Evoluția managementului pe plan mondial .
În ceea ce priveşte evoluţia şcolilor de management pe plan mondial, literatura de specialitate oferă mai multe clasificări deosebirile între autori fiind insa notabile.
Într-o lucrare remarcabila,profesorul Panainte Nica discuta de evoluţia gândirii şi practicilor manageriale este grupată pe şcoli şi curente asociate acestora, astfel:
Şcoala clasică
În cadrul acestei şcoli, identificăm trei curente de bază ale concepţiei de început (clasice) asupra managementului, fiecare având reprezentanţi proeminenţi:
- managementul ştiinţific (reprezentat de Frederick W. Taylor);
- managementul administrativ (reprezentat de Henry Fayol);
- managementul birocratic (reprezentat de Max Weber).
Şcoala relaţiilor umane
În cadrul acestei şcoli este preferabil a expune doar anumiţi reprezentanţi principali, cât şi unele lucrări devenite clasice în management.
Astfel, Mayo încearcă să identifice factorii ce influenţează performanţele muncitorilor, în care sens a supravegheat în timp rezultatele şi comportamentul a două grupuri de muncitori:
- un grup lucrând în condiţii nefavorabile (iluminat, salariu, durata zilei de lucru);
- un grup lucrând în condiţii mai avantajoase (aceiaşi parametri).
Urmare a experimentelor efectuate, Mayo şi colaboratorii lui ajung la concluzia că performanţele cresc dacă: muncitorii ştiu că sunt strict supravegheaţi; se consemnează strict rezultatele; simt că aparţin unei echipe; fiecare participă la gândirea acţiunilor ce se vor desfăşura.
Abraham Maslow (1908-1970), psiholog, profesor la Universitatea Wisconsin (SUA), a inventat noţiunea de “ierarhie a nevoilor” şi a fundamentat o teorie a motivaţiei, în intenţia de a explica motivarea individului şi comportamentul acestuia într-o organizaţie. Teoria motivaţiei elaborată de Maslow a devenit ulterior un reper esenţial în toate lucrările de management privind comportamentul organizaţional. Totodată, Maslow a încercat să demonstreze valabilitatea în practică a teoriei X şi Y ale lui Duglas Mc Gregor, demers ce nu a fost însă finalizat.
Friderick Herzberg (n. 1923- ), psiholog, profesor la Universitatea din Utah, SUA, a dezvoltat o teorie a motivaţiei prin care grupează factorii ce motivează individul în muncă în:
- factorii igienici (influenţă indirectă asupra motivării);
- factorii motivatori (influenţă directă asupra motivării).
Managementul modern
În cadrul acestui curent sau şcoli de management, care s-a manifestat pregnant după 1950, în teorie, privind deciziile, se arată că raţionalitatea acţiunii umane are unele limite determinate de:
- reflexele şi zestrea genetică a individului;
- scopurile vizate, respectiv motivarea individului;
- cunoaşterea situaţiei respective;
- informaţiile de care dispune individul.
Se stabilesc astfel trei etape în procesul de luare a deciziei:
- stabilirea situaţiilor care impun luarea deciziei;
- construirea şi analiza evenimentelor determinate de fiecare acţiune;
- selecţia unei acţiuni dintre cele posibile.
Problematica managementului contemporan - preocupările în domeniul managementului s-au intensificat şi amplificat, managementul fiind considerat o formă specifică de muncă intelectuală, cu o funcţie bine precizată, bazată pe un important fond, în continua creştere, de cunoştinţe ştiinţifice.
Managementul influenţează toate fazele organizaţiei moderne. Societatea nu ar putea exista în forma pe care o cunoaştem astăzi şi nici nu ar putea să progreseze fără manageri care să ghideze organizaţiile.
Un sistem reprezintă o serie de părţi interdependente care funcţionează ca un întreg pentru anumite scopuri. De exemplu, pentru a înţelege modul în care funcţionează organizaţia, va trebui să înţelegem modul în care funcţionează părţile sale interdependente. Teoria generală a sistemului foloseşte cunoştinţele diferitelor domenii de specialitate, care pot contribui la o cunoaştere deplină a acestuia.
Informaţiile din orice domeniu, contribuie la o mai bună cunoaştere a operaţiunilor sistemului de management sporind succesul activităţilor şi ducând la îndeplinirea scopurilor.
O organizaţie care învaţă este o organizaţie care obţine rezultate bune în crearea, dobândirea şi transferul de cunoştinţe, precum şi în modificarea comportamentului pentru a reflecta noile cunoştinţe.
In afară de cunoaşterea semnificaţiei pe care o are munca managerială pentru societate, managerii de viitor trebuie să ştie ce cuprinde sarcina managementului. Pentru aceasta este necesară o prezentare a elementelor de bază ale sarcinii de management prin analizarea rolului şi a definiţiei managementului.
În fapt, este exact ceea ce trebuie să se întâmple în școală acum, în această situație de desprindere forțată de organizarea clasică a sistemului, de structurile și rutinele sale. În acest moment, evitarea rupturilor în învățare, a discontinuităților didactice și de comunicare trebuie să reprezinte, cu certitudine, o prioritate a tuturor sistemelor educaționale. Și nu e vorba doar de o continuitate a învățării – aceasta fiind un fenomen multifațetat, alimentat din diverse surse, care se întâmplă mereu, oriunde, nu doar în clasă, – nu e vorba doar de o continuitate educațională, ci de una pedagogică. Acest lucru presupune o organizare deliberată a eforturilor didactice menite să păstreze o legătură consistentă, cu semnificații și rost între cadrele didactice și elevi sau studenți. Nu înseamnă în mod automat o încăpățânare strictă de a ”parcurge materia”, de a bifa obiective cognitive, cu orice preț, printr-o traversare în galop, fără noimă a conținuturilor planificate anterior. Este o concentrare de eforturi care să păstreze proaspătă dispoziția de învățare a tuturor, antrenarea minților pe temele fundamentale ale unui domeniu, păstrarea comunicării și a comunității educaționale.
Aceste solicitări la care trebuie să răspundă educația nu sunt deloc facile. Reușesc oare sistemele educaționale să le pună în practică, să își păstreze funcționalitatea și să-și atingă finalitățile? Analizele și cercetările ulterioare pandemiei probabil vor arăta clar dacă stabilitatea și măsurile luate au fost suficient de solide să susțină învățarea sau nu.
Într-un mediu în care cadrul legislativ se modifică în fiecare zi, cu formulări uneori neclare, explicabile prin prisma vitezei cu care sunt adoptate, dar pe zone extrem de importante și vulnerabile pentru mediul de business, precum protecția socială, interzicerea unor activități sau continuarea lor în forma modificată semnificativ, dispunerea unor masuri cu impact asupra partenerilor de afaceri - mai ales dacă societatea se află într-un lanț de furnizor-distribuitor -, managementul este chemat să ia hotărâri rapide și de mare impact. În toate ipotezele menționate mai sus, societatea se comportă în funcție de și în baza deciziilor luate de către management, aspect care comportă riscuri ridicate pentru acesta din urmă prin prisma răspunderii.
Este esențial ca managementul societății - administratorii/directorii/membrii directoratului - să aibă o înțelegere clară asupra responsabilităților și obligațiilor care îi incumbă.
Managementul unei societăți trebuie să se asigure că societatea respectă toate obligațiile prevăzute de lege și aduce la îndeplinire măsurile impuse de către autorități prin întreprinderea unor acțiuni adecvate și eficiente în acest sens. Mai mult decât atât, prin prisma obligațiilor sale de diligență și de protejare a intereselor societății, prin raportare la situația concretă, managementul are obligația să evalueze dacă este necesar să urmeze recomandările autorităților și, după caz, să ia măsurile necesare pentru a le implementa.
Lipsa adoptării unor măsuri sau implementarea lor în mod neadecvat poate atrage atât răspunderea societății, cât și răspunderea personală a membrilor managementului pentru prejudiciile aduse. În măsura în care managementul nu respectă obligațiile sau măsurile impuse de lege sau de către autoritățile statului, acesta riscă, în anumite circumstanțe, să i se atragă inclusiv răspunderea penală.
Un astfel de exemplu este acela când managementul decide continuarea unor activități economice interzise prin legi speciale, cum este cazul recentei ordonanțe militare privind unele măsuri de urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri în care între momentul intrării în vigoare și decizia de a continua anumite tipuri de activități economice au fost doar câteva ore disponibile pentru organele de conducere pentru a decide dacă își continuă, restrânge, modifică sau încetează activitatea.
Important de subliniat este faptul că, în virtutea obligației de supervizare a activității societății și a persoanelor cărora managementul le deleagă diverse atribuții, răspunderea managementului pentru eventualele prejudicii produse nu va fi exclusă prin simpla delegare de atribuții și numire a unor persoane sau echipe pentru îndeplinirea anumitor sarcini.
Astfel, o poziționare precaută și informată, dublată de adoptarea de către management a unor măsuri concrete și apte să asigure rezultate și alocarea unor persoane sau echipe pentru implementarea acestora ar putea avea o pondere importantă într-o eventuală acțiune în atragerea răspunderii.
Măsuri concrete pe care le-ar putea lua managementul
Având în vedere volatilitatea care caracterizează situația defavorabilă, atât la nivel local, cât și european sau global, devine vitală informarea și monitorizarea constantă a evoluției pandemiei și a măsurilor impuse de autorități, precum și a indicațiilor oferite de acestea. Verificarea canalelor informative oficiale ar trebui făcută în mod regulat, de câte ori situația o impune, iar comunicarea rapidă și eficientă cu personalul cheie cu atribuții în acest sens reprezintă o necesitate indispensabilă.
Astfel, o primă măsură pe care managementul ar trebui să o ia este să se informeze periodic, într-o manieră proactivă și din surse oficiale/verificate, cu privire la orice modificări legislative, măsuri luate sau instrucțiuni transmise de autorități pentru a se asigura că întreprinde toate acțiunile necesare și că politicile interne ale societății sunt la zi și reflectă în totalitate obligațiile aplicabile.
În continuare, managementul ar trebui să revizuiască regulamentele/ planurile/ politicile curente (sau să le întocmească, în cazul în care acestea lipsesc) prin prisma noilor evenimente și să le actualizeze astfel încât să transpună necesitățile sociale curente, asigurând totodată siguranța angajaților și colaboratorilor și îndeplinirea nevoilor urgente la nivel de societate.
Managementul societății va trebui să se asigure că politicile sau regulamentele interne nu contravin prevederilor legale și nu restricționează drepturile individuale, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi expres autorizat de autoritățile relevante, în situații limitate. Spre exemplu, atenție sporită ar trebui să fie acordată în continuare respectării prevederilor în materia protecției datelor cu caracter personal, protecției consumatorului sau a celor din domeniul concurenței.
Managementul trebuie să acționeze în interesul societății
Nu în ultimul rând, managementul societății are obligația de a acționa cu diligență și loialitate. Asta înseamnă că managementul va trebui să depună toate eforturile rezonabile pentru a se asigura că activitatea este continuată într-o manieră care să nu expună societatea unor riscuri, respectiv pierderi care nu sunt rezonabile, iar în cazul în care pierderile nu pot fi evitate, că se iau măsurile de atenuare necesare și potrivite contextului.
Toate aceste măsuri, alături de altele similare, încearcă să transforme soluția de avarie adoptată – închiderea școlilor – într-un context încă funcțional de învățare pentru a nu rata un an școlar/universitar parcurs mai mult de jumătate.
Acestor inițiative de la nivel macro li se adaugă multiple expresii ale creativității didactice individuale, ce țin de priceperea școlilor și, mai ales, de cea a profesorilor, de a duce învățarea, eficient, mai departe. Decantarea mini-lecțiilor de creativitate și responsabilitate, împărtășite de cadrele didactice pe diferite canale, conturează câteva sugestii de acțiune în spiritul continuității pedagogice menționate anterior.
Preocuparea pentru asigurarea unui minim de fundament conceptual pentru școala forțată să se desfășoare de acasă există în multe contexte educaționale, deși unele documente care rezultă din eforturile grăbite ale decidenților sunt sumar și schematic elaborate. Totuși, acestea există și merită menționate.
Spre exemplu, o distincție clară între învățământul la distanță (formă alternativă de învățământ în cadrul căreia se asigură continuarea procesului educațional în condiții de autoizolare, prin intermediul diverselor instrumente de comunicare la distanță) și comunicarea la distanță (ansamblu de acțiuni și procese mediate de tehnologii de comunicații).
Susținerea școlii de acasă prin platforme specializate pentru învățarea online și site-uri oficiale care centralizează inițiativele din acest domeniu opțiunile fiind multiple (incluzând și eforturi), iar platformele diferite fiind frecvent accesate
Cei pe umerii cărora cade o mare parte din povara didactică primesc sprijin ”metodologic” (platforme special structurate în acest sens) sau se bucură de facilități care să le permită activitatea de acasă.
În primul rând, practicile de predare eficientă, valabile în interacțiunile față în față, trebuie păstrate și în online. Un profesor bun este un profesor bun indiferent de modalitățile prin care își transmite ideile. Transferul de creativitate de la activitatea din clasa reală la cea mediată tehnologic este vizibil în cazul educatorilor responsabili, cărora le pasă. Acest lucru nu înseamnă că cei care se manifestă sonor în mediul digital sunt singurii care își asumă continuarea procesului de învățare. Există multe alte forme de asigurare a calității în predare și în promovarea interacțiunilor didactice, mai ales în contextele în care accesul la tehnologie e dificil, dacă nu chiar imposibil. Tocmai de aceea, e important de precizat că școala de acasă nu înseamnă doar platforme digitale, fascinante prin performanțele lor tehnice; la fel de importante sunt și activitățile de învățare gestionate telefonic sau cele care ajung tipărite la elevii/studenții fără acces la Internet.
Apoi, e bine de înțeles că simpla prezență online nu înseamnă automat eficiență; oricât de sofisticate ar fi soluțiile digitale, ele nu pot să salveze opțiunile didactice neconvingătoare, inabilitățile de comunicare, conținuturile șchioape sau structurate greșit! Tehnologia nu e un profesor în locul profesorului, ea e utilă atunci când e integrată într-un demers didactic bine organizat, planificat cu atenție, condus cu măiestrie, cu improvizații controlate, cu obiective intenționat stabilite și comunicare adecvată.
De asemenea, e important ca școala de acasă să fie percepută ca o stare excepțională, așezată pe un fundal de tensiune și incertitudine. Nu e o educație la distanță așa cum scrie la manual, nu poate pretinde reacții de răspuns care să ignore emoțiile celor angrenați în derularea proceselor respective de învățare. În această situație provocatoare, mașinile care mediază comunicarea didactică sunt mașini, iar oamenii sunt oameni! Aceștia din urmă au nelămuriri, frici, ce nu pot să fie negate sau ignorate. Școala de acasă trebuie să fie realistă în raport cu acest context în care se desfășoară și chiar să accepte că, în aceste momente, mai puțin înseamnă mai mult!
CONCLUZII
Așteptările exagerat de ridicate, perfecționiste, centrarea excesivă pe conținuturi și rezultate, în dauna proceselor, împovărarea celor care învață cu teme doar pentru a bifa formal parcurgerea de ore nu sunt elemente care să conducă la eficiența procesului. Școala de acasă trebuie să țină cont de dispoziția de învățare a tuturor, să-și infuzeze mesajele cu formule, clasificări, rezolvări de probleme, dar și cu înțelegere și răbdare. Școala de acasă nu e doar o enciclopedie, ci și o aventură comună de cunoaștere, de învățare și de traversare în condiții bune, împreună, pe cealaltă parte a crizei.
În lumina celor de mai sus, este esențial de reținut că rolul managementului la nivelul societății, în contextul defavorabil, trebuie vizualizat dintr-o perspectivă nouă, ținând cont și de obligațiile aplicabile și măsurile necesar a fi luate pentru gestionarea eficientă a situației. Astfel, managementul nu se va putea prevala de lipsa de cunoștințe sau de experiență pentru a se disculpa, având la îndemână, în anumite situații, posibilitatea invocării regulii deciziei impuse, care va fi oricum analizată prin oglinda contextului aplicabil.
Bibliografie
1. Nicolescu Ovidiu (cord.)Studii de caz din managementul autohton si international .-Bucuresti:Ed.Universitara,2009
2. Nicolescu Ovidiu,Verboncu Ion.Managementul organizatiei .-Bucuresti :Ed.Economica ,2007.
3. Plumb Ioan,Vasilescu Ioan, Nicolescu Ovidiu. Abordari moderne in managementul si economia organizatiei .Vol.2.Managementul pe domenii de activitate .-Bucuresti :Ed.Economica,2003.
4. Nicolescu Ovidiu. Tendinte moderne in managementul organizatiilor pe plan mondial,-Bucuresti : Ed.Olimp,2005