimism):

• emoţiile dau prioritate gândirii prin direcţionarea atenţiei asupra informaţiei importante;
• emoţiile sunt suficient de clare şi accesibile încât pot fi generate ca ajutor pentru judecată şi memorie în privinţa sentimentelor;
• oscilaţia stărilor emoţionale schimbă perspectiva subiectului de la optimism la pesimism, determinând luarea în consideraţie a mai multor puncte de vedere;
• stările emoţionale încurajează în mod diferit o anumită modalitate de rezolvare când fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate.

    III. Înţelegerea şi analizarea emoţiilor; utilizarea cunoştinţelor emoţionale:

• capacitatea de a înţelege emoţiile şi de a folosi cuvintele despre emoţii;
• recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor dintre stările emoţionale (de exemplu: între a plăcea şi a iubi, între a supăra şi a înfuria);
• cunoaşterea semnificaţiei stărilor emoţionale în funcţie de situaţiile şi relaţiile complexe în care se produc (de exemplu, legătura dintre tristeţe şi pierdere);
• recunoaşterea emoţiilor complexe, contradictorii, în funcţie de situaţiile în care apar (de exemplu, dragoste şi ură faţă de aceeaşi persoană);
• recunoaşterea amestecurilor, combinaţiilor de emoţii (de exemplu, speranţa este o combinaţie a încrederii şi optimismului);
• cunoaşterea modului de evoluţie şi de transformare a emoţiilor în funcţie de situaţii (de exemplu, supărarea se poate intensifica și preschimba și furie, transformându-se ulterior în satisfacţie sau, dimpotrivă, în vină) și orientarea atenţiei spre legăturile specifice care pot exista între emoţii;
• capacitatea de a interpreta sensul emoţiilor în relaţii (cum ar fi tristețea care se înstalează în urma unor pierderi);
• capacitatea de a înţelege sentimentele complexe sau cele simultane, precum cele de dragoste şi ură sau înfiorarea privită ca o combinaţie între teamă şi surpriză;
• capacitatea de a recunoaşte trecerea de la o emoţie la alta (de exemplu, trecerea de la furie la satisfacţie sau de la furie la ruşine).
  
  IV.Reglarea emoţiilor pentru a promova creșterea emoțională și intelectuală:

• capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât sentimentele plăcute, cît şi pe cele neplăcute;
• capacitatea de a utiliza sau de a se elibera de o emoţie, după voinţă, în funcţie de utilitatea sau de importanța ei;
• capacitatea de a monitoriza emoţiile în raport cu sine sau cu ceialti, astfel încât persoana să poată recunoaşte cât sunt aceştia de preciși, tipici, influențabili sau rezonabili;
• capacitatea de a manipula atât emoţia proprie, cât şi pe a celorlalţi prin moderarea emoţiilor negative și sublinierea (evidenţierea) celor plăcute, fără a reprima sau exagera informaţia pe care o conţin.

SURSE BIBLIOGRAFICE:
Hein, S. (1996). EQ for everybody. Clearwater, Florida: Aristotle Press.
Roco , M. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. Iași: Polirom.
Salovey, P., & Mayer, J. D. (1990). Emotional Intelligence. In: Imagination, Cognition and Personality, 9 (3), 185–211. Sage Publications.