Incluziunea reprezintă esenţa unui sistem educaţional ce se caracterizează, printre altele, prin implicarea activă a familliei și comunității în programele şcolii. Astfel, în  reuşita educaţiei incluzive un rol important revine familiei.

          Relaţia familie-şcoală se bazează pe încredere. Comunicarea eficientă asigură încrederea reciprocă.     

          Pentru optimizarea relaţiei dintre cadrele didactice și părinți, este nevoie de a îmbina variate forme şi metode de colaborare a şcolii cu familia:

§  Şedinţele cu părinţii -  oferă acestora ocazia de a se cunoaşte între ei, de a acţiona ca o echipă, de a secunoaşte reciproc cu cadrele didactice, de a discuta aspecte privind programul şcolar, de a afla despre progresele sau regresele copiilor, schimbările intervenite în evoluţia acestora.

§  Lectoratele cu părinţii - cu teme diverse prin care părinţii sunt informaţi cu privire la importanţa cunoaşterii personalităţii propriului copil, aprecierea corectă a comportamentelor copiilor, măsuri şi soluţii pentru ignorarea sau limitarea comportamentelor negative, tehnici şi metode prin care î-şi pot ajuta copilul la lecţii.

§  Consultaţiile individuale (convorbirile) - oferă prilejul abordării individualizate a problemelor cu care se confruntă copilul sau părintele, se pot oferi sfaturi, părinţii pot furniza informaţii mai intime pe care nu doresc să le facă publice, dar sunt relevante pentru educaţia şi instrucţia copilului.

§  Convorbirile telefonice – facile ca urmare a expansiunii telefoniei mobile, precum şi a timpului limitat al părinţilor şi cadrelor didactice.

§  Chestionarele - permit obţinerea unor informaţii privind organizarea colectivelor de elevi, teme abordate în şedinţele ulterioare etc.

§  Participarea părinţilor la activităţi organizate de școală - lecţii deschise pentru părinţi; astfel părinţii au posibilitatea să cunoască nivelul de pregătire al copilului, deprinderile însuşite, să se familiarizeze cu metodele şi procedeele folosite în predare.

§  Consilierea psihopedagogică - abordarea specializată, prin intermediul profesorilor consilieri şcolari, a dificultăţilor de adaptare a elevilor la cerinţele şcolii.

§  Vizite ale cadrelor didactice la părinţii elevilor - aflarea directă a condiţiilor concrete de viaţă şi de educaţie ale copilului în familie.

§  Excursii, drumeţii - părinţii pot contribui la organizarea şi sponsorizarea acestor acţiuni, asigură supravegherea copiilor, trăiesc emoţii pozitive alături de copilul lor, le oferă modele de comportare.

§  Participarea părinţilor la expoziţii cu lucrări ale copiilor - reprezintă un prilej de a-i familiariza cu date importante despre evoluţia copiilor, atât pe plan artistic, cât şi al bagajului de cunoştinţe;

§  Sărbătorirea zilei de naştere a copilului în clasă - copiii învaţă comportamentul adecvat social/ civilizat, unele convenţii sociale și se creează legături afective cu membrii familiilor, deoarece invitaţii sărbătoritului pot fi părinţi şi alte rude.

§  Serbările şcolare -  părinţii pot descoperi aptitudini speciale ale copiilor, nivelul dezvoltării acestora, pot să le evalueze performanţele, să se implice în organizarea acestor activităţi.

§  Implicarea părinţilor în proiecte şi parteneriate şcolare - „ziua porţilor deschise” ș.a., în cadrul cărora părinţii participă la activităţile programate.

§  Jurnalul clasei - cuprinde fotografii, impresii ale copiilor, ale altor persoane implicate în activităţile clasei, descrieri de activităţi, diplome obţinute, desene create de copii etc.

§  Scrisorile şi însemnările - sunt necesare ca mijloc operativ, comod, în condiţiile în care cadrele didactice nu au posibilitatea unor întâlniri directe cu părinţii elevilor.

§  Atelierele de lucru cu părinţii - în cadrul lor, părinții se familiarizează cu standardele de eficienţă a învăţării, finalităţile educaţiei, conţinuturile, strategiile aplicate, programul de activitate a şcolii;

§  Mesele rotunde - în cadrul cărora părinţii şi cadrele didcatice fac schimb de experienţă educaţională.

§  Conferinţele ştiinţifice - în cadrul cărora cadrele didactice, dar şi părinţii susţin comunicări cu privire la educaţia copiilor în şcoală şi familie.

§  Activităţile de tipul „şcoala părinţilor” - în cadrul cărora se organizează cursuri psihopedagogice pentru părinţi.

§  Revista și site-ul școlii – cu informaţii despre activităţile instituţiei; prezentarea unor evenimente; anunţuri despre activităţile ce urmează a fidesfăşurate; articole diverse la care pot să-și aducă aportul și unii părinți.

§  Acordul de colaborare şcoală - familie – în care sunt stipulate responsabilităţile şcolii şi ale părinţilor, în procesul educaţional.

Dintre formele de organizare instituţionalizată a educaţiei părinţilor şi a colaborării şcoală – familie, de importanță deosebită sunt următoarele:

§  Asociaţiile părinţilor (şi profesorilor) -  acestea au o mare libertate de iniţiativă; au fost inițiate în S.U.A.

Asociaţiile de părinţi au ca finalitate, în principiu, protecţia copilului prin educaţie. În funcție de scopurile lor, asociațiile de părinți:

­         pot fi organizate ca grup de susţinere a şcolii

­         pot fi implicate în rezolvarea problemelor needucaţionale

­         se pot constitui ca grup de cooperare, educaţia considerându-se ca un proces comun în care părinţii şi profesorii sunt parteneri

­         decid împreună viitoarele programe

­         pot fiinţa ca grup de apărare a intereselor părinţilor faţă de alte grupe

§  Şcoli ale părinţilor (iniţiate în Franţa) şi şcoli ale mamelor (iniţiate în Germania);

§  Consilii de administraţie şcolară - au rol informaţional, consultativ şi decizional; fiinţează în țări precum Belgia, Olanda, Danemarca ș.a.

§  Comitete de părinţi pe clase şi şcoli - fără rol decizional, dar care sprijină şcoala în rezolvarea unor probleme (în ţările est-europene).   

SURSA BIBLIOGRAFICĂ:

Bârlădeanu, C., et.al. (2016). Consilierea părinţilor - perspective europene. Iași: Stef.