(Partea I)

         Programul KiVa (acronimul pentru „Kiusaamista Vastaan”, care înseamnă în limba finlandeză „against bullying”) este un program de prevenire a violenței școlare (bullying). Programul a fost inițiat și dezvoltat de un grup de experți care au studiat fenomenul de bullying și mecanismele sale, experți în cadrul Universității din Turku - Finlanda. Proiectul a fost finanțat de Ministerul Educației și Culturii din Finlanda.

          Eficacitatea programului a fost demonstrată în numeroase studii controlate și randomizate. În prezent, 75% din totalul şcolilor primare şi al liceelor din Finlanda folosesc acest program pentru a reduce/ rezolva cazurile de agresiune fizică sau verbală dintre elevi.

          Modelul educațional finlandez este considerat, în general, un exemplu de urmat pentru alte țări în ceea ce privește educația. Succesul acestui model se bazează pe o reproiectare completă a sistemului de învățământ printr-o nouă perspectivă socială, deoarece profesia didactică este considerată a fi una dintre cele mai solicitante cariere. Caracteristicile speciale ale sistemului educațional finlandez au permis accentul  pe prevenirea și pe combaterea agresiunii - online și offline, aplicate la diverse niveluri de învățământ - începând cu nivelul primar.

          Bazat pe lecții și jocuri online, KiVa îi învață pe elevi să nu încurajeze hărțuirea și să își sprijine colegii vulnerabili. Acestea activități prevăzute în curriculum se numesc acțiuni universale și sunt menite să împiedice apariția fenomenului de hărțuire. Programul oferă și acțiuni indicate, în cazurile în care hărțuirea s-a manifestat deja. Acestea cuprind acțiuni individuale și de grup, între echipa KiVa din școală și elevii implicați/vizați, precum și sprijin din partea colegilor elevului hărțuit.

          Programul KiVa cuprinde, așadar, acţiuni universale şi acţiuni indicate/ ţintite pe intervenţie, se concentrează asupra martorilor şi asupra modalităţilor prin care ei pot contribui la oprirea bullying-ului, susţinerea victimelor, raportarea situaţiilor cadrelor didactice sau prin refuzul de a încuraja şi susţine agresorul.

          Derularea programului include activităţi (dezbateri, exerciţii role-play, focus-grupuri, joc video, filme, postere în toate clasele) care vizează:

­         influenţarea normelor de grup

­         educaţia elevilor pentru comportamente constructive şi responsabile

­         formarea la elevi a capacității de autocontrol, pentru a nu deveni agresori

­         încurajarea elevilor de a interveni şi ajuta victimele bullying-ului.

         

          Fiecare şcoală are o echipă KiVa/ antibulllying (uşor de identificat prin vestele specifice sau alte simboluri) formată din trei cadre didactice şi responsabilul clasei, care pot interveni în orice moment al zilei.

          Aceste echipe organizează pentru elevi, anual, 20 de ore de pregătire şi informare având următoarele obiective:

1)    sensibilizarea cu privire la rolul pe care grupul de elevi îl poate juca în declanşarea şi oprirea situaţiilor de bullying;

2)    creşterea empatiei faţă de victime;

3)    promovarea în rândul copiilor a strategiilor de susţinere a victimelor.

         

          Membrii echipei KiVa lucrează la cazurile de agresiune după ce au beneficiat de o formare de specialitate.

·        În primul rând, ei trebuie să fie în măsură să spună dacă agresiunea este sistematică sau este un eveniment singular.

·        Ei se întâlnesc apoi cu victima pentru a opri agresiunea și pentru a o ajuta, prin dialog cu agresorii, pentru a realiza o schimbare de comportament.

·        Procesul include o serie de interviuri atât cu victimele, cât și cu bătăuși și cu observatori, în timp ce profesorii analizează când este cel mai bun moment pentru a notifica părinții cu privire la situația creată. Prin urmare, profesorii sunt responsabili pentru monitorizarea fiecărui caz în parte.

·        Elevii dispun de un material care le permite să înțeleagă riscurile agresiunii școlare. Acest material include suport video, manuale, postere, jocuri, un spațiu virtual, întâlniri și chat-urile cu părinții.

·        În cadrul programului KiVa, persoanele responsabile de monitorizare poartă veste speciale pentru vizibilitate. Aceste persoane reamintesc elevilor că rolul lor este acela de a fi responsabili pentru siguranța tuturor.

          Toți elevii din cadrul unei școli participă la majoritatea aspectelor programului.

          Componentele programului la nivel de școală includ:

­         administrarea unui chestionar anonim pentru a evalua natura și prevalența hărțuirii în fiecare școală;

­         o zi de conferință pentru a discuta despre efectul bullying-ului în școli și planificarea intervențiilor;

­         formarea unui comitet de coordonare a activităţilor de prevenire a hărţuirii, pentru a coordona toate aspectele legate de program și creșterea supravegherii elevilor aflați în „punctele fierbinți” de hărţuire.

          Scena principală a programului KiVa o reprezintă, deci, școala, iar personalul școlii este principalul responsabil pentru introducerea și implementarea programului.

          Acest program se bazează pe o monitorizarea constantă a situației din școală și a schimbărilor care au loc în timp; acest lucru este permis de instrumentele online incluse în programul  KiVa. Aceste instrumente produc feedback anual pentru fiecare școală cu privire la implementarea programului, precum și pentru rezultatele obținute.

          Evaluările cu privire la efectele pe termen lung asupra copiilor au arătat o creştere a atractivităţii şcolii şi o reducere a cazurilor de anxietate ori depresie, inducând o schimbare a ambianţei şcolare. 98% dintre victimele care au interacţionat cu echipele KiVa din şcoli au declarat că situaţia lor s-a ameliorat semnificativ.

          Programul KiVa este conceput pentru a se extinde pe termen mediu și lung și cuprinde trei module:

         1.         un modul de prevenire, care oferă lecții privind conviețuirea în armonie cu ceilalți, gestionarea emoțiilor și respectarea celorlalți.

         2.         un modul de intervenție, în care sunt detectate și întrerupte situațiile de agresiune.

         3.         un modul de monitorizare, care urmărește cauzele ce au fost identificate anterior.

          Pe parcursul celor trei module, programul urmărește elementele-cheie ai agresiunii:

Ø agresorul

Ø persoana bruscată

Ø observatorul (martorul)

          Ideea programului este de a împuternici observatorii, astfel încât elevii să poată recunoaște și să respingă agresiunea prin informarea profesorilor lor.

          Programul KiVa a fost adoptat de aproximativ douăzeci de alte țări. În luna februarie 2016, a fost în cele din urmă introdus în unele școli din nordul Argentinei. Alte țări din America Latină au început să lucreze cu acest program sau planifică implementarea acestuia, inclusiv Mexic, Peru și Chile.

SURSE BIBLIOGRAFICE:

Alexandrescu, G. (2019). Bullying-ul naște tragedii. https://www.gandul.info/stiri/bullying-ul-naste-tragedii-in-romania-gabriela-alexandrescu-salvati-copiii-adesea-parintii-ignora-fenomenul-si-il-considera-o-parte-fireasca-a-procesului-de-crestere-si-maturizare-a-copiilor-18236118

Finlanda – speranța din lupta împotriva agresiunii online. https://blog.eset.ro/cercetari-recente/finlanda-speranta-din-lupta-impotriva-agresiunii-online

Povestea de succes la nivel internațional a Programului Antibullying KiVa – ChildHub. https://childhub.org/ro/webinarii-protectia-copilului/seria-childhub-inspire-povestea-de-succes-la-nivel-international

Programul KiVa, un răspuns la violența din școli. https://edu-news.ro/programul-kiva-un-raspuns-la-violenta-din-scoli

Programul KiVa – intervenție universală pentru reducerea și prevenirea bullying-ului în școli. https://autismvoice.ro/programul-kiva-interventie-universala-pentru-reducerea-si-prevenirea-bullying-ului-in-scoli

Programul KiVa. http://www.kivaprogram.net