(Partea a II-a)

Zece tipuri de formare de grup

          Fritz Redl prezintă 10 tipuri de roluri jucate de persoana centrală (de lider) în procesul fundamental de formare al grupului, respectiv 10 tipuri/stiluri de leadership:

          Tipul 1: Suveranul patriarh (paternalistul)

          Ilustrare: Acest grup este alcătuit din copii de aproximativ 10 ani, dintre care majoritatea sunt în ultimele stadii ale „copilăriei”, chiar înaintea exploziei simptomelor de adolescenţă. Profesorul care se ocupă de ei are aproximativ următoarele trăsături: „Domn de o vârstă oarecare, cu aspect sever, dar nu neprietenos, hotărât, dar având în esenţă un comportament blând. El apără «ordinea şi disciplina», dar aceste valori sunt atât de bine înrădăcinate în el, încât nu se mai gândeşte explicit, ca să zicem aşa, la ele, în timp ce, reciproc, nimănui nu-i trece prin cap să le pună sub semnul îndoielii în prezenţa lui. El crede în munca susţinută şi bine făcută, ştie perfect ce aşteaptă şi nu permite nici un fel de îndoială în această privinţă din partea elevilor lui”. Atmosfera din clasă poate fi descrisă cu uşurinţă. Copiii acceptă valorile lui fără a le pune sub semnul întrebării. Emoţiile lor în raport cu profesorul sunt un amestec de dragoste şi veneraţie, cu un element de anxietate în toate circumstanţele în care nu sunt foarte siguri de faptul că el îi aprobă. De aceea, atât timp cât copiii se conformează codului său, se simt fericiţi şi în siguranţă, într-un cuvânt, protejaţi. Gândurile şi imaginaţiile care nu sunt conforme cu codul profesorului sunt suprimate în prezenţa acestuia. Glumele sau remarcele făcute de el sunt amuzante. în cazul în care un copil nu concentrează asupra lui adoraţia filială la fel de liber ca şi ceilalţi sau dacă face observaţii deplasate, gesturi necuviincioase ori dă dovadă de nesupunere, ceilalţi copii vor încerca un sentiment profund de indignare morală, chiar dacă au apreciat glumele acelui copil câteva minute mai devreme, în timpul recreaţiei. Toţi îşi iubesc profesorul şi au încredere absolută în el, dar niciodată nu trebuie să le treacă prin cap anumite gânduri în prezenţa lui. Când profesorul le pune întrebări sau îi implică în acţiune, ei se află sub impulsul de a plânge mai degrabă decât de a vorbi; dincolo de siguranţa fericită pe care o simt în prezenţa lui, există întotdeauna teama că o vor pierde, teamă care apare din când în când fără o cauză evidentă.

 

          Explicaţie: Aceşti copii îşi iubesc profesorul, dar asta nu este totul. Dragostea lor este din acel tip care duce la „identificare”. Ar fi absurd să spunem că vor să fie ca profesorul lor, dar vor să se comporte în aşa fel încât profesorul să îi aprobe.

          Formulare: Copiii respectivi devin un grup deoarece ei încorporează „supraeul” - conştiinţa - persoanei centrale în propria lor conştiinţă. Pe baza acestei similitudini, între ei apar emoţii de grup.

          Tipul 2: Liderul

          Ilustrare: Băieţii din grupul vizat au între 15 şi 17 ani. Cea mai mare parte sunt deja bine trecuţi de pre-adolescenţă, la încheierea trecerii de la prima adolescenţă la sfârşitul acesteia. Profesorul care se ocupă de ei este - sau pare să fie - foarte tânăr. Are o înfăţişare plăcută. Este într-o oarecare măsură copilăros, dar acest lucru nu pare să deranjeze în ceea ce priveşte ideile sau comportamentul lui. Şi el este reprezentantul „muncii şi disciplinei” şi reuşeşte să-i facă pe elevi să-l asculte fără a impune prea multe constrângeri. Totuşi, baza pe care a ajuns să-i fie acceptată autoritatea este oarecum diferită. El este diferit de „patriarh” în special în măsura în care manifestă simpatie faţă de pulsiunile copiilor. Iar aceştia sunt foarte conştienţi de situaţie. Profesorul joacă un dublu rol în activitatea sa. în propriul său supraeu, el se identifică ordinii şi exigenţelor şcolii pe care o reprezintă; dar este şi foarte conştient de exigenţele instinctuale ale tinerilor săi elevi. Pentru a le îmbina pe cele două, profesorul trebuie să dea dovadă de o foarte mare abilitate tehnică. Dacă reuşeşte acest lucru, se ajunge în stadiul în care clasa se simte fericită şi în siguranţă; dacă eşuează, clasa va fi cuprinsă de teama fie de profesor, fie de propriile-i pulsiuni. Copiii îl venerează, dar ei acceptă în acelaşi timp ceea ce reprezintă el, fără a-şi pune întrebări în acest sens. Cel mai mare pericol pentru echilibrul emoţional al grupului nu îl constituie băiatul care se comportă rău. Acesta provoacă mai degrabă mila decât indignarea celorlalţi. Peri­colul îl reprezintă copilul care încearcă să obţină din partea profesorului un răspuns emoţional mai intens decât celelalte, fiind în acelaşi timp mai puţin dispus să facă în schimb un efort susţinut în munca şcolară. Copilul respectiv este urât şi dispreţuit de toţi. Un elev izolat, simţindu-se obiectul unor sentimente negative din partea profesorului, se simte mai degrabă nefericit decât înspăimântat. Gândurile şi actele indezirabile rămân cu toate acestea de recunoscut. A fi „inclus” - altfel spus, acceptat - este minima condiţie pentru un climat fericit în grupul constituit de această clasă.

          Explicaţie: O persoană centrală din această categorie apelează atât la sentimentele de iubire, cât şi la tendinţele narcisice ale copiilor.

          Formulare: Copiii devin un grup deoarece încorporează personalitatea profesorului în eul lor ideal. Pe baza acestei similitudini, între ei apar emoţii de grup.

          Tipul 3: Tiranul

          Ilustrare: Avem o clasă de copii având aproximativ zece ani, aproape de pre-adolescenţă. De ei se ocupă un profesor în vârstă sau de vârstă medie. A ales cariera în domeniul învăţământului din următoarele motive: prin compulsiune ajunge să repete un anumit tip de „disciplină” orientată împotriva copiilor, fiind singura modalitate prin care îşi poate manifesta supunerea tardivă faţă de unele dintre exigenţele propriilor lui părinţi; sau tendinţele sale instinctuale cele mai puternice sunt de tip sadic, iar el trebuie să se servească de copii ca obiecte pentru a le satisface. Acest profesor nu „reprezintă” nimic, dar trebuie să „impună” mereu o „ordine” sau o „disciplină” capricioasă oarecare. El nu se va mulţumi, de altminteri, să le impună în linişte. Va avea nevoie de un sistem zgomotos de „trucuri” speciale, de reguli şi tehnici de răzbunare. Concepţia lui despre disciplină va fi de genul cel mai compulsiv, cel mai puţin realist: maniera în care acţionează este cea mai ciudată posibil pentru mentalitatea copilului. într-un cuvânt, clasa este condusă de un „veritabil tiran”. Bazându-se pe noţiuni elementare din psihologie, ne-am putea aştepta să fie urât de către copii şi respins cu toată forţa. Bineînţeles, acest lucru chiar se întâmplă într-un anumit număr de cazuri, pe care le voi analiza mai târziu. Dar este surprinzător să vedem că aceşti copii reacţionează într-un cu totul alt fel. Ei se supun cu uşurinţă. Se răzvrătesc mai puţin violent împotriva pedan­tismului prostesc al acestui tiran decât alte grupuri împotriva exigenţelor rezonabile ale liderului lor mult-iubit. Nu este vorba nici de o supunere temporară. Ei manifestă o „identificare” autentică. Şi care să fie forţa acestei identificări? Vom vedea o ilustrare în acest sens la copilul care îndrăzneşte să se revolte într-o clasă cum este cea descrisă mai sus. Se va izbi de dificultăţi enorme. Toată lumea e împotriva lui: profesorul, ceilalţi copii şi el însuşi. Ceilalţi îşi arată indignarea morală într-un mod foarte violent, ajungând chiar, uneori, să se teamă de copilul respectiv.

Cu toate acestea, există o diferenţă care pare a fi evidentă. Relaţiile afective care iau naştere între aceşti copii par mai puţin intense decât în celelalte cazuri. Copiii din acest gen de clasă manifestă prea puţină „camaraderie” - spre deosebire de cei care-şi urăsc pur şi simplu profesorul fără să se identifice cu el - şi par să le fie teamă şi să nu mai aibă încredere unii în ceilalţi. Par să se teamă ca nu cumva o intimitate prea mare să pună în pericol reprimarea victorioasă a ostilităţii lor, obligându-i să-şi conştientizeze propria laşitate.

          Explicaţie: Fără nici o îndoială, această identificare a copiilor cu tiranul lor este autentică. El reprezintă persoana centrală pentru grupul respectiv. Identificarea se produce dintr-un cu totul alt motiv decât în celelalte două exemple precedente: sunt determinaţi să facă această identificare nu din iubire, ci din teamă. Bineînţeles, temerea nu duce întotdeauna la identi­ficare, dar în cazul dat acest lucru se întâmplă.

          Formulare: Copiii încorporează supraeul persoanei centrale în propriul supraeu printr-un proces de identificare, produs al fricii inspirate de agresorul lor, şi pe această bază se stabilesc între ei emoţii de grup.

          Tipul 4: Starul

          Ilustrare: într-o clasă mixtă de copii cu vârsta de aproximativ 16 ani, există o fată foarte drăguţă şi mai curând narcisică. În situaţiile de acest gen, poate fi observat frecvent un grup de băieţi care o iubesc şi o adoră prin tot felul de gesturi, dar cu acelaşi insucces în dorinţa lor de posesiune exclusivă. Tânăra are un talent special în a-i menţine pe toţi la fel de apropiaţi şi la fel de depărtaţi. Putem observa uneori la tineri unele simptome de formare de grup foarte intense. Ei par foarte apropiaţi unii faţă de ceilalţi, şi totuşi raporturile lor nu reprezintă prietenia adevărată. Legăturile lor se bazează pe o emoţie de grup. Acest lucru devine evident în momentul în care tânăra se hotărăşte în sfârşit în favoarea unuia dintre pretendenţii săi. Ceilalţi băieţi încep să îl urască la fel ca pe un rival, poate doar cu excepţia unuia sau doi, care se vor apropia încă de norocosul lor coleg şi vor gusta astfel câteva dintre satisfacţiile care le sunt refuzate prin mecanismul concesiei altruiste.

          Explicaţie: Simptomele de emoţie de grup sunt fără îndoială autentice, iar tânăra joacă rolul persoanei centrale fără de care procesul de formare de grup nu s-ar produce. Cu toate acestea, este la fel de evident că acest fel de persoane centrale nu ar putea fi numite lideri în nici un sens al termenului - altfel spus, copiii nu se „identifică” cu acestea. Ei nu încorporează nici normele respectivei persoane centrale. Persoana centrală rămâne „în afară”, dar provoacă apariţia la copii a unor simptome de emoţie de grup.

          Formulare: Copiii aleg una şi aceeaşi persoană ca obiect al iubirii, iar pe baza acestei similitudini, între ei apar emoţii de grup.

          Tipul 5: Agresivul

          Ilustrare: Avem un grup de copii care nu a elaborat nici o structură de grup particulară. Dintre adulţii care au grijă de ei, nici unul nu posedă o personalitate îndeajuns de puternică pentru a încuraja o formă oarecare de formare de grup dintre cele descrise până acum. în clasa respectivă ajunge un elev nou, diferit de ceilalţi în sensul că este de un tip aparte. Este deosebit de narcisic, neîncrezător, distant şi greu adaptabil la slăbiciunile celorlalţi. Chiar fiindu-le superior din punct de vedere intelectual, nu e absolut necesar să facă parte şi dintr-un grup etnic diferit. Imediat, agresivitatea tuturor se întoarce împotriva lui. Se poate observa în acelaşi timp că venirea lui în clasă a influenţat în mod indirect procesele formării de grup. Elevii devin mai apropiaţi: agresivitatea lor comună faţă de nou-venit pare să-i „unească”; ei formează „un grup” în mai mare măsură decât înainte.

          Explicaţie: Elevul nou-sosit nu poate fi numit „lider”. Ceilalţi nu-l iubesc şi nici nu se identifică cu el, chiar dimpotrivă; şi totuşi, aparent, el devine punctul focal al proceselor formării de grup, într-o manieră similară situaţiei în care este implicat profesorul din prima ilustrare.

          Formulare: Copiii aleg una şi aceeaşi persoană ca obiect al pulsiunilor lor agresive şi, prin intermediul acestei similitudini, stabilesc între ei anumite emoţii de grup.

          Tipul 6: Organizatorul

          Ilustrare: într-o clasă de băieţi de aproximativ 13 ani, sunt cinci pentru care fumatul pe ascuns reprezintă un simbol al vârstei adulte. Cu toate acestea, toţi cei cinci au mari dificultăţi în procurarea ţigărilor. Nu au nici bani, nici curajul necesar pentru a le cumpăra, nici imprudenţa de a fura de la părinţii lor. Revolta preadolescentină împotriva ideilor adulţilor cu privire la ceea ce ar trebui să facă un copil cuminte nu se manifestă încă foarte puternic. Un elev nou, pentru care fumatul nu reprezintă o problemă, ajunge în clasa respectivă. El nu-i invită să facă acest demers, nici nu-i încurajează, nici nu-i obligă. Ştiu cu toţii că el poate face rost de ţigările după care tânjesc, imediat ce i-ar cere acest lucru.

          Explicaţie: E posibil ca acest exemplu să pară mai complicat, mai puţin uşor de înţeles decât celelalte, căci nu suntem obişnuiţi să vedem izolat acest rol de organizator. El este, în general, combinat cu alte roluri asumate de persoana centrală în raport cu membrii potenţiali ai grupului. Deşi nu există multe exemple clar definite de acest tip, nu le putem reduce la nici unul dintre celelalte tipuri, deoarece în acest caz nu se implică nici dragostea, nici ura, nici identificarea.

          Formulare: Persoana centrală face un serviciu important „eului” membrilor potenţiali ai grupului. El face asta oferindu-le mijloacele de a-şi satisface pulsiunile comune indezirabile, eliberându-i astfel de unele sentimente de culpabilitate, de anxietate şi de conflict pe care le-ar resimţi altfel în această acţiune. Mulţumită serviciului pe care li-l aduce, pulsiunile latente indezirabile ale acestor copii se pot manifesta în mod deschis. Prin intermediul unei astfel de rezolvări în comun a conflictului, apar emoţii de grup în situaţia interpersonală.

          Tipul 7: Seducătorul

          Ilustrare: O clasă de copii de 15 ani, foarte agitaţi la sfârşitul dimineţii, aşteaptă sosirea profesorului. Acesta întârzie puţin. El este de tip „lider”, cu o uşoară tendinţă patriarhală. în urmă cu puţin timp, în timpul unui examen, s-au resimţit numeroase tensiuni şi multă nemulţumire. Relaţiile dintre ei şi profesor fuseseră mai degrabă tensionate. Iată-l că soseşte. Ei se ridică în picioare, ca de obicei. Dintr-o dată, un elev - nici foarte iubit, nici respectat, nici temut de ceilalţi - începe să ţipe puternic, luând o atitudine de revoltă, surprinzând pe toată lumea, mai ales pe profesor. Înainte ca profesorul să reacţioneze direct în privinţa lui, toţi elevii îi urmează exemplul. Întreaga clasă este în revoluţie, într-un mod atât de intens încât nimeni nu a „înţeles” imediat ce se întâmplă.

          Explicație: Se înregistrează o creştere sensibilă în intensitate a pulsiunilor agresive. Supraeul personal al copiilor respectivi acţionează destul de puternic, eliminând orice posibilitate de manifestare deschisă a acestor pulsiuni. Eul copiilor este surprins într-o situaţie dificilă. Suferind presiuni egale din partea pulsiunilor reprimate şi a exigenţelor supraeului, el nu ştie cum să reacţioneze. Anxietatea şi disconfortul sunt emoţii care însoţesc de obicei aceste tulburări de echilibru. Pe baza unei asemenea situaţii pare să-şi manifeste efectele „actul iniţiator”.

          Formulare: Persoana centrală acţionează în avantajul eului propriu membrilor potenţiali ai grupului. Ea acţionează în acest sens înfăptuind „actul iniţiator” şi previne astfel senti­mentele de culpabilitate, de anxietate şi conflictul. Prin această acţiune, pulsiunile latente ale copiilor se manifestă în mod liber, formându-se emoţii de grup favorabile acestei rezolvări în comun a conflictului.

          Tipul 8: Eroul

          Ilustrare: Situaţia este aceea a grupului tiranizat de al treilea tip, în care copiii erau pe deplin identificaţi cu opresorul lor, dar la o vârstă mai mare. Copiii au făcut progrese în sensul revoltei preadolescentine. Simţul realităţii de care dau dovadă începe să pălească în faţa unor chestiuni importante: cu toate acestea, ei sunt destul de speriaţi pentru a menţine identificarea ca un mijloc de apărare împotriva dorinţei de revoltă. În acest moment, tiranul începe să facă greşeli importante. De exemplu, alege un copil ca obiect particular al sadismului său şi îl persecută din ce în ce mai sistematic. Celorlalţi aproape că le este milă de el, dar mila ar presupune un act de critică la adresa tiranului lor, ceea ce ar duce la trezirea periculoasă a propriilor lor sentimente de revoltă la adresa lui. Aşadar, ei se cramponează cât pot de mult de identificarea lor protectoare cu opresorul. Totuşi, unul dintre ei este mai curajos decât ceilalţi. Ceva în istoria lui îl face să suporte mai uşor această situaţie sau este posibil ca percepţia sa intuitivă a pericolelor reale pe care le presupune revolta să se diminueze mai repede. Este la fel de posibil, în schimb, ca într-o bună zi, el să nu mai suporte atacurile profesorului asupra victimei lui. îşi apără colegul şi este luat drept un insolent şi un îndrăzneţ. întreaga clasă este şocată şi surprinsă, aşteptându-se la un eveniment cumplit. Bineînţeles, profesorul va acţiona foarte violent sau îşi va abate furia asupra lui. Dar nici o reacţie de răzbunare nu vine să combată revolta. Profesorul este, evident, prea surprins sau prea speriat pe moment pentru a şti cum să reacţioneze. Când furia se dezlănţuie, este prea târziu. „Eroul” a produs miracolul. Sentimentele copiilor au suferit mutaţii, cel puţin în secret. Acum îşi venerează colegul şi încep chiar să se identifice cu el. Acesta îşi primeşte pedeapsa, dar iese victorios.

          Explicaţie: Tinerii suferă un anumit număr de tendinţe suprimate, cum ar fi aceea de a se revolta în favoarea unui coleg nefericit; cu toate acestea, le este prea frică de consecinţele unor asemenea sentimente, în cazul în care s-ar actualiza. Laşitatea lor personală îi împiedică să acţioneze aşa cum gândesc că ar fi corect, acţiune care pentru ei ar avea consecinţe foarte grave. Şi aici, eroul împlineşte „actul iniţiator”. Mulţumită probei lui de curaj, dintr-o dată, ceilalţi nu mai ţin seama de anxietăţile lor şi îndrăznesc, dacă nu să acţioneze, cel puţin să treacă prin ceea ce propria lor concepţie despre dreptate le inspira de multă vreme.

          Formulare: Persoana centrală acţionează în avantajul eului propriu membrilor potenţiali ai grupului şi face acest lucru îndeplinind „actul iniţiator”, evitând astfel pentru ei anxietatea şi conflictul. în acest caz, „actul iniţial” apare totuşi în sensul valorilor morale şi se opune unei laşe puneri la adăpost. Mulţumită acţiunii avantajoase, copiii îşi domină tendinţele indezirabile de a se supune în mod laş. Plecând de la această rezolvare în comun a conflictului, se dezvoltă emoţii de grup.

          Tipul 9: „Influenţa rea”

          Există în fiecare clasă elevi care sunt constant acuzaţi de toţi - de profesori, părinţi şi chiar de ceilalţi copii - că sunt „elemente indezirabile”. Şi totuşi, pot fi uşor acuzaţi că „au o influenţă rea”. De obicei nu este foarte clar de ce sunt acuzaţi, dar s-a înstăpânit ideea că simpla lor prezenţă în clasă îi afectează pe ceilalţi în sensul rău, „face să iasă ce e mai rău în ei”. Cu toate acestea, ar fi foarte greu de explicat cum se întâmplă acest lucru. Acuzaţiile aduse împotriva lor trebuie să fie adesea retrase, întrucât nu poate fi găsit nici un fundament în realitate. Nu se poate dovedi nimic. Asemenea copii îi influenţează într-adevăr pe ceilalţi - nu direct, ca în cazul „seducătorului” -, dar prezenţa lor în clasă face să se întâmple ceva cu ceilalţi copii, să se comporte indisciplinat, să se gândească la lucruri „urâte” sau să fie pur şi simplu greu de ţinut în frâu.

          Ilustrare: La o oră de botanică la care iau parte copii de 11 ani, se pronunţă un cuvânt care evocă, pentru „cunoscători”, o realitate sexuală. Vreo 12 dintre ei sunt preocupaţi de astfel de asocieri. Când cuvântul este pronunţat, toţi se întorc spre unul dintre băieţi, apoi se privesc. Cu toţii schiţează un surâs. La fel şi băiatul. în acest moment, clasa este împărţită în două. Reţeaua micii găşti se întinde ca o pânză. în ziua următoare are loc un eveniment aproape identic. Cu toate acestea, se întâmplă că băiatul în cauză nu era de faţă. Nu se întâmplă nimic. Copiii nu fac aceeaşi asociere ca în ziua precedentă. Mica lor „gaşcă” rămâne absorbită în grup, în mod constant.

          Explicaţie: Încă o dată, acest tip este foarte asemănător cu tipul „seducătorului”; totuşi, diferenţa constă în tehnica de „seducere”. în cazul de faţă nu există „act iniţiator”. Explicaţia trebuie să se reducă la o constatare mai descriptivă, în scopul indicării modului de funcţionare a „relei influenţe”.

Constelaţia internă a persoanei centrale care exercită „o influenţă rea” diferă de aceea a celorlalţi membri ai grupului. În acest caz nu există conflict. Pulsiunile ei, care merg în acelaşi sens, nu declanşează un conflict sau probleme anterioare, aşa încât face faţă situaţiei. Ceilalţi îşi dau seama de acest lucru ce pare că-i încurajează destul de mult să exprime ceea ce erau pe cale să încerce să refuleze. Formulare: Persoana centrală acţionează în avantajul eului membrilor potenţiali ai grupu­lui, în virtutea „contaminării de către constelaţia personală non-conflictuală a constelaţiilor conflictuale”. Ea îi scuteşte astfel de sentimentele de culpabilitate, de anxietate şi de conflict. Mulţumită acestei acţiuni, pulsiunile latente indezirabile ale copiilor se pot manifesta liber. Prin această rezolvare în comun a conflictului, între copii se dezvoltă emoţii de grup.

          Tipul 10: „Exemplul bun”

          Ilustrare: Aceeaşi clasă menţionată în exemplul precedent conţine o „bandă” şi mai unită decât cea a indezirabililor. Cu toate acestea, profesorul oscilează între a-i numi „bandă” sau chiar un grup. Ar spune: „pur şi simplu nişte foarte buni prieteni”. Totuşi, unul dintre ei reprezintă în mod evident centrul grupului, având o „influenţă miraculoasă” asupra celorlalţi, care sunt mult mai cuminţi în prezenţa lui. Dacă ar fi să diferenţieze net, profesorului i-ar fi foarte greu să explice cum de reuşeşte elevul respectiv să-i influenţeze pe ceilalţi, deoarece, după toate aparenţele, el nu face nimic extraordinar în acest sens.

          Explicaţie: Constelaţia internă a membrilor potenţiali ai grupului arată un anumit număr de pulsiuni indezirabile care încearcă să se exprime; supraeul se opune în mod hotărât, dar nu prea poate să-şi păstreze mult timp poziţiile; eul se află în încurcătură, neştiind cum să-şi menţină echilibrul într-o asemenea situaţie. Constelaţia interioară a copilului aflat în centru nu prezintă zone de conflict de acest gen. Simpla idee de a exprima unele gânduri indezirabile în prezenţa lui este imposibilă. Astfel, grupul se apropie de el, simţindu-se în siguranţă în prezenţa lui. Copiilor le este teamă tocmai de propriile lor pulsiuni; ceea ce caută este un sprijin pentru supraeul lor aflat în pericol. Situaţia este exact inversul celei a „exemplului rău”.

          Formulare: Persoana centrală acţionează în avantajul eului membrilor potenţiali ai grupu­lui. Ea face acest lucru în virtutea „contaminării, prin constelaţia personală non-conflictuală, a constelaţiei personale conflictuale”. Ea îi scuteşte astfel pe ceilalţi de necesitatea de a-şi înfrunta propriile pulsiuni, de care le este teamă, precum şi conflictele ce ar rezulta în cazul în care ar proceda astfel. Totuşi, de data aceasta, soluţia înclină spre valorile morale, şi nu spre pulsiunile indezirabile. Mulţumită unei asemenea acţiuni, copiii îşi pot reprima pulsiunile indezirabile potrivit exigenţelor supraeului lor. Prin această rezolvare în comun a conflictului, ei dezvoltă între ei unele emoţii de grup.

SURSE BIBLIOGRAFICE:

Mucchielli, R. (1974). L'observation psychologique et psychosociologique. Paris: ESF.

Redl, F. (2001). Emoție de grup și leadership. În: De Visscher, P., & Neculau, A. (coord.) Dinamica grupurilor - Texte de bază. 359 - 371. Iași: Polirom.

Redl, F. (1942). Group Emotion and Leadership. In: Psychiatry, 5:4, 573-596.  

            https://doi.org/10.1080/00332747.1942.11022422