În condițiile în care copiii sunt resursa cea mai valoroasă a societăților, garanția lor de continuitate, pierderea copiilor este un pericol fatal, iar abandonarea lor un comportament sinucigaș. Instituțiile responsabile social cu creșterea, îngrijirea, protejarea copiilor sunt familia, comunitatea (cu formele sale integrate: vecinătatea, grupurile de vârstă, obștea, parohia ș.a.) și școala. Statul este cel care ar trebui să coordoneze activitatea școlii ca instituție publică și să asigure protecția și buna funcționare a famiilor și comunităților. Statele naționale sunt, de altfel, cele care au formulat ideea că școala trebuie să formeze cetățeni utili și loiali statelor; acest principiu a stat la baza centralizării învățământului. În sec. al XIX-lea, „copilul nu aparține numai familiei sale, ci el este viitorul națiunii din care face parte, producătorul, reproducătorul, cetățeanul și soldatul de mâine. Între el și familie, mai ales în cazul în care aceasta este considerată săracă în posibiltăți, se strecoară terți: filantropi, medici, oameni de stat care înțeleg să-l protejeze, să-l întrețină, să-l disciplineze” (Perrot, în Ariès și Duby, coord., 1997, vol. VII, p. 127). Natalitatea chiar devine o afacere și un interes de stat și este controlată/limitată în cadrul familiilor urbane. Pe de altă parte, nelegitimitatea nașterilor, semn al emancipării sexuale, este în creștere; de asemenea, individualismul accentuat se afirmă și în forma feminismului, care se raportează la naștere ca la un rezultat al „hotărârii” unui „cuplu” (noțiuni noi, care subliniază apariția unui voluntarism al concepției; altfel spus, nașterea nu mai este o fatalitate, un „dat” al naturii sau al lui Dumnezeu, ci rezultatul deciziei cuplului). Astfel se produce, spun sociologii, un proces de conștientizare a copilului, care implică și planificarea educației lui.

 

Într-un eşantion de 10 ţări membre UE (Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Bulgaria, Romania, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Lituania şi Polonia), nu există o definiţie legală clară a termenului de abandon al copilului. Lipsa unei definiţii clare şi ambiguitatea privind aspectele care constituie abandonul copilului, ridică provocări pentru studierea şi practica referitoare la acest fenomen

Legea nr. 47/1993 definește abandonul de copil ca părăsirea sau alungarea din locuință a minorului de către cei îndreptățiti la creșterea, educarea și întreținerea acestuia. Abandonul de copii este reglementat de această lege cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii (Legea nr. 61/1990, art. 2 lit. "s"). Potrivit legii, „copilul aflat în îngrijirea unei instituții de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituții private de ocrotire, legal constituite sau încredințat în condițiile legii unei persoane fizice, poate fi declarat prin hotărâre judecătorească, abandonat, ca urmare a faptului că părinții s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă mai mare de șase luni. Abandonul de copii se pronunță dacă sunt îndeplinite condițiile: copilul să se afle în îngrijirea unei terțe persoane; părinții să dovedească dezinteres vădit o perioadă de peste șase luni; să existe o hotărâre de declarare a abandonului. Redarea exercițiului drepturilor părintești în cazul abandonului de copii se poate dispune de instanța de judecată dacă au încetat împrejurările care au condus la declararea abandonului. Redarea poate avea loc (și este chiar în interesul copilului) dacă acesta nu a fost legal adoptat” (L. 47/7.07.1993, art. 1)

*

În proiectul Daphe finanţat de UE, s-au folosit două definiţii ale abandonului copilului şi anume, abandonul deschis şi abandonul secret.

Abandonul deschis este definit ca părăsirea cu bună ştiinţă a unui copil de părintele său, care poate fi identificat şi a cărui intenţie nu este de a se întoarce ci de a respinge voit răspunderea părintească. Mai mult, niciun alt membru al familiei nu poate sau nu vrea să-şi asume răspunderea de părinte şi să aibă grijă de copil.

Abandonul secret este definit ca părăsirea în secret a copilului de catre părintele său, care nu poate fi identificat şi a cărui intenţie nu este de a se întoarce, ci de a respinge în mod voit şi în mod anonim răspunderea părintească.

Abordările referitoare la abandonul secret al copilului variază în rândul ţărilor UE. În unele ţări nu mai este ilegal să abandonezi copilul, cu condiţia ca acesta să fie lăsat undeva în siguranţă. Leagăne speciale de copii sunt disponibile în unele ţări europene, unde mamele îşi pot lăsa copilul în mod anonim şi în siguranţă. În Franţa, femeile au dreptul să rămână anonime pentru copiii lor după naşterea într-un spital. O astfel de naştere este denumită „naştere anonimă‟ şi nu se poate stabili niciodată, în urma ei, vreo legătură legală între mamă şi copil. În Lituania, Republica Cehă, Ungaria au fost refăcute „cutiile”, „ferestrele” sau „leagănele” în care copiii pot fi lăsați de persoane anonime.

Cauze ale abandonului:

Cauzele primare ale abandonului copilului s-au constatat a fi sărăcia sau dificultatea financiară, situatia de părinte singur, depresia post-natală, lipsa unei educaţii sexuale sănătoase, slaba cunoaştere a planificării familiale, restricţii privind accesul la avort, copilul are vreo formă de handicap, sarcină rezultată ca urmare a violului, abuzului sau forţei exercitate de partener şi o lipsă a serviciilor şi resurselor pentru susţinerea părinţilor care au copii cu handicap.

În România, părinţii îşi pot 'respinge' copiii datorită presiunii exercitate de personalul de la spital. Acest lucru apare adesea dacă mama nu are acte de identitate care pot împiedica înregistrarea oficială a naşterii copilului. În alte ţări, mamele pot fi încurajate de personalul medical să respingă copiii dacă sunt seropozitivi, abuzează de droguri, nu sunt căsătorite sau sunt foarte tinere. Aceste constatări sugerează faptul că adeseori copiii sunt abandonaţi nu pentru că părinţii nu îi doresc, ci mai degrabă din lipsa unei susţineri disponibile pentru părinţi in diferse moduri.

În ce priveşte numărul de copii părăsiţi în maternitate sau în alte unităţi spitaliceşti numărul a scăzut de la 5130 în 2003 la 1315 în 2010 și la 751 în 2018 (520 au fost părăsiţi în maternităţi, 205 în secţiile de pediatrie, iar 26 au fost lăsaţi în alte secţii de spital). Dintre copiii abandonați în 2018, 713 de copii au fost externaţi, din care 255 s-au reîntors la familiile lor, 5 au fost plasaţi la familia extinsă, 42 la familii/persoane şi 354 la asistenţi maternali. Totodată, 15 copii au fost încadraţi în centre de plasament, 16 în centre de primire în regim de urgenţă, iar 26 copii se regăsesc în „alte situaţii”.

*

Pe lângă aceste forme de abandon stabilit din punctul de vedere al instituțiilor sociale, există forme de abandon discret:

Abandonul „mascat”, în care copiii sunt abandonați de părinți sau tutori în propriile locuințe și adesea chiar în prezența acestora, în compania aparaturii electronice, a ecranelor și interfețelor digitale. Impactul acestui tip de expunere a copiilor a fost evaluat și precizat de medici și psihologi și este estiomat a avea efecte dezastruoase asupra copiilor.

Efectele acestui tip de abandon la nivel individual sunt:

-          Afectarea dezvoltării biologice (a cortexului și sinapselor neuronale);

-          Deficiențe de învățare;

-          Manipularea

-          Creșterea hiperactivității, irascibilității, insomniei,

-          Afectarea limbajului și a dezvoltării vorbirii,

-          Scăderea performanțelor intelectuale,

-          Dependența,

-          Obezitatea.

Efectele acestui tip de abandon la nivel social sunt:

-          Nihilismul,

-          Sexualizare, erotizarea, pornografia,

-          Violența.

 

Abandonul „select” este cel în care copiii sunt expulzați din casă peste 8 sau chiar peste 10 ore pe zi pentru instruire suplimentară (meditații, sport, muzică etc.) sau pentru îngrijire profesională (after school, creșe și grădinițe, centre de îngrijire).

Efectele acestui tip de abandon la nivel individual sunt:

-          Competiția,

-          Suprasolicitarea,

-          Lipsa copilăriei,

-          Dezechilibrul afectiv,

-          Blazare,

-          Tulburări psihice (depresie).

Efectele sociale ale acestui tip de abandon la nivel individual sunt:

-          Neintegrarea familială,

-          Permeabilitatea la manipulare,

-          Masificarea,

-          Liberalizarea,

-          Individualizarea.

Abandonul „forțat” – este preluarea forțată a copilului din îngrijirea părinților/tutorilor de către sistemele de asistență socială și de protecție a copiilor responsabile de supravegherea bunei creșteri a copilului în familie. În acest scop, în anumite cazuri, serviciile sociale investighează creșterea copiilor în familie și pot decide necesitatea preluării lor în îngrijire de instituții specializate sau de alte persoane.

În unele societăți dezvoltate, aceste servicii pot decide preluarea copiilor în condiții neclare (cazurile Finlanda, Norvegia, Franța, Marea Britanie).

Deşi nu se cunoştea numărul de copii instituţionalizaţi înainte de căderea comunismului, la scurt timp după revoluţie, datele au arătat că în jur de 150.000 – 200.000 de copii erau plasaţi în aceste centre (Ene, 2015; 38).

Modificări propuse în legislația din Bulgaria:

-          echipe multidisciplinare (poliție, asistenți sociali, psihologi) vor putea intra în casele oamenilor fără ordin judecătoresc și lua copiii chiar și pe baza unei reclamații anonime cu privire la abuzul sau neglijarea lor,

-          apoi copilul este preluat pe termen nedefinit într-un centru de plasament pe baza unei proceduri administrative 

-          din momentul preluării de către stat, copilul ridicat de la familia naturală poate fi adoptat,

-          după o adopție internațională, familia biologică a copilului îi va pierde urma acestuia, deoarece toate datele de identificare vor fi schimbate.

Efectele acestui tip de abandon la nivelul copilului:

-          Dezvoltarea defectuoasă la nivel emoțional,

-          Neintegrarea familială,

-          Confuzia morală,

-          Obiectualizarea propriilor vieți,

-          Autoculpabilizare.

Efectele acestui tip de abandon la nivelul familiei:

-          Relativizarea familiei și valorilor familiale,

-          Falimentarea familiei ca instituție furnizoare de resurse necesare dezvoltării individuale,

-          Demonizarea familiei ca mediu periculor,

-          Inculparea familiei ca inamic al statului,

-          Discreditarea familiei ca instituție socială.

Efectele acestui tip de abandon la nivelul social, comunitar, generațional:

-          Discontinuitatea, ruptura între generațiile părinților și copiilor,

-          Deresponsabilizarea adulților ca părinți,

-          Relativizarea identității sociale.

Bibliografie:

Ene, C. (2015). Problematica abandonului în România în perioada comunistă și postcomunită. Disponibil online la https://www.academia.edu/18389055/Problematica_abandonului_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia_%C3%AEn_perioada_comunist%C4%83_%C5%9Fi_post-comunist%C4%83 (accesat 10 decembrie 2019)

Legea 47/07.07.1993. Disponibil online la http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=13780 (accesat 10 decembrie 2019)

 

Raport UNICEF Abandonul copilului și prevenirea sa Disponibil on-line la https://bettercarenetwork.org/sites/default/files/attachments/Child%20Abandonment%20and%20Its%20Prevention%20Summary%20Romanian%20Language%20-%20Romania.pdf (accesat 10 decembrie 2019)