Deşi au trecut aproape două decenii de la lansarea paradigmei educaţiei incluzive pe plan mondial, nevoia de promovare continuă a acesteia nu s-a epuizat
Importante organizații internaționale interguvernamentale, precum Organizația Națiunilor Unite (ONU), UNESCO, UNICEF, Consiliul Europei, Banca Mondială și Organizația pentru Cooperare și Dezvolatre în Europa (OCDE) acordă o atenție deosebită educației incluzive, realizând studii și cercetări în acest domeniu, prezentându-și totodată viziunea despre acest fenomen și conceptele care derivă din acesta.
Conceptul incluziunii își are originile în Declarația Universală a Drepturilor Omului (ONU, 1948), care recunoaște că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. Această declarație induce ideea că incluziunea este acceptarea tuturor oamenilor, independent de diferențele dintre ei.
Un rol deosebit în fundamentarea educației incluzivae l-a avut recunoaşterea efectivă şi plenară, a tuturor drepturilor, pentru toţi copiii, realizată în 1989, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Convenţiei cu privire la drepturile copilului.
Deşi nu este formulat explicit, spiritul incluziunii educaţionale este implicit acestui document, ratificat şi de România încă din anul 1990. La articolul 2, care se referă la nondiscriminare şi la indivizibilitatea drepturilor, se afirmă că toate drepturile se aplică tuturor copiilor, fără nici un fel de discriminare, indiferent de rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia publică sau altă opinie a copilului sau a părinților sau a reprezentanților săi legali, de originea lor națională, etnică sau socială, de situația lor materială, de incapacitatea lor, de nașterea lor sau de altă situație.
Articolul 23 al Convenţiei se referă la protecţia copiilor cu dizabilităţi, declarând dreptul acestora de a se bucura de o viaţă plină şi decentă, în condiţii care să le garanteze demnitatea (valoare reluată de Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 2006) şi autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.
Definiţia educaţiei incluzive (UNESCO, Conferinţa de la Salamanca, 1994): „Educaţia incluzivă caută să răspundă nevoilor de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor, cu un accent deosebit pe cei vulnerabili din punctul de vedere al marginalizării şi excluziunii sociale.”
De asemenea, Declarația de la Salamanca evidențiază faptul că școlile obişnuite cu o orientare incluzivă sunt cele mai eficiente mijloace de combatere a discriminării şi creează comunităţi primitoare, dezvoltând o societate incluzivă şi oferind tuturor accesul la educaţie.
Incluziunea în Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, din 2006 prevede asigurarea unui sistem educaţional incluziv la toate nivelurile şi pe toată durata vieţii, cu scopul de:
· a dezvolta pe deplin potenţialul uman, simţul demnităţii şi al stimei de sine, spre consolidarea respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi pentru diversitatea umană
· a dezvolta personalitatea, talentele şi creativitatea proprii persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a abilităţilor lor mentale şi fizice, la potenţial maxim
· a da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să participe efectiv la o societate liberă.
Forumul Mondial al Educaţiei pentru Toţi (2000), organizat de agenţiile ONU, a readus în discuţie ideea educaţiei pentru toţi şi a educaţiei incluzive. Astfel: “sistemele de învăţământ trebuie să fie incluzive, să caute activ copiii aflaţi în afara şcolii şi să răspundă flexibil circumstanţelor şi necesităţilor tuturor celor care învaţă, provenind din cadrul minorităţilor lingvistice, etnice sau culturale, copiii din grupuri îndepărtate sau nomade, copiii ai străzii sau care lucrează, copiii cu deficienţe sau talentaţi”.
Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap reînnoiește un angajament pentru o Europă fără bariere: „Persoanele cu handicap, în special copiii, trebuie să fie integrate în mod adecvat în sistemul general de învăţământ şi să beneficieze de sprijin individual cu respectarea intereselor copilului.” Recomandarea esenţială din acest important document al Uniunii Europene este „Promovarea unui învăţământ favorabil incluziunii şi învăţării de-a lungul vieţii pentru elevii şi studenţii cu handicap”.
Alte documente importnte adoptate la nivel european sunt:
- Rezoluția privind promovarea și protejarea drepturilor și demnității persoanelor cu dizabilități (2003);
- Rezoluția Consiliului European privind angajarea și integrarea socială a persoanelor cu dizabilități (2003);
- Rezoluția cu privire la oportunități egale în educație și formare pentru elevii și studenții cu dizabilități.
UNESCO declară că educația incluzivă are la bază respectarea drepturilor tuturor copiilor la o educație de calitate care să satisfacă necesitățile de bază de învățare, acordând un accent deosebit asupra grupurilor vulnerabile și marginalizate, educația incluzivă având ca scopt dezvoltarea întregului potențial al fiecărui individ.
UNESCO este organizația internațională care a lansat termenul de “educația cerințelor speciale”, aceasta reprezentând adaptarea, completarea și flexibilizarea educației pentru anumiți copii, în vederea egalizării șanselor de participare și incluziune.
În România, potrivit prevederilor OMECTS nr. 5537 din 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare învăţământului special şi special integrat, cerinţele educaţionale speciale sunt definite ca nevoi educaţionale complementare obiectivelor generale ale învăţământului, ce solicită o abordare adaptată particularităţilor individuale sau celor caracteristice unei dizabilităţi sau dificultăţi de învăţare.
Politicile UNESCO constituie resurse importante pentru decidenții din domeniul educațional, pentru cadrele didactice și elevi, pentru membrii societății civile implicați în susținerea și promovarea incluziunii.
Liniile directoare UNESCO privind incluziunea în educație (2009) constată că educația incluzivă este un process de consolidare a capacității sistemului de învățământ de a ajunge la toți copiii. Astfel, un sistem de învățământ incluziv poate poate fi creat doar în cazul în care școlile obișnuite devin mult mai incluzive.
Principiile promovate de UNESCO pentru o educație incluzivă sunt:
- Incluziunea și calitatea sunt reciproce;
- Accesul și calitatea sunt legate și se consolidează reciproc;
- Calitatea și echitatea sunt esențiale pentru asigurarea educației incluzive.
UNICEF promovează modelul școlii prietenoase copiilor care se referă la un mediu sigur, sănătos și protector de învățare.
Școala prietenoasă copiilor este incluzivă, efectivă, sănătosă și protectoare, încurajând participarea copiilor, familiilor și comunităților, acordând prioritate celor mai dezavantajați copii.
Principalele beneficii ale școlii prietenoase copiilor sunt:
- recunoaște dreptul la educație al fiecărui copil;
- identifică copiii excluși și îi înmatriculează;
- contribuie la supravegherea (monitorizarea) drepturilor și bunăstării fiecărui copil din comunitate;
- nu exclude, nu discriminează și nu stereotipează copiii;
- oferă educație obligatorie gratuită, accesibilă, în special pentru familiile și copiii aflați în situații de risc;
- respectă diversitatea și asigură egalitatea în învățare tuturor copiilor;
- răspunde necesităților copiilor și diversității bazate pe gender, problem sociale, etnice și pe nivel de abilitare.
Potrivit Băncii Mondiale, principiul fundamental al școlii incluzive este acela potrivit căruia toți copiii trebuie să învețe împreună, ori de câte ori este posibil, indiferent de orice dificultăți sau diferențe au. În acest context, școlile incluzive trebuie să recunoască și să răspundă tuturor necesităților copiilor prin asigurarea unei educații de calitate prin programe de studiu și strategii de predare adecvate. Astfel, în fiecare școală trebuie să existe servicii de sprijin potrivit necesităților speciale ale elevilor, incluziunea trebuind să fie parte intrinsecă a misiunii, filosofiei, valorilor, practicilor și activității acesteia.
La nivelul Consiliului Europei, în domeniul educației inclusive au fost adoptate următoarele documente:
- Recomandarea (2006)5 a Consiliului de Miniștri al Statelor Membre ale Consiliului Europei
- Planul de acțiuni pentru promovarea drepturilor și participării depline a persoanelor cu dizabilități în societate: creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități în Europa 2006-2015
- Recomandarea (2013)2 a Consiliului de Miniștri al Statelor Membre ale Consiliului Europei pen- tru asigurarea incluziunii totale a copiilor și tinerilor cu dizabilități în societate.
În accepțiunea Organizației Europene pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OCDE), respectarea cerințelor special ale copiilor reprezintă o parte importantă a dezvoltării unei societăți echitabile și inclusive în care sunt recunoscute și protejate drepturile individuale.
OCDE atenționeaă statele member asupra unui aspect foarte important al promovării și asigurării implementării educației incluzive: finanțarea educației incluzive, subliniând necesitatea alocării de resurse suplimentare care să sprijine educația atunci când eleviiau anumite dificultăți de acces la curriculumul general.
Bibliografie:
- Irina Horga, Otilia Apostu, Magdalena Balica; coord. din partea UNICEF România: Luminița Costache ; coord.: Ciprian Fartușnic, Traian Vrășmaș. Educație pentru toți și pentru fiecare : accesul și participarea la educație a copiilor cu dizabilități și/sau CES din școlile participante la Campania UNICEF Hai la şcoală! - Buzău : Alpha MDN, 2016
- Educaţie incluzivă : Unitate de curs / Balan Vera, Bortă Liliana, Botnari Valentina; Min. Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Rep. Moldova. – Ed. rev. şi compl. – Chişinău, 2017 (Tipogr. «Bons Offices»)
- Child Friendly Schools. Manual. UNICEF, 2006. https://www.unicef.org/publications/files/Child_Friendly_Schools_ Manual_EN_040809.pdf
- Diversity, Inclusion and Equity: Insights form Special Needs Provision. OECD, 2012 https://www.oecd.org/edu/ school/26527517.pdf
- Support for children with special educational needs (SEN). European Commission. Bruxelles, 2013