Educarea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante roluri  pe care le are adultul, fie că este specialist sau părinte. Educarea eficientă este forma prin care copiii învaţă comportamente  pozitive pentru tot restul vieţii, îi ajută să crească şi să se dezvolte într-un mod echilibrat şi sănătos din punct de vedere emoţional şi social. Educarea copilului presupune învăţarea de comportamente pozitive şi nu este o metodă de „supunere” a copilului la regulile impuse de adult. Procesul educaţiei trebuie să se bazeze pe dezvoltarea încrederii în sine a copilului.

Realitatea de zi cu zi ne arată că de cele mai multe ori e mai uşor să criticăm decât să recompensăm. Observăm mai uşor şi mai repede comportamentele problematice decât cele de dorit. Drept urmare, reacţionăm mai degrabă când copilul face o boacănă şi de cele mai multe ori nu reacţionăm deloc atunci când copilul se joacă frumos.Este important să schimbăm acest lucru şi să facem exerciţii de a ne focaliza pe aspectele pozitive din comportamentul copiilor.

 

Dacă întotdeauna corectezi ceva la copil, dacă pari întotdeauna dezamăgit, furios sau nemulţumit când eşti cu copilul, îi transmiţi mesajul că nu este capabil de nimic, că nu are valoare şi că nu merită atenţia şi aprecierea ta. Înainte de a corecta încă ceva la copil, întrebaţi-vă dacă este chiar important să corectaţi acel lucru. Este chiar atât de necesar să schimbaţi acel lucru sau îl puteţi lăsa aşa cum e şi în schimb să vă focalizaţi pe ceva pozitiv? Studiile arată că suntem mai eficienţi în procesul de dezvoltare a copilului dacă încurajăm ceea ce face bine copilul, şi nu încercăm doar să eliminăm problemele.Încurajarea unui comportament al copilului creşte şansele ca acel comportament să se repete. Iată două metode de a încuraja comportamentele copilului.

Atenţia

Atenţia este una din cele mai importante nevoi ale copiilor. Avem multe moduri în care putem oferi atenţia noastră copiilor şi multe oportunităţi să o facem, în interacţiunile zilnice cu copilul. Zâmbim, facem cu ochiul, ne uităm în ochii copilului, expresiile noastre faciale exprimă dragostea şi mulţumirea, o atingere sau pur şi simplu privitul pot oferi copiilor atenţia de care au nevoie din partea noastră. Aceste reacţii arată copilului că ne place un comportament al său, că ne pasă de el şi nu îl ignorăm, îi transmit căldura afecţiunii pe care o avem şi interesul nostru pentru tot ceea ce face. Mai ales la copiii mari, sunt moduri bune de a înlocui lauda în prezenţa altor persoane, când copiii s-ar putea simţi ruşinaţi că îi lăudăm. Este important să nu aşteptăm să ni se ceară atenţia: de multe ori, modul prin care copilul încearcă să obţină atenţia noastră poate fi un comportament pe care îl considerăm problematic.

Lauda

Ca şi adulţilor, şi copiilor le place să fie lăudaţi. Primul pas este să observăm ceea ce face copilul şi să identificăm comportamente pe care acesta le-a făcut şi dorim să le repete. Este important ca lauda să nu fie însoţită şi de comentarii privind comportamente problematice, de genul „Îmi place că te joci frumos, nu ca până acum”. Fiţi entuziasmat de ceea ce face bun copilul şi lăudaţi sincer dacă doriţi să aibă efect. Descrieţi cât mai detaliat comportamentul pe care îl lăudaţi.

Ce spun studiile despre modul cel mai bun de a ne lăuda copiii?

Ne lăudăm copiii pentru că vrem să-i motivăm, să le dezvoltăm încrederea, să îi pregătim să fie gata pentru provocările cu care se vor întâlni. Lauda este o formă de încurajare foarte puternică, dacă este folosită corect şi cu atenţie. Iată câteva recomandări care ne ajută să folosim bine lauda:

·                      Suntem sinceri şi concreţi atunci când lăudăm copiii

·                      Îi lăudăm doar pentru aspecte care sunt în controlul lor, pe care ei sunt în măsură să le schimbe

·                      Folosim lauda care descrie standarde de comportament realiste şi realizabile

·                      Folosim cu grijă lauda pentru realizări prea facile

·                      Folosim cu grijă lauda pentru comportamente care îi plac foarte mult copilului

·                      Apreciem progresul copilului în dezvoltarea unei abilităţi şi nu comparativ cu alţi copii.

Tuturor ne plac mesajele pozitive de încurajare venite din partea celorlalţi. Suntem atenţi însă la un aspect extrem de important – sinceritatea acestor mesaje. Poate mai mult decât adulţii, copiii au un radar special care detectează nesinceritatea. Este important să fim autentici în relaţia cu copilul şi să transmitem mesajele pozitive doar atunci când le simţim, şi nu atunci când credem că ar trebui să le transmitem. Exerciţiul de a recompensa şi lăuda copilul presupune ca prim pas exerciţiul de a observa ceea ce are el valoros, ceea ce face bine şi ceea ce este pe cale să înveţe. Cu siguranţă orice părinte se simte mulţumit şi fericit în aceste situaţii. Mai trebuie doar ca, într-un mod cât mai firesc şi natural, să transmitem şi copilului gândul nostru bun, exprimându-l verbal sub formă de laudă. 

Abordarea pozitivă le permite copiilor să fie mai echilibrați din punct de vedere emoțional, să dea dovadă de reziliență crescută în fața adversității, să fie mai conștienți de stările lor interioare și mai empatici și grijulii față de ceilalți.

Mesajele de iubire

„Te iubesc”, „Te voi iubi mereu, orice s-ar întâmpla”, „Vrei o îmbrățișare?”, „Îmbrățișează-mă!”, „Hai să stăm împreună”, „Îmi place să stau, să-mi petrec timpul cu tine”, „Ești amuzant, e plăcut să fiu cu tine”, „Mă faci să râd”, „Mă faci să dansez”, „Ești o bucurie (la casa omului)”, „Mi-e/mi-a fost/îmi va fi dor de tine”, „Îmi place să te văd bucuros”, „Te respect”, „Meriți să fii respectat”.

Pe lângă gesturile de tandrețe, îmbrățișările, activitățile comune, aceste mesaje îi transmit copilului că este demn de iubire și e plăcut să fii în preajma lui. Aceasta este fundația încrederii în sine, adică abilitatea de a crede în forțele proprii și de a se implica în mod adecvat sau cu succes cu lumea înconjurătoare. Această caracteristică este importantă la vârsta adultă pentru gestionarea situațiilor dificile, pentru asumarea răspunderii atunci când lucrurile scapă de sub control sau, pur și simplu, pentru sesizarea oportunităților.

Mesajele de apreciere

„Am fost tare mândră când…”, „Ești foarte priceput la…”, „Ai face un bun/vei fi foarte bun la…”, „Ești o soră/frate minunat când…”, „Ești o soră/frate tare blând/atent/etc.”, „Le spuneam… despre cum ai făcut tu…”, „Le povesteam… cât de… ești tu”, „Îmi place cum îți stă…”, „Îmi place cum faci…”, „Ești unic(ă)!”, „Nu trebuie să fii ca și x/y”, „Ești foarte important pentru mine”, „Ești prioritatea mea nr. 1”.

Pentru a nu accentua latura narcisică a copiilor, mesajele de apreciere trebuie să fie specifice. Mesaje cum ar fi „Sunt mândră de tine” sau „Ești extraordinar”, „Vei fi nemaipomenit” sunt prea generale și nu exprimă nicio realitate a copilului. În momentul în care apreciem unicitatea copilului, acesta se simte bine în pielea lui, iar în acest fel îi dezvoltăm stima de sine, ceea ce pune bazele învățării. Stima de sine este modul în care ne autoevaluăm și este cea care ne permite să ne asumăm riscuri, să învățăm din consecințe și să mergem mai departe.

E suficient să ne concentram pe ceea ce face copilul bine. O remarcă de tipul: „Văd că te străduiești foarte tare să înveți tabla înmulțirii” îi transmite copilului ideea că eforturile lui sunt apreciate și sunt suficiente pentru a fi iubit, fără a atinge neapărat rezultatul. Acest tip de apreciere va crește motivația intrinsecă și mentalitatea flexibilă, de creștere Copiii vor dobândi încrederea de a încerca noi lucruri și a învăța (chiar și cu prețul eșecului).

Mesajele de încurajare

„Sunt aici/voi fi întotdeauna de partea ta”, „E ok”, „Nu e grav/nu contează”, „Te ascult”, „Vrei să vorbim/să-mi spui ce s-a întamplat?”, „Se mai întâmplă”, „A fost un accident, știu că nu ai vrut să…”, „Te iert”, „Nu te da bătut/nu renunța” „Cred/am încredere în tine”, „Te pot ajuta?”, „Hai să încercăm împreună”, „Poți să mai încerci o dată/mâine”, „Am nevoie de ajutorul tău la…” (implicit îi spune copilului că el este bun la…), „Mă poți întreba oricând”, „Voi face tot ce pot ca să…”.

În momentul în care copiii ajung să creadă „Pot să fac asta”, atunci înseamnă că ei au o părere bună despre sine și despre abilitățile lor.

Mesajele generale de tipul „Poți fi orice îți dorești” sau „Tu poți orice” pot fi dăunătoare, punând o presiune foarte mare pe copil. Este important să îi încurajăm în acele aspecte spre care observăm că ei au deja înclinații înăscute, și nu să-i forțăm să meargă în direcțiile pe care ni le dorim noi pentru ei. Dacă un copil nu are ureche muzicală, oricât de mult l-am încuraja, nu va deveni un virtuoz.

De asemenea, este important să știe că e ok să ceară ajutor, fără ca aceasta să fie considerată o dovadă de slăbiciune. Din contra, să îți cunoști limitele și să știi în ce momente sau în ce domenii ai nevoie de ajutor este un semn de putere și încredere de sine.

Nu în ultimul rând, este important să îi încurajăm să-și exerseze abilități specifice vârstei și să folosim frecvent cuvântul „încă”, atunci când copiii noștri ne spun „Nu pot să o fac”.

Mesajele care ajută gândirea critică

„De ce anume ai avea nevoie?”, „Cu ce pot să te ajut?”, „Poți să îmi arăți ce să fac?”, „”Înțeleg că…/ajută-mă să înțeleg”, „Îți accept decizia”, „Este decizia ta”, „Am încredere că vei lua cea mai bună decizie pentru tine”, „Vom găsi o soluție (împreună)”, „Ce părere ai?”, „Wow! Cum ai ajuns la concluzia asta/cum ți-a venit ideea asta?”, „Ai niște idei grozave”, „Vom încerca sugestia ta”, „Ai avut dreptate”, „Asta e o întrebare foarte bună”, „E foarte bine cum îți aperi/argumentezi părerile/convingerile”, „Învăț foarte multe de la tine”.

Mesajele de recunoștință și autocompasiune

„Îți mulțumesc”, „Mă ajuți foarte mult când faci…”, „Apreciez că ai încercat”, „Ești un copil minunat!”, „Suntem norocoși să te avem”, „Sunt recunoscătoare că sunt mama ta”, „Îmi cer scuze”, „Îmi pare rău, am greșit”, „Iartă-mă”, „Știu că ai făcut cât ai putut tu de bine”, „E în regulă să greșești”, „Nu trebuie să fii perfect”, „Ești suficient de bun”, „O să treacă/fie bine”, „Poți să te oprești când vrei”.

Autocompasiunea este la ora actuală, după părerea unor specialiști, mai necesară și mai eficientă decât stima de sine. Autocompasiunea se referă la modalitatea pozitivă în care ne privim cu bunătate și acceptare chiar și în momente dificile, mai degrabă decât cu criticism. Dacă stima de sine este despre cum ne percepem și ce gândim despre noi, autocompasiunea este mai mult despre cum ne purtăm cu noi înșine.

De asemenea, conform opiniei susținute de dr. Kristin Neff, autocompasiunea ne poate ajuta atunci când încrederea de sine se transformă în exces de încredere („efectul Dunning-Kruger“ – tendința cognitivă de a-ți supraestima propria abilitate), deoarece autocompasiunea te îndeamnă să accepți îndoielile sau alte scenarii pesimiste.

Din punct de vedere psihologic, incurajarea face parte din categoria intaririlor pozitive, fiind considerata o consecinta verbala si morala care va duce la cresterea frecventei cu care va fi efectuat un anumit comportament. Incurajarea poate fi facuta cu rolul de a stimula efectuarea si pe mai departe a unui comportament ori cu rolul de a spori calitatea cu care este efectuat un comportament.

Cu toate acestea, exista persoane care atunci cand primesc o incurajare o percep ca fiind o intentie negativa. O percep ca avand in spatele ei intentii negative sau o percep chiar ca pe o jignire. Oare de ce?

Exista mai multe motive pentru care se poate intampla acest lucru, iar ele pot fi impartite in doua mari categorii: cele care tin de emitatorul incurajarii si cele care tin de receptorul incurajarii.

Cand vorbim de emitator, acesta poate influenta perceptia receptorului mesajului prin atutudinea pe care o are atunci cand face incurajarea. Sigur ca daca are o atitudine de superioritate sau ironica aceasta va determina decodificarea mesajului transmis de el ca fiind unul negativ ori mesajul nu isi va indeplini rolul de crestere a frecventei de efectuare a comportamentului pentru care este oferit. Exista si situatii in care incurajarea este facuta in mod ironic cu scopul de a sublinia lipsa de implicare sau performanta scazuta.

Fiind in pozitia de receptor al mesajului trebuie sa tinem cont si de relatia care exista intre noi si emitator. Astfel, daca incurajarea vine de la superiorul nostru cu care muncim zi de zi, chiar daca atitudinea lui nu a fost cea mai potrivita, luam in considerare faptul ca orice sef isi doreste rezultate tot mai bune si productivitate cat mai ridicata. Deci, daca foloseste incurajarea, cel mai probabil isi doreste ca noi sa ne crestem frecventa cu care adoptăm un anumit comportament sau să iti mentii/cresti rezultatele pozitive in realizarea anumitor sarcini.

Dacă, tinând cont de toate cele descrise anterior, ne vine greu sa credem ca intentia incurajarii este una pozitiva, atunci este posibil ca modul in care te-ai obisnuit sa gandesti despre tine si despre ceilalti sa te impiedice sa o faci.

Dacă ne-am obisnuit sa gandim ca ceilalti sunt ostili si periculosi, mai degraba avand intentii rele si ca ar fi bine sa fim atenti si vigilenti la ceea ce spun si facem atunci cel mai probabil ca vom avea tendinta sa punem sub semnul intrebarii intentiile lor. Vom avea tendinta sa fi vigilenti si in garda ca nu cumva sa ne faca rau, si probabil vom cauta aceasta intentie a lor din spatele incurajarii. Daca suntem in aceasta situatie ar fi bine sa stim ca exista oameni cu intentii rele, dar exista si oameni cu intentii bune. Incarcam sa ne raportam la fiecare individ in parte, sa tinem cont de pozitia/relatia din care ne spune anumite lucruri si nu in ultimul rand sa ne uitam la rezultatele muncii si la feedback-ul pe care il genereaza. Abia dupa ce am luat in considerare toate aceste aspecte sa tragem concluzia despre intentia din spatele incurajarii.

Apoi, s-ar putea sa avem o tendinta spre perfectionism, sa consideram in permanenta ca munca noastră nu este suficient de buna. Astfel, vom avea tendinta de a gandi: “zice si el/ea numai asa sa continui cu treaba buna pe care o fac, ca doar se vede foarte clar ca treaba nu e perfect facuta!”. Intelegem ca putem sa ne dorim sa ne imbunatatim performantele, dar asta nu inseamna ca ceea ce am realizat in prezent nu este valoros si util. Este cat se poate de posibil ca performanta de la un moment dat sa poata fi imbunatatita, dar asta nu inseamna ca performanta prezenta nu merita apreciata si ca incurajarea nu are bunele intentii de a ne sprijini si a ne da curaj sa continuam efortul pe care il facem pentru a mentine sau chiar spori aceasta performanta.

Parintii isi incurajeaza copiii pentru ca acestia sa isi descopere si sa isi atinga potentialul. Uneori parintii isi incurajeaza copiii pentru ca sunt siguri ca acestia pot realiza anumite lucruri sau pur si simplu pentru ca isi doresc pentru copiii lor sa incerce si sa descopere ceea ce pot si ceea ce nu pot face.

Sigur, atunci cand parintii tind sa fie mereu nemultumiti si in mod continuu isi incurajeaza copiii sa faca si mai mult, uitand chiar sa ii laude pentru reusite, atunci practicile parentale nu sunt cele mai potrivite si pot duce la dezvoltarea unui adult neincrezator, perfectionist si anxios.

Si totusi, cu cea mai mare precadere, incurajarea reprezinta o intentie pozitiva. Ne incurajam sportivul sau echipa preferata pentru ca sa stie ca il sprijinim si credem ca poate avea o performanta foarte buna. Chiar si atunci cand poate stim ca nu va castiga competitia ne incurajam favoritul pentru ca sa stie ca ii suntem alaturi, ca avem incredere in fortele sale si ca vom fi acolo sa il sprijinimsi in eventualitatea unui esec.

Nu ezita sa te programezi folosind formularul de programare on-line, sa imi lasi un mesaj folosind campul corespunzator de pe site sau sa ma suni la numarul afisat pentru a stabili o intalnire.

Cadrul didactic este unul dintre adulții din viața copilului care are un rolul important de a construi încrederea în sine a elevilor. Un instrument eficient și la îndemână pentru cadrele didactice este modul de formulare a feedback-ului. Din păcate, contextul școlar actual (programa încărcată, numărul mare de elevi, diferențele individuale dintre elevi etc) face pentru educatori dificilă construirea unui feedback negativ într-o manieră care să construiască încrederea de sine a celor din bănci.

         Cel mai ușor și mai rapid este uneori să transmitem mesaje astfel: „Foarte bine, ai rezolvat exercițiul corect!”; „Este bine, dar…”; „Nu mai depăși spațiul!”. Din păcate, aceste tipuri de mesaje transmit idei greșite despre performanță și afectează încrederea în sine a copilului și relația cadru didactic – elev.

O greșeală frecventă în mediul educațional este aceea că adulții raportează performanța copilului la propriile criterii de subiectivitate (îmi place sau nu îmi place). Astfel de mesaje au consecințe pe termen lung pentru că feedback-urile adulților influențează abilitatea copilului de evaluare și autoevaluare a performanțelor. 

       Cadrele didactice care oferă suport și încurajare elevilor își flexibilizează convingerile despre greșeală și o privesc că pe un context de învățare nu ca pe o catastrofă. „Hai să îți arăt cum faci asta”, „Bravo, te-ai străduit din greu să rezolvi sarcina!” este un mesaje prin care educatorul îi oferă elevului posibilitatea să încerce din nou, transmite că o încurajare care va susține efortul acestora de a exersa mai mult și notează ideea unei performanțe mai bune pe viitor. 

        Pentru a menține o relație sănătoasă cu elevii și pentru a construi încrederea în șine a elevilor vă recomandăm să încercați în interacțiunea cu ei câteva din următoarele mesaje: 

 •          Mesaje care pun accent pe valorizarea persoanei: 

 „Apreciez modalitatea prin care ai găsit soluția la această problema”. 

 „Pare că îți place să lucrezi la…”

 •          Mesaje care pun accent pe încredere: 

 „Am încredere că vei reuși să găsești o cale pentru a rezolvă problema”

 •          Mesaje care pun accent specific pe contribuția elevului:

 „M-ai ajutat enorm în realizarea acestei sarcini. Mi-ar fi fost foarte greu fără tine”. 

 „Ajutorul tău mi-a fost de un real folos”.

 •          Mesaje care specifică efortul depus:

 „Apreciez că ai lucrat foarte mult”. 

 „A fost dificil, dar sunt mândru de tine pentru că te-ai străduit”. 

        Ținând cont de toate aceste principii devine mai ușor pentru dumneavoastră în calitate de cadru didactic să folosiți feedback-ul ca alternativă la critică și ca un instrument de creștere a încrederii în sine a elevilor.

Concluzii

Copiii, la fel ca și adulții, învață din experiențe. Este absolut normal să greșească sau să manifeste comportamente nepotrivite în anumite contexte. Abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor orientează adultul să vadă aceste situații ca pe ocazii în care poate să-l învețe ceva pe copil și nu ca “infracțiuni” care necesită o “pedeapsă”. Scopul copiilor nu este acela de a ne înnebuni pe noi adulții, care ne ocupăm de îngrijirea și educația lor, sau de a ne “testa limitele”. Ei pur și simplu experimentează, învață cum “să facă”, apelând la cumulul de comportamente instinctive pe care îl au. Depinde doar de noi ce instrumente le mai oferim, pentru a avea cu ce să se descurce în fața altor provocări. Abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor pleacă de la premiza că nu există copii răi. Ei sunt un aluat bun, care trebuie modelat cu grijă, cu dragoste și răbdare. Irosim atât de multă energie concentrându-ne pentru a vedea ce a greșit și ce nu a făcut bine!

BIBLIOGRAFIE

Petrovai, D.& Petrică, S., (2016), Cum îi ajutam pe copii să meargă la școală?, editura Miniped, București

Petrovai, D.& Petrică, S., Preda, V., (2014), Pentru un copil sănătos emoțional și social: ghid practic pentru educatorul care construiește încredere! , editura Miniped, București

Baban, A. (2001). Consiliere Educațională, Cluj-Napoca.

Bandler, R. (2008). Vremea pentru schimbare, București, Exalibur.

Botiș, A. & Tărău, A. (2004). Disciplinarea pozitivă sau Cum să disciplinezi fără să rănești, Cluj-Napoca,

 

Cojocaru, D. (2008). Copilăria și construcția parentalității, Iași, Polirom.