Scopul acestui seminar este de a defini jocul de rol, de a ințelege beneficiile pe care aceste activități le au în dezvoltarea copilului și de a pune în scenă un joc de rol pe un scenariu pe care urmează să-l descoperim împreună cu participanții la sesiune.
Jocul de rol ajută copilul și adultul deopotrivă să dezvolte abilități importante și să înțeleagă o mulțime de concepte și idei pe care altfel cu greu și le-ar putea explica.
Vom învăța și vom aplica Tehnica jocului de rol, care este una dintre tehnicile bazate pe dialog, un instrument cu un spectru larg de aplicabilitate, atât în lucrul individual, cât şi de grup, atât cu adulţii, cât şi cu copiii, într-o paletă complexă de situaţii terapeutice în care există conflicte interne sau externe persoanei.
Jocul de rol este considerat o artă magică a imitației și a prefacerii. In cadrul jocurilor de rol copilul reproduce fictiv o situație reală (personaje, fenomene, funcții, relații) într-un scenariu. Beneficiile pe care aceste activități le au in dezvoltarea lui sunt nenumarate, dezvoltând abilități importante și ajutându-l să înțeleagă o mulțime de concepte și idei pe care altfel cu greu și le-ar putea explica.
Jocul de rol nu numai că este o activitate distractivă, el devine un instrument esențial al invățării. Copilul invață prin experiență, deoarece devine "actor" al vieții sociale și are posibilitatea să învețe lucruri noi, să iși formeze convingeri și să infrunte situații complicate, în care se vede nevoit să găsească soluții creative pentru a le depăși.
Potrivit specialistilor, prin acest tip de joc, el este incurajat să se joace și să dobândească o mulțime de abilități și cunoștințe:
- iși explorează imaginația;
- dobândește noi elemente de limbaj și iși dezvoltă vocabularul;
- invață gândește abstract;
- iți imbunătățește abilitățile sociale;
- conștientizează efectele sau consecințele unei acțiuni asupra altora;
- intelege punctul celorlalți de vedere;
- dezvoltă abilități de lider;
- capătă incredere in sine și in forțele proprii;
- invață lecții de viață importante;
- găsește soluții creative la diverse probleme.
Specialiștii în dezvoltarea copilului au demonstrat că jocul de rol folosește și stimulează nu doar latura emoțională, limbajul sau abilitățile motorii, ci are un rol esențial in dezvoltarea inteligenței celui mic. Determina formarea unor conexiuni sinaptice la nivel cerebral. Cu cât se formează mai multe conexiuni de acest gen, cu atât copilul devine mai inteligent, stimuleaza dezvoltarea timpurie a creierului, in special a lobului frontal, care regleaza comportamentul copilului.
Dincolo de toate beneficiile pe plan social, cognitiv si psihomotor, stimularea imaginației rămâne cel mai important avantaj al acestui joc.
o Lawrence J. Cohen, Rețete de jocuri. De ce și cum să te joci cu copilul tău, Editura: Trei
o Gail Reichlin, Caroline Winkler, Ghid esential de parenting, Editura: Curtea Veche