Cadrele generale ale apariției delincvenței juvenile
Delincvenţa juvenilă constituie una dintre probleme sociale grave ale societăților. Ea măsoară nivelul de discontinuitate între generații în procesul de transmitere a valorilor. De asemenea, este un indicator extrem de relevant și important al lipsei de eficiență a instituțiilor și metodelor socializării primare, în primul rând, dar și secundare. Printre aceste instituții, familia și școala ocupă primele locuri.
Deficiențele de socializare se pot manifesta ca disfuncționalitate sau destructurare a familiei, care devine incapabilă să-și mai exercite funcția educativă, de formare și modelară socială și culturală a copiilor. Aceștia fie nu mai petrec suficiect de mult timp în familie, fie nu mai pot avea experiența unei culturi familiale capabile să îi integreze și să le transmită valorile și normele valabile în instituția familială. Nu numai funcția socializatoare a familiei este implicată în acest proces, ci și cea etico-juridică, prin care copiii sunt deprinși, pe de o parte, cu o structură de autoritate familială și, pe de altă parte, cu un sistem de valori, norme și sancțiuni/recompense asociate.
Din păcate, se constată că aceste funcții sunt extrem de slăbite la aproape toate categoriile sociale: la cele superioare, unde părinții, educați și cu un statut material solid, preferă să adopte stiluri parentale democratice și să încredințeze educarea, inclusiv aspecte ale socializării primare a copiilor unor persoane sau instituții specializate; la cele inferioare unde, din lipsa resurselor de educație sau materiale ale părinților, familiile se dezintegrează (părinți despărțiți, plecați, mediul puternic conflictual) iar copiii sunt lipsiți de cadrul necesar dezvoltării lor morale și sociale.
Școala, pe de altă parte, este solicitată tot mai mult pentru formarea intelectuală a copiilor, lăsând în plan cu totul secundar sau abandonând rolul de educator moral. În condițiile crizei morale din instituțiile școlare, legislația (v. recenta lege de combatere a violenței psihologice în școli – 221/2019) încearcă să suplinească dezordinea morală din instituțiile de învățământ, mai ales din cele publice.
Factori explicativi ce țin de societate
În cea mai pare parte a teoriilor explicative, acest fenomen era asociat societăților și comunităților subdezvoltate sau slab dezvoltate, în care condițiile de trai sunt precare, normele sociale nu sunt consistente cu tipul culturilor/subculturilor locale, nu sunt clare sau nu sunt cunoscute de populație, oamenii sunt lipsiți de resursele necesare traiului și sunt nevoiți să și le procure prin mijloace ilegale ori imorale.
În rândul societăților dezvoltate, europene, a existat în ultimii ani o tendință generală de scădere a nivelurilor infracțiunilor înregistrate: numărul celor mai multor tipuri de infracțiuni înregistrate de către poliție în UE-28 a scăzut între 2007 și 2012. Cu toate acestea, scăderile nu au fost uniforme. În timp ce infracțiunile legate de traficul de droguri, jafurile și infracțiunile săvârșite prin violență au scăzut într-o proporție cuprinsă între 4 % și 10 % în perioada 2007-2012, numărul furturilor de autovehicule înregistrate a scăzut mult mai rapid în decursul aceleiași perioade (-37 %), confirmând o tendință pe termen mai lung. În schimb, spargerile de locuințe reprezintă o categorie de infracțiune cu o tendință de creștere în UE-28: comparativ cu 2007, au fost raportate cu 14 % mai multe cazuri de spargeri de locuințe în 2012. De asemenea, din 2007 până în 2012, numărul de jafuri s-a mărit de peste două ori în Cipru, Danemarca și Grecia, și cazurile spargerilor de locuințe s-au înmulțit mai ales în în Grecia (76 %), Spania (74 %), Italia (42 %), România (41 %) și Croația (40 %). Așadar, deși nivelul de trai este superior, devianța ca fenomen social și agresivitatea ca fenomen bio-social nu au dispărut și nici nu cunosc neapărat scăderi ale manifestărilor respective.
În ceea ce privește delincvența juvenilă, ea este un indicator important atât al situației prezente (starea instituțiilor socializatoare, nivelul de integrare familială și socială al copiilor și tinerilor, eficiența sistemelor educaționale etc.), cât și al situației viitoare (evoluția devianței și criminalității odată cu maturizarea generațiilor). Amploarea delincvenței și devianței juvenile este evidenţiată atât de statisticile oficiale (cantitativ), cât şi de mass media (calitativ, cazuistic). Fiind o consecinţă directă sau mediată a modului în care funcţionează familia, şcoala şi diferitele mecanisme de socializare, sancţionare şi reabilitare socială, ea solicit o abordare multidisciplinară a influenţei exercitate de aceste instituţii, din punct de vedere al factorilor de risc implicaţi.
Explicații ale fenomenului delincvenței juvenile
Problema elaborării unei explicaţii sau unui set de explicaţii convingătoare pentru amploarea și intensitatea fenomenului de delincvenţă juvenilă din România de astăzi, constituie un obiectiv fudamental pentru cercetarea teoretică şi practică în acest domeniu.
Cea mai mare parte din teoriile elaborate, până acum, în domeniul delincvenţei juvenile, se pot clasifica simplu, în trei mari categorii:
(1) teorii care susţin că delincvenţa juvenilă este o conduit moştenită ,datorită unor factori cu caracter genetic-ereditar ;
(2) teorii care apreciază că ea este, de fapt, o conduită dobândită, datorită unor factori sau structuri cu caracter familial, social oricultural ;
(3) teorii mixte, care îmbină aceste două explicaţii.
Majoritatea teoriilor cu privire la cauzele juvenile pot fi clasificate în două mari categorii:
· teorii care susţin că delincvenţa este o conduită moştenită, prin intermediul unor factori cu caracter genetico-ereditar;
· teorii care consideră că că delincvenţa este o conduită dobândită, prin intermediul unor factori familiali, sociali şi culturali.
Teoriile sociologice îşi propun să evidenţieze influenţa structurilor şi condiţiilor sociale asupra delincvenţei juvenile. Nici în domeniul cunoaşterii sociologice nu există o concepţie etiologică unitară, existând o mare diversitate de teorii şi modele teoretice (teoria anomiei, teoria subculturilor delincvente, a bandelor de la marginea străzii etc.). O mare parte din aceste teorii au un caracter mixt, psihologic și sociologic .
Aceste teorii se focalizează pe influența
1) Familiei
2) Comunității (vecinătatea, grupul de vârstă, grupul de rudenie)
3) Mediului social (societate, instituții formale – precum cele de învățământ –, mass media ș.a.)
Bibliografie:
Bistriceanu, C. (2007). Sociologia familiei. București: Ed. Fundației România de Mâine
Rădulescu, S., Dâmboianu, C. (2003). Delincvența juvenilă în România. Factori de risc care determină comportamentul delincvent. Institutul de Sociologie al Academiei Române. Disponibil online la http://insoc.ro/devianta/date/pdf/2003%20-%20Delicventa%20juvenila%20in%20Romanaia.pdf
Bibliografie:
Eurostat, Statistici pribind criminalitatea, disponibil online la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Crime_statistics/ro#Infrac.C8.9Biunile_totale_.C3.AEnregistrate (accesat 15 ianuarie 2020)
https://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante/