Sesiune de informare, conștientizare, sensibilizare și motivare desfășurată în cadrul proiectului pentru atragerea și menținerea resurselor umane calificate în școli defavorizate

Sesiune 10

1. Tema sesiune: Aplicarea principiului egalității de șanse în mediul școlar

Sesiunea urmărește conștientizarea persoanleor din grupul țintă cu privire la faptul că tocmai lucrurile care ne diferențiază de alții sunt cele care ne fac interesanți și unici. Din păcate, de multe ori lipsa de cunoaștere ne poate face să ne temem de cei care sunt altfel decât noi și prin urmare să avem o atitudine ostilă față de aceștia. Istoria este plină de exemple tragice în care anumite grupuri au fost persecutate din cauza rasei, naționalității sau religiei lor, care erau diferite de a populației majoritare. 

O societate ideală ar fi cea care ar fi capabilă atât să aprecieze frumusețea diversității membrilor ei, cât și să le asigure acestora drepturi egale, indiferent de sex, rasă, naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală, stare de sănătate sau orice alt criteriu. Depinde de fiecare dintre noi ca o astfel de societate să nu rămână doar un vis frumos, iar această sesiune este un prim pas spre cunoașterea problematicii discriminării.

Sesiunea își propune sensibilizarea cadrelor didactice ce predau în școli din medii defavorizate și atragerea și menținerea acestora în grupul țintă al proiectului. Este o sesiune de autocunoaștere, ce vizează identificarea atitudinii cadrelor didactice faţă de procesul de dezvoltare profesională continuă printr-un exercițiu de reflecție individuală cu privire la statutul personal și profesional, raportat la instituția și comunitatea unde își desfășoară activitatea.

Acțiunile desfășurate prin aceste sesiuni sprijină creşterea calităţii educaţiei, printr-o mai bună pregătire a cadrelor didactice, oferind profesorilor perspective, în cadrul cărora se susţine motivaţia şi performanţa acestora, reducându-se riscul părăsirii profesiei şi încurajând tinerii să adopte cariera didactică.

2. Obiective sesiune

Ø  Să identifice, în mediul social, diferenţele culturale, etnice, de sănătate personală, analizând situaţii cunoscute, cazuri propuse pentru studiu pe parcursul activităţii şi emiţând judecăţi de valoare centrate pe toleranţă, empatie, acceptare.

Ø  Să motiveze profesorii pentru a introduce în obiectivele activității didactice educația pentru egalitate de șanse.

Ø  Să exerseze abilităţile de relaţionare interpersonală, indiferent de diferenţele de gen, implicându-se în jocuri de rol şi analize de caz specifice.

3. Mesaje din cadrul dezbaterilor

Premisele de la care s-a plecat în dezvoltarea conținutului sesiunii au fost:

•    Inegalitatea și discriminarea au consecințe tragice;

•    Cadrele didactice dispun de instrumentele necesare pentru a preveni discriminarea în școli.

Sesiunea  va debuta cu introducerea în concepte (stereotip cultural, prejudecată, discriminare, egalitate de șanse) și explicarea mecanismelor prin care acționează. Apoi, prin exemple concrete se vor ilustra cazuri de vulnerabilitate față de discriminare într-o relație interactivă cu participanții, aceștia fiind stimulați să participe activ, să adreseze întrebări și să povestească experiențele proprii.

1. Stereotipurile

1.a. Natura stereotipurilor.

Cine sunt pisicile negre?  Stereotipuri culturale

O pisică este, în principiu, o felină. Totuși, pentru unii oameni, pisicile, atunci când au blana neagră, au însemnat mult mai mult decât un animal obișnuit. Cea mai frecventă asociere contemporană, în cultura noastră, este aceea de ghinion. Dacă îți taie calea o pisică, sufletul unora dintre noi este traversat de un fior de teamă că ceva le va merge prost în ziua respectivă.

În Evul Mediu, pisicile negre au fost considerate ca purtătoare de prevestiri rele, iar credința era atât de puternică încât uneori erau ucise. Mai mult, în unele comunități religioase din acea epocă, suspiciunea relației cu Necuratul a pisicilor negre s-a extins și asupra oamenilor care erau văzuți în compania lor și care erau pedepsiți sever sau condamnați la moarte.

Deși această „teamă” a rezistat până azi, există culturi - țări – în care pisica neagră are cu totul altă imagine – este aducătoare de noroc (Japonia) și este un apreciat cadou pentru o mireasă (Marea Britanie), ori este prevestitoare de prosperitate (Scoția) (Singer, 2009).

1.b. Formarea și transmiterea stereotipurilor.

Stereotipurile își pot avea originea în trei categorii de surse. Una este experiența directă. Un zbor cu avionul poate lăsa amintiri neplăcute din cauza unor turbulențe – ceea ce are ca urmare refuzul de a mai folosi avionul pentru călătorii. Decizia este în contradicție cu realitatea: pentru călătorii la mare distanță, avionul este cel mai sigur mijloc de transport.

Apoi, oamenii se pot contamina cu stereotipuri de la persoanele cu care sunt în contact direct – rude, prieteni, colegi. Mulți copii români au fost amenințați de mame încă de la vârste foarte mici cu expresia „dacă nu ești cuminte te dau la țigani”. O atare asociere va fixa de la vârste atât de timpurii ostilitatea față de etnia romilor încât va lăsa senzația că este ereditară. În sfârșit, sursa cea mai puternică de impregnare și consolidare a stereotipurilor este mass media.

Voi cita un singur exemplu: în câte spoturi publicitare (publicitatea este unul dintre vehiculele majore de comunicare în masă a stereotipurilor) ați văzut femei citind? Și în câte le-ați văzut ocupându-se de aspectul corpului sau de gospodărie? Iar ritmul cu care ne întâlnim cu asemenea mesaje contaminate este gigantic față de incidența experiențelor directe ori a contactelor cu apropiați.

1. c. Cine poate fi vizat de stereotipuri?

Practic, oricine. Orice persoană are calități – etnice, de gen, de orientare sexuală, naționalitate, religie, legate de hobby-uri, profesionale etc. – care pot deveni ținta unor stereotipuri.

Rockerii sunt considerați în lumea bisericii ca fiind sataniști (deși în marea familie a acestui gen muzical, există o specie de rock creștin); stereotipurile polițiștilor și al doctorilor sunt parțial similare, moldovenii sunt „leneși”, ardelenii „lenți”, oltenii „lăudăroși” etc. 

Mai mult, o aceeași persoană poate fi purtătorul mai multor poveri de acest gen: șansele ca o femeie de etnie romă, în vârstă de 50 de ani, cu patru clase să-și găsească un loc de muncă sunt, în România anului 2013, nule.

Pe de altă parte, este, totuși, necesar să menționăm că nu toate stereotipurile culturale sunt negative.

2. Discriminarea

2.a. Definiție.

Din punct de vedere psihologic, stereotipul este un produs pur cognitiv.

Discriminarea înseamnă comportament, acțiune, și anume, o conduită care este îndreptată împotriva intereselor unei/unor persoane în virtutea unor criterii irelevante.

Azi discutăm mai frecvent despre limitarea accesului pe piața muncii (vârstnicii, femeile, romii sunt între cei expuși), salarizare discriminatorie (femeile, tinerii), segregare școlară (copii romi, copii cu dizabilități), acces în spații publice (romii). Discriminarea este actul prin care se manifestă inegalitatea șanselor.

2. b. Drumul de la stereotip la discriminare

Observăm că sunt mai vulnerabile la discriminare categoriile de persoane care sunt totodată ținta unor stereotipuri negative.

Constatarea a alimentat interesul pentru căutarea unei relații de cauzalitate între stereotip și discriminare.

Nu se poate vorbi în termeni de cauză-efect atunci când discutăm relația dintre stereotip și discriminare. Ce este sigur, însă, este că discriminarea încolțește pe terenul fertilizat de stereotipul negativ.

Pe teritoriul fostei Iugoslavii războiul civil din anii ’90 a fost stârnit prin alimentarea sentimentelor de ură interetnică și interconfesională. O cercetare realizată în anii premergători declanșării conflictelor armate privind comportamentul mass-media (Thomson, 1994) dezvăluie faptul că televiziunea sârbă (de la Belgrad) și cea croată (Zagreb) au “lucrat” la stereotipurile etnice: jurnaliștii sârbi asociau etnia croaților atunci când aceștia erau implicați în crime după cum procedau și cei croați care acționau în oglindă, încercând să stereotipizeze sârbii ca fiind criminali. Campania de stigmatizare etnică a avut un efect mult mai cumplit decât discriminarea, dar demonstrează rolul stereotipurilor negative în motivarea comportamentelor ostile față de semeni^[1].

Putem, deci, să spunem că discriminarea depinde de existența stereotipului. Se poate, atunci, deduce că dacă am reuși să neutralizăm stereotipuri, am putea preveni dezvoltarea discriminării. Dar este, oare, posibil să intervii asupra stereotipurilor?

3. Egalitatea de șanse

Înțelegem prin șansă o situație favorabilă, un prilej, o oportunitate. Egalitatea, în acest sens, înseamnă că indivizii au șanse egale de acces la ceea ce își doresc: loc de muncă, profesie, statut decizional și economic.

De ce avem nevoie de egalitatea de șanse?

Discriminarea în educație și pe piața muncii creează indivizi neadaptați condițiilor sociale, care nu fac față cerințelor, fie că este vorba despre femei, romi, persoane cu dizabilități sau alte grupuri vulnerabile. Pentru un stat, asta înseamnă că, în loc să formeze cetățeni care să contribuie la dezvoltare, formează cetățeni care devin cazuri sociale. Așadar, există un avantaj economic al aplicării principiilor egalității de șanse.

În altă ordine de idei, segregarea celor care fac parte din grupuri dezavantajate, care, așa cum am arătat, a fost o practică frecventă în istoria discriminării, a dus, în timp, la conflicte sociale, date fiind necunoașterea dintre grupuri, distanțele sociale și neînțelegerea culturilor, nevoilor și caracteristicilor de grup. Așadar, prezența celor care fac parte din grupurile vulnerabile alături de ceilalți, ghidată de autoritate, este de natură să creeze o mai bună cunoaștere a diversității, curiozitate față de necunoscut în detrimentul fricii de necunoscut, curajul de a explora alte culturi sau situații de viață.

4. Aplicație:

PROFESORUL – Inițiator și liant al incluziunii copiilor din grupuri vulnerabile

Se va viziona filmul A Class Divided, deoarece ilustrează cel mai bine rolul pe care profesorul / învaățătorul îl joacă atunci când vorbim de incluziunea școlară. În 1970, o profesoară a încercat un experiment îndrăzneț în clasa ei dintr-o școala elementară. Pentru a evalua modul în care stereotipurile rasiale afecteaza copiii mici, Jane Elliott a împărțit clasa ei între cei cu ochi albaștri și cei cu ochi căprui și a acordat copiiilor cu ochi albaștri, tratament preferențial. Acest program clasic prezintă efectele pe termen lung ale stereotipurilor rasiale în școli și sugerează modul în care o abordare nouă poate face o diferență pozitivă în atitudinea elevilor și a profesorilor.

Se vor purta discuții pe marginea filmului.