Emoțiile își fac apariția în viața copilului încă din primul an de viață. Deși au o formă vagă, confuză, imprecis determinate, ele cuprind întreaga scenă psihică a acestuia. Ne referim aici atât la stările plăcute, pozitive (plăcerea - la 2 luni; râsul – la 6 luni; bucuria – 8 luni), cât şi la cele neplăcute, negative (reacțiile de suferință, care apar la 3 săptămâni; frica, anxietatea, furia și agresivitatea – 5 luni).

            Aceste stări afective sunt determinate de satisfacerea sau nesatisfacerea trebuințelor copilului, de apariția neașteptată a unor stimuli. Multe dintre ele sunt învățate prin condiționare, imitație sau inducție.

            Stările afective, emoțiile au o mare valoare pentru viața și existența copilului. Ele ajută copilul să fie în contact cu nevoile sale mentale sau emoționale. Dezvoltarea emoțională  vizează îndeosebi capacitatea copilului de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți.

 

            În perioada antepreșcolară, se pun importante probleme de orientare și controlare a conduitei copiilor de către părinți, dar și a conduitei părinților de ei înșiși. În perioada preșcolarității viața afectivă se îmbogățește cantitativ și calitativ. Datorită imitației, expresiile și conduitele emoționale se diversifică, se îmbogățesc, devin mult mai coerente și adaptate situațiilor. În această perioadă are loc trecerea de la emoții la sentimente, ca stări afective stabile și generalizate (sentimente morale, precum rușinea, mulțumirea și prietenia; sentimente intelectuale și estetice).

            În perioada școlarității mici aceste emoții și sentimente se dezvoltă considerabil. Odată cu debutul vieții de școlar, este necesară acționarea părinților și a dascălilor în direcția cultivării capacității de stăpânire a manifestărilor emoționale primare, explozive ale copilului. Trebuie rezolvate cazurile de întârziere sau de deviere afectivă, manifestările răutăcioase, insensibilitatea afectivă a unora, lipsa participării afective a altora. În această situaţie este momentul aducerii în atenţie a conceptului de educaţie emoţională, care se corelează cu uşurinţă de cel de inteligenţă emoţională.

            Ce este inteligenţa emoţională?

Inteligenţa emoţională este un alt mod de a fi inteligent: inteligenţa inimii. Înseamnă:

            - să cunoşti emoţiile, să le recunoşti;

                 - să poţi să te pui în pielea celuilalt;

- să ştii să iei decizii;

                 - să-ţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci;

                 - să fii motivat;

- să ştii să comunici cu ceilalţi pentru a avea relaţii armonioase.

1. FAMILIA

            Marele pedagog, Pestalozzi, spunea: Orice sistem de educație care nu are la bază relații armonioase de familie, va duce la decăderea omului.

            Prof.Dr. Evanghelos Theodoros declară: Primul și principalul factor al formării și al educației copilului, ca și al oricărei alte educații, este familia....Trăirile familiale vor rămâne neșterse în mintea copilului și îl vor însoți toată viața.

            Din aceste citate, şi nu numai, concluzionăm că cel mai important factor în educația copilului îl are familia. Ne referim aici la educație atât ca și concept general, cât și la dimensiunile ei: educația intelectuală, educația morală, educația estetică, educația profesională...educația emoțională. Familia, viața de familie este prima școală a emoțiilor. Aici, copilul învață să recunoască propriile emoții, cât și reacțiile celorlalți la aceste emoții; învață să gândească aceste emoții și cum să aleagă reacțiile potrivite; învață cum să citească și cum să exprime speranțele și temerile.

            Mediul propice al unei familii în care copilul primeşte o „bună” educaţie moţională este familia model. Cum văd copiii familia model?... Dăruim unii altora, Nu-i jignim pe alții, Ne pasă de alții, Ne ascultăm unii pe alții, Îi respectăm pe ceilalți și punctele lor de vedere, Suntem dornici să învățăm, să râdem, să ne dezvoltăm împreună, etc.

            Un asemenea cămin este un paradis în care copilul se simte în siguranță, o sursă de afecțiune, de sprijin, de ajutor în rezolvarea problemelor și un loc în care domnește veselia. Unii înțelepți afirmă că pacea căminului este una dintre cele mai importante valori. Dr. Andre Berge ne sfătuiește  să acordăm o atenție deosebită tripticului : Siguranță, Afectivitate, Activitate.

            Siguranță- copilul va trebui să simtă nu numai o siguranță materială, ci mai ales una morală și psihologică. Vorbim de siguranţa familială, de stabilitatea mediului, de simțământul că puterea și înțelepciunea părinților îi asigură această certitudine îm fața oricărui pericol.

            Afectivitate– copilul are nevoie de afecțiunea adevărată a părinților săi, nu de cea acaparatoare și înăbușitoare. Afecțiunea naturală a copilului va trebui să fie un refugiu adevărat pentru copil.

            Activitatea – fiecare copil are nevoie de ocazii în care să își dezvolte activitatea – jocuri, hobby-uri etc. Este important ca în cele mai multe aceste activități să aibă alături familia.

            Există bineînțeles și cazurile familiilor care nu asigură o dezvoltare emoțională  corespunzătoare. Toate furtunile care se abat asupra mediului familial provoacă stricăciuni în dezvoltarea copilului. Lipsa de armonie a mediului familial, certurile și conflictele, lipsa părinților, climatul familial glacial și alte situații neplăcute influențează în mod decisiv viața copilului.

            În fiecare clasă se pot distinge două categorii de copii: cei care au un mediu familial fericit și cei care au probleme în familie. Primii vin la școală ca să adauge în viața lor ceva în plus față de ceea ce le oferă familia. Ei emit sloganul: fericirea aduce mai multă fericire. Din păcate, există foarte mulți copii cu un mediu familial problematic. Pentru aceștia este valabil sloganul: nefericirea aduce mai multă nefericire.

2. EDUCATORUL

            Educatorul este cheia succesului copilului la școală. Un educator vesel, bine pregătit şi cu o iubire înnăscută pentru copii, se remarcă  drept cel mai important factor de educație, după părinți.

            Dezvoltarea emoțională a copilului este influențată și de calitatea relației sale cu educatorul. Acesta poate sprijini dezvoltarea sa emoțională astfel:

• Acceptă și remarcă emoțiile copilului;
• Oferă copilului un mediu sigur de exprimare a emoțiilor (evită ridiculizarea, critica, negarea sau minimalizarea emoțiilor copilului)
• Încurajează copilul să exprime emoțiile în cuvinte (Observ că ești trist. S-a întâmplat ceva?)
• Îi sprijină în recunoașterea emoțiilor celorlalți (să facă diferența dintre emoțiile lui și a altor colegi, ca urmare a unui comportament)
• Sprijină copilul să facă diferența dintre emoție și comportament (Înțeleg că ești furios, însă a lovi este un comportament nepotrivit/nepermis)
• Gestionează momentele în care copiii își manifestă emoțiile, îi învață pe aceștia să și le gestioneze;
• Oferă strategii de intervenție în rezolvarea unor situații problemă (prin exemplul personal, prin identificarea cu acuratețe a cauzelor emoțiilor, prin oferirea unor reacții cu mesaj de învățare).

 

3.MEDIUL  - activitățile copilului (vizionarea TV, jocurile pe calculator)

            În anii 60 televizorul era un simbol al bunăstării poporului, în anii 70 casetofonul, in anii 80, videoul, iar la începutul anilor 90, calculatorul personal. El a fost adus de peste hotare şi apoi era arătat solemn oaspeţilor, convingându-i că odată cu procurarea calculatorului, a televizorului, oamenii vor începe o viaţă nouă, fiindcă el deschide în faţa noastră noi orizonturi.

            S-a dovedit într-adevăr că televizorul, cât şi calculatorul uşurează viaţa omului. Prezentăm câteva beneficii:

• Poate fi considerat un furnizor, promotor de cultură;
• Este un mijloc de informare;
• Poate fi considerat o modalitate de divertisment;
• Oferă posibilitatea practicării unor hobbyuri precum: muzică, limbi străine etc.
• Permite relaţii de socializare... etc.

            Aparent, aceste beneficii par să prezinte noile aparate tehnologice nişte obiecte inofensive. Când devin ele o problemă? Răspunsul este simplu: când creează dependenţă.

            Sociologul american, George Gerbner, face următoare afirmaţie: „Televizorul a ajuns un membru al familiei, monopolizând comunicarea.”

            Profesorul doctor Dafin Mureşanu,preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplesticităţii (SSNN), declară că folosirea excesivă a calculatorului şi a telefonului mobil, fără un echilibru între activităţile fizice şi mentale duce la instrumentalizarea  oamenilor, deformarea creierului şi amputarea afectivă a generaţiilor viitoare...El a spus despre calculator că „este benefic până la un punct”, întrucât dezvoltă anumite capacităţi ale creierului, însă „copiii care folosesc calculatorul intensiv nu sunt mai deştepţi, poate că sunt mai pricepuţi, dar uneori este afectată partea emoţională.”

            Care sunt efectele negative în ceea ce priveşte educaţia emoţională?

1.Scăderea dramatică a „competenţei emoţionale” sau „maladia deficienţei emoţionale”

            În cartea sa „Inteligenţa emoţională”, Daniel Goleman a strâns rezultatele a decenii de cercetări asupra inteligenţei, ajungând la concluzia că avem tendinţa generală de a subestima importanţa abilităţilor sociale şi emoţionale. În Statele Unite, acolo unde s-au efectuat cele mai multe cercetări, în medie copiii au înregistrat un nivel în scădere al abilităţilor emoţionale în cazul a nu mai puţin de 40 de indicatori ai stării de bine emoţionale şi sociale. Aceste descoperiri sunt îngrijorătoare în condiţiile în care Goleman atestă că IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) contribuie cu aproximativ 20% la succesul financiar şi personal, restul de 80% depinde puternic de abilităţile socio-emoţionale.

            Care este cauza declinului acestor abilităţi, observat în ultimii ani peste tot în lume? Daniel Goleman răspunde astfel:

            „Copiii îşi petrec tot mai mult timp lipiţi de televizor sau în faţa calculatorului, distanţându-se de alţi copii sau de adulţi. Iar cea mai mare parte a abilităţilor emoţionale nu se învaţă de unul singur, ci prin interacţiunea cu alţi copii şi adulţi. Din acest motiv, accentul care se pune pe computere mă îngrijorează, oricât de mult folos ne-ar aduce acestea. Mai mult timp petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului înseamnă mai puţin timp petrecut împreună cu alţi oameni.”

2.Izolarea

            Un studiu făcut de dr. Tisseron asupra a 55.000 de copii care priveau la televizor între 71 şi 108 minute pe zi a relevat că aceştia se depărtau de familie cu cât priveau mai mult la acesta. Această izolare produce: înstrăinare, răcire emoţională. Televizorul încurajează individualismul, egoismul, descurajând, în acelaşi timp, comunicarea, legătura afectivă între oameni. Prin televizor nu există interacţiunea cu o fiinţă vie, nu există adresarea personală, ci este un mijloc de comunicare în masă, care se adresează unei mase de oameni, nu unei persoane, iar copilul simte asta. Tragedia este că micuţul se îndepărtează totodată de lumea reală, pentru a se concentra asupra imaginilor televizate şi nu se mai simt apropiaţi de familie.

3.Vătămarea creierului

            Ariile prefrontale se află în zona din faţa a lobilor frontali (a celor două emisfere cerebrale). Aici se află executivul creierului, locul de unde se organizează şi se conduce nu numai procesul gândirii, ci şi aproape toate procesele superioare, aşa zisele funcţii de control, cele privind învăţarea, gândirea, planificarea comportamentului, motivaţia, atenţia, controlul emoţional, organizarea, lectura, rezolvarea problemelor şi multe altele. Toate acestea depind de buna funcţionare a ariilor cortexului prefrontal.

            Autorii de la Universitatea Tohoku din Sendai au arătat că pentru a avea un IQ mai ridicat, creierul trebuie să fie exersat permanent. Dar privitul la televizor nu este o activitate care să stimuleze creierul. Dacă nivelul de experienţă nu este crescut, o dată cu creşterea în vârstă funcţionarea cognitivă a creierului este diminuată. Deci vizionarea la televizor este asociată direct sau indirect cu dezvoltarea neurocognitivă necorespunzătoare la copii. 

            Iată care sunt problemele pe care le întâmpină persoanele cu vătămări ale ariilor prefrontale, dificultăţi întâlnite la tot mai mulţi copii şi tineri ai noilor generaţii:

1. a) Incapacitatea de concentrare a atenţiei, tendinţa de a fi foarte uşor distras de oricare stimul exterior (de exemplu: La şcoală ei aşteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă, având forma unui spectacol. Aşteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenţia este dezactivată gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinţe este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseşte. Încă din 1975, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Canberra prevedeau că, proporţional cu creşterea timpului dedicat vizionării TV, seintensifică şi probleme de atenţie. Emery, 1975)
2. b) Incapacitatea de a-şi controla comportamentul + Probleme în controlul răspunsului emoţional

            Orice impuls interior se manifestă rapid în comportament, fără ca persoana să fie capabilă să inhibe manifestarea acelui act. Vorbim aici de autocontrol, stăpânirea de sine, care pentru copilul televizorului şi al jocurilor pe calculator sunt lucruri greu de gestionat. Copiii nu-şi mai pot controla emoţiile: ori sunt exaltaţi, ori sunt depresivi şi asta, în timp, duce la tulburarea bipolară. Mânia, depresia şi exaltarea pot alterna cu uşurinţă sau, dimpotrivă, se poate produce un blocaj emoţional.            c)Dificultatea de a amâna răsplata, muncind în vederea unui scop viitor+Incapacitatea de  a se motiva în realizarea unei activităţi, de a-şi susţine motivaţia până la definirea acesteia, de a-şi adapta rapid motivaţia în funcţie de împrejurări şi cerinţe.

            Spre deosebire de oamenii din trecut, care întreprindeau activităţi ample în vederea unei răsplăţi îndepărtate (munceau o lună pentru salariu, pregătirea ani de zile pentru reuşita la o şcoală de prestigiu, munca pământului pentru obţinerea unei recolte bogate), copiii afectaţi de vizionare aşteaptă răsplata imediată şi repetată.

            Descrierea calităţilor unui joc de calculator, publicat în revista rusă „Ţara jocurilor” suna astfel:

            „O grafică incredibilă. În jur numai cadavre, bucăţi însângerate de carne şi bălţi de sânge...În spatele pereţilor se aud urlete sinistre şi sunete de mâini şi picioare rupte. Descărcări electrice, trântirea uşilor, urletul monstrului şi scârţâitul unghiilor. Uşa se deschide şi... prin faţă ne zboară vesel un picior rupt, demonstrându-ne proprietăţile aerodinamice ieşite din comun.”

            Oare ce seamănă aceste jocuri în mintea copilului? Îl poate afecta emoţional? Cu siguranţă, deoarece urmăresc:

4.Cultivarea agresivităţii, violenţei, insensibilităţii

            În jocuri există foarte multă violenţă. Faptul că violenţa din media constituie una dintre cele mai importante cauze ale violenţei în lumea reală este dovedit în peste 1000 de studii şi articole (Strasburger, 1995). Efectele acestei violenţe sunt:

1. agresivitatea şi comportamentul antisocial

            Prin suprastimularea datorată zgomotelor şi imaginilor are loc creşterea iritabilităţii, agresivităţii, precum şi a oboselii psihice a copiilor. Un studiu american, realizat de Universitatea Standford, arată că cei mici se comportă un timp ca şi personajele de pe ecran, aceştia devenind modele pentru ei.

            Copiii devin mai iritabili. Ei au recunoscut că televizorul îi încurajează să nu-şi mai respecte părinţii, să mintă şi să-şi însuşească un comportament agresiv.

1. b) insensibilitatea la violenţă sau la victimele violenţei

            Conduce la privirea violenţei cu seninătate. Televiziunea insensibilizează, tot prezentând imagini dure şi comportamente „nonconformiste”, dacă nu chiar deplasate, deculpabilizează atitudini şi gesturi. Televiziunea nu numai că nu trece cu vederea violenţa, ci ea o susţine. Când o reţea de televiziune sau cinema începe să scadă în sondaje de audienţă, prima sugestie care este dată în mod invariabil, are de-a face cu prezentarea violenţei.

            Programele TV pentru copii includ de şase ori mai multă violenţă decât programele pentru adulţi, mai ales desenele animate. Acum, în programele pentru copii, se dă un act de agresiune la 1-2 minute. Într-un singur an, copilul va vedea echivalentul a douăzeci şi două de zile de cursuri despre război. Copiii de 4 ani privesc la televizor până la opt mii de fapte violente pe an.

1. c) desensibilizarea

            Cunoscutul medic şi psiholog, Konstantin Zorin, relatează în paginile cărţii sale „Dependenţa de computer, de jocuri, de nicotină” un caz cutremurător de desensibilizare:

            „Autorul rândurilor de faţă a avut ocazia să observe o familie lovită de o grea pierdere: tatăl căzuse sub roţile unui camion şi murise. Rudele erau în stare de şoc şi nu ştiau dacă să le spună sau nu fiilor, care erau în vârstă de nouă, respectiv doisprezece ani, dacă să-i ia sau nu la înmormântare. Şovăielile adulţilor sunt absolut de înţeles: ei se temeau să nu-i traumatizeze pe copii, voiau să evite crize de isterie ş.a.m.d. Consiliul familial a hotărât totuşi să le dea băieţilor posibilitatea să-şi ia rămas bun de la tatăl lor.

            Copiii s-au comportat cu un calm uimitor, mai exact cu indiferenţă. Ei îşi dau seama, pe cât era posibil la vârsta aceea, că se despart pentru toată viaţa de tatăl lor. Totuşi, ei percepeau acest fapt cu destulă răceală, ca pe o temă banală din shooterele îndrăgite. Obişnuiţi să vadă zilnic moartea pe ecranul monitorului, ei începuseră să privească acest eveniment cutremurător cu o doză considerabilă de cinism şi abrutizare sufletească.”

            Care este semnificaţia acestei reacţii? Ea e un semn de uzură emoţională totală. Întrebarea cu care încheie autorul era: Ce se va alege de ei dacă educaţia lor nu va îndrepta nimic şi dacă nu vor fi eliminaţi de ciberindependenţă?

            d)intensificarea percepţiei telespectatorilor că trăiesc într-o lume periculoasă, în care ei pot deveni victime (ex. Desenele animate violente pot fi o sursă de angoasă şi tulburări de somn ale copiilor. Subiecte de actualitate din jurnalele de ştiri, cum ar fi: războaiele, foametele, rănirea şi uciderea animalelor, riscă să-i afecteze profund pe cei mici).

Material adaptat după prof. înv. primar Tirala Paula Adina, Liceul Teoretic Gabriel Ţepelea Borod