În sistemul educaţional, libertatea individuală este greşit înţeleasă atât de către elevi, cât şi de către profesori şi părinţi şi nu a avut ca efect micşorarea gradului de violenţă în şcoală, ci dimpotrivă pe fondul acestei libertăţi greşit înţeleasă şi exprimată, şcoala poate reprezenta o sursă a unor forme de violenţă.

            Dacă anterior violenţa şcolară nu se manifesta decât ocazional, între elevi sau dinspre cadrul didactic spre elev, acum remarcăm o violenţă sporită de la an la an atât între elevi cât nu rareori dinspre elevi spre cadrele didactice.

 

Pentru a putea preîntâmpina şi dezarma un comportament violent în şcoală trebuie mai întâi să clarificăm şi să înţelegem conceptul de violenţă, să aflăm cauzele acesteia şi în final să fie concepute măsurile de combatere şi prevenire.

Spre deosebire de agresivitate, care reprezintă potenţialitatea ce permite dirijarea acţiunii şi ţine de gândire şi analiza fiind intrinsecă, violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea brutală a personalităţii sau colectivităţii şi afectează atât individul, cât şi mediul în care acesta se manifestă.   Astfel, întâlnim mai multe tipuri de violenţă în mediul şcolar ce cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum:

Ø  Violenţa verbală (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire) ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic; alte tipuri de comportament deviant în relaţie cu şcoala;

Ø  Violenţa fizică, concretizatǎ prin lovire, împingere, bruscare, pǎlmuire, lovirea cu diverse obiecte, vǎtǎmare corporalǎ, deposedare prin forţǎ de bunuri, furt;

Ø  Violenţa economică (materială) ce se răsfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului şcolar, şi a bunurilor altor persoane;

Ø  Violenţa psihică ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresată, şi se manifestă prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare;

Violenţele verbale (certuri, conflicte, injurii, ţipete) sunt considerate situaţii tolerabile şi obişnuite în orice şcoală, în familie, în contextul social actual (violenţa verbală a străzii, a mass-mediei etc.).

Principalele forme ale violenţei în mediul şcolar:

Violenţa elev-elev:

– violenţa verbală (certuri, conflicte, injurii, ţipete);

– violenţa fizică între elevi;

Violenţa elevilor faţă de profesori:

– lipsa de implicare şi de participare a elevilor la activităţile şcolare (absenteismul şcolar, fuga de la ore, indisciplina în clasă, ignorarea profesorilor);

– ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic (refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudini ironice sau sarcastice, zgomote în timpul orei);

– comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare;

Violenţa profesorilor faţă de elevi:

– agresiunea verbală faţă de elevi (atitudini ironice, ţipete, chiar injurii, jigniri);

– agresiune non-verbală (ignorarea mesajelor elevilor şi neacordarea de atenţie acestora, gesturi sau priviri ameninţătoare, atitudini discriminative);

– excluderea de la activităţile didactice sau chiar pedeapsa fizică;

Violenţa părinţilor în spaţiul şcolii:

– faţă de profesori – violenţă verbală (ironii, discuţii aprinse, ţipete);

– faţă de alţi elevi/faţă de propriul copil;

Cauzele care generează violenţa şcolară, ale căror efecte se cumuleză şi se potenţează reciproc:

Cauze psiho-individuale:

– factori individuali: toleranţă scăzută la frustrare, dificultăţi de adaptare la disciplina şcolară, imagine de sine negativă, instabilitate emoţională;

Cauze familiale:

– climatul socio-afectiv (relaţii tensionate între părinţi, mediu lipsit de securitate afectivă);

– tipul/dimensiunea familiei;

– condiţiile economice ale familiei;

Cauze şcolare:

– dificultăţi de comunicare elevi-profesori, impunerea autorităţii cadrelor didactice, stiluri didactice de tip excesiv autoritare ale profesorilor, distorsiuni în evaluarea elevilor;

Cauze induse de contextul social:

– mass-media;

– influenţa grupului de prieteni şi a anturajului din afara şcolii;

Cauzele violenţei fizice – „expresie culturală a frustrării în spaţiul şcolii” pot fi diverse:

– consecinţe ale imobilităţii elevilor în clasǎ pe parcursul duratei unei activităţi didactice şi, de aici, nevoia de mişcare în timpul recreaţiei, care poate genera agresivitate fizicǎ între elevi;

– lipsa unei „culturi a jocului”, ceea ce face ca jocul să se transforme în agresivitate fizică;

– trăsăturile specifice vârstei (nevoia de libertate şi de manifestare a propriei individualităţi, de impunere într-un grup, inclusiv prin violenţă fizică);

– apariţia unor „găşti” ca manifestare a subculturilor şcolare;

– provenienţa din medii socio-familiale şi culturale foarte diferite sau defavorizante etc.;

Consecinţele manifestărilor agresive/violente în contextul şcolar:

– performanţe şcolare scăzute;

– eşec şcolar, suspendare, excludere sau părăsirea voluntară a şcolii;

– asumarea violenţei ca formă acceptabilă de rezolvare a problemelor/conflictelor;

– efort suplimentar din partea profesorilor şi administraţiei pentru gestionarea problemelor de disciplină (comportamentele disruptive de la clasă şi agresive din pauză necesită atenţie şi supraveghere suplimentară), ceea ce duce la scăderea eficienţei predării şi limitarea oportunităţilor de învăţare pentru ceilalţi elevi;

– imagine negativă din partea colegilor şi a profesorilor;

– marginalizarea elevului;

– sentimente de izolare şi singurătate;           

Pornind de la această definiţie, obiectivele proiectului au fost următoarele:

• Evaluarea dimensiunilor fenomenului de violenţă în şcoală;

• Identificarea situaţiilor de violenţă şcolară şi elaborarea unei tipologii a fenomenului;

• Identificarea cauzelor generatoare ale violenţei în şcoală;

• Elaborarea de recomandări privind ameliorarea fenomenului.

            Analizând fenomenul din perspectiva ultimilor 15-20 de ani, observăm că violenţa[1] manifestată în rândul populaţiei şcolare a cunoscut o diversificare majoră a formelor de manifestare şi a cauzelor, care au luat prin surprindere managementul învăţământului românesc.

            Se poate considera în prezent  despre o criză reală a sistemului, confruntat cu grave probleme disfuncţionale privind anihilarea şi contracararea fenomenului.

            Violenţa fizică şi cea verbală se întâlnesc la orice categorie de vârstă, având totuşi o amploare considerabilă în rândul adolescenţilor.

            Încercând o minimă clasificare a formelor de violenţă, considerăm că este de datoria dascălilor să ia în serios şi aspectele de indisciplină cu un potenţial minim de agresivitate, precum absenteismul, lipsa de interes şi pasivitatea la lecţii, ţinuta necorespunzătoare etc., care pot escalada în anumite circumstanţe relaţiile conflictuale dintre profesori şi elevi.

            La nivelul interrelaţionării elev-elev, cele mai obişnuite forme de violenţă sunt de natură emoţională: izolarea sau chiar hărţuirea colegilor mai vulnerabili, prin remarci negative, porecle, jigniri, ce provoacă un impact psihologic semnificativ asupra persoanei în cauză.

            În ordinea intensităţii fenomenului urmează furturile de bunuri materiale, loviturile, ameninţarea cu arme albe, violurile sau pornografia.

            Consiliul Europei a recomandat câteva principii directoare în confruntarea cu fenomenul violenţei şcolare:

Ø  conceperea prevenirii violenţei ca o dimensiune centrată pe educaţie în spiritul civismului democratic (toleranţă şi relaţii interculturale, egalitate între sexe, respectarea drepturilor omului, gestionarea pacifistă a conflictelor, valorizarea persoanei, a nonviolenţei);

Ø  considerarea tinerilor ca actori şi parteneri-cheie în orice acţiune desfăşurată în această direcţie; – conceperea unor modalităţi de acţiune înainte ca faptele de violenţă să se declanşeze, avându-se în vedere sensibilizarea tuturor actorilor implicaţi şi prevenirea timpurie a violenţei;

Ø  prevederea unor modalităţi de reacţie rapide şi echilibrate în cazul declanşării faptelor de violenţă;

Ø  conştientizarea necesităţii de acţiune la toţi actorii implicaţi şi întărirea mobilizării acestora;

Ø  promovarea dezvoltării de schimburi, dialoguri la toate nivelurile în cadrul comunităţii;

Ø  acordarea priorităţii în ceea ce priveşte protecţia şi îngrijirea victimelor;

Ø  susţinerea familiilor în ceea ce priveşte exercitarea rolului lor educativ.

Cauzele sunt multiple în societatea noastră, iar amplificarea fenomenului ţine de natura schimbărilor social-politice şi economice survenite în ultimii ani.

Migraţia economică a populaţiei adulte în afara graniţelor ţării, în căutarea unui loc de muncă, a condus la dezmembrarea familiilor ori la abandonarea copiilor în grija bunicilor, rudelor sau a cunoştinţelor. Aceştia din urmă s-au dovedit, de cele mai multe ori, incapabili de a face educaţie, fiind lipsiţi de autoritate şi nu de puţine ori şi de un minimum bagaj informativ privind creşterea şi educarea copiilor. A doua situaţie se referă la mediul familial, care contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului.

Exemplul negativ al părinţilor, ei înşişi violenţi sau alcoolici, conduce către un comportament antisocial. Insuficienţa fondurilor alocate învăţământului este o cauză importantă a manifestărilor de indisciplină şi de violenţă, căci acest lucru înseamnă reducerea numerică a personalului didactic, având drept consecinţă supraaglomerarea colectivelor de elevi.         Excedentul de sarcini se reflectă negativ în procesul de îndrumare şi control pe care-l exercită dirigintele asupra unui colectiv numeros, de aproximativ 30 de elevi cu individualităţi total diferite, ţinând cont că fiecare copil afiliat procesului educativ instituţionalizat poartă şi amprenta unor factori externi, precum mediul de viaţă, potenţialul educativ al familiei, apartenenţa la un anumit grup de prieteni etc. Lipsa de autoritate a cadrelor didactice, care demonstrează slabe aptitudini psihopedagogice, precum şi indisponibilitatea acestora de a interveni în reglarea și normalizarea relațiilor, în detensionarea situațiilor conflictuale, poate genera conflicte majore. De asemenea, s-a constatat faptul că apar probleme de marginalizare și de victimizare a elevilor supuși unor practici educative care se axează pe comparații, etichetări ce pot dezavantaja și discredita anumite categorii de copii, deveniți, de cele mai multe ori, ținta ironiilor sau chiar a agresivității celor plasați în fruntea clasamentului.

            Cauzele violenţei şcolare

Ø  Mediul familial: mediul conflictual, familii dezorganizate sau monoparentale, lipsa de comunicare şi afecţiune, consum de alcool, lipsa unei minime exigenţe parentale;

Ø  Mediul social: situaţia economică precară, inegalităţile sociale;

Ø  Mediul şcolar: managementul defectuos al clasei de elevi şi al situaţiilor de criză, ignorarea sau tratarea preferenţială a elevilor, abuzul de măsuri disciplinare, programa supraîncărcată;

Ø  Mediul contextual: gaşca de prieteni, schimbarea mediului;

Ø  Mediul individual: trăsăturile de personalitate, impulsivitate, teribilism,  căutarea de senzaţii, imaginea de sine scăzută, opoziţionism, instabilitate emoţională, probleme specifice adolescenţei;

Tipologia conduitelor de violenţă în şcoală:

Ø  agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;

Ø  agresiuni active fizice indirecte: lovirea unui substituit al victimei;

Ø  agresiuni active verbale directe: înjură, ameninţă;active verbale indirecte: calomnia;agresiuni pasive fizice directe: împiedicarea producerii unui comportament al victimei;

Ø  agresiuni pasive fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcină, de a da curs unei rugăminţi;

Ø  agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;

Ø  agresiuni pasive verbale indirecte: negativism.

         Privind formele de prevenție și de combatere a fenomenului, desigur, acestea diferă de la caz la caz, dar toate converg în direcția construirii unui mediu școlar sigur, care facilitează învățarea și care ajută elevii să facă față, în general, evenimentelor din viața lor. Mai exact, pentru a eradica violența din școli, trebuie să abordăm următoarele metode și strategii disciplinare:

- Prima cale de eficientizare a managementului educativ se referă la revizuirea conținutului manualelor (acolo unde natura obiectului de studiu permite), prin introducerea unor texte care au ca scop cultivarea sentimentelor şi atitudinilor etice superioare: conștiința de sine, asertivitatea, empatia etc. Pentru a atinge acest deziderat, metodele de predare trebuie să se axeze pe crearea unui climat activ-participativ care mobilizează gândirea şi energia tuturor elevilor

- A doua direcție are ca scop o mai bună gestionare a disciplinei școlare: formularea unor reguli clare, prin care se definește comportamentul pozitiv; stabilirea unei viziuni manageriale unitare, bazate pe corectitudine, consecvența și coordonare în cadrul colectivului educativ; monitorizarea şi supravegherea permanentă spațiilor din interiorul și din exteriorul școlii.

         Următoarea abordare a situației urmărește formarea de abilități sociale prin organizarea de activități extrașcolare cu caracter aplicativ, în care li se atribuie elevilor responsabilități, li se cere să ia atitudine, decizii.

            Un rol important îl au și consiliile de părinți, care pot contribui la implementarea proiectului educațional. De aceea, diriginții trebuie să includă în programul lor de activitate întâlniri periodice cu părinții, pentru dezbateri, informații, stabilirea unui plan comun de măsuri şi pentru rezolvarea unor cazuri de indisciplină.

         Desigur, acesta este un punct de vedere asupra fenomenului, care nu are pretenția unei abordări exhaustive, dar consider că este absolut necesar să ne spunem punctul de vedere pentru realizarea unui schimb eficient de opinii care să ne ajute în rezolvarea problemelor din ce în ce mai complicate ale violenței școlare.

            Tipuri de activităţi de prevenire a fenomenelor de violenţă organizate la nivelul unităţilor de învăţamânt:

– acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale violenţei;

– organizarea cu părinţii a unor activităţi pe tema prevenirii violenţei şcolare, lectorate cu părinţii;

– dezvoltarea unor programe de formare a cadrelor didactice privind managementul clasei, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, dezvoltarea de conflicte, promovarea cooperării;

– participarea/implicarea elevilor în proiecte care vizează reducerea violenţei şcolare;

– schimbul de experienţă între şcoli pe tematica prevenirii violenţei;

– activităţi extraşcolare în care să fie analizate fenomenele de violenţă şcolară, concursuri între clase, organizarea de spectacole privind violenţa;

– implicarea comitetului de părinţi în organizarea unor activităţi de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei;

– dezbateri tematice organizate de elevi, organizarea ,,săptămânii toleranţei”, a ,,săptămânii antiviolenţă” în şcoală;

– analiza în cadrul unei dezbateri a principiilor/valorilor morale încălcate de diferite acte de violenţă şcolară;

– dezbaterea unor situaţii de violenţă şcolară prezentate în mass-media: înţelegerea cauzelor, analiza modului în care situaţiile puteau fi evitate, analiza consecinţelor asupra victimelor/agresorilor;

– realizarea unui colaj de imagini din presa scrisă care prezintă situaţii de violenţă şi analiza acestora;

– realizarea unei prezentǎri Power Point care să urmărească o temă relevantă privind violenţa şcolară;

– organizarea de către elevii clasei a unui atelier pentru părinţi pe tema ,,Cum aşteptăm să ne sprijine familia pentru a ne simţi în siguranţă”;

– participarea cu lucrǎri artistico-plastice la Concursuri ,,Stop violenţei verbale în şcoalǎ” în scopul antrenǎrii elevilor într-un dialog motivant pe tema nonviolenţei verbale, oferind posibilitatea acestora de exprimare plasticǎ, spontanǎ a impresiilor, emoţiilor şi sentimentelor trǎite în diferite experienţe de viaţǎ legate de comunicarea nonviolentǎ având ca temǎ nonviolenţa verbalǎ şi tot ceea ce înseamnǎ comunicarea bazatǎ pe armonie, toleranţǎ, solidaritate, respect pentru drepturile omului şi pace, deoarece în data de 30 ianuarie se sǎrbǎtoreşte Ziua Internaţionalǎ pentru nonviolenţǎ în şcoalǎ;

            Strategii de prevenire şi reducere a agresivităţii în contextul şcolar:

– introducerea părinţilor în programe de prevenţie şi intervenţie – părinţii trebuie să fie parteneri sociali ai cadrelor didactice pentru susţinerea efortului de reducere şi prevenţie a comportamentelor violente (,,recompensarea acasă a comportamentelor prosociale”);

– schimbarea contextelor şcolare care utilizează pedeapsa – aspectele negative din contextul şcolar care au legătură cu întărirea comportamentelor agresive pot fi: utilizarea excesivă a dezaprobării sau lipsa remarcilor de aprobare din partea profesorului sau a colegilor, experienţe de eşec şcolar, greşeli excesive, schimbări în rutina clasei, tehnici agresive de gestionare a comportamentelor violente ale copiilor. Obiectivele acestui gen de intervenţie vizează învăţarea şi utilizarea de către cadrele didatice a tehnicilor de gestionare a comportamentelor elevilor, încurajarea comportamentelor acceptate social;

– învăţarea de către elevi a abilităţilor sociale – cei mai mulţi elevi devin agresivi deoarece au un deficit de abilităţi sociale adecvate. Obiectivele acestei strategii de intervenţie vizează învăţarea de către elevi a unor comportamente care să-i ajute să gestioneze situaţiile în care se confruntă cu comportamente agresive ale celorlalţi (să ignore situaţiile, să ia distanţă de aceste situaţii, să reacţioneze cu fermitate şi să solicite asistenţa profesorilor atunci când este nevoie).

            Prevenire şi combatere: 

Ø  Cadrele didactice trebuie să observe comportamentul elevilor pentru a putea preveni manifestările violente ale acestora prin discuţii atât cu elevii în cauză cât şi cu familiile lor. Doar o bună colaborare a familiei cu personalul didactic va reuşi prevenirea/stoparea/îndreptarea unor deviaţii comportamentale, deoarece cadrul legal nu permite şcolii luarea unor măsuri extreme care să determine din partea elevului respectarea drepturilor celor din jur. Şcolii îi revine sarcina de a corija abaterile, de a defini clar diferenţa dintre moral şi imoral, deoarece copilul se va manifesta în mediul şcolar influenţat de imaginile vizualizate. 

Ø  Elevii trebuie învăţaţi ce înseamnă a trăi în societate: a te înţelege reciproc, a asculta opiniile celor din jur, a exprima problemele în cuvinte nu în fapte, a lua decizii colective, şi a te supune deciziei majorităţii, a-şi controla pornirile violente. 

Ø  La nivelul clasei este indicată elaborarea unui regulament intern. Elevii sunt cei ce negociază regulile, şi stabilesc sancţiunile în cazul abaterilor. Trebuie stabilite reguli simple ce pot fi lesne înţelese şi respectate. 

Ø  În condiţiile în care situaţiile de violenţă şcolară nu pot fi rezolvate în mod direct prin acţiunea efectivă şi imediată a cadrului didactic se impune formarea unei echipe. 

Ø  La nivelul şcolii se pot înfiinţa grupuri de dezbateri în care să se pună în discuţie dificultăţile muncii de formare a comportamentului prosocial al elevilor. Situaţiile problemă expuse, de unul sau mai mulţi profesori să fie dezbătute în cadrul grupului. 

Ø  Înfiinţarea în cadrul şcolii a unui centru de consultanţă cu părinţii şi elevii unde să se poată depista, mediatiza, şi dezbate acte de violenţă şcolară. 

            A elabora strategii, proiecte de prevenire a violenţei şcolare implică a ţine cont de toţi factorii (temperamentali, sociali, familiali) care pot determina comportamentul violent al copilului. Şcoala are un rol important în prevenirea violenţei şi asta nu numai în condiţiile în care sursele agresivităţii sunt în mediul şcolar, ci şi în situaţia în care sursele se află în exteriorul graniţelor şcolii. 

            Când se vorbeşte despre violenţă în şcoală, se consideră drept surse favorizante factori exteriori şcolii: mediul familial, mediul social, precum şi factori ce ţin de individ, de personalitatea lui.

            Mediul familial prezintă cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Mulţi dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experienţa divorţului părinţilor şi trăiesc în familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat şi de criza locurilor de muncă, de şomajul cu care se confruntă foarte mulţi părinţi. Părinţii sunt confruntaţi cu foarte multe dificultăţi materiale dar şi psihologice, pentru că au sentimentul devalorizării, al eşecului. În aceste condiţii ei nu mai sunt sau sunt foarte puţin disponibili pentru copii lor. Pe acest fundal apar noi probleme familiale foarte grave care îi afectează profund pe copii: violenţa infantilă, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenţa la care se adaugă şi importante carenţe educaţionale – lipsa de dialog, de afecţiune, inconstanţa în cerinţele formulate faţă de copil (treceri de la o extremă la alta, de la o permisivitate exagerată la restricţii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sancţionare a copilului.

Sunt şi părinţi care privilegiază în mod exagerat relaţia afectivă în detrimentul rolului educaţional pe care trebuie să îl aibă în raporturile cu copii lor: nu le impun nici un fel de interdicţii, de reguli, emit puţine exigenţe şi caută să evite conflictele. Această absenţă cvasitotală a constrângerilor (în afara şcolii) îl va determina pe elev să adopte în şcoală comportamente de refuz a exigenţelor profesorilor.

Mediul social conţine şi el numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncţionalităţi la nivelul factorilor responsabili cu educaţia tinerilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie.

Trăsăturile de personalitate ale elevului sunt şi ele într-o strânsă corelaţie cu comportamentele violente, trăsături individuale la care se adaugă şi problemele specifice vârstei adolescenţei.

Adolescenţa este o perioadă de profunde transformări atât pe plan fizic, psihic cât şi social. Transformările fizice care încep la pubertate sunt adesea foarte brutale şi adolescenţii le trăiesc ca pe o veritabilă metamorfoză, transformări ce pot determina o atitudine de retragere în raport cu anturajul, timiditate, sentimente de jenă, refuzul de a comunica. O caracteristică importantă este relaţia pe care adolescentul o stabileşte cu propriul corp, acesta fiind suportul privilegiat al exprimării personalităţii, şi în aceste condiţii asistăm la excese în privinţa vestimentaţiei, coafurii, machiajului. ,,Look”-ul apare ca o modalitate de afirmare, de impunere a personalităţii dar şi o carapace sub care se ascund multe nelinişti şi temeri.

Emoţiile se manifestă în perioada adolescenţei cu o dinamică accentuată astfel acum adolescentul este fericit, se simte bine în pielea sa  şi câteva ore mai târziu este trist, deprimat, descurajat. Adeseori el oscilează între sentimentul de forţă, de putere şi sentimentul de îndoială, de descurajare, de scădere a stimei de sine. Pentru a se apăra de aceste emoţii, adolescenţii dezvoltă reacţii de provocare, de agresivitate, de opoziţie faţă de părinţi şi profesori.

În această perioadă atât de dificilă dialogul părinţi-copii şi profesor-elev este absolut necesar. Adolescentul doreşte să fie înţeles, are nevoie de dragoste, de securitate afectivă dar însă de cele mai multe ori el nu recunoaşte şi nu exprimă acest lucru.

A lupta contra violenţelor şcolare înseamnă a ameliora calitatea relaţiilor şi a comunicării între toate persoanele angrenate în sistemul educaţional.       

            Există trei tipuri de prevenţie pe care le poate desfăşura şcoala şi care se completează reciproc:

Ø  prevenţie primară, care se referă la dezvoltarea unei priviri pozitive asupra fiecărui elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuşi, valorizarea efortului elevului;

Ø  prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala reprezintă un post de observaţie privilegiat al dezvoltării intelectuale şi afective a elevului, iar profesorul printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în afara mediului şcolar. Semnalând cazul respectivilor elevi profesioniştilor (psihologul şcolar şi asistentul social) şi autorităţilor competente, pot fi luate măsuri de protecţie şi de ajutor care să înlăture cauzele abuzurilor şi reducerea tulburărilor somatice, psihice şi comportamentale induse prin violenţă;

Ø  prevenţie terţiară, ce  are în vedere sprijinul direct adus elevilor ce manifestă comportamente violente. Menţionarea unor aşteptări pozitive faţă de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenenţă comunitară, exprimarea preocupării faţă de situaţia pe care o au şi integrarea lor în activităţile grupului sunt factori de protecţie ce pot fi exercitaţi în cadrul instituţiei şcolare, putându-se astfel împiedica cronicizarea tulburărilor provocate de violenţă.

            În condiţiile unui mediu familial instabil, conflictual, tensionat şcoala poate reprezenta pentru elev o a doua şansă. Clasa este o microsocietate a cărei funcţionare necesită stabilirea unor reguli clare ce se cer respectate de toţi membrii grupului şcolar. Respectarea regulilor este o condiţie a socializării, care înseamnă a învăţa să trăiască împreună în relaţii de respect reciproc, excluzând violenţa. Regulile şcolare vizează ţinuta, efectuarea temelor, prezenţa la cursuri, dar sunt şi reguli de civilitate  care au în vedere limbajul folosit, modalităţile de adresare, respectul faţă de celălalt, păstrarea bunurilor şcolare, toleranţa, solidaritatea, într-un cuvânt maniera de a te comporta astfel încât viaţa în colectivitate să fie cât mai agreabilă.

           

            Studiu de caz:

            Analiza oportunităţii includerii în strategia anti-violenţă a unei şcolii poate presupune  următoarele activităţi:

1. aducerea la cunoştinţa elevilorşi părinţilor a regulamentului şcolii şi semnarea unui angajament din partea acestora de respectare a prevederilor sale (acordul privind sancţiunile în cazul încălcării regulamentului);
2. monitorizarea activităţii fiecărui elev pe tot parcursul său şcolar şi crearea unui portofoliu comportamental – cunoaşterea de către cadrele didactice a profilului psihologic al elevilor şi identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent;
3. crearea unor spaţii speciale în şcoală în care elevii să poată discuta în particular cu personalul specializat (de exemplu, cabinet de consiliere) – facilitatea comunicării cu victimele sau cei care provoacă acte de violenţă  în şcoală;
4. organizarea de vizite pentru elevii din şcoală într-un tribunal şi de întâlniri cu reprezentanţi ai sistemului de justiţie - promovarea respectului pentru lege;
5. identificarea unor tipuri alternative de sancţiuni pentru elevii care au comis acte de violenţă (de exemplu, prestarea unor activităţi în folosul şcolii);
6. crearea unui grup de intervenţie la nivelul şcolii care să se ocupe decazurile grave de indisciplină /violenţă şi care să încheie cu elevii violenţi şi familiile acestora un contract pedagogic

Bibliografie:

Ø  Strategia U.E. Europa 2020 din 3.03.2010/Bruxelles privind creșterea inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii

Ø  Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011

Ø  Jigău, Mihaela, Balica, Magdalena, 2006, Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoalǎ, ghid practic pentru directori şi cadre didactice, Editura Alpha MDN, Bucureşti;

Ø  Păunescu, Constantin, 1994, Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti;

Ø  Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Psihosociologia rezolvării conflictului, Editura Polirom, Iaşi;

Ø  Ulrich, Louis, Godinac, Mihaela, Tudorache, Mariana, 2007, Violenţa în şcoală. Metode de intervenţie, ghid de bune practici, Editura Atelier Didactic, Bucureşti;

Ø  https://sites.google.com/site/violentaiinciclulprimar/website-builder/forme-si-cauze-ale-violentei-in-scoala