Copilul reprezintă una dintre categoriile de populaţie puternic dezavantajate din societatea românească actuală, care a cumulat multe probleme şi riscuri grave pe termen mediu şi lung. Comparativ cu generaţia adultă, mai mulţi copii trăiesc în condiţii materiale şi sociale precare.     

Relansarea efortului public în domeniul social depinde de resursele financiare disponibile dar şi de construcţia instituţională. O societate incluzivă social, pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru copil reprezintă un obiectiv esenţial în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

Instituţiile publice implicate în protecţia copilului, împreună cu organizaţiile nonguvernamentale şi chiar cu parteneri economici privaţi au iniţiat în ultima perioadă programe care indică o nouă abordare. Legea protecţiei copilului reprezintă un argument pentru această nouă direcţie.  

            Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns,
înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii
ciclului de studiu început. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un
indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel încât, dacă indicele de abandon este mai mare
atunci sistemul şcolar respectiv este inefficient În general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternativa.

Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor.

Dacă până în anul 1990 în România nu s-a vorbit despre abandon şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat după căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a constituit o prioritate după 1990.

Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate legitime. Eşecul în a-şi realiza o educaţie şcolară completă se asociază cu perspectivele ocupaţionale şi economice limitate, detaşarea de valorile societăţii şi de instituţiile ei şi cu o scadere a venitului personal de-a lungul întregii vieţi.            Din 2000, rata europeană medie de părăsire timpurie a şcolii s-a diminuat cu 3,2 puncte procentuale, dar progresele au fost insuficiente pentru a atinge obiectivul de reducere cu 10% până în 2010, astfel cum a fost adoptat iniţial de Consiliul European. În plus, această medie maschează disparităţi importante între statele membre. Şapte state membre au realizat deja obiectivul de 10%, în timp ce alte trei au rate superioare procentului de 30%. Cu privire la performanţa relativă a statelor membre, există totuşi motive de a fi optimişti. Din 2000, cu excepţia a trei state membre, toate statele şi-au redus rata de părăsire timpurie a şcolii, unele într-un mod extrem de semnificativ.

         Ultimele date în ceea ce priveşte rata abandonului şi rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie, la nivel naţional, releva faptul ca după 10 ani de creştere, în ultimii doi ani şcolari s-a înregistrat pentru prima dată o scădere a ratei abandonului şcolar.

       La finalul anului 2017 – 2018, rata abandonului în învăţământul primar si gimnazial a fost de 1,7% (1,4% în primar şi, respectiv 1,9% în gimnaziu), în uşoară scădere faţă de anul anterior. Se păstrează o valoare mai ridicată a abandonului în mediul rural, faţă de mediul urban (în special la nivelul învăţământului gimnazial).

Copiii unor părinţi cu un nivel scăzut de educaţie şi proveniţi dintr-un mediu dezavantajat din punct de vedere social au o predispoziţie mai ridicată decât alţi tineri să părăsească educaţia şi formarea înainte de absolvirea ciclului de învăţământ secundar. Unele grupuri din societate sunt în special afectate de părăsirea timpurie a şcolii, în special persoanele provenite din medii          socio-economice cu venituri mai scăzute şi grupuri vulnerabile, cum ar fi tinerii proveniţi din centre de asistenţă socială şi persoanele cu handicap sau cu deficienţe mentale sau care au alte nevoi educaţionale speciale. Această rată este încă şi mai ridicată pentru populaţiile rrome, care au tendinţa de a se număra printre membrii societăţii, cei mai expuşi excluziunii din punct de vedere social. Aceste grupuri au tendinţa de a se confrunta cu un sprijin familial mai slab, de a fi supuse unei discriminări în sistemul educaţional şi de a avea un acces mai limitat la oportunităţile de învăţare informală şi nonformală în afara şcolarităţii obligatorii. Părăsirea timpurie a şcolii este influenţată de factori educativi, de situaţii individuale şi de condiţii socio-economice. Este mai curând un proces decât un eveniment izolat. Este vorba de un proces care începe adesea în cursul educaţiei primare, cu primele eşecuri şcolare şi cu o distanţare crescândă faţă de şcoală. Tranziţiile între şcoli şi între diferite niveluri de educaţie sunt în special dificile pentru elevii ameninţaţi de riscul de părăsire timpurie a şcolii.

Abandonul școlar este în România o problema socială din ce în ce mai gravă. Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, acesta reprezentând o expresie şi o rezultantă a unei duble situaţii de inadaptare. Este vorba, pe de o parte, despre „inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar dar şi extraşcolar” şi, pe de altă parte, despre „inadaptarea şcolii la factorii interni (biologici, psihologici) şi externi (socioeconomici, socio-culturali)”. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o
anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe consecinţe immediate, dar şi de durată. Din analiza datelor centralizate, la nivelul comunitatilor locale, s-au identificat și ierarhizat următoarele cauze ale fenomenelor de risc de abandon și respective de abandon școlar:

I. Cauze ce ţin de condiţia socio-economică a familiei

a) situaţia materială - De cele mai multe ori principalul motiv al abandonului şcolar este sărăcia. Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mici de a-şi însuşi o educaţie şcolară completă, deoarece datorită situaţiei materiale precare, părinţii nu pot asigura copiilor cele necesare pentru şcoală (caiete, cărţi, ghiozdane, pixuri dar şi îmbrăcăminte sau hrană).

b) relațiile în familie - Mulţi dintre copii sunt victime nu doar ale sărăciei, ci şi ale angajării lor în munci gospodărești, persistența modelului cultural al gospodariei țărănești, în care copiii sunt factor activ de sprijin în familie (în special în mediul rural și în familiile de rromi).

c) dezinteresul părinţilor - De multe ori, părinții nu sunt interesaţi la ce fel de școală merg copiii lor, ce învaţă, dacă învaţă sau nu, sau dacă se integrează în colectivul de copii din clasă sau din şcoală.

d) nivelul de educaţie scăzut al părinţilor - De cele mai multe ori populaţiile defavorizate au un nivel foarte scăzăt de educaţie. Unii dintre părinţi nu au terminat nici cele 8 clase şi nu consideră necesar pentru copiii lor să termine şcoala sau să meargă mai departe la liceu şi facultate.

e) calitatea locuintei - Datorită lipsei spațiului fizic, dotării precare și a lipsei utilităților, copiii nu dispun de condiţiile necesare studiului şi efectuării temelor. Din aceste motive, rezultatele şcolare scad, acest fapt împlicând creşterea numărului cazurilor de insucces şi de abandon şcolar.

f) mediul familial - De multe ori, în aceste familii atmosfera este caracterizată de certuri frecvente și violențe favorizate de consumul de alcool, lucruri ce au efecte negative asupra psihicului copilului, a capacității de asimilare, influențând comportamentul acestuia la școală și în societate.

g) lipsa ajutorului la învățătură - Indiferența părinţilor cu privire la educaţia şi activitatea şcolară a copiilor conduce la apariţia fenomenului de insucces sau abandon şcolar. Neacordarea sprijinului la învăţătură copiilor, de către părinţi se datorează, pe de o parte, faptului că aceştia au un nivel scăzut de educaţie, iar, pe de altă parte, faptului că ei trebuie să muncească toată ziua pentru a asigura cele necesare familiei.

h) părinți reticenti - Mulţi dintre părinții pe care încercăm să-i convingem cât este de important să-i trimită pe copii la şcoală nu au nici măcar o clasă. Nu au nicio meserie, trăiesc din comercializarea materialului lemnos și din alte activități mai mult sau mai putin legale.

II. Cauze ce ţin de şcoală

a) organizarea şi metodele didactice - Cadrul didactic trebuie să folosească metode active cu ajutorul cărora să îi influenţeze pe elevi în direcţia dorită, metode care să dea rezultatele aşteptate. b) atitudinea necorespunzătoare a cadrelor didactice - Unii dascăli nu mai au răbdarea cuvenită, reacţionează greşit, se enervează, ţipă la copii şi manifestă violenţă fată de aceştia, în special față de elevii cu rezultate slabe la învățătură sau cu devieri comportamentale.

c) baza materială a şcolii - Lipsa materialelor didactice în şcoli reprezintă un alt risc de abandon şcolar. Chiar dacă toate cadrele didactice sun bine pregătite, lipsa materialelor didactice moderne îi impiedică să îşi desfăşoare activitatea în condiţii optime.

d) dezinteresul școlilor – Lipsa de interes a școlilor în furnizarea programelor de educație compensatorie pentru copiii cu risc de eșec școlar.

III. Cauze ce ţin de elev

a) starea lui psihologică - Se referă la reacţia fiecărui elev la apariţia insuccesului şcolar şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. În astfel de situaţii elevii care nu au resursele necesare pentru a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii, eventual prin abandon.

b) caracteristicile de personalitate - Se întâmplă foarte des ca aceleaşi măsuri educative să aibă efecte diferite, la copii diferiti. Aceasta se explică prin faptul că elevul reacţionează diferit în funcţie de trăsăturile personalităţii lui, care îi determină o anumită conduită.

c) atitudinea elevilor faţă de procesul educativ - Pe de o parte dezinteres – elevul nu depune eforturile necesare şi dovedeşte lipsă de răspundere fată de activitatea şcolară, pe de altă parte – elevul poate întâmpina dificultăţi în îsuşirea cunoştinţelor care se predau.

d) potențialul limitat al elevilor - Inteligența limitată sau sub limită, calitățile memoriei și atenției slab dezvoltate.

Iată în cele ce urmează, câteva din acțiunile care pot fi întreprinse pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar în școlile defavorizate