O activitate eficientă cu copiii se poate desfăşura numai atunci când personalitatea educatoarei este caracterizată de receptivitate faţă de nou, spirit creator, inventivitate. Abordarea unui stil educaţional care să stimuleze interacţiunile dintre copii, crearea unei atmosfere permisive curiozităţii şi creativităţii spontane, caracteristică preşcolarilor, respectarea nevoii copilului de mişcare sunt condiţii ce ne permit un management eficient în relaţiile cu preşcolarii. 

Comunicarea empatică- cu copilul se comunică nu doar prin mesaje verbale ci şi prin mesaje nonverbale, afectiv-emoţionale, gesturi vizibile sau abia perceptibile, reacţii impersonale complexe care contribuie la înţelegerea mesajului verbal. O privire absentă sau, dimpotrivă, plină de interes, un zâmbet cald sau unul ironic, un gest de tandreţe sau unul de nerăbdare,completează mesajul verbal, îl potenţează sau îl diminuează şi produc efecte diferite.Orice copil are nevoie de iubire, respect şi apreciere necondiţionate de anumiţi factori mai mult sau mai puţini obiectivi. A-l creşte pe copil arătându-i respect este o condiţie esenţială în relaţia educatoare-copil, dovadă incontestabilă a respectului de sine, a seriozităţii şi simţului de răspundere ele educatoarei.

             Când un copil se simte luat în seamă de adult, el va creşte cu respect faţă de sine, aceasta oferindu-i un anumit grad de maturitate care îi va permite înţelegerea şi manifestarea respectului faţă de alţii , iar cu timpul această trăsătură se va imprima caracterului său.

În vederea optimizării acestui aspect ce influenţează drumul devenirii sale ulterioare este importantă respectarea câtorva condiţii:

• Determinaţi copilul să se simtă important şi iubit. Nu fiţi săraci cu laudele. Un copil iubit învaţă să iubească pe alţii.
• Manifestaţi interes faţă de tot ce face şi spune copilul.
• Ajutaţi copilul să se descopere pe sine, creând situaţii în care să îşi exprime calităţile.
• Creaţi situaţii în care copilul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalţi.
• Interveniţi când auziţi sau vedeţi un comportament intolerant pe parcursul discutării problemei apărute.
• Fiţi consecvenţi în stabilirea regulilor de disciplină.
• Folosiţi comentariile pozitive pentru a forma şi întări comportamentul dorit al copilului.
• Nu atrageţi atenţia copiilor în mod colectiv.
• Evitaţi să formulaţi instrucţiuni folosind negaţii („Nu face asta”). Oferiţi-le alternative ajutătoare („Împrumută-i şi lui jucăria”). Acestea vor avea un efect pozitiv.
• Evitaţi tonul ridicat, scene de nervozitate, cerinţele exagerate, favoritismul. Toate acestea prejudiciază ritmul şi calitatea dezvoltării şi maturizarea copilului.
• Oferiţi copiilor un model de toleranţă şi respect. Vom învăţa să fie sensibili şi respectoşi cu ceilalţi, urmărindu-vă cum discutaţi, cum relaţionaţi şi cum valorizaţi oamenii.

Oferirea libertăţii- copilul are nevoie nu numai de sprijin şi de îndrumare, ci şi de libertate şi manifestarea propriei lor iniţiative personale.

             Copiii  vor să se descurce singuri şi vor în acelaşi timp ca persoanele în care au încredere să-i orienteze şi să-i ocrotească. Este tot atât de adevărat că ei vor să fie lăsaţi să se decidă asupra activităţii lor, pe cât de adevărat este că doresc să stabilească relaţii cu lumea adulţilor pentru a primi din partea acestora îndemnuri şi sugestii.

           Educatoarea dovedeşte competenţă dar şi dragoste pentru copii atunci când le oferă posibilitatea de a avea iniţiativă, în loc să-i pună în situaţia de a fi manipulaţi şi „disciplinaţi”.Acţionând în universul lor, copiii câştigă încredere în puterile proprii, devin mai siguri pe ei, iar pentru un adevărat dascăl aceasta constituie un bun prilej de a înţelege mai bine frica, de a le cunoaşte preocupările, preferinţele, aptitudinile,

Nevoia de libertate nu se identifică şi nu poate fi identificată cu săvârşirea unor acţiuni dezordonate şi fără nici o interdicţie. Copiii trebuie orientaţi discret şi indirect de către educatoare atât cât este necesar şi suficient, corespunzător cerinţelor şi intereselor lor de învăţare şi dezvoltare. Toate aceste aspecte pot fi perfectate şi eficientizate dacă educatoarea:

• Facilitează şi desfăşoară cu copilul activităţi cât mai variate;
• Interacţionează cât mai frecvent cu copilul în modalităţi cât mai diferite;
• Afişează interes faţă de tot ceea ce face şi ce spune copilul;
• Creează cât mai multe condiţii şi prilejuri copilului de a investiga şi experimenta asupra diferitelor lucruri din ambianţă;
• Permite şi încurajează copilul să desfăşoare cât mai multe lucruri independent, intervenind cât mai puţin posibil;
• Stabileşte limitele privin formele inacceptabile de comportament; explică raţiunile pentru aceasta având în vedere capacitatea copilului de a înţelege;
• Apreciază achiziţiile copilului în plan cognitiv, psihomotor şi socioafectiv;
• Nu judecă şi nu plasează copilul într-o poziţie de inferioritate;
• Nu impune copilului constrângeri inutile;
• Nu umileşte copilul cu comparaţii sterile;
• Respectă copilul, oferindu-i acestuia dragoste şi afecţiune.

Socializarea. Receptivă la solicitările dinamicii societăţii, educatoarea , ca principal modelator al competenţelor şi abilităţilor sociale ale „candidaţilor la umanitate”, trebuie să asigure cadrul corespunzător pentru valorificarea maximă a resurselor copilului în vederea realizării unor obiective ce vizează integrarea acestuia în realitatea socială:

1. acceptarea conştientă a celorlalţi în stabilirea  unor relaţii integrate prin:

• participarea la jocurile şi activităţile propuse de alţii;
• înţelegerea faptului că viaţa într-un colectiv presupune respectarea anumitor reguli;
• eliminarea manifestărilor de discriminare faţă de anumiţi colegi;

1. acceptarea conştientă a celorlalţi şi stabilirea unor reguli de comunicare:

• iniţierea în reguli de bază ale dialogului ( să nu întrerupă partenerul de discuţie, să lase timp şi pentru intervenţia celuilalt);
• evitarea monopolizării atenţiei educatoarei şi evitarea tendinţei de a pârâ;
• educarea unei atitudini deschise faţă de grup;
• acceptarea conştientă a celorlalţi şi stabilirea unor relaţii de respect faţă de aceştia:
• evitarea atitudinilor absolutiste;
• educarea unei atitudini deschise faţă de grup,
• formarea pe cât posibil a capacităţii de a înţelege efectele actelor sale asupra celorlalţi.

     Menţinerea rolului de lider formal. În această calitate, educatoarei îi revine şi trebuie să îndeplinească câteva funcţii care îi impun anumite calităţi.

1. Menţinerea controlului grupului:

• Capacitatea de a realiza o adevărată îndrumare individuală(sfaturi, discuţii);
• Capacitatea de a anticipa reacţiile grupului;
• Capacitatea de a stăpâni (ţine sub control) grupul, fără a apela la alţi educatori, la director;
• Capacitatea de a corela cerinţele formulate cu posibilităţile reale ale grupului;
• Capacitatea de ai ndividualiza intervenţiile, corelându-le cu nivelul fiecărui copil;
• Menţinerea obiectivităţii;
• Capacitatea de a intui şi înţelege stările sufleteşti ale copiilor;
• Supleţe şi tact în adoptarea unui comportament nici prea rigid, nici fluctuant;
• Adoptarea deciziilor anticipând evoluţia fenomenelor de grup.

2. Munca propriu-zisă de îndrumare.

• Posibilităţile de care dispune pentru a crea şi menţine o atmosferă plăcută;
• Sensibilitate la trebuinţele copiilor;
• Tehnica de a îndruma fiecare copil în parte;
• Capacitatea de a menţine relaţii cu grupul.

3. Interacţiunea grup-lider:

• Capacitatea de a conduce grupul în aşa fel încât să evite apariţia conflictelor interioare;
• Capacitatea de a stabili relaţii directe cu copiii, fiind implicată în mod activ în acţiunile şi deciziile grupului;
• Capacitatea de a organiza timpul liber antrenând copiii în diverse jocuri şi activităţi;
• Capacitatea de a-i face pe copii să participe activ la luarea deciziilor ( creşterea responsabilităţilor fiecăruia).

Roluri manageriale ale educatoarei în activitatea instructiv-educativă 

Planificare: educatoarea planifică activitățile cu caracter instructiv și educativ, determină sarcinile și obiectivele pe variate niveluri, își structurează conținuturile esențiale, resursele necesare și alcătuiește orarul grupei etc;

Organizare: cadrul didactic organizează activitățile grupei, fixează programul muncii instructiv-educative, structurile și formele de organizare.

Comunicare: profesorul preşcolar comunică informațiile științifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabilește canalele de comunicare și repertoriile comune. Activitatea educativă implică de altfel și un dialog perpetuu cu copiii ilustrat prin arta formulării întrebărilor, dar și prin libertatea acordată copiilor în structurarea răspunsurilor (merită să subliniem de asemenea și stimularea copiilor în facilitarea procesului de punere a întrebărilor). Dialogul copil-profesor necesită un climat educațional stabil, deschis și constructiv;

Conducere: cadrul didactic conduce activitatea desfășurată la grupa de copiii pentru asimilarea de informații, dar și pentru formarea copiilor apelând la normativitatea educațională.

Coordonare: educatoarea coordonează activitățile instructiv-educative ale grupei, urmărind întotdeauna realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale copiilor cu cele comune ale grupei.

Îndrumare: cadrul didactic îndrumă copiii spre cunoaștere prin intervenții punctuale adaptate situațiilor respective, prin sfaturi, recomandări care să susțină comportamentele și reacțiile copiilor.

Motivare: educatoarea motivează activitatea copiilor, utilizând aprecierile verbale și reacțiile nonverbale în sprijinul formării comportamentelor pozitive și depistează tendințele negative identificate în conduitele preşcolarilor.

Consiliere: cadrele didactice consiliază copiii atât în activitățile școlare cât și în cele extrașcolare, prin ajutorare, sfaturi, prin orientarea culturală și axiologică a acestora.

Control: educatoarea controlează copiii în scopul cunoașterii stadiului în care se află activitatea de realizare a obiectivelor, precum și nivelurile de performanță ale acestora.

Evaluare: cadrele didactice evaluează măsura în care scopurile și obiectivele dintr-o etapă au fost atinse prin instrumente de evaluare sumativă și finală. Judecățile valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică a procesului de caracterizare a copiilor.